ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.12.2010
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Pucioasa
ÎNSCRIS: 26.03.09
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
SEP-2010
DURATA: 1 zile
single
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Muzeul de Poliţie, singurul muzeu de acest gen din ţara noastră

TIPĂREȘTE

Muzeul Poliţiei Române se află pe Calea Domnească din localitatea Târgovişte, în aceeaşi curte în care se găsesc Muzeul de istorie şi Muzeul de arta, într-o clădire cu valoare istorică. Acest muzeu este singurul Muzeu de Poliţie din tara noastră, care găzduieşte o colecţie de uniforme, arme şi documente din istoria Poliţiei Romane.

Această clădire construită în anul 1701 a aparţinut fiilor domnitorului Constantin Brâncoveanu, a fost cunoscută cu denumirea de « Casa coconilor », fiind aşezată foarte aproape de zidurile cetaţii şi a Turnului Chindiei. De-a lungul timpului aici a funcţionat o şcoală, Ocârmuirea judeţului şi a locuit un inginer topometru austriac. In ultima perioadă, clădirea a fost gazda Direcţiei Judeţene de Muncă şi Protecţie Socială Dâmboviţa, când această instituţie s-a mutat într-o clădire nouă fosta “Casă a coconilor” a fost lăsată în paragină până în anul 2000 când a fost refacută şi concesionată de I. P. A. (International Police Association) - secţia română, pentru a găzdui un muzeu al Poliţiei Române.

Planul cladirii are formă pătrată, cu două etaje. Expoziţia este amenajată la etaj în cele şase camere, dispuse de-o parte şi de alta a unui hol lung.

Am ajuns întâmplător să vizitez acest muzeu. Eram hotărâtă în acea zi să vizitez câteva muzee, dar în nici un caz pe acesta. Era ora 16,50 când am intrat pe uşa muzeului şi mirată că am găsit uşa deschisă am urcat la etaj unde o doamnă prezenta unei familii exponatele şi istoria acestora. M-am alăturat povestirilor ghidei şi am cerut voie să fac fotografii.

Am avut noroc, deoarece doamna abia începuse descrierea muzeului, în sala care se aflau erau expuse exponantele cele mai vechi din muzeu, uniforme ale poliţiei din perioada celor două ţări române: Tara Românească şi Moldova şi ne-a prezentat documente ce atestă existenţa instituţiei în acea perioadă. Primele uniforme poliţienesti au fost confecţionate după model orietal, influenţa venită fiind din diverse zone: Turcia, Albania, Serbia.

In acea perioadă instituţia poliţienească se numea Agia şi a fost pe rând condusă de nume importante ale ţării: Neagoe Basarab, Mihai Viteazu, Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu. In anul 1830 a apărut un regulament comun celor doua ţări prin care se înfiinţa primele formaţii de pază şi de ordine în oraşele principale şi în târguri, cu numele de Poliţie. Uniforma era obligatorie şi trebuiau sa şi-o confectioneze sau să o cumpere cu resurse proprii. In anul 1850 domnitorul Barbu Stirbei a schimbat regulamentul poliţienesc şi odata cu el şi uniformele, acum având specific românesc.

In cea de-a doua sală sunt expuse uniformele din perioada interbelică, o perioadă înfloritoare a Poliţiei Române. Aceste uniforme nu sunt autentice, fiind confecţionate după fotografiile şi atestatele documentare rămase din acea perioadă.

Armele expuse sunt arme albe, cu tăiş, dar şi arme de foc, puşti şi pistoale folosite în perioada între Războiul de Independenţă şi al doilea Război Mondial.

După anul 1947 uniformele de poliţie au o puternică influenţă rusească, Poliţia trecând la denumirea de Miliţie. Aceasta a fost înfiinţată cu scopul :„menţinerea ordinii publice pe teritoriul ţării, asigurarea muncii paşnice, securităţii personale a cetăţenilor şi apărarea bunurilor statului şi ale poporului”.

Această perioadă o vizionăm în cea de-a treia sală, în care este expus şi bustul din bronz şi diferite obiecte personale ale celui mai mare criminalist român, Dumitru Ceacanica.

Până în anul 1990, uniformele au fost de culoare gri cu un veston cu guler şi revere, încheiat cu un rând de nasturi, pantaloni lungi, cămaşă bleu, caschetă cu stema României comuniste şi pantofi sau cizme.

Pe holul etajului am privit o expozitie de arme de foc şi o expozitie a stemelor avute de ţara noastră de-a lungul timpului.

In partea dreaptă a holului, urmărim uniformele din perioada contemporană, în prima cameră fiind expuse o motocicletă a Poliţiei Rutiere şi o uniformă de paradă, din piele.

După anul 1990, când se înfiinţează Poliţia Română, uniforma poliţienească este schimbată în: sacou de culoare albastră, pantaloni bleumarin, cămaşă albă, cravată neagră, pantofi negri şi caschetă bleumarin.

In anul 2002 s-au modificat iaraşi uniformele, principalele modificări fiind: vestonul negru cu două rânduri de nasturi pentru ţinuta de oraş sau culoarea gri pentru ţinuta de servici, pe caschetă apărând stema statului (din anul 1928).

In următoarele două camere întâlnim o impresionantă colecţie de uniforme şi caschete ale poliţiştilor din mai multe ţări. Cele mai multe dintre exponate sunt donate de un poliţist neamţ care a vizitat muzeul fiind încântat de ce a văzut a decis să doneze din colecţia personală. Alte uniforme sunt adunate din vizitele oficiale ale poliţiştilor români care au facut schimb de suveniruri.

Deasemenea în ultima cameră am admirat plachete şi fanioane realizate la diferite evenimente internaţionale la care au participat poliţiştii români, precum şi alte suveniruri primite în schimbul de experienţa efectuat peste hotare.

Acest muzeu este deschis în fiecare zi între orele 9-17 de marţi până duminica iar preţul unui bilet este de 2 lei pentru adulţi şi 1 leu pentru copii şi studenţi, pentru fotografiere plătind o taxă de 5 lei.

Vizita la acest muzeu mi-a adus aminte de copilărie, când îmi admiram tatăl îmbrăcat în hainele de servici.

Datele şi evenimentele au fost luate din broşura pe care am primit-o gratis de la muzeu, iar site-ul oficial al muzeului este: click aici


[fb]
---
Trimis de corinne in 07.12.10 16:54:37
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TÂRGOVIȘTE [DB].
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 9554 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (corinne); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Muzeul de Poliţie Târgovişte - aleea din curtea muzeului
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 11500 PMA (din 18 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

biancuta
[07.12.10 17:32:30]
»

Nu am stiut de existenta unui asemenea muzeu, insa imi pare foarte interesant! Felicitari pentru prezentare!

ascent
[07.12.10 21:02:53]
»

Interesanta povestirea ta, habar nu am avut ca exista si un Muzeu al politiei...

bessondm
[08.12.10 09:24:44]
»

Ferlicitari pentru lectia de istorie! Si pentru promovarea Targovistei, desigur.

alinutzza140*
[08.12.10 10:18:30]
»

Un vot binemeritat pentru inca o lectie de istorie. Habar nu aveam de acest muzeu. Felicitari.

trandafir 1970*
[08.12.10 14:39:13]
»

Un muzeu foarte interesant, cand voi ajunge prin Targoviste, il voi vizita, cu siguranta! Mie mi-au placut uniformele de mica, chiar visam in copilarie o cariera de... militian!

Te felicit pentru ideea ta de a ne plimba... virtual prin acest inedit muzeu!

celeste
[08.12.10 18:23:56]
»

Interesant nu stiam de acest muzeu... @corinne, te felicit pentru acest review si bineinteles pentru poze

sandu.53
[08.12.10 18:41:23]
»

am trecut atat de des prin Tragoviste si nu am stiut pana acum de existenta acestui muzeu! felicitari pentru prezentarea lui in review!

magdalena
[09.12.10 08:07:22]
»

Muzeul de Politie?? Hai ca m-ai dat gata!

Uite cum mi se descopera si Targoviste un oras demn de vizitat! Macar pentru acest muzeu!

corinneAUTOR REVIEW
[14.12.10 12:32:40]
»

Va multumesc mult pentru aprecieri!

De cand am vizitat mi-am dat seama ca nu foarte multa lume cunoaste si viziteaza acest muzeu. La posturile locale de radio si in presa locala nu se promoveaza in nici un fel muzeele existente. Am colegi de servici care stau in Targoviste si care n-au auzit de acest muzeu.

Va recomand cu caldura daca veniti in Targoviste pe langa partea istorica din oras: Curtea Domneasca cu Turnul Chindiei sa vizitati si muzeele care se afla chiar langa acestea: Muzeul de Arta, Muzeul de Istorie si Muzeul de Politie care sunt in aceeasi curte. Taxele de intrare la muzee sunt modice si timpul aferent vizitarii fiecarui muzeu este timp castigat pentru imbogatirea cunostintelor de istorie.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
georgiana
[16.12.10 16:30:15]
»

Nici eu nu am stiu de existenta unui astfel de muzeu si de unicitatea luI. Dar in Grecia, in insula Lefkada, in apropiere de localitatea Katisma, este Hotel Politia.

De cand l-am vazut, ma distra denumirea, adica nu-mi imaginam cum e ''sa te cazezi la Politie''

adrian2010
[27.12.10 16:04:41]
»

Interesant review!

Nici eu nu am stiut ca exista un asa fel de muzeu!

Meriti 400PMA!

Felicitari!

Ellada_sagapo
[01.01.11 23:10:47]
»

HeHe credeam ca nu citesc eu bine titlul, dar m-a lamurit review-ul: un muzeu al Politiei!

Interesanta abordare!

⭐ValentinB_88⭐
[21.02.15 19:46:36]
»

Am fost din nou la Muzeul de Politie din Targoviste. Am revenit cu mare placere.

O precizare foarte importanta: biletele s-au scumpit! 5 lei pret intreg sau 2,5 pentru studenti/elevi/pensionari iar taxa foto 5 lei. Dar chiar si asa merita toti banii! Doamna de acolo este foarte amabila si face turul exponatelor chiar si cu doua persoane. Daca sunteti in zona, sau vreti sa faceti o mica iesire de weekend, nu ezitati.

Tot in zona se poate vizita Parcul Chindiei, Complexul Curtea Domneasca, Gradina Zoologica si multe alte locatii.

Numai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster26
[02.07.17 15:32:18]
»

Mutat în rubrica "Muzeul Național al Poliției Române, TÂRGOVIȘTE [DB]" (nou-creată pe sait)

===

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
13 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrian2010, alinutzza140*, ascent, bessondm, biancuta, celeste, corinne, Ellada_sagapo, georgiana, magdalena, sandu.53, trandafir 1970*, ⭐ValentinB_88⭐
Alte impresii din această RUBRICĂMuzeul Național al Poliției Române:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.078750133514404 sec
    ecranul dvs: 1 x 1