Grădina Vlahiia din Snagov – un proiect de suflet devenit un colț de rai

TIPĂREȘTE

De bobotează au fost multe grade cu plus și un soare care ne-a scos din casă. La invitația unor prieteni de a mânca la iarbă verde, asta însemnând în afara București-ului, ne-am îndreptat spre Snagov, fără să avem o țintă anume, dar în zona aceea am tot descoperit locuri foarte drăguțe în ultimii ani și am zis să mergem la noroc. Până la urmă n-a fost chiar la noroc pentru că pe drum prietena noastră a butonat net-ul și ne-a propus să încercăm Grădina Vlahiia, de care dăduse tot citind.

Am citit și noi până am ajuns că acest loc este proiectul de suflet al unui om plecat prin lume de la 24 de ani din Făgărașul copilăriei, unde nu a dus lipsă de nimic trăind într-o casă săsească. Viața l-a dus în Canada și Toscana unde a stat mulți, mulți ani, dar s-a întors în România pentru a găsi un loc binecuvântat, după cum spune, pentru a trăi în armonie cu natura și cu lucrurile simple.

După cariere de succes în Italia și Canada a călătorit foarte mult prin România în căutarea locurilor de poveste din amintirile bunicilor, pentru a se apropia din nou de rădăcini. Așa s-a făcut că a ajuns în Maramureș, care l-a fascinat atât de tare încât a reprezentat principala sursă de inspirație pentru Grădina Vlahiia, pentru că Maramureșul îi amintea de tot ce era mai sfânt pentru el: Făgărașul copilăriei dar și Toscana cu dealurile ei însorite care i-au fost multă vreme casă și care l-au marcat pentru că le-a perceput asemănătoare din cauza oamenilor gospodari care păstrează și duc mai departe obiceiurile și n-au uitat să se bucure de lucrurile simple dar foarte valoroase, pe care și el pune preț.

Aici, la Grădina Vlahiia, locul unde a ales să trăiască, pune în practică tot ce a învățat pe la alții și gătește mâncăruri tradiționale cu drag, pe cât de simple, pe atât de gustoase și sănătoase.

Aceasta este povestea pe scurt pe care am citit-o și noi pe drum. Dar ce am găsit acolo ne-a întrecut orice așteptare. După vreo 40 de km de când am plecat din fața casei din București, mergând pe DN1 până am ajuns la indicatorul de Snagov, am făcut la dreapta și după ce am trecut de centrul comunei, undeva din șoseaua cu același nume am avut un indicator de stânga care ne spunea că la 500 de metri găsim obiectivul nostru.

Drumul neasfaltat, dar scurt, ne-a dus chiar în fața locului pe care îl căutam. Am lăsat mașinile în parcarea cu pietricele și am intrat pe poarta mare, în stil maramureșean, iar cât puteam vedea cu ochii era un complex pe care abia așteptam să îl descoperim.

Chiar la intrare am găsit o hartă a domeniului pe care am studiat-o ca să vedem ce avem de făcut. Am citit acolo, că o să ajungem la sere, muzee, case de oaspeți, alte case maramureșene, la animale, livadă și vie, foișor, locuri de joacă, iaz, alte acareturi... și am luat-o și noi de la intrare în dreapta ca să facem acel circuit, să ajungem pe la toate punctele de interes și să putem termina vizita noastră în restaurantul pe care îl vedeam pe partea opusă.

Am început turul nostru inspectând șopronul cu lemne și baloți de paie pentru animale care se află chiar la intrare unde era și casa celor doi câini frumoși, stăpâni ai domeniului și ei, cam necăjiți pentru că erau nevoiți să stea cuminți în spațiul lor închis. Am remarcat încă de la intrare și apoi pe tot traseul sunt niște coșuri de gunoi foarte ingenios făcute și foarte dese.

Am trecut pe lângă serele, acum goale, unde se fac zarzavaturile și legumele, ingrediente de bază pentru mâncărurile pe care urma să le încercăm și noi înainte de a pleca. De la început ne-am dat seama că tot ce se întâmplă la Grădina Vlahiia este din dragoste pentru natură și pentru tradițional.

Ca să vizitezi muzeele despre care citisem pe harta de la intrare trebuie să anunți la recepție și vine o doamnă care deschide și îți răspunde la întrebări. Nu a fost cazul pentru că am găsit-o acolo cu alți vizitatori și am profitat și noi ca să intrăm în Muzeul Icoanei, mica bisericuță și Muzeul Țăranului. Există și o taxă de vizitare și sper să nu greșesc, cred că a fost 10 lei.

Muzeul Icoanei, un locaș sfânt, ridicat în anul 2016 de proprietarul acestui loc în cinstea Sfinților Împărați Constantin și Elena iar bisericuța s-a dorit o replică a Mănăstirii Dintr-un Lemn din Frâncești - jud Vâlcea.

Din dragostea pentru Maramureș la Grădina Vlahiia au fost strămutate case vechi, autentice, maramureșene, iar în această zonă sunt și 3 cruci aidoma celor din Cimitirul Vesel din Săpânța.

Muzeul Țăranului Maramureșean se află în cea mai veche casă din Maramureș care a fost strămutată la Grădina Vlahiia din satul Săcel. În el este expus un război de țesut și daracii pentru scărmănat lâna care mi-au adus aminte de Moara lu Antone din Orăștioara, unde am avut parte de o demonstrație live privind această activitate. Urcând pe scara de lemn în pod am dat de plante aromatice din grădina proprie puse la uscat, dar și plante medicinale pentru ceaiuri.

De la doamna care ne-a deschis muzeele am aflat că la Grădina Vlahiia poți participa la activități de zi cu zi care au loc la fermă și anume: poți să îngrijești animalele de la hrănirea lor până la mulsul vacilor, poți să aduni ouălele din cuibar, dar și să faci curățenie în grajd, poți să ajuți în grădinile de zarzavat sau în livadă, poți participa la făcut provizii pentru iarnă, de la dulcețuri și murături până la zacuscă.

Turul Grădinii ne-a dus pe lângă cele 2 sere mari, I și II și cele 2 muzee până am ajuns la Ferma de animale, cu o zonă de manej unde copiii pot lua lecții de călărie sau se pot plimba cu caii sau poneii, un loc unde ne-a plăcut foarte mult. Aici am găsit cai de rasă care participă la evenimente sportive, fiecare avea spațiul lui și tăblița cu numele și performanțele, am găsit vaci, ponei, dar cel mai mult în această zonă ne-a plăcut că animalele aveau parte de muzica clasică, care se auzea discret din difuzoare. Am mai văzut păsările de multe feluri și porcii de mangalița din care ulterior aveam să gustăm și noi.

În capătul aleii din dreapta cu care am început turul se vedea livada și via dar noi ne-am întors pe partea opusă și am ajuns la casele de oaspeți. Cum spuneam, din dragostea pentru Maramureș la Grădina Vlahiia au fost strămutate case vechi, autentice, maramureșene iar unele au fost transformate în spații de cazare. Pe cele două case de oaspeți le cheamă ca pe satele din Maramureș din care au fost aduse, pe una Bârsana și pe cealaltă Rona și au câte 4 camere fiecare, care și ele poartă nume de femei din satul respectiv.

Am vizitat și noi cele 2 case în care poți dormi și am găsit niște camere decorate traditional românesc cu ștergare, icoane, cergi, dar îmbinate armonios cu confortul zilelor noastre, adică TV, baie proprie sau mobilier modern. Găsiți Grădina Vlahiia și pe booking cotată la 4* și nota 9,6, dar la fața locului am găsit pe ambele case de oaspeți 3 margarete.

Dacă sunteți amatori să vă cazați la Vlahiia este bine să știți că aveți cu ce vă umple timpul și în împrejurimile complexului pentru că destul de aproape este Edenland Park (sub 10 km), Thermele de la Balotești (sub 15 km), lacul Snagov este la o plimbare de aprox 1 km, iar la nord de el pe un ostrov, puteți vizita Mănăstirea Snagovului, monument istoric și de artă, ctitorită de Mircea cel Bătrân și unde pe timpul lui Constantin Brâncoveanu s-au tipărit primele cărți cu litere latine.

De asemenea puteți închiria biciclete pentru a ajunge la alte mănăstiri din zonă, Căldărușani sau Țigănești dar și prin Pădurea Snagov, cunoscută ca și Codrii Vlăsiei care este rezervație naturală pentru floră și faună. Am văzut familii cu copii plimbându-se cu trăsura dar cred că plimbarea asta merită toți banii în perioada primăverii/verii, chiar și toamna, dar mai puțin iarna, când peisajul este mai cenușiu. Tariful nu era chiar la îndemână, 80 de EUR pentru o plimbare de o oră cu trăsura prin frumoasa Pădure Snagov, trăsură în care încap 4 persoane. Nouă ni s-a părut mult inițial, dar în cazurile astea ne aducem aminte câți bani dăm pe afară ca să vedem una-alta, uneori nejustificat, și ne-am reconsiderat poziția. Poate că merită să dăm și în țara noastră dacă primim ceva pe măsură la schimb.

De la casele de oaspeți am ajuns la un iaz artificial cu un ponton unde am făcut mai multe fotografii și pe lângă foișorul cu mese și bar la care am promis să ne întoarcem când vremea va fi adecvată, am ajuns în sfârșit la restaurant unde am desăvârșit vizita noastră.

Pe sigla restaurantului din incinta complexului scrie Restaurant Pizzerie și dedesupt Cămin Cultural. Așa am aflat că aici au loc tot felul de evenimente culturale (în perioada aceea urma să fie un atelier pentru comemorarea poetului nostru național, Mihai Eminescu), dar sunt și ateliere unde cei interesați pot afla de la specialiști cum pui pe roate o grădină de zarzavat sau cum ai grijă de răsaduri.

Până ne-am așezat ca să comandăm a trecut ceva timp pentru că nu ne-am mai săturat admirând interiorul. Restaurantul este format dintr-o sală mare și două separeuri situate la cele două capete, iar pereții sunt decorați cu tot felul. De la obiecte vechi, o expoziție de produse proprii, vitrine vechi cu veselă, mobilier pictat, colțuri de relaxare... până la un colț al regelui unde este un tablou mare al Regelui Mihai.

Un perete întreg este plin cu fotografii de familie mai vechi sau mai noi, iar în mijloc este un arbore genealogic, scris de mână. Se numește Schema de rudenie a familiei învățătorului Iacob Dumitrescu – autorul monografiei satului Pleșești, județul Rm Sărat și arborele începe cu Popa Văsie, cel dintâi preot al satului Pleșești. De la următorii încep să apară și anii 18xx... foarte interesantă schema aceasta, ne-am învârtit pe lângă ea destul de mult.

Dacă urci la etaj pe o scară circulară de lemn vei găsi și acolo alte spații de luat masa, niște camere mai mici, mai intime și un loc de relaxare cu măsuțe și canapele.

Felurile de mâncare pe care le-am găsit în meniu sunt preponderent preparate din bucătăria italiană dar și preparate din „bucătăria românească reiventată”. Am fost asigurați că aproape toate ingredientele folosite sunt din ferma și grădina proprie.

Cu toate că am fi mâncat o pizza pe vatră care se făcea la vedere, am optat totuși pentru niște feluri mai sofisticate, cel puțin ca denumiri. Din păcate nu-mi mai amintesc denumirile, dar în traducere am mâncat un mix gril cu spanac și un piure de carofi cu nu știu ce parte de la gâtul mangaliței, însoțite de salate de murături. Am băut un jagermaister, o bere și două ceaiuri recomandate de ei dintr-o plantă medicinală aromatică, pe care au asimilat-o și la noi, bun la toate după cum a încercat să ne convingă persoana care ne-a servit. Denumire complicată, nu mai țin minte, dar ceaiul extrem de bun și de parfumat. Prețurile la mâncare/băutură nu sunt așa mici, dar nici nu ne așteptam la ce ne văzuseră ochii pe acolo. Cred că ne-a costat undeva la 170 lei răsfățul nostru, sper să nu încurc borcanele.

Pe lângă restaurant mai este o fabrică și un mic loc de joacă pentru copii, chiar aproape de intrare, dar mă îndoiesc că este prea folosit la câte spații și pajiști au copiii la dispoziție ca să nu mai spun de ferma de animale.

Nu am avut norocul să îl întâlnim pe întemeietorul acestui loc, domnul Cristian Dumitrescu, dar am înțeles că întâmpină oaspeții și face pe ghidul pentru a le prezenta colțul lui de rai, proiectul de suflet care a făcut posibil să respiri aerul Maramureșului în apropierea Bucureștiului.

Acest colț de rai ne-a plăcut și nouă foarte mult, copiilor voștri cred că le-ar plăcea și mai mult și cum vremea bună a venit, care cu siguranță pune și mai mult în valoare acest loc, vă invit să îl vizitați pentru că sunt sigură că veți petrece o zi minunată acolo.

---

VIZUALIZĂRI: 6828 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI