GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Drumeție scurtă la trovanții de la Chiojdu
Multă lume a auzit și poate mulți au și fost să vadă trovanții de la Ulmet, din Țara Luanei, zona turistică din jud. Buzău popularizată în ultimii ani.
Azi am făcut o frumoasă drumeție la trovanții de la Chiojdu, zonă puțin cunoscută, însă deosebită din multe puncte de vedere.
Accesul se poate face din satul Chiojdu, jud Buzău, în două modalități, depinzând de mijlocul auto la dispoziție, conform celor două indicatoare de pe DJ103P. Astfel, dacă ai un 4x4, te poți încumeta să urmezi calea rutieră, scurtând durata deplasării pe jos cu vreo 30 minute, traversând pârâul Bâsca Chiojdului (ceea ce am și făcut) care are o adâncime de vreo 30 cm. Atenție însă la vreme: dacă la înapoiere plouă în amonte, nu prea se mai poate traversa pârâul cu mașina, fiind necesar un ocol mare spre a ieși din zonă.
Varianta a doua este parcarea mașinii în satul Chiojdu, pe DJ, lângă puntea suspendată alături de care există un indicator spre trovanți. De reținut că întregul traseu este foarte bine marcat (dungă albastră verticală pe fond alb) începând încă din sat, după traversarea punții. La ieșirea din sat, pe stânga, este un deal abrupt de gresii, putând fi observate stratele de roci. Drumul este de dificultate ușoară spre medie, noi l-am parcurs în 1 oră și 20 minute, că nu ne-am grăbit, mai o poză, mai o hăhăială, nah, am fost la plimbare. Cam aproape o treime în prima parte a traseului se merge pe un drum înierbat, printr-o zonă plină de pruni și ciuboțica cucului, cam acum fiind timpul de recoltare a florilor acestei plante medicinale.
Mulți dintre prunii bătrâni de pe traseu sunt exploatați bine pentru cuibărit de ciocănitori pestrițe mari și ciocănitori de grădină. Cucul a fost și el parte a corului format din pițigoimea locală și câțiva sturzi cântători. La un moment dat s-a auzit un corb, fără a fi văzut. Ca un element de interes, în zonă, pe lângă mulți fluturi am văzut și multe albine solitare, respectiv albine tâmplar (mulțumesc pentru identificare Bazga Darius).
Apoi traseul urcă destul de lin prin niște poieni, trecând inclusiv pe lângă un mic izvor care a avut cândva și o captare. Acum sunt doar câteva bălți mici, pline de broscuțe și mormoloci.
După izvor, relativ aproape, se pot vedea primii trovanți, pe unul dintre aceștia fiind marcajul traseului, semn că destinația finală nu este departe.
În ultima treime, traseul traversează o pădure relativ tânără de fag, apoi urmează un tăpșan larg, cu o frumoasă perspectivă de belvedere spre valea pârâului Bâsca Chiojdului, dar și spre versantul nord-estic și coama dealului Paltanea pe care sunt trovanții.
O ultimă porțiune abruptă de vreo 20 m duce spre zona trovanților.
Prima impresie este surprinzătoare deoarece îți apar în cale doi trovanți impunători, cu dezvoltare verticală, ca două coloane. Probabil că în zonă sunt mult mai mulți, însă cătina deasă și coastele abrupte fac dificil accesul, așa că noi ne-am mulțumit cu cei câțiva din zona mai ușor accesibilă.
Trovanții, aflați la o altitudine de aprox 755m, sunt împrăștiați pe o muchie de vreo 30-40 m. În dreapta celor doi trovanți verticali sunt câțiva cu forme sferice sau elipsoidale, iar în stânga sunt câteva formațiuni masive de stâncărie.
Ce ne-a plăcut: liniștea” deranjată” numai de sunetele naturii, lipsa deșeurilor de orice fel (prezente cam peste tot, oriunde altundeva te-ai duce în natură), așa cum era de așteptat – aerul foarte curat, păpădia răsărită în vârful unui trovant vertical.
Ce nu ne-a plăcut: sticlele de plastic aruncate în zona izvorului abandonat, deja integrate de natură cu tufe dese de cătină.
Drumeția noastră a durat aprox 3 ore.
Trimis de Gabel2015 in 08.05.23 06:38:08
- A fost prima sa vizită/vacanță în BUZĂU
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Gabel2015); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă zona Chiojdu [BZ], BUZĂU" (deja existentă pe sait)
@Gabel2015: Zona Chiojdu a căpătat un avânt turistic încurajator în ultimii ani, lucru benefic comunității locale. Trovanții de la Chiojdu au apărut în peisajul turistic după ce au fost promovați pe diverse canale media; acum multe agenții turistice oferă excursii de o zi la trovanți, cascada Șipot, Casa cu Blazoane.
Traseul este remarcat „proaspăt” , în 2021. A apărut și o hartă a celor de la Munții Noștri. Detalii privind trasee găsiți pe siteul următor: muntii-siriu.ro/masivul-s ... rcaje-turistice.
Interesantă incursiune turistică și frumoase fotografii (nevotabile dn păcate). Mulțumim pentru articol!
@tata123 ????: mulțumesc pentru comentariu! Referitor la foto nu știu ce s-a întâmplat pt că eu le-am făcut votabile. Verific și dacă e posibil remediez.
@Gabel2015:
”Referitor la foto nu știu ce s-a întâmplat pt că eu le-am făcut votabile. Verific și dacă e posibil remediez.
Dintr-o greșeală, evident, le-ai setat de fapt ca NEvotabile.
Le-am setat noi, acum, ca „votabile”
@webmasterX: multumesc frumos! Am gresit pe undeva ????
@tata123 ????: rezolvat cu foto votabile (cu sprijinul admin
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2022 O zi in Chiojdu – sau ce puteti vedea in zona — scris în 10.11.22 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Casa cu blazoane - Chiojdu — scris în 22.07.22 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Fabulos: Lacul Vulturilor, Casa cu Blazoane, Tabla Butii — scris în 28.08.21 de popagelu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Escapadă de o zi pe Valea Chiojdului - Casa cu Blazoane, Cascada La Șipot și Barajul Chiojdu — scris în 17.10.19 de Aurici din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Apr.2019 Casa cu Blazoane din Chiojdul Buzăului — scris în 19.03.21 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Jan.2019 Arhitectură tradițională românească: „Casa cu blazoane” – Chiojdu (jud. Buzău) — scris în 14.01.19 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2012 Pe un picior de plai... — scris în 14.10.12 de cristisch2003 din BUZăU - RECOMANDĂ