GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
August sau Gustar, este luna în care toate fructele au pârguit și pot fi gustate. Este luna dezastrului interior dat mie, este luna în care am făcut 2 ani pe AFA, luna Perseidelor și a temperaturilor ce sparg termometrele. Cu alte cuvinte, Căldură mare, mon cher!, cum bine a zis nenea Iancu.
Ar fi bine să mergeți să îl vizitați acum, spunea presa poieșteană prin 2015, despre Muzeul I. L. Caragiale din Ploiești, retrocedat ultimei moștenitoare a casei Dobrescu, în incinta căreia funcționează muzeul, încă din anul 1962. Hotărârea judecătorească dădea dreptul muzeului să folosească locația încă 10 ani, din care aproape jumătate deja au trecut.
M-am grăbit să-l văd încă odată, că mult mai e frumoasă casa ce-l adăpostește! Aflată pe str. Kutuzov, o stradă înfundată în plin centru al orașului, ridicată în jur de 1800 în stilul tipic caselor de târgoveți, casa a fost proprietatea familiei Gh. Dobrescu, avocat și politician, primar al Ploieștiului pentru o scurtă perioadă de timp.
Casa are o fațadă elegant decorată cu elemente în relief, arcade și stâlpi sculptați, un mare cerdac și flori cât cuprinde. Tocmai datorită valorii sale arhitectonice a fost aleasă pentru titanul literaturii române, cu care Ploieștiul se mândrește. Casa Memorială I. L. Caragiale se află în localitatea I. L. Caragiale din județul Dâmbovița, dar nici aceasta nu este originală, doar stilul rustic o caracterizează și mobilierul de epocă. Nu am văzut-o, dar știu că aparține de Complexul Muzeal Curtea Domnească din Târgoviște.
În una din zilele anului trecut, am intrat în curtea muzeului din Ploiești, curte plină de copii aflați la un cerc de pictură, am urcat scările și am admirat cerdacul și ornamentele aflate deasupra ușii de intrare.
Colecția muzeală reorganizată în 2002-Anul Caragiale, prezintă în holul de intrare printre frumoase acuarele, un portret al Ecaterinei Caragiale, fiica scriitorului, operă a pictoriței Rodica Maniu, apropiată familiei.
Celelalte încăperi expun documente și fotografii referitoare la familie și la perioada de studii în Ploiești, la debutul său de gazetar, dar și revistele pe care le-a condus. În altă încăpere, ”Camera de lucru”, am admirat un frumos mobilier de epocă, oglinzi, rame din argint pentru fotografii, un superb covor oriental deasupra unei canapele din lemn de nuc, piese ce au aparținut scriitorului.
În altă cameră sunt expuse opere și creații, precum O noapte furtunoasă, O scrisoare pierdută, D-ale carnavalului, Conu Leonida față cu reacțiunea, sau Năpasta. Sunt expuse edițiile princeps cu autograful autorului, a volumelor de Teatru sau Momente, traduceri în diverse limbi, afișe, fotografii ale prietenilor scriitori, colaboratori și oameni de cultură.
În toate încăperile am admirat sobele, ornamentele, stucaturile, lemnăria casei, grinzile, covoarele.
În curte se află un bust al scriitorului lucrat de sculptorița ploieșteană Letiția Ignat în 1934, bust amplasat inițial pe bulevard, în zona Liceului Petru și Pavel, actualul CN Mihai Viteazu. La bombardamentul din august 1944 o schijă a sfârtecat pălăria maestrului, bustul a fost găsit apoi prin dărâmăturile Liceului. Considerată a fi reprezentantă a clasei decadente, opera sculptoriței a dispărut în perioada comunistă, acum aflându-se în curtea muzeului.
Nenea Iancu, mai prezent ca oricând în peisajul orașului Ploiești și în viața noastră de zi cu zi, a avut amabilitatea de a-mi acorda o ”ședință foto” în parcul central al orașului. Statuia sa, împreună cu mam'mare, mămița și tanti Mița, fac deliciul aparatelor foto.
Veniți la Ploiești pentru a mai admira încă, superba casă de secol al XIX-lea și a vă imortaliza cu nenea Iancu. Am o rugăminte. Nu priviți în jur, căci orașul este curat mudar, mult prea curat murdar!
Trimis de mihaelavoicu in 12.08.19 21:16:54
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în PLOIEȘTI. A mai fost în/la: Diverse localități
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mihaelavoicu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "[Alte] Muzee în Ploiești, PLOIEȘTI" (nou-creată pe sait)
@mihaelavoicu:
Prin lecturarea acestui articol am facut in aceasta dimineata inainte de a ma apuca de munca o vizita virtuala acestei case de care spre rusinea mea nu stiam.
Am perceput-o ca o invitatie de a vizita casa si la locul faptei pentru impresii directe, putina culturalizare, dar si poze memorabile precum cea din P17.
Multumesc de sugestie!
Felicitari pentru articol si pentru articolele publicate in cei 2 ani de activitate AFA.
Numai de bine! ????
@Dan&Ema: Mulțumesc pentru aprecieri! Muzeul va fi mutat în cine știe ce locație, poate chiar dus la cel memorial din localitatea I. L. Caragiale (nu m-aș mira), dar casa trebuie văzută atât timp cât se mai poate. Este superbă. Se află în spatele fostului Cinemascop. Intrarea se face prin spatele casei, frumoasa fațadă nu este văzută decât de vecinii din jur.
Oricum, bine că nu au demolat-o! Mulțumesc pentru apreciere și vot!
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2019 Muzeul Petrolului din Ploiești. Un muzeu al Găzarilor. — scris în 02.09.19 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ