Prin ținutul pietrei – Năeni

TIPĂREȘTE

Zona viticolă Dealu Mare se întinde pe teritoriul județelor Prahova și Buzău, pe o fâșie de circa 65 de kilometri, între Valea Teleajenului și Valea Buzăului. La început de iunie hotărâm să „gustăm” puțin din farmecul rural al unei zone pe care îmi place să o numesc Ținutul pietrei de la Năeni. Am fost fascinat de ingeniozitatea omului, de modul în care a modelat și înfrumusețat piatra, de multitudinea de funcțiuni găsite acestei materii dure.

Masivul de calcar de la Năeni a constituit un loc bun de adăpost pentru omul preistoric care și-a săpat aici grote, arheologii descoperind o serie de unelte de piatră. Cercetări arheologice efectuate cu întreruperi între 1982-2004 au pus în evidență o așezare fortificată în punctul numit Zănoaga, în apropiere de satul Fințești, comuna Năeni. Aici se pare că au existat mai multe nuclee de așezări pe pante, ordonate în jurul unei locuiri centrale, la circa 550 m înălțime. Au fost descoperite fragmente de ceramică, arme de bronz, vetre de foc, piese de port, urme de podine arse. Urmele de locuire datează din epoca bronzului și se încadrează în diferite faze ale culturii Monteoru. Utilizarea pietrei în zonă se face din epoci străvechi, meșterii de azi apreciind că piatra de aici este rezistentă în timp și povestea scoicilor „vorbesc” despre o mare care scălda aceste pământuri.

Spre Năeni. După ieșirea din Mizil pe E 577 (DN 1B) ar fi trebuit să facem stânga spre Năeni în mijlocul satului Săhăteni; din grabă am virat stânga mai devreme, pe DJ 205 spre Fințești pe un drum care apare pe harta obiectivelor turistice din zona Năeni (panou prezent în mai multe locuri) ca fiind asfaltat și accesibil și cu autocarul... a fost asfaltat, odată... acum este pietruit pe circa 80% din distanța între șoseaua națională și centrul localității Năeni. Recunosc că e pietruit bine, iar peisajele au fost foarte frumoase. Pe acest traseu sunt și vreo două crame/vinării (Domeniile Săhăteni, Crama LacertA – aici se află conacul Dorobanțu proiectat în 1901 de arhitectul Ion Mincu).

În multe locuri am văzut cruci de piatră, fie în câmp – adevărate semne de hotar, fie la întretăiere de drumuri ori lângă fântâni. Aceste simboluri trainice, unele având încrustate chiar litere chirilice sau chipuri religioase, constituie o dovadă a utilizării pietrei. Ernest Bernea spunea despre crucile de piatră că sunt „expresia vieții anonime a satelor” (la ultimul Bookfest am achiziționat această interesantă lucrare a sociologului și etnografului Bernea: „Civilizația română sătească”). În Fințești am oprit să fotografiez o astfel de cruce, amplasată lângă o fântână care avea alături un imens jgheb de apă scobit într-o piatră. De altfel multe fântâni au acest jgheab de piatră pentru adăpat vitele care seamănă foarte mult cu mormintele tracice văzute pe creasta dealului Vârf. Gardurile gospodăriilor din Fințești, Proșca, Năeni, Fântânele sunt sprijinite pe pat de piatră brută; temelii de case vechi sunt confecționate din piatră. Doar suntem în „Ținutul pietrei”.

Biserica dintr-o Piatră. Încă de la coborârea spre satul Proșca ne apare măreață pe vârf de deal submontan silueta lăcașului de cult și creasta calcaroasă a dealurilor Istriței. Ajungem în centrul satului Năeni și oprim lângă Căminul cultural pentru a analiza un panou cu o hartă turistică a zonei – în acest Cămin cultural ar fi trebuit să existe un punct de informare turistică: nu am văzut nimic, totul era închis. Pornim mai departe, admirăm din nou biserica de pe culmea de deasupra satului Fântânele. În dreptul lăcașului de cult virăm stânga scurt și urcăm abrupt pe un drumeag îngust circa 200 de metri într-un loc unde se poate lăsa autoturismul; dacă se mai urcă 50 m pe un drum denivelat se ajunge chiar în fața curții bisericii de piatră.

Peisajul e uimitor. Însă... Ceea ce m-a deranjat însă s-a întâmplat imediat ce am coborât din mașină: un grup de copilandri care te înconjoară imediat, te salută și cer 1 leu. Citisem pe diferite bloguri și forumuri despre acești copii care chiar se oferă să te conducă către punctele de atracție principale ale zonei (tabăra de sculptură, chilia lui Ambrozie), dar cred că acum s-au transformat, pretențiile lor sunt altele... La intrarea în curtea bisericii alt grup de vreo 4-5 copilași, mai mici... Ideea e că dacă le spui ceva sau îi repezi riști să rămâi pe creasta dealului... câțiva turiști s-au ales cu două anvelope dezumflate la un autoturism (noroc că nu le-au găsit tăiate/înțepate). Păcat...

Să revenim... Am pătruns în curtea lăcașului de cult, înconjurat de un gard din blocuri de piatră, fără porți de acces (drept urmare, un pic mai târziu au apărut câteva atv-uri care au întors în scrâșnet de pietre chiar în fața bisericii). Biserica era încuiată, deși slujba de Rusalii probabil se terminase de vreo 2 ore; există camere de supraveghere montate la colțurile construcției. Biserica dintr-o Piatră a fost ridicată într-un interval de 10 ani, abia în anul 2008 lucrările încheindu-se. Construcția inițiată de patronii carieirei de calcar Năeni este realizată integral din calcar alb de Năeni – exterior, interior, catapeteasmă. Pictura e realizată de Florin Stan, iar sculptura este opera lui Gheorghe Tarasenco. Ne-am apropiat de pridvorul lăcașului și am pipăit piatra cu striații, urmele vechilor scoici, am privit marea icoană a hramului „Intrarea Domnului în Ierusalim” relizată în tehnica mozaicului. Clopotnița și anexa în stil grecesc completează imaginea acestui ansamblu religios.

Am ieșit din curte prin spatele bisericii și am poposit pe costișă 20 de minute. În fața ochilor se întinde un covor de flori de câmp, căsuțele satului Vârf și cel mai înalt punct al zonei: dealul Istrița (749 m). Culegem un mănunchi de flori, privim norii pufoși care se îngrămădesc pe cer, ne răcorim în bătaia susținută a vântului, încercăm să vedem panglica Dunării.

Mormintele tracice de la Năeni. La câțiva metri de gardul bisericii, pe creastă, se află ansamblul mormintelor tracice, semnalizate prin plăcuțe. Mica necropolă este posibil să fi avut legătură cu așezările identificate pe dealurile din jur. Un panou informativ ne oferă informații de bază: mormintele de piatră acoperite cu plăci (depozitate acum la Buzău) datează din anii 500-600 î. e. n. și au avut un inventar arheologic (vase, arme, resturi de oase, melci). Melcii erau frecvenți utilizați în ritualul de înmormântare din epoca bronzului fiind așezați în urna cu cenușă sau în jurul acesteia; se pare că numărul de cochilii simboliza rangul celui decedat. În cele 13 morminte săpate în piatră de la Năeni au fost descoperiți circa 2000 de melci. Pe creasta de lângă biserică am văzut trei astfel de ciste de piatră, scobite în același calcar cu scoici specific zonei. Apa cu nuanțe roșiatice care băltea într-una din scobiturile funerare îți provoacă o senzație ciudată.

Privim cu nesaț în zare, admirăm încă o dată culmile submontane și satele din zonă și ne pregătim de plecare. Cei care doresc să facă o mică plimbare în zonă pot merge până la Tabăra de sculptură în aer liber, la cele cinci grote preistorice ori la Chilia călugărului Ambrozie (situată ceva mai departe totuși). Pentru cei interesați, în luna octombrie se desfășoară la Năeni serbarea folclorică „Glasul Pietrei” prilej de întâlnire cu meșterii cioplitori în piatră. Zona este deosebit de pitorească și o recomand celor dornici de o ieșire de weekend. Călătorii plăcute!

---

VIZUALIZĂRI: 3272 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI