Incursiuni periurbane (II): Conace, biserici și obiective tehnice - Dobreni și Herești

TIPĂREȘTE

În preajma Paștelui având câteva zile libere la dispoziție și vremea de primăvară anunțându-se destul de frumoasă am decis să explorez câteva locuri din jurul Bucureștiului adunate în timp pe o listă. Cunoșteam faptul că unele obiective zac în ruină iar altele sunt oarecum inaccesibile, dar îmi doream să le văd cu proprii ochi, nu doar pe Internet. Dacă în primul episod al seriei v-am prezentat Fortul nr. 1 Chitila (vezi impresii) în episoadele următoare voi continua prezentările unor conace, biserici vechi, obiective tehnice și ruine monumentale aflate în împrejurimile Capitalei (cel mai departe aflat la circ 30 km distanță de șoseaua de centură).

Casa domnească de la Dobreni. Începem incursiunea accesând localitatea pe DJ 401A dinspre Șoseaua de Centură a Bucureștiului și Jilava. Mai jos de biserică, imediat după podul peste Cociocul acoperit de stuf, facem stânga pe str. Castelului, apoi pe prima intrare la stânga decoperim ruinele. Deși numele cu rezonanță slavă a satului înseamnă „cel frumos” , vestigiile istorice nu arată deloc bine. Nimic în afară de numele străzii nu ne indică faptul că acolo se află un posibil monument istoric - urmele reședinței domnești.

Descoperim ruinele construcției, este vorba doar de pivnițe, pline de gunoi de tot felul. Abia dacă te poți apropia de ziduri și îți poți arunca o privire în interior. Documentele arată cu siguranță că a aparținut domnului Constantin Șerban, care probabil a refăcut și amplificat o fostă casă boierească. Zidurile din cărămidă sunt groase de 1 m, iar dimensiunea conacului nu e una de lepădat: 30 m lungime, 17 m lățime, 5 m adâncimea pivnițelor. Se mai văd urmele unor arcade, sprijin al bolților de altădată. Pur și simplu nu prea mai ai ce vedea înafară de rezistența cărămizilor roșii de-a lungul veacurilor.

Și ce „palat” era la Dobreni! Se păstrează descrierea făcută de călătorul Paul de Alep: o curte întinsă înconjurată de gard, clădiri mari și interioare spațioase în care firidele și bolțile erau pictate, o grădină amenajată în stilul francilor, un lac traversat de un pod, chioșc în grădină și, în apropiere, o biserică din piatră.

În sat găsim biserica „Adormirea Maicii Domnului” , ctitorie a lui Constantin Șerban din 1641-1646, înainte de a deveni domn. Aici este îngropată mama domnului, Elina, iar pictura de secol al XVII-lea are mare valoare artistică.

Conacul Udriște Năsturel și biserica din Herești. Îmi continui periplul pe DJ 401 spre Herești unde se află conacul boierului cărturar Udriște Năsturel. L-am vizitat în 2012 pe când încă era muzeu acolo (vezi impresii), acum poarta era încuiată. Am citit că se poate vizita cu programare, moștenitorii dorind să deschidă din nou un muzeu acolo.

Casa de Piatră este singura construcție civilă românească din secolul al XVII-lea ridicată în totalitate din piatră șlefuită. Distribuția camerelor și sistemul de construcție constituie trăsături unice ale clădirii; pivnița e impresionantă.

De data aceasta am găsit deschisă și am vizitat biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” (1644), ctitorie a soției domnului Matei Basarab, soră a boierului Udriște Năsturel. Interesant monumentul funerar al Năstureștilor aflat în pridvorul bisericii, ancadramentul de piatră de la intrare, precum și turnul-cilindru de acces în clopotniță, aflat tot în pridvor.

Conacul Anastase Stolojan. Plec de la biserică și după ce cobor dealul virez pe str. Muzeului pentru a face câteva fotografii Casei de Piatră de la distanță. Apoi la nici 2 km distanță pe malul Argeșului găsim alt „conac” , al magistratului și omului politic Anastase Stolojan, care achiziționează la 1881 Casa de Piatră de la Herești. Casa are un aspect de cabană montană, e situată pe malul Argeșului și e părăsită acum. În apropiere se află ruinele unei mori.

Totuși nu am găsit date sigure că această casă a aparținut de domeniul de le Herești și, implicit, lui Anastase Stolojan.

Podul lui „Anghel Saligny” de peste Argeș. Traversăm Argeșul pe un pod din epoca contemporană și oprim pe partea cealaltă, revenim perpedes pentru a admira vechiul pod care făcea legătura între localitățile Herești și Hotarele. De reținut că până în anul 1865 nu au existat poduri metalice în România.

Podul e realizat în epoca de început a betonului armat, suprastructura este realizată din două arce cu calea la mijloc având deschiderea de 85 m, consumul de materiale fiind de 1.100 kg oțel și 5 m3 de beton pe metrul liniar, fundațiile fiind pe chesoane cu aer comprimat. Suprastructura e formată din arce cu tiranți din beton armat și tablier din grinzi de beton armat. Construcția inginerească e realizată în 1960, proiectant fiind cunoscutul inginer Gh. Buzuloiu.

Chiar dacă podul are un aspect „antichizat” , el nu este proiectat de Anghel Saligny, informație care circulă pe Internet.

Concluzii. În jurul Bucureștiului găsim tot felul de locuri istorice, zone naturale și obiective tehnice/industriale care la un moment dat și-au jucat cartea în istorie. Unele sunt „în picioare” , altele „la pământ” . Depinde de noi să le consemnăm, dacă nu putem să le salvăm.

Și încă un lucru: uneori simpla citire a unor lucuri pe Internet te poate conduce către chestii false, dar informarea și documentarea temeinică te ajută să afli adevărul:

Incursiunea continuă!

---

VIZUALIZĂRI: 885 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI