ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.06.2025
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
JUN-2025
DURATA: 1 zile
Cuplu

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Relaxare în mijlocul naturii la Comana

TIPĂREȘTE

Domnitorul a dejunat la mănăstirea Comana. După dejun, d. Cogălniceanu arendașul Comanei, care venise se întâmpine pe M. Sa la mănăstire, s-a pus la dispozițiunea În. Sale, spre a-i arăta Comana în amănuntele sale. Astfel a fost lesne M. Sale de a vizita, în câteva ore, punctările cele mai însemnate ale Comanei, lucrările de terasamente și trăsura drumului de feru de pe acesta proprietate, precum și câmpul de bătălia dintre Romani și Turci, în pomenirea căreia Șerban Cantacuzino a zidit mănăstirea Comana.

(Telegraful Român, octombrie 1867)

Nu pentru prima dată am mers pe urmele domnitorului Carol I în zona Comana, la circa 30 km depărtare de București. De vreo 15 ani pe malul Deltei Neajlovului, în preajma Pădurii Comana – rămășiță a Codrilor Vlăsiei și arie protejată prin lege, a apărut un vast complex de divertisment și relaxare. Demarat la început drept un parc de aventură, au continuat cu unități de cazare și restaurante, apoi cu facilități de divertisment atât pentru copii, cât și pentru adulți.

Domeniul „Casa Comana” , numele sub care se „ascund” toate variantele de relaxare disponibile ]n interiorul complexului, beneficiază de mai multe spații de parcare, noi l-am ales pe cel de vis-a-vis de mănăstirea Comana (cu acces imediat după podul peste râul Neajlov). Primăria localității asigură pe un câmp de lângă râul Neajlov un spațiu larg de parcare pentru zilele foarte aglomerate.

Complexul este compus din: parcul de aventură, unități de cazare (Hotel Casa Comana, Vila Cătălina, Căsuța Pădurarului, Hanul Poștalionului), restaurante (Casa Comana, Taverna Marelui Paharnic, Cherhanaua Delta Neajlovului, Hanul Poștalionului, La Grădină, punctul Oktoberfest), alei de plimbare, roata panoramică, călușei, plimbare cu trenulețul Orient Express, croaziere cu șalupa, închirieri de bărci și hidrobiciclete, diverse locuri de joacă.

După ce am parcat autoturismul am mers circa 300 m până la intrarea în complex (sunt indicatoare) și am urmat cursul aleii betonate ce traversează o serie de bălți create de Neajlov. Sălcii pletoase oferă un pic de umbră, nuferi albi se adună în pâlcuri la marginea apei, ambarcațiuni colorate plutesc pe luciul apei. Deja vedem Turnul Soarelui – loc unde se află un punct de belvedere și un mic muzeu (15 lei/acces) care se reflectă frumos pe oglinda apei. În timpul plimbării traversăm cele trei poduri existente pe domeniu: Podul Sărutului, Podul Dragostei fără sfârșit și Pasarela Dorințelor – încărcat de lacăte.

Admirăm roata panoramică, dar e prea cald afară pentru a ne cocoța în „umbreluțele” ce se ridică la 40 m înălțime (30 lei/2 ture); caruselul cu etaj este deosebit, o pată de culoare în parcul de divertisment. În apropiere se află terenul unde poți încerca Provocarea lui Vodă – tir cu arcul  sau aruncare cu sulița, toporul ori cuțitul.

Un frumos câmp de lavandă desfășoară în aer valuri de parfum, iar câteva decorațiuni te îmbie să te fotografiezi pe fundalul mov. Trandafiri și felurite alte flori înveselesc atmosfera de vacanță pe care o simți în interiorul complexului turistic.

Oamenii se plimbă pe alei, cu trenulețul sau șalupa, stau pe iarbă la umbră sau chiar întind pături și se bucură de un picnic în mijlocul naturii. Terasele restaurantelor menționate mai sus sunt aproape pline la orele amiezii, prețurile undeva între nivel mediu și ridicat.

Ne-am simțit foarte bine pe domeniul de la Comana, ai multe opțiuni de a lua masa ori doar a gusta o porție de mici sau o înghețată, te poți distra în multe feluri, te deconectezi de la problemele cotidiene.

Cine dorește poate vizita mănăstirea Comana (vezi impresii) sau se poate plimba prin Parcul Natural Comana (vezi impresii).

Vă invit să priviți fotografiile și să mergeți la plimbare în zona Comanei, dacă se ivește ocazia și aveți timp la dispoziție.

Alegeri inspirate!


[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 16.06.25 12:23:34
Validat / Publicat: 16.06.25 15:47:26
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în COMANA [GR].
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Europa

VIZUALIZĂRI: 56 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj
Adn. FAVORIT

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Alee acces domeniu.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 12600 PMA (din 14 voturi)

ECOURI la acest articol

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂParcul de Aventură Comana:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2025 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • LOGAT? = DA (IntC=1)
  • pagină generată în 0.070348024368286 sec
    ecranul dvs: 1 x 1