Complexul muzeal Goleşti — Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii (Retour a la nature, Jean- Jaques Rousseau)

TIPĂREȘTE

Prima oprire în jud. Argeş a excursiei organizată pro bono de fundaţia care ajută vârsnicii să socializeze între ei a fost la conacul din Complexul muzeal Golescu. Îl vizitasem exact cu un an în urmă cu familia fiului meu -- vezi impresii -- şi nu eram prea tentată să-l revăd mai ales că aleea până la conac era pavată cu piatră de râu colţuroasă şi inegală şi necesita o atenţie sporită. Motivul principal a fost însă că din lipsă de timp, în aceeaşi zi văzând mai multe obiective, nu am vizitat Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii şi doar fugitiv Rotonda fraţilor Golesti situată în apropierea conacului.

Am făcut lobby printre doamne, ne-am adunat un grup de cinci persoane, am cerut voie ghidului, precizând ora la care ne vom întâlni la autocar cu restul participanţilor şi ne-am dus să vizităm ce îmi propusesem.

Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii din Goleşti

Este amplasat în spatele curţii conacului Goleşti din Stefăneşti-Argeş la o distanţă de 120 km de Bucuresti şi la 7 km de Piteşti. A fost înfiinţat în 1939 prin Decret Regal de regele Carol al II –lea sub denumirea de Muzeul Dinicu Golescu. În 1966 i s-a schimbat denumirea în Complexul Muzeal Goleşti şi cuprinde două secţii: Ansamblul Feudal care include conacul şi anexele lui şi Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii. În total are o suprafaţă de 14 ha. din care peste 10 ha. muzeul în aer liber pentru care ţi-ar trebui câteva ore să-l străbaţi pentru a-l vedea în totalitate.

Este singurul muzeu etnografic în aer liber din ţară şi Europa dedicat celor două ocupaţii tradiţionale: cultivarea viţei de vie care a ajuns atât de dezvoltată la daci încât Burebista a dat ordin să se distrugă viile. Cu pomii e o altă poveste, că orice gospodar îşi face palincă sau ţuică din prunele sau fructele din livadă.

Arhitectul Paul Niedermaier a prevăzut construirea a 34 gospodării, jumătate pomicole, jumătate viticole din toate regiunile ţării. Construcţiile au fost donate sau achizitionate din localitaţile de baştină. Fiind din lemn şi datând în general din sec XIX sunt destul de fragile şi au cerut mult efort pentru demontarea, transportul şi remontarea lor în acest sat- muzeu. Mai în toate gospodăriile au fost amplasate pe lângă case, şuri, magazii, grajduri şi şoproane care-ţi dau impresia de functionalitate reală. În timp, au fost adunate peste 200 monumente de cultură rurală, case şi anexe gospodăreşti şi aproximativ 60000 obiecte de inventar gospodăresc, instalaţii, teascuri, butoaie, căruţe, unelte specifice ocupaţiei de bază, expuse în incinta casei de locuit sau curţii acesteia. De ex. cele mai mari butoaie de stejar au capacitatea de 1250 litri. Mai sunt şi ateliere de olărit, o fierărie cât şi o moară de apă.

Primele gospodării au fost aduse din zona Muscelului și a Drăgășanilor (pomicolă şi viticultură). Rând pe rând au fost aduse gospodării din Buzău, Banat, Dâmbovița, Dolj, Mehedinți, Prahova, Vrancea. Muzeul are aspectul unui sat autentic din sec. XIX-XX. În cadrul muzeului a fost adusă o scoală sătească din Comăneşti jud. Bacău, o biserică din 1814 de la Cotmeana- Arges şi o primărie din satul Hârsesti- Arges, datând din 1910. În faţa bisericii de lemn este o troită şi câteva cruci de pomenire de piatră; deasemeni o fântână cu găleată şi ulcea de tablă de băut apă. Impresia de sat real este dată şi de faptul că în fiecare gospodărie sunt amenajate ronduri de flori şi grădini de zarzavaturi şi în unele sunt crescute animale. Gardurile care delimitează proprietaţile sunt specifice zonei de provenienţă: fie din nuiele, fie din împletitură sau scânduri. Pe faţada fiecărei case se arată locul de provenienţă şi cu aproximaţie data în care a fost construită.

Sub soarele arzător al unui septembrie văratic, după ce am mers cât am mers, m-am aşezat pe o bornă la marginea unei uliţe. Privirea mi-a fost atrasa de casa de peste drum care semăna cu cea a bunicilor mei. Cu mai bine de 80 de ani în urmă îmi petreceam vacanţele de vară într-un sat ca acesta încremenit în timp, pe care astăzi nu-l mai găseseşti niciunde. Mi-am adus aminte de uliţele pline cu colb, de fructele căzute din pomi pe care le mâncam nespălate, de cum stăteam tolănită la umbră si cum bunica mă striga ˝Hai la masă că ţi-am făcut pui cu smântână şi mămăliguţa! ˝ Oh, nu am mai savurat niciodată gustul acela de pui de curte cu smântână făcută în casă, aromat cu ierburi numai de bunica ştiute şi de mămăliguţa aurie pe care o tăia cu sfoara. Bunicii mei. Sunt ultima persoană care le mai ştie şi pomeneşte numele ca şi ale altor zeci de rude şi prieteni care la un moment dat au trecut prin viaţa mea. Pomelnicul pe care-l las la biserică este scris pe două foi şi nimeni înafară de mine, nu-i va mai aminti. Au trecut generaţii şi generaţii prin sate ca acesta şi ele, uitate în timp, au reprezentat continuitatea poporului nostru pe aceste meleaguri. Când au revenit ceilalţi să mergem la locul de întâlnire cu restul grupului mi-am simţit ochii umeziţi de amintirile retrăite,

WEB, dacă se poate: https://www.youtube.com/watch?v=8FYcIZyz98U

---

VIZUALIZĂRI: 490 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI