GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Lacul Siriu; pensiuni in zona Gura Teghii
O alta excursie superba de care am avut parte in aceasta zona atat de frumoasa, a constat intr-o plimbare pe marginea unui izvor, pana la cateva lacuri despre care auzisem ca au peste.
Drumul este mirific. Se urca pe o carare pe langa un izvor cu apa limpede, izvor ce si-a sapat calea printre stanci abrupte, ajungandu-se la o poiana ce se intinde cat vezi cu ochii. Practic este un platou la inaltime, de unde se vad muntii impaduriti din jur. Mergand pe acest platou se ajunge la un lac plin de stufaris. Acolo am incercat sa prindem cativa pesti. Nu am reusit deoarece gustul ramelor nu a fost pe placul pestilor. In schimb, am petrecut o zi minunata la iarba verde, pe creasta muntilor.
Mai sus un pic, exista un alt lac, mai mic, dar de o salbaticie rara. Aici natura a creat un colt de rai: la poalele muntilor, un lac cu apa cristalina, crengile copacilor coborand pana la pamant, parca aparand locul de privirile curiosilor. Nici de la 5 m nu as fi stiut ce se afla in spatele perdelei de frunze.
In alta zi ne-am dus la barajul Siriu si la lacul Siriu. Barajul este construit mai recent, dupa anii 1990, insa muntele nu a fost inca invins. Tot timpul cad pietrele de pe versantii din apropiere blocand drumul DN10. Lacul insa este foarte frumos. De un verde inchis, este o placere sa il privesti asa inconjurat de munti, linistit, apa sclipind in bataia razelor soarelui. Drumul ce inconjoara lacul este contruit pe multe viaducte, unul mai indraznet decat celalalt. La un moment dat, soseaua este suspendata, agatandu-se de stanca cu niste “gheare”. La apusul soarelui, stand pe acesta platforma, ai impresia ca timpul se opreste in loc pentru a privi frumusetea peisajului, pentru a contempla verdele intens al lacului contopindu-se cu rosul sangeriu ce impanzeste cerul albastru.
In apropierea barajului exista un restaurant care imbie soferii obositi de serpentine sa se odihneasca. Alaturi, s-a deschis si o pensiune pe care mai tot timpul am vazut-o plina de clienti.
La coada lacului ramane doar raul ce a format acest superb colt de natura. Dupa o serie intreaga de serpentine se ajunge in Intorsura Buzaului.
Revenid la localitatea Gura Teghii, in zona exista trei pensiuni. Una dintre ele este mai veche, un minihotel unde se poate lua masa si organiza petreceri, situata in satul Varlaam la intersectia drumului ce urca pe marginea Barsei Mici, cu cel ce serpuieste pe malul Barsei Mari. Peretii acestui hotel sunt lambrisati intr-un model impresionant. Bucatelele de lemn sunt asezate ca o tabla de sah, practic la fiecare 3-4 cm schimbandu-se directia. Fiecare balustrada este atent lucrata, fiecare coltisor are un model sculptat.
O alta pensiune se afla la inceputul satului Varlaam. Aceasta este mai noua, deschisa doar de doi ani, avand terenuri de tenis si oferind posibilitatea meselor in restaurantul propriu.
A treia pensiune se afla mai jos, prin satul Furtunesti. Este o pensiune sportiva, unde vin echipele diverselor cluburi pentru a-si desfasura cantonamentul la munte. Incalzirea apei se face direct de la soare, prin cellule solare. Nu stiu daca aveti noroc sa puteti rezerva locuri aici.
Preturile tuturor pensiunilor se invart in jurul valorii de 100 de ron in timpul verii. Iarna nu stiu, pentru ca nu am fost niciodata in zona in timpul acestui anotimp.
Acesta este frumosul colt de rai, pe care natura l-a creat aici, la noi, in Romania, mult mai deosebit si mai atractiv decat ceea ce am vazut asemanator prin alte parti. Mai ramane ca noi sa stim sa il punem in valoare, sa il respectam pentru ca si intrega natura sa ne respecte pe noi. Exista acea zicala care spune ca: "pe munte poti gresi o singura data".
Trimis de amota in 26.12.10 20:24:08
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (amota); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am o mica casa de vacanta in Gura Teghi inca din 2006. Imi puteti spune unde sunt cele 2 lacuri? Din ce punct ati inceput sa urcati spre ele? Dumneavoastra cred ca ati stat deasupra cabanei noastre, cred ca propietarul este un arab. Daca va uitati pe fotografiile postate de mine sunt convins ca veti recunoaste mica nostra cabana. Nici-un localnic nu stie de ele. Ei stiu un lac pe Basca Mica denumit Lacul Negru si 2 lacuri spre Lopatari.
Daca gasiti timp sa imi raspundeti va multumesc anticipat.
Mutat, la reorganizare, în rubrica «Descoperă zona Gura Teghii - Valea Bâscăi» (nou-creată, între timp, pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2020 Drumetie pe Tigva — scris în 26.04.21 de olteanul2010 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Excursie pe Basca Mica — scris în 20.04.20 de olteanul2010 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Vârful Penteleu - simbolul zonei — scris în 18.08.19 de olteanul2010 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2019 La plimbare prin Gura Teghii și prin împrejurimi; trasee turistice și posibilități de cazare — scris în 24.07.19 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Sep.2018 Varful Giurgiu — Fratia Neamului Romanesc — scris în 07.10.18 de olteanul2010 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2014 2014 - Update Gura Teghii - Varlaam — scris în 03.08.14 de F2A1C din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- May.2012 Gura Teghii va asteapta — scris în 02.05.12 de olteanul2010 din BUCURESTI - RECOMANDĂ