Mănăstirea Cheia 

TIPĂREȘTE

În recenta noastră excapadă de o zi, după o vizită la Salina Slănic Prahova și un prânz de neuitat la Restaurantul "La Butuci" - Cheia, pentru că eram atât de aproape, am făcut și un popas la Mănăstirea Cheia. Mai fusesem acolo în urmă cu mai mulți ani. Pe atunci exteriorul bisericii mari era în renovare, acoperit cu schele, așa încât nu ne-a oferit posibilitatea unor fotografii prea atractive.

Mănăstirea Cheia, o mănăstire de călugări, situată în județul Prahova, la ieșirea din localitatea Cheia, în partea de sud-est, este înconjurată de un peisaj mirific. Așezată la poalele Munţilor Ciucaş, pe Valea Teleajenului, între două pârâiaşe (Tâmpa şi Cheiţa), la o altitudine de 897 m, nu departe de pasul Bratocea (frontiera care separa în trecut Valahia de Transilvania), mănăstirea a fost un loc de alinare sufletească şi trupească pentru credincioșii din zonă, pentru călătorii munteni sau ardeleni, dar şi pentru păstorii care colindau munţii din împrejurimi cu turmele lor.

Istoricul mănăstirii spune că prima biserică a sfântului lăcaș, din lemn, cu hramul Sf. Nicolae, a fost înălțată în 1770. Aceasta nu a dăinuit prea mult, după numai şapte ani fiind distrusă de turci. În vremea starețului Atanasie - primul stareț cunoscut al Mănăstirii Cheia - a fost construită o a doua biserică, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, dar și aceasta a pierit într-un incendiu, la 30 de ani de la înălțarea ei.  

Stareţul Domitie care i-a urmat lui Atanasie, a sculptat în lemn de măr un pristornic (un fel de sigiliu cu care se marcau prescurile) de formă atipică. Rotund și nu pătrat cum este în mod obișnuit, pristornicul lui Dometie înfățișează imaginea celei de-a doua biserici a mănăstirii, în care deslușim compartimentarea acesteia - pridvor, naos şi altar- forma pridvorului cu stâlpi de lemn, acoperișul de şindrilă cu două turle mici pe pridvor şi pe altar și cu o calotă sferică pe care se afla o cruce înaltă. Pe marginea sigiliului a fost gravat: 'Schitul Cheia, 1832'. Din a doua biserică de lemn, mistuită de flăcări, au fost salvate doar uşile împărăteşti, câteva strane și sfeşnice, un antimis, precum și pristornicul datat 1832.  

Actuala biserică, a treia, a fost construită din cărămidă, are hramul Sf. Treime și a fost zidită în perioada 1835-1839, sub stareția lui Damaschin. Pictura executată de zugravul Naum, format la şcoala de pictură de la Buzău, a fost terminată în august 1839. Icoanele împărăteşti, realizate în 1837 de cunoscutul pictor de biserici Gheorghe Tattarescu, au fost îmbrăcate în argint de Lazăr - argintarul din Ploieşti, în perioada 1911-1912. Iconostasul şi tetrapodul bisericii mari au fost lucrate la Viena, din lemn sculptat și aurit.  

Pisania situată deasupra ușii de la intrarea în pronaos ne informează: 'Întru mare slava și lauda Prea Sfintei și de viață făcătoarei și nedespărțitei Troițe, întru a căria cinste și hramul să prăznuiește, la anul 1835 iulie 16 s-au rădicat această sfântă biserică din temelie, cu toate împrejurările ei, în zilele prea înălțatului nostru domn Alecsandru Dimitrie Ghica voievod, cu voea frățâni-său mare dvornic Mihalache Ghica, stăpânul moșii, de la carele s-au și răscumpărat la anul 1846, cu blagoslovenia prea sfințitului nostru episcop al Buzăului D. D. Chesarie, de care s-au și sfințit la anul 1839 iulie 20. Prin osârdia și osteneala prea cuvioșiei sale părintelui Damaschin, ieromonah și stareț al sfântului schit Cheia și a toată sinodia sa și cu ajutorul și cheltuiala a multor iubitori de Hristos pravoslavnici creștini și mari ctitori ai sfântului locaș acestuia spre vecinica lor pomenire'.

Interiorul este pictat în întregime. Recunoaștem mai multe chipuri și scene biblice - Schimbarea la faţă, Naşterea Domnului, Întâmpinarea Domnului, Botezul, Intrarea în Ierusalim, Invierea lui Lazăr, Rugăciunea din grădina Ghetsimani, Cina cea de Taină, Sărutul lui Iuda şi Iuda primind cei 30 de arginţi, Iisus în faţa lui Caiafa şi Lepădarea lui Petru, precum și patru scene înfăţişând judecarea şi patimile lui Isus și Învierea Domnului.   

Mucenici, sfinţi militari, arhangheli, sfinţii doctori fără de arginţi, sfinţii Grigorie Decapolitul şi Nicodim de la Tismana, dar și alți sfinți sunt înfățișați peste tot. În înaltul turlei nordice a pronaosului veghează imaginea lui Isus înconjurat de heruvimi şi serafimi, iar pe bolta sudică, Dumnezeu Tatăl flancat de cetele îngereşti.  

Am făcut câteva fotografii din care doar unele au ieșit cumva datorită luminii slabe din interior, apoi am ieșit să dau ocol incintei. Lumina naturală m-a ajutat mai mult.

Ansamblul Mănăstirii Cheia are o incintă patrulateră, laturile de sud, de est şi de nord fiind ocupate de corpurile de chilii zidite în 1844, de paraclisul cu hramul Adormirea Maicii Domnului şi de muzeu. La vest se află clopotniţa şi casa starețului construită în anul 1902 (conform inscripției de deasupra intrării).

Istoricul mănăstirii ne spune că cele trei biserici de la Cheia (primele două de lemn, a treia de zid), inclusiv vatra mănăstirii au fost rezultatul iniţiativei, strădaniei și muncii exclusive a obștii monahale, doar cu fonduri proprii.

De-a lungul existenței sale, așezământul a trecut prin situații dificile începând cu anul 1864 când Ministerul Cultelor decisese mutarea obştii la Vărzăreşti, mănăstirea Cheia urmînd a fi transformată în cazarmă de grăniceri. Acest lucru nu s-a întâmplat. În timpul Primului Război Mondial, mănăstirea a avut mult de suferit, trupele germane în retragere, cantonate la Cheia, producând mari daune materiale. După razboi s-au făcut reparații incintei și clopotniței.  

În jurul anului 1960, obștea scăzând numeric foarte mult. Patriarhia Română decide transformarea sfântului lăcaș de la Cheia în casă de odihnă pentru preoţi şi funcţionari bisericeşti. Cea mai mare parte a călugărilor a fost transferată la Mănăstirea Dealu. Abia după 1980 viața monahală la Cheia a fost revigorată. S-au făcut lucrări de reparații și s-a restaurant pictura bisericii mari.

Tot atunci a fost amenajat muzeul mănăstirii, de mici dimensiuni, dar cuprinzând o colecție semnificativă de obiecte privind istoria mai veche şi viaţa duhovnicească de la Cheia - tablouri datate începutul sec. XIX-lea, înfăţişând mari personalităţi ale monahismului românesc (Paisie Velicicovschi, stareţul Gheorghe şi stareţul Dorothei), icoane împărăteşti şi alte vechi icoane (sec. XVIII - XIX), bederniţe din sec. XVIII, cruci de argint, potire, brâie preoţeşti, evanghelii ferecate în argint aurit, etc... Nu am avut șansa de a vedea acest muzeu. Nu am beneficiat nici de o scurtă prezentare a ansamblului monahal. Preotul spovedea, iar noi a trebuit să ne mulțumim doar cu citirea istoricului mănăstirii înrămat și expus la intrarea în biserică.

Despre vizitarea micului muzeu nici nu putea fi vorba. De altfel, în legătură cu muzeele mănăstirești este o întreagă poveste. Doar unele mănăstiri mai mari au în permanență pe cineva gata să primească vizitatorii. Celelalte stau închise în zilele de lucru, dar și în zilele de sărbătoare când întreaga obște se află la slujbă. Sosirea anunțată a unui grup mai poate schimba întrucâtva situația. La Mănăstirea Cheia nu a fost cazul. Singura față bisericească pe care am văzut-o spovedea (după cum am spus), iar cu mâna dreaptă, în tăcere, primea acatiste.  

La Mănăstirea Cheia am făcut câteva fotografii atât în interior, cât și la exterior, am cercetat oferta de la pangar și iute și degrabă ne-am îmbarcat în autocar pentru a porni înapoi, spre București. Era devreme, chiar foarte devreme (ora 15.45) dacă ne gândim la distanța pe care aveam a o străbate până acasă. Am fi putut face încă o oprire de o oră pentru a vizita și Mănăstirea Suzana. Se afla în drumul nostru, la numai câțiva kilometri, dar programul este program și el trebuie respectat cu sfințenie. Așa e când călătorești în grup.

---

VIZUALIZĂRI: 128 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI