Telega

TIPĂREȘTE

Pe la mijlocul lunii august, invartindu-ma prin Breaza, am nimerit intr-o organizare ce cuprindea o plimbare la Telega. Pentru ca denumirea imi suna contrariant si nu reuseam sa o leg de nimic, am preferat sa vad la fata locului ce vrea sa insemne miracolul.

Stiam doar ca e un lac cu apa sarata, chiar excesiv de sarata si ca din cauza asta apa te tine la suprafata fara sa fie nevoie sa faci eforturi sa inoti.

Ajungand la locul cu pricina observ ca intrarea se face traversand un pod din lemn ce duce spre o cladire rustica, tot din lemn, nu prea bine intretinuta ce blocheaza accesul vizual spre incinta.

Am vazut apoi ca tot locul este bine imprejmuit cu gard de jur imprejur probabil ca sa limiteze accesul doar la intrarea principala iar malurile lacului sarat care este destul de mic ca si suprafata, sunt acoperite cu scanduri de lemn neprelucrat care acopera aproape in totalitate pamantul din jurul lacului. Aceste scanduri par sa fie montate mai mult improvizat si coboara sub nivelul apei in trepte scufundate sau doar bucati orizontale de scandura pe care sa stai cu picioarele, sub apa. Dupa aspectul pe care il au par sa fie montate de ceva ani si parte din ele sunt prabusite de putrede sau in curs de prabusire astfel ca trebuie sa fii foarte atent cand calci prin preajma apei pentru a evita accidentele.

Sunt balustrade din lemn de jur imprejurul lacului si multe cai de acces spre apa.

Apa are un aspect mocirlos verzui si nu creaza mult confort, cel putin estetic.

Cu toate acestea locul pare destul de popular, fiind destul de aglomerat.

Zona inierbata este ceva mai departe de apa, pe iarba fiind si cateva sezlonguri razlete. Majoritatea oamenilor isi pun prosoapele direct pe scandurile de langa lac.

In cladirea de langa intrare functioneaza si o cantina ca restaurant nu-i pot spune si daca vrei sa mananci, te duci si comanzi la geam iar pentru servit masa sunt la dispozitie cateva mese lungi amenajate in zona. Mancarea, chiar ca de cantina, nu exceleaza.

Langa cladirea cantinei se intind cateva casute darapanate si astea, din cele patru sau cinci, doar una parand sa fie ocupata.

Dupa casute, toaletele ne arata clar ca personalul este depasit de situatie.

Doamnele ce ingrijesc locul – “administratoare” sau ce sunt ele, grecoaice, se ocupa de afacerea asta de ceva vreme, obisnuitii locului le stiu deja. Pare sa fie o afacere de familie, cred ca le-am vazut pe mama si fiica, fiica fiind “in charge”, mama mai intervenind pe ici pe colo insa se vede ca timpul isi spune cuvantul. Aici spiritual intreprinzator nu pare sa fie la el acasa.

Nu am vazut multa coeziune in echipa, personalul e din sat, face fiecare ce poate, mai si-o discordie pe alocuri, nici nu stii daca sa razi sau nu insa e prea frumos afara ca sa te poti indispune desi aspectul locului te incurajeaza mult sa uiti de frumusetea zilei.

---

VIZUALIZĂRI: 5510 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI