O plimbare pe faleza Dunării şi  la Turnul cu ceas din Giurgiu

TIPĂREȘTE

După ce plecasem devreme din Bucureşi şi până la acea oră vizitasem cinci lăcaşuri religioase în Giurgiu, recunosc că obosisem. M-am bucurat că autocarul a oprit pe faleză unde, dealungul ei erau multe băncuţe pe care te puteai odihni. Împreună cu alte două doamne din grup, ne-am gândit ca în ora pe care o aveam la dispoziţie pentru plimbare pe faleză să intrăm şi la restaurantul La Ponton, unde mai fusesem acum câţiva ani şi am mâncat peşte, ce altceva? Se află chiar vis-à-vis de locul unde parcase autocarul. Am traversat puntea care îl despărţea de faleză şi am cerut unei chelneriţe ceva rece de băut. Ne-a zis că are toate mesele ocupate sau rezervate la ora aceea (era şi sâmbătă si peste ora 14.30) si că nu serveste în picioare. Apoi, văzând ce vârsta aveam toate trei şi privirea noastră disperată, ne-a condus la o masă rezervată la care clienţii urmau să vină peste jumătate de oră. Eu i-am cerut bere rece fără alcool, celelalte sucuri dar ne-a spus că trebuie să comandăm si mâncare. Ce să comanzi şi să şi mănânci în jumătate de oră? Am cerut toate trei o porţie de icre cu ceapă de 200 gr (25 lei) şi pâine prăjită, pe care ni le-a adus imediat şi au fost foarte bune Restaurantul La Ponton oferă o priveliste superbă asupra Dunării, a ambarcaţiunilor care o străbat şi a oraşului Russe aflat pe malul bulgăresc.

După ce ne-am răcorit bine am coborât puntea si am început plimbarea de trei sferturi de oră pe faleză, la ora 15.30 sunând adunarea să facem o vizită prin oraş cu autocarul care a oprit numai la Turnul cu Ceas, pentru ca apoi să vizităm parcul Comana unde urma să luăm si un prânz târziu.

Faleza Dunării la Giurgiu

Trebuie să vă spun că faleza Dunării la Giurgiu mi s-a părut dezolantă. Desi era sfârşit de mai, deci începuse sezonul turistic, aleele erau murdare, pline de pungi şi resturi menajere pe care le răscoleau câţiva câini vagabonzi de care ne-am ferit, băncile nevopsite şi unele din ele cu scânduri lipsă iar unii pişcoţi de pe alee lipsă, lăsând locul unor gropi. Singura clădire mai atractivă este Căpitănia Portului dar şi ea cam neîngrijită părând a face parte dintr-un trecut ştiut de unii dintre noi. A fost construită între anii 1939-1945 şi este monument istoric clasificat. Un gard cu rol de protecţie spre Dunăre este ruginit şi intrerupt din loc în loc de pontoane. Cu excepţia pontoanelor care duc la restaurantele cu dever mare şi care sunt îngrijite, restul sunt în paragină. Un anunţ ne-a semnalat că de la 1 mai se organizau plimbări pe Dunăre cu nava de pasageri Valahia cu o capacitate de 28 de locuri cu plecare de la pontonul Pagaya. Preţul unei croaziere de o oră era 31 lei cu reducere de 50% pentru elevi şi pensionari, trebuia făcută rezervare dar oricum nu aveam timp pentru această plimbare.

Giurgiu va avea un port de agrement la Dunăre pentru a atrage mai mulți turiști. Investiția are o valoare de 3 milioane de euro și este un proiect româno-bulgar. Lucrările de execuţie la portul pentru ambarcaţiuni de dimensiuni mici se apropie de final. Portul este destinat proprietarilor de ambarcaţiuni uşoare şi va avea 60 de locuri de acostare.

Turnul cu ceas

După ce ne-a luat de pe faleză, autocarul a traversat soseaua Portului unde am văzut şi fotografiat podul Bizetz. Podul Bisetz este primul pod curbat în plan orizontal din Europa realizat în 1905, proiectat de Anghel Saligny şi Ionescu- Bisetz cu cale dublă rutieră şi feroviară. În prezent este monument istoric şi deschis numai traficului pietonal, în 2007 realizându-se alături un alt pod. 

Am oprit câteva minute în faţa Turnului cu Ceas situat în Piaţa Unirii, str. Mircea cel Bătrân. Este o fortificaţie otomană realizată prin 1770. Turnul, unic în țară și în sud-estul Europei, măsoară 22 de metri şi este ușor înclinat din construcție. Dealungul timpului a fost punct de observaţie al fortificaţiilor turceşti, apoi foişor de foc. După 1830 intrând în administrarea oraşului Giurgiu eliberat de otomani, a fost dotat cu ceas. Rămăsese cea mai înaltă construcţie a oraşului până ce au apărut de jur împrejur blocurile de 10-12 etaje de după anii 1960. 

Iniţial în jurul lui se deschideau străzi în stea, moda franţuzească ˝etoile˝aplicată aici de polcovnicul rus Nilson și inginerul austriac Moritz von Ott. Desenele şi fotografiile din epocă arată că în jurul turnului era o piaţă circulară cu o mică promenadă în jurul ei. Urma un cerc pentru vehicule și promenada comercială, unde erau de toate. Odăile de la baza turnului au adăpostit de-a lungul timpului Pompierii, Poliția și Primăria. 

În 1906 a izbucnit un scandal pentru că baza turnului s-a concesionat pentru a se deschide o berărie care a funcţionat până la Primul Război Mondial. În 1916, oraşul Giurgiu a fost practic distrus de Puterile Centrale. Bulgarii au intrat în oraș și s-au răzbunat pentru pierderea Cadrilaterului în urna Războiului Balcanic din 1912. Până în 1934 Turnul cu Ceas a rămas fără acoperiş. După 1990 s-a făcut expertizarea turnului si a fost restaurat între anii 2001-2007. Atunci s-au consolidat fundaţiile şi s-a realizat o structură interioară de beton armat. Cu această ocazie, ceasornicul a fost înlocuit cu unul nou, cel original aflându-se la muzeul de istorie Teoharie Antonescu din orașul Giurgiu. Totuşi turnului nu i s-a dat strălucirea de odinioară întrucât la baza lui este un bar, spaţiul de afară e amenajat ca terasă a barului în care băuturile sunt aşezate pe rafturi prinse de piatra turnului şi a rămas împrejurat de blocuri înalte. Adevărat kitch. Mare păcat că în jurul lui sunt blocuri înalte şi nu s-a lasat designul iniţial cu străzi ˝en etoile˝, blocurile ar fi putut fi construite pe acestea, mai la depărtare de turn. 

Turnul este monument istoric de valoare națională și universală, fiind înscris în Lista monumentelor istorice din 2004 şi simbolul orașului Giurgiu figurând pe stema județului.

Am străbătut municipiul Giurgiu şi am văzut din autocar case frumoase ale latifundiarilor de la începutul sec. XX, maghernite din secolul trecut, blocuri- dormitor construite în timpul comunismului şi câteva clădiri administrative. Urma să ajungm după ceva peste 30 km la parcul de aventură Comana unde ni se propusese să şi mâncăm. Aveam emoţii de cum mă voi descurca, pentru că mai fusesem odată, când erau copiii mici, deci acum vreo 50 de ani. Singurul lucru de care-mi aduceam aminte era distanţa enormă pe care am parcurs-o înconjurând lacul până la locul unde aveam parcată maşina.

 Web, te rog înserează: https://www.youtube.com/watch?v=3lyf-oD8Qucww. youtube.com/watch?v=3lyf-oD8Qucro TV

---

VIZUALIZĂRI: 359 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI