GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Căldură mare, mon cher! Motiv pentru care nu am stat decât o oră în cea mai tânără Grădină Botanică din țară, aflată în localitatea limitrofă Ploieștiului, Bucov.
Din Ploiești, transportul în comun este asigurat cu autobuzul 40B în fiecare zi de Sâmbătă și Duminică, din oră în oră, ”la fix”, cu plecare din zona Halelor Centrale. La fel și la întoarcere, din oră în oră, la ”și jumătate” din fața grădinii, loc prevăzut și cu spații de parcare.
Grădina Botanică este situată în partea de vest a Parcului Memorial C-tin Stere din Bucov, iar accesul se face din DJ 236, distanţa faţă de Ploieşti fiind de 7 km.
Grădina se întinde pe o suprafață de 15 ha din care numai 5,5 ha sunt amenajate și este realizată în cadrul unui proiect al Consiliului Județean Prahova, început în toamna lui 2008 și pus în practică de Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova
Este prima oară că vizitez Grădina Botanică Bucov. În iunie fiind, am fost întâmpinați de o explozie de trandafiri. E timpul lor! A fost timpul Magnoliilor, al Lalelelor, al Irișilor, acum, al Trandafirilor.
Flora este diversificată, fiecare specie cu plăcuța indicatoare, așa cum îi stă bine unei Grădini Botanice. Căile de acces sunt largi, pavate, există surse de apă, locuri de relaxare cu mese și bănci, dar și o toaletă (ce-i drept încă nemodernizată, mare parte din Grădină fiind încă în stadiu de șantier)
Aici pot fi admirate, o Grădina Engleză, o Grădina Italiană, o Grădina Franceză şi o Zonă Alpină, ba chiar și o colecție de cactuși. Grădina dispune de peste 300 specii de arbori și arbuști, plante şi flori ornamentale, un iaz cu nuferi și peşti exotici, dar şi o interesantă fântână arteziană în formă de piramidă.
Grădina Englază se caracterizează prin traseele sinuoase, libere, cu aspect natural, Grădina Franceză prin geometrica plană și fântâni ornamentale, iar Grădina Italiană prin specii de plante viu colorate și foarte decorative. În Sectorul Alpin întâlnim ienuperi, jnepeni, cimbrișor și multe alte plante.
Este amenajat și un sector de Plante medicinale, dar și unul de Plante toxice (e bine de știut, dar nu am văzut Cucuta, cu care m-am confruntat de curând și care mi-a produs o mâncărime de piele și o lăcrimare îndelungată, foarte neplăcută)
Căldură mare, mon cher”! Motiv pentru care nu am vizitat și Expo Bonsai 2019, deschisă până la sfârșitul lunii iunie, cu exemplare ce aparțin unui colecționar și nici locul cu o adâncă semnificație istorică, anume reprezentarea României Mari, conturul hărții fiind trasat cu pini, iar în interior plantați 163 stejari roșii, simbol al celor 163 români care și-au dat viața la Bucov în primul război mondial.
În cursul acestui an va fi inaugurată Sera care va adăposti colecția de cactuși și plante exotice, dar și diverse expoziții cu caracter tematic. În viitor, aici vor avea loc evenimente culturale, muzică, piese de teatru în aer liber și concursuri sportive.
A fost o ieșire bine venită și o recomand cu multă căldură familiilor cu copii, pentru faptul că o grădină botanică este nu numai o oază de liniște, ci o adevărată școală pentru formarea și educarea spiritului de respect pentru natură.
Program: Luni - Duminica 10.00 - 17.00
Inchis in perioada 01.11 - 01.04
Pret intrare vizitare 5 lei/persoana individual; 3 lei/pers grup (minim 10 persoane)
Gratuit: Persoanele defavorizate, persoanele cu dizabilitati, copiii cu varsta pana la 3 ani, copiii din centrele de plasament, persoanele din reteaua muzeala si cei care poseda legitimatii ICOM.
Trimis de mihaelavoicu in 17.06.19 09:25:28
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în PLOIEȘTI. A mai fost în/la: Judeșul Ploiești
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mihaelavoicu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 44.97356934 N, 26.05192232 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "O zi în Ploiești și împrejurimi, PLOIEȘTI" (deja existentă pe sait)
@mihaelavoicu:
” o grădină botanică este nu numai o oază de liniște, ci o adevărată școală pentru formarea și educarea spiritului de respect pentru natură.
... ai mare dreptate când spui asta! Copiii ar trebui duși mai des în grădinile botanice, atât de părinți, cât și de învățători, sau profesori.
Îmi plac grădinile botanice! Ultimele pe care le-am văzut au fost cele de la Iași și cea de la București.
Pozele sunt foarte frumoase, felicitări și...!
@doinafil: Mulțumesc pentru vizită și ecou. Grădinile Botanice sunt un adevărat izvor de sănătate, o gură de aer pentru cei de la orașe.
Grădinii de la Bucov, i-ar fi stat bine și mai aproape de Ploiești. Deși relativ nouă, totuși arborii sunt destul de mari pentru că au fost plantați primii. O Grădină Botanică crește în timp.
Cea de la Iași a fost prima din țară, pe la 1800 și ceva. Cea de la Cluj e renumită, la fel ca cea de la București. Las' că ”ne facem noi, mari! ” Muzeul promite multe.
Cu bine!
@mprofeanu: Mulțumesc! Așa se zice, că natura e cel mai perfect artist. Dacă o mai ajută și omul, e bine.
Mutat, la reorganizare, în rubrica «Grădina Botanică Bucov» (nou-creată, între timp, pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2020 Gradina Botanica Bucov, o locatie frumoasa la marginea Ploiestiului — scris în 18.12.20 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ