GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Biserica si asezarile rupestre de la Alunis
Scurta noastra drumetie pe meleagurile buzoiene continua cu vizitarea asezarilor rupestre de la Alunis. De la Ulmet, unde am vazut trovantii (vezi impresii) exista mai multe drumuri pe care se poate ajunge la Alunis.
Cel mai scurt (ca si nr de km) - aprox 13 km, ar fi fost strabatand satul Ulmet, dar cum eu am preferat sa nu fortez masina si am lasat-o tocmai la intrare in sat, aceasta varianta a cazut.
Alta varianta ar fi fost: din intersectia catre satul Ulmet sa mergi tot inainte spre Bozioru si apoi stanga spre Scaeni, ocolind practic un deal (peste care ai fi trecut direct daca alegeai varianta prin satul Ulmet) - total aprox 19 km. Drumul pe aceasta varianta, citisem ca se prezinta fooarte rau si avand experienta portiunii de drum de la Parscov la Ulmet am ales totusi cea de a treia varianta si anume:
Ne-am intors la Parscov, Magura si am iesit din nou in DN10 (ce usurare...); am continuat spre Brasov. In localitatea Patarlagele, aveti indicator rutier la dreapta catre Colti (10 km) si indicator turistic catre asezarile rupestre de la Alunis (13 km). Dupa aprox 1 km, dupa ce treceti podul veti da de o intersectie T si virati stanga (aveti din nou indicator). De aici drumul se strica treptat. Daca pana la Sibiciu de Sus (unde mai aveti o intersectie la care trebuie sa faceti dreapta - vezi indicator), drumul este cat de cat bun (cu denivelari si petice), degradarea continua, ajungand imediat, ca la o bifurcatie de drum... sa nu stii care devine drum forestier si care e in continuare drumul comunal DC69 (in principiu... tineti stanga daca nu zariti nicio bucata de asfalt).
Ajungand in Colti (unde puteti vizita muzeul chihlimbarului), dar pe care, desi era la drum, nu l-am vazut fiind atent la ocolirea gropilor (si oricum nu era inclus in traseul initial pt ca nu mi s-a parut interesant) veti intalni un "sens giratoriu" pe care il parasiti la prima iesire, iar dupa iesirea din sat drumul devine... daca va vine sa credeti... si mai rau!! La intrarea in satul Alunis, drumul este balastat si in panta. - total Ulmet-Alunis aprox 63 km (1h 30 min)
Veti gasi loc de parcare undeva pe dreapta intr-o curba. Mai era acolo o masina asa ca am lasat-o si noi tot acolo desi se putea urca mai usor de aceasta data (comparativ cu Ulmet) satul fiind si de jocul de glezne de pe ambreiaj. Am strabatut la pas tot satul. Aveti vreo 2 izvoare la marginea drumului, unde puteti sa va racoriti. Mai intalniti cate un magarus... cate un localnic - per total o plimbare de 20-30 min. placuta (cu tot cu opriri)
Imediat in capatul satului pe dreapta veti zari o poarta si indicatorul cu biserica rupestra, in timp ce in partea stanga este o pensiune.
Am indraznit si am deschis poarta turcoaz si ne-am bucurat prima data de umbra unor conifere (era in continuare foarte cald). Dupa care ne-am indreptat spre biserica. Si aceasta avea usa inchisa, dar dupa ce am citit scurtul istoric de la intrare, am indraznit si am deschis si usa. Am intrat inauntru (prima marte a bisericii este din lemn, dupa care este din piatra). E ca si cum te-ai afla intr-o pestera amenajata in biserica. Sau asemanator, ca impact, daca stiti paraclisele amenajate in saline.
Aceasta se deosebeste totusi prin inaltimea (si dimensiunile in general) reduse si prin valoarea pe care a capatat-o o data cu trecerea timpului, ea datand din 1274. Totodata este una din putinele biserici sapate in piatra in care inca se slujeste.
Si ca in orice lacas in care inca se slujeste isi fac aparitia, inevitabil si obiecte "contemporane". Acest lucru m-a deranjat oarecum, stricand practic din impresia de vechi a lacasului (ca exemple va pot da florile de plastic din vaze, fetele de masa de musama, cabluri de electricitate trase pe tavan si lasate la vedere, perdeaua de la gemusor) si ducand cu gandul mai degraba la o biserica micuta de la un sat uitat de lume.
Iesind din biserica, am intrat si in cele 2 chilii (una in stanga bisericii, si una in dreapta) Aveau antecamera, fereastra chiar si pat din piatra (veti vedea mai multe in poze, impreuna cu istoricul bisericii)
Un potential turistic urias, dar foarte slab promovat si intretinut.
Biserica are si un cimitir chiar langa ea... dar si aceasta, la fel ca si celelalte constructii par neingrijite (cruci strambe, rupte, cate fieratanii pe acolo, ambalaje). Si daca alte locuri nu apartin nimanui si poate nu te astepti sa aiba cineva grija de ele... aceasta biserica (fiindca se slujeste in ea) sigur este in grija cuiva (caruia nu-i cer sa faca renovari, promovari sau altceva ce implica costuri financiare... ci pur si simplu sa faca un pic de curatenie) Din pacate l-am simtit ca pe un loc abandonat.
Ganditi-va doar la chilia lui Daniil Sihastru... e doar o chillie, dar e celebra, e amenajata cat de cat si e foarte vizitata. Potentialul turistic de aici e mult mai mare. Sunt o sumedenie de alte chilii si sunt mult mai vechi, marturii ale inceputului crestinatatii in Romania.
Recunosc ca am pornit spre masina un pic dezamagit, dat fiind si drumul greu de pana aici. Poate daca timpul mi-ar fi permis si as fi explorat si padurea din zona si as fi ajuns pe varful stancii sa-mi mai fi schimbat parerea, dar timpul ne presa iar urmatoarea destinatie... cascada Casoca... era departe...
"In ritmul meu... in felul meu"
Trimis de dawnsash in 20.01.16 20:21:39
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dawnsash); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.40925575 N, 26.41370780 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@dawnsash - Muzeul chihlimbarului de la Colti pe care l-ai ocolit era chiar interesant. Și este acolo (era când am fost noi, acum 2 ani) un ghid (o doamnă) care ne-a oferit o mulțime de informații privind exploatarea chihlimbarului în zonă. În afară de chihlimbar sunt expuse acolo și diverse obiecte populare de mobilier, port traditional, unelte, etc dar și fotografii și documente.
Este acolo și o expoziție de bijuterii cu vânzare, modele diverse, frumoase și la prețuri bune după cum li s-a părut doamnelor noastre știutoare.
Toată zona Buzăului are un potential turistic uriaș, din păcate atât de slab promovat.
Normal ca am votat si acest review, mai trist este insa cand afli cum anumite lucruri ajung incet incet in paragina. Pozele insa prezinta frumusetea lucrurilor simple.
@Aurici - Daca nu pierdeam atata timp cu drumul... nu ma lasa inima sa nu ma abat si pe acolo... mai ales ca a fost in drumul nostru... Dar asa... nici nu promit ca mai trec alta data, desi Buzaul trebuie sa-l mai vizitez pentru ca mai am de bifat multe locuri frumoase in zona.
@dawnsash - Multumesc. Daca la partea de infrastructura ne este greu sa ajutam cu ceva... la partea de promovare si de curatenie... putem sa ajutam si noi. Si o astfel de comunitate, precum AFA, e un prim pas.
UPDATE septembrie 2016
Am fost pe acolo ieri si trebuie sa fac o adaugire: drumul pana la biserica rupestra de la Alunis este acum reparat, asfaltat, chiar si marcat! Practic este aproape perfect. Spun aproape pentru ca mai exista 3 portiuni de max 100m fiecare care au ramas la stadiul de macadam si probabil ca asa vor si ramane pentru ca nu am mai vazut vreo urma de santier.
Mutat, la reorganizare, în rubrica «Biserica și Complexul rupestru de la Aluniș» (nou-creată, între timp, pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2022 Ansamblul rupestru Aluniș — scris în 31.07.22 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2021 Biserica Rupestră Aluniș, Buzău. Îhâm! — scris în 24.10.21 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Sep.2021 În piatră — scris în 19.09.21 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- May.2015 Complexul rupestru de la Aluniș (comuna Colți) — scris în 12.07.15 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ