O aventura in natura - Gura Teghii

TIPĂREȘTE

In acest frumos colt de rai, numit Gura Teghii, am petrecut cateva saptamani de adevarata relaxare. Dimineata ieseam afara sa vedem cum apare soarele de dupa culmea muntelui. In secunda doi dupa ce apaream in cadrul usii, catelul vecinului alerga in disperare spre noi. Urmau clipe de joaca si de fente cat mai bine realizate pentru ca labutele lui erau pline de roua diminetii. In fiecare zi ma uitam la frumusetea florilor de camp care impanzeau terenul, la frunzulitele pomilor saditi in primavera, la merele ce incepeau sa se coaca si sa cada pe pamant.

Seara stateam pe balcon in aerul rece si tare de munte. Toata noaptea se auzea murmurul linistitor al raului in drumul lui neobosit la vale. Cerul era pur si simplu pictat: stelele erau intr-un numar impresionant de mare, inghesuindu-se sa ne atraga privirea prin luminozitate. Am stat ore intregi cautand formele cunoscute, dar densitatea stelelor este mult prea mare pentru un incepator in astronomie.

Am plecat pe muntii ce impresoara valea Bascai in mai multe drumetii. Odata am vrut sa vad cum se iau bustenii din padure. Vecinul tocmai isi cumpara niste busteni si ne-a invitat la o plimbare pe munte. A fost o experienta deosebita pentru noi, niste oraseni care nu au pus piciorul in padure in alta calitate in afara de turist. Am plecat cu un camion care urma se ne duca pana la locul unde padurarul spusese ca se afla bustenii. Drumul forestier in padure are un farmec deosebit. Am plecat pe drumul ce serpuieste pe malul Bascai Mari.

Dupa aproximativ 8-10km se ajunge la un catun format din cateva case uitate de lume. In apropierea acestor locuinte, cativa turisti isi inaltasera corturile si se bucurau de vacanat la munte, pe malul raului. Cel mai apropiat magazin se afla la 8 km. Ce m-a impresionat in mod deosebit este faptul ca aceste case, locuite de oameni pana acum, nu au avut current electric pana anul acesta! Despre alte utilitati nici nu se pune problema.

Pe drum, camionul a oprit de cateva ori pescuind turisti cu rucsacele in spate. Majoritatea doreau sa ajunga la varful Penteleu, la statia meteorologica si la cabana de pe acest varf. Din cei 8 turisti, numai 4 erau romani, ceilalti venisera din tari indepartate, cu dorinta de a cuceri un nou varf. Mergand cu camionul pe drumul forestier se scurta considerabil drumul pana la creasta.

Depasind catunul, dupa cateva serpentine si un pod, se intra in inima padurii. La inceput este o padure seculara de fagi. Superbi! Sunt impresionante trunchiurile lor albe si drepte, linistea padurii si razele soarelui itindu-se printre coroanele copacilor. Drumul forestier incepe se urce mai abrupt, in serpentine, ramurile copacilor intinzandu-se pana la camion. Am ajuns si aproape de varf, acolo unde pe marginea drumului ne asteptau cativa busteni taiati. Am coborat si am inceput sa ma uit un jur, incercand sa intru in atmosfera locului.

Printre copaci, am vazut venind spre noi doi boi. Cred ca toata lumea cunoaste celebrul tablou “Carul cu boi”. Ei bine, exact ca in pictura, un om mana doi boi spre drum. A fost pentru prima oara cand am vazut acest animal in realitate. In aceste locuri, bustenii sunt trasi la drum cu caii sau cu boii. Mai jos putin, alti oameni legau cu un cablu de otel cate 6-7 copaci doborati, la un taf (un tractor puternic).

Fiecare individ stia exact ce face pentru ca orice greseala urma sa-l coste viata. Acesti oameni sunt locuitorii comunei care lucreaza saptamanal la padure. Odata ce ai iesit din parcela turistilor, intri intr-o altfel de lume, in care domnesc alte legi, ale pamantului.

Noi ne-am plimbat prin padure observand cat mai multe lucruri noi, pana cand camionul a terminat de incarcat. Eram la 200 m de statia meteorologica de pe varful Penteleu. Exista si o cabana sub creasta muntelui, iar pentru turistii rataciti exista posibilitati de cazare in aceasta cabana.

Am plecat inapoi dupa acesta experienta, impresionata de tot ce vazusem acolo: de oameni, de munca lor, de boii vazuti prima oara, de frumusetea salbatica a padurii.

Drumul de intoarcere a fost mult mai greu, deoarece camionul era incarcat cu niste capriori lungi care depaseau dimensiunile masinii. Incepuse sa se lase seara si ne grabeam sa iesim din padure. La un viraj strans si in panta, capetele capriorilor s-au agatat de pamant aruncand fata camionului in niste busteni “parcati” pe marginea drumului. Am avut de ales: sa tragem de copaci sau sa petrecem noaptea in cabina camionului. A fost o alegere grea. Am tras de bustenii aceia cum nu credeam ca sunt in stare. Cu un mare efort am reusit sa eliberam camionul si am plecat la lumina farurilor mai departe. Stiam ca in padure sunt lupi, rasi, vulpi, caprioare si ursi. Asteptam in orice moment sa aud urletele lupilor si sa vad niste ochi stralucind in padure. Am coborat pana la sosea in liniste, fara alte peripetii.

A fost o excursie din care am invatat ca muntele trebuie respectat si ca greselile se platesc.

In alta z, i ne-am dus tot intr-o plimbare, de aceasta data cu pasul, tot pe Basca Mare. Mergand pe drumul forestier ce incepe din satul Varlaam, am mers pana la o punte de lemn ce leaga malurile raului. Peste tot in comuna sunt punti de lemn pe care locuitorii traverseaza raul in fiecare zi, fie iarna, fie vara. Copiii merg la scoala pe aceste punti. Orice punte de acest gen se clatina si se balanseaza dupa cum individul care trece pe ea stie sa mearga sau nu. Prima data cand am trecut prin aventura traversarii pe punte m-am gandit ca stiu sa inot, asa ca, in cazul in care fac o baie, mai am o sansa. M-am tinut cu amandoua mainile de cablurile de sarma de pe margine, m-am oprit la fiecare 5 pasi pentru ca puntea incepea sa zboare, iar atunci cand am ajuns la capat, am inceput sa respir din nou.

In comuna sunt punti pe care oamenii merg cu masina. Nu as avea curajul sa intru cu masinuta mea pe o punte de lemn, sa o aud scartaind din toate incheieturile, sa mai fie eventual si iarna, iar la capatul puntii unde trebuie sa virezi din scurt stanga sau dreapta, sa mai fie nametii cat casa.

Deci, mergand in plimbare, am ajuns pana la o astfel de punte. Acum acest obiect nu mai reprezinta o piatra de incercare pentru noi, asa ca am traversat raul si am pornit in descoperirea altui versant al muntelui. In curand am ajuns la cateva case. Ulita era pietruita, dar casele de pamant albe, cu flori, majoritatea curatele, ingrijite.

Peste tot ne-a insotit peisajul superb al raului de munte care curge printre stanci, aici grabindu-se intr-o involburare alba de spuma, aici lenevind in mangaierea soarelui. Padurea isi intindea ramurile deasupra noastra, iar pe marginea drumului am gasit mure si fragi. Sunt amenajate izvoare de apa potabila, fara Cl, statii de epurare, etc. Am baut in mai multe randuri de la aceste izvoare apa rece de munte.

Toata natura te imbie la liniste, calm, relaxare. Poti lasa gramada de grade ce se aduna in termometrele Bucurestiului si poti evada intr-o alta lume. O lume care te inconjoara cu dragoste, dar ale carei legi nu ai voie sa le incalci.

---

VIZUALIZĂRI: 2597 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI