Recomandări Gura Teghii

TIPĂREȘTE

Iniţial, articolul avea o altă formă, dar am renunţat la ea pentru ceva mai succint. M-am gândit că poate există doritori care chiar vor să cunoască la pas Penteleul, şi nu numai. Voi încerca o prezentare a zonei Buzăului, de la Vulcanii Noroioşi până la Gura Teghii, chiar şi barajul de la Siriu. Am observat că sunt deja prezentări deloc succinte ale diferitelor obiective, drept pentru care nu voi stărui asupra lor, iar articolul se va prezenta ca un diferite atracţii locale de care vă îndemn să vă bucuraţi.

Astfel, plecarea mea a fost întotdeauna din Buzău. De fapt, treceam pe acolo pentru a ajunge la Gura Teghii. Primul popas ar fi la Vulcanii Noroioşi. Pe site există recenzii simpatice, iar personal cred ca e un loc din România care nu ar trebui să-l ratezi. E simplu de ajuns, sunt indicatoare (acum) pe DN, cum pleci din Buzău către Întorsura Buzăului. Drum bun, asfaltat, chiar până lângă obiectiv. Se circulă bine, uneori, mai ales în week-end, aglomerat, din cauza excursiilor. Parcare găseşti, azi cred că au apărut şi cele cu plată. În zonă găsiţi doua obiective, nu departe unul de celălalt, amândouă separate acum, cu plată în ambele părţi, iar noi am intrat la amândouă. Am trecut cu maşina dintr-o parte în alta, dar poţi si pe jos, mai mult de 15-20 minute nu-ţi ia. Toamna şi primăvara vă recomand să luaţi şi ceva mai gros, eu am prins o zi ploioasă într-una din dăţi şi nu a fost chiar plăcut. Sunt în ambele părţi ceva magazinaşe de unde poţi lua un suc, suveniruri, iar în zona e chiar şi o pensiune cu restaurant. Nu am rămas niciodată acolo, cu toate că dorit la un moment dar să mâncăm la restaurant, dar părea închis – era în cursul săptămânii, probabil de aceea.

Cine doreşte poate să mai meargă, cu maşina sau pe jos, în jur, să ştiţi că mai sunt şi alţi vulcani, mai sus, pe drumul către Beciu-Dogaru (DJ203K), din 2013 apărut şi pe Google, unii cu acces liber, alţii împrejmuiţi - cred că de cei de la Petrom, care au în zona ceva sonde, dar drumul nu mai este asfaltat, însă e circulabil, cu piatră pe el. Personal noi ne-am mai plimbat şi pe acolo şi de acolo deja am intrat în specificul zonei.

Mai departe, Mânăstirea Ciolanu cu tabăra de sculptură de acolo. Drumul a fost asfaltat de curând, e bun, dar pentru cei careu au rău de maşină nu-l recomand decât pe jos. Mănăstire bogată, frumoasă, mulţi vizitatori, iar tabăra de peste drum completează perfect peisajul. De acolo se poate ajunge la Sărata Monteoru.

De la Vulcani noi am plecat către Colţi, dar pe un drum care la vremea când noi am l-am străbătut nu apărea pe harta (Google, asta e baza-etalon la mine), ci doar unele denumiri ale localităţilor, fără a fi legate între ele, drum pe care cineva ni l-a recomandat a fi parcurs cu tancul… Ei bine, ne-a încăpăţânat şi am plecat pe acolo cu Loganul. Şi treci cu Loganul, dar putem spune ca se încadrează cu succes la un traseu demn de curse 4x4 sau cu motorul, să faci gălăgie.

Am mers către Scorţoasa – Gura Văii, iar de aici, necunoscătorii sunt pe cont propriu. Nu mai există indicatoare, semnalul e sporadic, dar natura îşi va face din ce în ce mai mult apariţia. Peste tot. Dacă greşeşti şi nu iei stânga la momentul potrivit, ajungi la Plaiul Nucului – Lopătari. Ei bine, aici nu trebuie să ratezi Focul Viu. Noi l-am ratat. Zona Plaiul Nucului - Lopătari am observat că mai e descrisă pe site, şi face parte din aceeaşi atracţie recomandată, de neratat în zonă, şi nu doar sa petreci o zi-două.

Dacă totuşi nu greşeşti şi apuci să faci stânga pe drumul potrivit, atunci e musai că să vezi bisericile rupestre din zona. Sunt mai multe obiective despre care noi am aflat de abia când am ajuns la Colţi. La multe dintre ele nu ajungi cu maşina, doar pe jos, şi ce găsesc iar interesant, sunt câteva care nici aşa nu le găseşti, îţi trebuie o călăuză. Oricum, noi am mers cu maşina către Odăile şi întrebam mereu de Bozioru. Iar de la Bozioru, către Fişici – Văvălucile – Nucu – Aluniş – Colţi, final de escapadă. E un drum pe acolo, de la Nucu până la Aluniş, chiar dacă nici acum nu apare pe harta, mai degrabă un fel de potecă. E circulabil, de pământ, de aceea după ploaie nu cred că intră decât tractorul. Te opreşti la Nucu, acolo pare a fi un centru uitat al credinţei. Trebuie să pleci pe jos, acum chiar si pe hartă au apărut câteva obiective. Recunosc, noi nu am fost, nu am vizitat – mi-ar fi plăcut. Ne-am oprit doar la Aluniş, unde este o biserică săpată în stâncă. Peste drum de biserică, o pensiune. Pare frumoasă de afară, iar din curte cuprinde un peisaj peste o vale. Cred că ar merita să poposeşti aici pentru a putea studia în voie preţ de câteva zile toate zvonurile despre legendele credinţei străvechi din zona. Au început să apară multe articole în zilele noastre, unele de preţ, bine informate şi documentate, dar cred că ce am citit mai recent şi care te face să vrei să cercetezi tu, pas cu pas, istoria auzită a miturilor, e aceasta. (ro.scribd.com/doc/1639325 ... i-romanesc-docx)

De la Aluniş mai ai un pas până la Colţi. Până în Colţi nu dai de drum asfaltat, însă nu-ţi face probleme, asfaltul a existat cândva, acum sunt doar nişte urme de asfalt, înconjurate de gropi, pe alocuri adevărate cratere. La Colţi ai de vizitat Muzeul. De fapt, cam pentru asta ai venit şi nu ai greşit. Când pleci şi de acolo, dacă ai fost atent la ce ţi s-a zis la muzeu, poţi vedea din maşină urmele locurilor unde s-a căutat chihlimbarul.

Găseşti pe drum restaurante, destul de elegante, se mănâncă bine şi ieftin, pentru unele, altele se încadrează la relativ ieftin, dar depinde mult de bugetul fiecăruia şi de capriciile culinare.

Dacă-ţi place zona şi o vizitezi des, atunci o sa treci des prin oraşul Nehoiu. Mie mi s-a părut a fi un orăşel de munte cu un farmec aparte, iar biserică precum cea din centru nu mai vezi in altă parte. Oraşul frumos descris pe site de altcineva, de cineva care nu s-a oprit doar pentru cumpărături aici.

Gura Teghii şi mai departe. Ai de mers ceva, şi trebuie să fii puţin atent la drum. Sunt ceva pensiuni la capăt de drum, la Varlaam. Poţi merge înainte de intrarea în Gura Teghii către Lopătari, e o troiţa de unde se bifurcă drumul (goo.gl/maps/aGQ2Q). Ce-mi place e ca omuleţul Google a fost plătit să meargă şi pe drumul acesta (203K) şi a mers până la un punct (goo.gl/maps/W0g5J), de acolo a lăsat, totuşi, pe fiecare să afle ceea ce el doar a încercat să fotografieze. Însă poate că pe viitor vom putea lua ceva lecţii de la americani, care observ că au început să ne cartografieze nouă drumurile cunoscute doar de localnici, asta pentru că administraţia noastră nu ştie nici măcar un indicator să monteze.

Iar din Varlaam se desparte iar drumul. De fapt, dacă intri la oricare din pensiunile din Varlaam este afişată o hartă cu punctele turistice de pe Penteleu, drumuri de acces, cătune, marcaje turistice, tot. Cert este că marcajele sunt mai mult pe hartă, în realitate nu le vei găsi efectiv marcate pe drum – ori poate au mai dispărut în timp. Însă asta nu ne-a împiedicat să cercetăm zona. La Pensiunea Varlaam găseşti chiar şi o descriere a unei foste staţiuni, cu tratamente care se aplicau aici – de fapt, aproximativ aceleaşi condiţii ale tratamentului întâmpină şi azi, atât doar că în lipsa cuiva hotărât să organizeze şi să reia ceea ce a fost, trebui să te ocupi mai mult singur.

Către Vadu Oii te va întâmpina omenirea aşa cum ai citit prin cărţi. E un loc de cazare (goo.gl/maps/IxUFf), o Cabană Vânătorească, sau a Ocolului Silvic, undeva mai sus, vreo 2-3 kilometri. Frumos amenajată curtea, cu un foişor mare, trebuie să treci cu maşina peste o podişcă de lemn să ajungi la ea – pun pariu ca eziţi. Când am întrebat eu de cazare era cam 120 lei pe noapte camera dublă, dar am înţeles că se poate şi la 100 lei. Nu găteşte, dar au bucătărie. Mai adânc în pădure nu mai găseşti cazare, dar, cu puţin noroc, poţi găsi drumul către Comandău. Eu l-am observat anul acesta, dar din partea cealaltă, de la Comandău. Mi-am zis ca trebuie să-l fac. Însă mai departe de Vadu Oii nu am mers. Dar chiar şi până acolo merită sa ajungi, să vezi că sunt locuri unde timpul a stat în loc. Vreo 100 de ani cel puţin. Şi acum au început să apară şi construcţii noi, lângă căsuţele vechi, unele părăsite.

Eu am încercat şi pe partea cealaltă, de la Varlaam am trecut Bâsca şi tot înainte. Drumul forestier a fost amenajat cândva, podurile încă mai au balustrăzile din fier, semn că „magneţii” nu ştiu a citi o hartă în mod corespunzător. Localnicii îţi vor indica vreo trei drumuri care ajung sus, pe vârf. Pe oricare poţi merge şi pe jos, doar pentru a admira. Locul e plin de cătină, şi ca să nu o mai cumperi o poţi culege singur, de mure, astea sunt cele mai multe, şi zmeură, iar dacă te uiţi mai atent prin câteva locuri unde soarele dezmiardă pământul găseşti şi fragi. Tot de acolo, de pe drum, am luat şi miere, proaspătă, e cineva care ţine o stupină şi dacă întrebi şi ai noroc să aibă, atunci miere ca de acolo nu am mai aflat. Pădurea încă e plină, nu s-a tăiat ca prin alte locuri, şi la un moment dat te trezeşti pe drum care vezi că a fost folosit, cândva, o potecă uitată – îţi aduci aminte de harta pe care ai încercat să o reţii jos, la pensiune, dar nu ai reuşit – şi pe care se mai vad acum două urme proaspete de maşină – altul care a îndrăznit să deranjeze starea de fapt a lucrurilor. Noi am plecat pe drumul acesta (45.547893,26.39942), se bifurcă un drum forestier şi urci pe el, chiar cu maşina poţi, până la un punct de unde e musai o tracţiune integrală. Nu apare pe hartă, dar daca ajungi în zona vezi drumul, nu ai cum să-l ratezi.

Şi de aici ai drum către Comandău. Nu e chiar expres, ori drum naţional, dar e un drum care te îndeamnă la pace. Nu recomand să mergi cu maşina decât pană acolo unde vezi ca poţi întoarce, altfel rişti să mergi cu spatele prea mult, pentru ca dai de şleauri făcute de utilajele de tăiat lemnul sau de camioanele care-l transportă. E periculos cu maşina pe aici. Dar peste tot să nu uiţi aparatul de fotografiat, căci mâine, când te întorci, alte detalii îţi vor face cu ochiul.

Nu cred că zona se poate descoperi doar într-o escapadă de 2 zile. De fapt, dacă ai plecat pe jos, la plimbare, atunci merită să ajungi pe aici la fiecare sfârşit de săptămână. Asta pentru că ceea ce vezi azi vei vedea şi mâine, dar mereu ţi se pare nou.

Comandău şi Bisoca deja sunt ceva mai sus, mai departe. Ca să ajungi aici nu mai e necesar să treci prin Buzău. Dar, după cum spuneam, alte zone, alte trasee, alte dorinţe.

Acum sper să ajung şi la Siriu, mai sus, către Caşoca. Anul acesta nu am reuşit, dar nu e timpul pierdut. Poate până atunci mă voi ghida după recenziile de pe acest site.

---

VIZUALIZĂRI: 8000 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI