Măgura Buzăului și ce poți face primprejur

TIPĂREȘTE

Județul Buzău a ajuns în top 3 în lista mea, așa că anul acesta mi-am propus să îi dedic cât de multe week-end-uri voi putea. Am aflat în ultimii 3-4 ani lucruri de care habar nu aveam despre această zonă, am aflat de locuri nemaipomenite, am citit despre ele și cu cât m-am afundat mai mult cu atât am descoperit că zona Buzăului este extrem de prețioasă d. p. d. v. turistic. Am început să caut oameni care să mă lumineze pentru că din ce citeam din aia descopeream cât de multe ascunde zona, dar mi-am dat seama că am nevoie de ajutor ca să ajung în unele locuri. Citeam undeva că ei însuși, oamenii locului, încă mai scotocesc și mai aprofundează zona. Județul Buzău mustește de istorie și urmele sunt peste tot, mai mult decât în alte părți, numai că autoritățile n-au mișcat un deget ani de zile ca să-și pună județul în valoare, așa cum ar fi meritat. Acum sunt o mulțime de oameni inimoși care au mai mișcat munții din loc și se fac din ce în ce mai auziți.

Deci o să mai vorbim despre Buzău dar nu aș vrea să trec cu vederea că am fost de 4 ori în ultimii 5 ani în zona Măgura și chiar dacă vă spuneam în review-ul de cazare că sejurul de revelion nu este în scop de turism pentru noi, nu vă imaginați că nu facem chiar nimic ci doar mâncăm, dormim și petrecem, pentru că nu suntem chiar așa puturoși. Așa că aș vrea să vă spun ce am făcut noi în zona Măgura Buzăului, o zonă străjuita de o pădure, a Pinului, extrem de frumoasă și poate o alegeți în drumurile voastre viitoare.

Cu mulți, mulți ani în urmă, din cauza unei probleme de sănătate a unuia din copii, trebuia să mergem o dată pe săptămână la altitudini de peste 700 de m pentru ca organismul lui să sintetizeze singur cortizol, efect care dura 7 zile. Cred că am mai spus asta într-un ecou pe aici. Așa am ajuns, disperați fiind, să ne suim în mașină și ani de zile, aproape în fiecare week-end, să plecăm cu copilul/copiii la altitudine pe o rază de 200 de km față de București. Ieșirile nu erau cu cazare ci de dimineață până seara pentru că era suficient o oră-două de terapie și am ajuns să tot repetăm locurile. Dar pentru noi altitudine însemna Valea Prahovei, nicidecum altceva, Munții Buzăului, nu erau niciodată în cărți, de parcă nu ar fi fost la fel de accesibili. Dar pentru că voiam să mai schimbăm puțin peisajul am plecat într-un week-end și apoi și în altele și spre zona Buzăului, necunoscută total pentru noi la acea vreme. În general ne-am dus la Barajul Siriu, apoi urcam până la Cabana 14 Scaune și ziua se termina căutând un loc bun pe Valea Buzăului, instalam pavilionul, discul sau grătarul, mâncam, ne jucam și seara plecam acasă.

Copilului i-am găsit leacul la o clinică din Germania iar escapadele noastre s-au cam încheiat inclusiv prin zona Buzăului, care ni s-a părut frumoasă dar total nepusă în valoare, fără drumuri, fără indicatoare, fără posibilități de a face ceva, fără prea multe variante de cazare și mâncare și n-am mai ajuns în zonă până la revelionul din 2011 și apoi la încă 3, după cum v-am spus.

În afară de Măgura am mai fost în județul Buzău, cam în același interval de timp, o dată la Vila Olga, la Sărata Monteoru unde am fost cu grupul pentru o sărbătoare și o dată la Hotel McPietroasa, un loc amplasat deosebit, într-un sejur de relaxare de câteva zile. Întâmplarea face ca cele 3 locații în care am fost cazați în județul Buzău să fie oarecum apropiate.

Vă spuneam că drumul din București până la Măgura este simplu și scurt. Sunt aprox 110 km de la București până la popasul Merei (cu 11 km înainte de Buzău), unde se face stânga și mai sunt 25 de km pe DN10 spre Brașov, drum care traversează Munții Siriului și care oferă o priveliște minunată spre Valea Buzăului. Cum spuneam și în rw de cazare, la câțiva km de popasul Merei drumul se bifurcă și poți ajunge la Măgura dacă o iei la dreapta dar și la stânga. Noi facem dreapta la dus dar ne intoarcem întotdeauna pe partea cealaltă pe un drum de vis, care traversează muntele de la Leiculești până la Sărata Monteoru și ajungem din nou la popasul Merei unde ne oprim întotdeauna pentru ciorba de cocoș.

Măgura, este o comună a județului formată din 2 sate: Măgura și Ciuta și cazați la Complexul Turistic cu același nume am ajuns ușor la câteva obiective apropiate de aceste localități, dar pentru că ne place mult de tot să mergem pe jos, iar în zonă chiar poți să-ți satisfaci această plăcere, hai să vedem ce poți face pe jos și ce cu mașina în această zonă.

Chiar vis-à-vis de complex începe un drum de 7 km prin Pădurea Pinului, care se întinde pe dealul Ciolanu, un drum asfaltat, plin de serpentine, nemaipomenit de frumos, care urcă și coboară până la Tabăra de Sculptură Măgura și Mănăstirea Ciolanu. Eu, personal, fac pe jos acest drum, de fiecare dată, 14 km dus-întors, prin pădure și este o binefacere pentru minte și trup. De obicei plecăm mai mulți, dar înapoi, pe jos, ajungem doar câțiva (3-4), restul sunt pescuiți de o mașină care îi aduce acasă. Până la Mrea Ciolanu trecem pe lângă Spitalul de Psihiatrie Săpoca, iar puțin mai sus, la dreapta, se face un drum forestier care duce la Schitul Cetățuia.

Mănăstirea Ciolanu este cea mai cunoscută mănăstire de pe teritoriul județului Buzău din câte știu eu. Este vecină cu Tabăra de Sculptură Măgura așa că un drum le rezolvă pe amândouă. Datează din secolul al XVI-lea, așa cum se poate observa pe indicatorul de la intrare, este o mănăstire de călugări și în curtea ei veți vedea două biserici, una mai veche, cu hramul Sfântul Gheorghe, pe care am găsit-o închisă mai mereu și care cred că este mai mult pe post de capelă și cea nouă cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel unde sunt expuse niște icoane foarte frumoase. Nu se știe cine a ctitorit această mănăstire. Sunt documente care vorbesc de soția unui domnitor dar și unele care spun de niște boieri ai vremurilor. Este un loc foarte frumos și liniștit.

În anul 1970, când Buzăul aniversa 16 secole de atestare documentară, pe pajiștile din jurul mănăstirii Ciolanu s-a organizat un eveniment care reunea studenți și absolventi ai Academiei de Arte din București dar și elevi de la liceele de artă, ca să facă experiențe și să își expună creațiile, într-un cadru natural. Se aduceau blocuri de piatră de la Ciuta, se așezau pe pajiște, erau numerotate, iar artiștii extrăgeau dintr-o căciulă un număr și dădeau blocului de piatră care le-a revenit forma pe care ei o imaginau. Manifestarea a continuat anual până în 1986 iar participanții își expuneau statuetele din piatră pe pajiștile de lângă mănăstire. Așa a luat naștere un patrimoniu valoros, Tabăra de Sculptură de la Măgura, un adevărat muzeu în aer liber, care se spune că ar fi fost vandalizat după revoluție dar noi ne-am oprit de mai multe ori și ni se pare că este la locul ei, la fel de nedreptățită ca și alte obiective din zonă, dar nu vandalizată. Sunt voci care spun că Tabăra de Sculptură de la Măgura este unică în Europa, dar am citit că în Europa Occidentală existau tabere care încurajau tinerii artiști pentru astfel de manifestări încă din anul 1950.

Tot pe jos ajungem la Schitul Cetățuia pentru care există un indicator de 4 km chiar de la Complexul Măgura pe același drum pe care mergem spre Mrea Ciolanu și tabără. După Spitalul de Psihiatrie, aproape la jumătatea distanței dintre Măgura și Tabăra de Sculptură se ajunge la o troiță și pe un drum forestier la dreapta, după 1 km se ajunge la schit. Am fost prima dată acum 3 ani și am găsit acolo o măicuță cu care am stat de vorbă și parcă ne-a mai atenuat din revolta pe care o simțeam uitându-ne în jur la domeniul locașului. Nu sunt de acord cu luxul la locașurile bisericești și parcă numai așa am întâlnit în ultima vreme. Să mă ierte Dzeu pentru ce gândesc, nu vreau să dezvolt subiectul, dar după capul meu altceva este credința. Măicuța, împreună cu o altă surată se pare că a făcut destule eforturi ca să scoată la lumină schitul lăsat în paragină vreo 50 de ani. De data aceasta însă am găsit la schit un călugăr tânăr care nu prea ne-a făcut impresia că este potrivit locului și despre care am auzit că a iscat o mulțime de controverse prin înlăturarea măicuțelor pe care le știam și aducerea altora care au venit împreună cu el de la Constanța. Am avut și un schimb scurt de replici iar ceea ce spunea avea legătură doar cu lucrurile lumești. În fine... merită să ajungeți până la schit măcar pentru că aveți parte de o plimbare ușoară și agreabilă prin pădure. La schit este frumos, o să vizitați și biserica veche și pe cea nouă și curtea frumoasă, o să vedeți ce domeniu mare are, ce gard, ce acareturi... prea mult și prea luxos d. p. m. d. v.

De data aceasta înainte de schit, dar foarte aproape de el am găsit și altceva în peisaj. O clădire făcută cu fonduri europene, am înțeles că va fi o pensiune, că ar avea 8 camere, n-am înțeles dacă exclusivistă, sau cine știe, vor avea acces și muritorii. În orice caz pusă dumnezeiește, în pădure, cred că îți vei auzi și gândurile dacă vei sta acolo.

Prin pădure, în apropierea schitului sunt peșteri ale călugărilor și se pot vizita vara, peisajul este superb.

Unde mai mergem pe jos? După ce ieșim din complex, în stânga este localitatea Măgura iar în dreapta Ciuta. Spre Măgura am mers rar pentru că de acolo venim de la București și nu ne-a atras nimic atenția. Mergem vreo 5-600 de m pănă la un drum forestier prin pădure pe care ne plimbăm până se înfundă și ne întoarcem.

În partea cealaltă, spre Ciuta este mai frumos și facem o plimbare de fiecare dată. Mergem aprox 3-4 km pe un drum cu serpentine, pe stânga avem pădurea Pinului iar în dreapta vedere către valea Buzăului. Singurul inconvenient este că drumul este DN10 spre Brașov și trec mașini, dar noi chiar și așa suntem încântați de plimbare. În Ciuta admirăm de fiecare dată biserica cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului care reprezinta un monument istoric construit în anul 1762. După biserică ajungem la Hanul de Piatră, o locație așezată într-un loc pitoresc și aici se verifică foarte bine expresia că omul sfințește locul. Am vrut să bem o cafea dar totul era închis, păcat de loc, nu știu cum a ajuns așa. La 2 km un alt complex turistic nu face față cererii iar aici cu toate că beneficiază de o amplasare de excepție, nu poți să bei nici măcar o cafea. Dacă treceți prin Ciuta vă sare în ochi hanul dar ce păcat că acolo nu te primește nimeni. Îmi place satul Ciuta, are tot felul de case vechi, unele fără garduri și deschise iar într-una am intrat și noi acum, crezând că este părăsită. Ne-am suit și în pod, am luat modelul construcției pentru că ne-a plăcut și nimeni nu ne-a zis nimic.

Nu în ultimul rând mergem pe jos la Fântâna lui Mihai Viteazul, ridicată pe locul unde domnitorul și oastea lui s-au oprit pentru o noapte la umbra pădurii Pinului de pe dealul Ciolanu, în drumul lor către Alba Iulia, acum peste 400 de ani. Asta este o glumă cu mersul pe jos la acest obiectiv. El este vecin cu complexul Măgura și se află la câțiva metri. Fântâna a fost ridicată în anul 1975 de unul dintre inițiatorii taberei de sculptură.

Evident că în toate aceste locuri în care v-am spus că noi ajungem pe jos se poate merge și cu mașina pentru că este o șosea extrem de bună peste tot. Mai puțin distanța de 1 km către schit unde este un drum forestier, nu grozav, dar și pe el se poate merge cu mașina.

Dacă v-am spus ce se poate face pe jos fiind cazați în Măgura Buzăului să vă spun si ce am făcut cu mașina.

Am ajuns de 2 ori, la Rezervația Naturală Vulcanii Noroioși sau locul unde pământul fierbe, vulcani cunoscuți în zona Buzăului ca pâcle. Vulcanii Noroioși se află în apropierea localității Berca și de la Măgura sunt aprox 10 km sau de la Buzău vreo 20, pentru o altă orientare. Rezervația este formată din 4 zone: La Fierbatori, Pâclele Mari, Pâclele Mici și Beciu, iar noi am ajuns de fiecare dată doar la Pâclele Mari. Vulcanii sunt formați datorită erupțiilor de gaze din pământ care aduc la suprafață nămol și apă iar acest fenomen se întâlnește foarte rar în Europa iar la noi în țară la o scară mult mai redusă se întâlnește și prin Depresiunea Transilvaniei. Dacă prima dată când am ajuns puteam să rătăcim drumul, acum au mai apărut ceva indicatoare, iar în Berca, înainte de curbă este un punct info unde trebuie musai să intrați pentru că o să ieșiți cu totul altfel de acolo. O să vă dați seama ce obiective se ascund în județul Buzău, unele de care poate nu ați auzit nici voi iar tânărul care este acolo la dispoziția turiștilor o să vă dea o mulțime de informații. Pe dealurile pe care activează vulcanii a bătut de fiecare dată când am fost un vânt năpraznic chiar dacă de unde veneam, vremea nu era la fel. Locul mi s-a părut la fel de nepus în valoare și de această dată. Biletele se taie în continuare la o măsuță la intrarea pe dealurile unde bolborosesc vulcanii, nu există niște locații mai îmbietoare unde să poți mânca, zona nu este animată de tarabe cu suveniruri, cu plăcinți buzoiene, cu nămol la sticluțe... sau, eu știu, orice altceva care ar putea să le scoată banii din buzunar turiștilor, în special străini, care nu sunt puțini. Am avut în grup anul acesta niște amici veniți din Germania care au vrut să ajungă și la vulcani și așa s-a mai decis un drum până acolo. Este un obiectiv care nu trebuie ratat binențeles, având în vedere unicitatea fenomenului, dar eu una nu simt nevoia să mai revin. O să ajung odată însă și la Pâclele Mici care am înțeles că nu sunt deloc de neglijat în ciuda numelui, iar din poze, accesul mi se pare chiar mai frumos decât la Pâclele Mari.

Alt obiectiv aproape de zona în care am fost cazați este Muzeul Chihlimbarului de la Colți iar de la Măgura sunt 40 km, numai că porțiunea de la Pătârlagele la Colți este un drum cum nu se poate mai rău. Dacă reușești să treci de el, în localitatea Colți găsești o casă în stil popular care adăpostește o colecție de chihlimbar autohton dar și uneltele cu care a fost exploatat sau port popular din zonă. Chihlimbarul era scos din pământ când erau ploi repezi, se găsea în apele tulburi și se spune că încă există chihlimbar negăsit. Piatra de chihlimbar se mai numește și piatra soarelui și aduce noroc dacă este oferită în dar la nunți și botezuri. Cel care s-a ocupat de punerea în valoare a comunei Colți este un profesor, Gheorge Nica, iar soția dânsului este ghida amabilă de la muzeu, o bună povestitoare, care vă oferă informații prețioase și despre așezările rupestre de la Aluniș-Nucu. În incinta muzeului se află și o expoziție cu vânzare de bijuterii din chihlimbar de toate nuanțele, destul de frumoase și accesibile ca preț. Singura noastră nedumerire a fost de unde atâtea bijuterii de chihlimbar, dacă el nu se mai exploatează în zonă de mulți ani?

Sunt peste 30 de așezări rupestre prin Munții Buzăului, se spune că unele încă se descoperă, iar cea mai cunoscută este biserica din Aluniș care funcționează de peste 700 de ani, la care am ajuns și noi la pachet cu Muzeul Chihlimbarului, de care este foarte aproape. Bisericuța de la Aluniș este atestată documentar din 1274 și este una din puținele biserici atât de vechi în care se mai fac slujbe. Complexul de la Aluniș mai cuprinde în plus trei chilii micuțe aflate în stânca muntelui și astfel de complexe sunt denumite „agatoane” care înseamnă tocmai asta: biserici, chilii sau alte așezăminte săpate direct în piatră. Se spune că chiliile din Munții Buzăului au fost ascunzători pentru comori, apoi locuri de refugiu pentru cei prigoniți și ulterior așezăminte ortodoxe. Mare parte dintre ele ar fi de pe vremea geto-dacilor și că biserica a fost săpată de doi ciobani deoarece unul dintre ei a auzit în somn un glas care îi spunea să sape în stâncă pentru că va găsi icoana Fecioarei Maria, lucru care s-a și întâmplat. Pentru că îmi plac lucrurile simple, satele noastre, pentru că îmi place să descopăr urme ale înaintașilor noștri, îmi doresc foarte mult să ajung pe jos la așezările rupestre dintre satele Aluniș, comuna Colți și Nucu, comuna Bozioru, care sper să-mi iasă anul acesta.

De câte ori am plecat de la Măgura înapoi spre casă am făcut-o pe drumul prin pădure către Mrea Ciolanu, de data aceasta evident cu mașina. Ne mai oprim o dată la tabără sau/și la mănăstire, plecăm apoi mai departe către localitatea Haleș, trecem pe lângă tabăra școlară, Poiana Pinului unde ne oprim mereu să admirăm locul. Și pe lângă tabăra de copii se află expuse sculpturi în piatră, nu știu dacă sunt la fel de vechi sau încă se mai cioplește acolo. Trecem apoi pe lângă McPietroasa, o locație de 4*, unde v-am spus că am stat o dată, așezat la fel într-un cadru nemaipomenit. Trebuie să vă opriți și aici, să descoperiți un drum scurt care urcă până la hotel și puteți intra să vă plimbați un pic prin curte și s-o admirați, dar și să beți o cafea pe terasă de unde veți admira niște peisaje de vis. Locația are piscină exterioară, o sală de sport, un parc frumos, teren de fotbal/tenis, este cam scumpă, dar am petrecut acolo câteva zile de neuitat.

Tot drumul prin pădure de la Măgura până la Haleș și mai departe până ajungi la Sărata Monteoru este spec-ta-cu-los. Nu ne săturăm niciodataă de el. După ce intri în Leiculești poți ajunge la Sărata Monteoru mergând înainte prin sate, pe drumul principal, dar trebuie musai să faci dreapta și să treci munții pe un drum de aprox 20 de km, sper să nu greșesc, cu serpentine, o șosea nouă, impecabilă, făcută cu fonduri europene, care te scoate la Sărata Monteoru. Aici mai facem noi o oprire, parcăm în mijlocul stațiunii, în parcarea publică, facem câțiva pași și vizităm de fiecare dată câte un hotel pentru o posibilă viitoare ieșire. De data aceasta ne-am oprit la Cazino Hotel&Spa, am cerut să-l vizităm, ne-a plăcut ce am văzut, piscină acoperită, saună, jacuzzi, sală de fitness, masaj, o curte frumoasă și am aflat că au avut un pachet foarte bun de revelion. Sala de restaurant mare, aranjată frumos, cu feluri de mâncare care arătau și miroseau frumos, un hotel pe care l-am notat.

De la Sărata Monteoru ne oprim inevitabil la Popasul Merei de care cei mai mulți probabil știți, pentru celebra ciorbă de cocoș. Așa am făcut și de data aceasta, ciorba a fost la fel de bună și lipiile fierbinți, grozave.

Nu neglijați județul Buzău. Ascunde comori pe care și eu abia acum încep să le descopăr. De aceea o să-i dedic ceva ieșiri de week-end în acest an, așa cum vă spuneam la început și la fel vă îndemn și pe voi. Pe oriunde ați merge însă, dacă sunteți prin preajma Măgurii, nu ocoliți drumul prin pădure, Măgura-Mrea Ciolanu-Haleș-Leiculești și de aici nu ratați dreapta spre Sărata Monteoru. Și iarna este un drum spectaculos dar ia imaginați-vă cum este vara.

Cu toate că ne-am oprit și de data aceasta la Tabăra de Sculptură nu am mai făcut poze pentru că aveam destule. O să atașez căteva poze din sejurul 2013-2014 cu tabăra, Muzeul Chihlimbarului de la Colți și Biserica Rupestră de la Aluniș, ca o dovadă că AmFostAcolo iar restul pozelor sunt din ultimul sejur, 2015-2016.

---

VIZUALIZĂRI: 20407 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI