Solicitare CMR / GRECIA - HALKIDIKI [peninsula]

1 din 4: Kallithea, Polihrono, Hanioti, Pefkohori

Trimisă în 14.05.13 14:40
autor cher-cherSR [Bucuresti]
» VIZUALIZĂRI: 9064

Dragi colegi, am rugămintea la cei care au stat în cele 4 staţiuni de pe braţul Kassandra, amintite în titlu, să mă ajute să mă decid asupra destinaţiei din această vară. Mă interesează în primul rând opiniile celor care au văzut măcar două din cele patru, astfel încât să primesc un punct de vedere comparativ. Interesante ar fi şi părerile celor care au fost într-o singură locaţie din ele, însă a căror opinie este defavorabilă.

Mă interesează în primul rând următoarele aspecte: apa (caldă/rece, cu bolovani/fără, agitată/calmă), mărimea localităţii, posibilitatea de a face plimbări seara (preferabil pe faleză/promenadă, dacă există, dar şi în localitate). Menţionez că prezenţa cluburilor nu constituie un element de interes, însă a tavernelor unde să te simţi bine (mai ales dacă sunt aproape de malul mării), da! De foarte mare interes este existenţa zonelor amenajate cu umbreluţe şi şezlonguri, ce pot fi închiriate, căci le prefer statului pe saltea de plajă. Mă refer la cele deschise circuitului public, nu doar pentru clienţii locaţiei respective.

Menţionez că vom merge pe cont propriu, nu prin agenţie, aşa încât dacă aţi avut o experienţâ plăcută la o anumită vilă, am să vă rog să îmi spuneţi numele vilei respective, în vederea selectării ulterioare şi a acesteia.

Eu am vizionat filmuleţele de pe Youtube cu staţiunile zonei, însă nu am reuşit să îmi stabilizez preferinţa (chiar dacă înclin către una din ele, pe care nu am să o dezvălui, căci evit să vă ifluenţez). Nici măcar cele scrise pe AFA nu au înclinat decisiv, în special pentru că lipsea comparaţia între staţiuni.

Vă mulţumesc anticipat pentru bunăvoinţa voastră.


  • PERIOADA: ---
  • BUGET: ---

Răspunsuri

redsorSV6r[14.05.13 16:07]

Pefkohori este super cu plaja la Cursaros beach 5 minute de mers cu auto spre sud.

Hanioti este ok, dar the best Pefkohori (vezi impresii)


vxpPM11r[14.05.13 16:13]

eu am fost in 2011 in Hanioti, sincer mie unu mi-a placut mult, statiunea, foarte multe taverne, locuri de joaca pentru copii, au un super market mare unde gasesti de toate precum si alte magazine mai micute, plaja este nisip cu pietricele, poti inchiria sejlonguri cu umbrelute, hidro biciclete, eu am fost cu masina de la Hanioti pana la Ouranopolis, si pe bratul Sithonia.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (2 voturi)

alinafulgPA16r[14.05.13 17:32]

@cher-cher: Anul trecut in august am avut cazare in Kallithea - vezi impresii.

Statiunea este animata, plaja cu nisip fin, apa cristalina si foarte calda in acea perioada. Intre statiune si plaja este o diferenta de nivel in sensul ca se coboara spre plaja astfel ca la intoarcere drumul ar putea fi putin mai greu pe caldura. Noi am mers la plaja cu masina deoarece langa plaja exista o parcare mare si gratuita. Pe plaja sunt sezlonguri ce pot fi inchiriate cu 2 Euro si jumatate sau in alt sector facand consumatie.

Am vazut si Hanioti care noua ne-a placut foarte mult si unde ni s-a parut mancarea la taverne mai ieftina decat in Kallithea. Din ce am vazut in Hanioti plaja este ceva mai ingusta.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (4 voturi)

nicole33APL5r[14.05.13 23:56]

@cher-cher:

În concediul petrecut în Grecia în 2008 am stat câte o săptămână în două din stațiunile menționate de tine, în Kallithea și în Hanioti.

Mi-a plăcut mai mult plaja din Kallithea, clar mai bună decât cea din Hanioti. Pentru noi a contat și faptul că hotelul ales, Ammon Zeus, era situat chiar pe plajă, stațiunea propriu-zisă aflându-se ceva mai sus pe deal. Șezlongurile și umbrelele erau cu plată chiar și pentru clienții hotelului, dar eu am preferat să fac plajă pe cearșaf și prosop și să folosesc umbrela personală, astfel scutind niște bani și fiind și mai aproape de mare. Seara pe răcoare făceam plimbări lungi prin stațiune. În apropierea plajei există o tavernă și o parcare mare publică. Nu cred că mi-ar fi plăcut să merg zilnic cu mașina la plajă, deși mulți făceau acest lucru, și nici să urc tot dealul pe căldură și prin soare.

Plaja din Hanioti este mai îngustă, dar mult mai lungă. Există și zone cu pietre sau mai puțin îngrijite, dar poți găsi cu ușurință și zone doar cu nisip, iar șezlonguri și umbrele contracost sunt câte vrei. Un alt aspect care m-a deranjat la plaja din Hanioti a fost prezența în număr mare a vânzătorilor ambulanți de orice și gălăgia făcută de aceștia.

Hotelul la care am stat, Hanioti Palace, se afla la mică distanță de plajă, nu în prima linie, dar drumul era ușor de parcurs fiind pe teren plan. Avantajul acestuia consta în poziționarea în imediata apropiere a zonei centrale a stațiunii, care seara devenea exclusiv pietonală.

Ca stațiune, Hanioti mi-a plăcut mai mult decât Kallithea, fiind mai animată. Supermaketuri, taverne, magazine de suveniruri găsești în ambele, iar prețurile erau cam la fel.

Dacă ar fi să revin în Halkidiki, aș alege Hanioti, însă m-aș caza la un hotel aflat în primul rând față de mare.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

ionescunicPRCONSILIER ONORIFIC AFA / GRECIA66r[15.05.13 07:26]

Abia intors din Halkidiki, pot sa iti raspund la fel ca si inainte, Kallithea , are o plaja de vis, dar daca urasti pantele sau ai probleme cu ele alege atunci Chanioti, celelalte statiuni sunt mult mai mici, cu mai putine posibilitati si plaje mai anoste.

Daca privesti plaja din Kalithea de sus din statiune te vei crede in caraibe, nisipul este extrem de fin si alb iar apa super turcoaz fara pietricica in apa.

La Chanioti plaja e cu nisip mai mare si prin apa mai exista si pietricele, pietre si chiar placa de piatra destul de lata prin anumite locuri.

N.B.: ionescunic este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația GRECIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (4 voturi)

oanasmaJR1r[15.05.13 08:48]

In anul 2011 am fost in Hanioti, hotel Naias (am facut rezervare pe site-ul lor, iar raportul calitate/pret este foarte bun; hotelul este aproape de centrul statiunii, este pe faleza, are piscina etc).

Statiunea dispune de taverne, insa mi s-a parut cam linistita... Ne-am deplasat si in Pefkohori, unde am fost foarte incantata de statiune... este mai animata, taverne mai multe si situate pe faleza.

Daca m-as intoarce pe bratul Kasandra, cu siguranta as alege Pefkohori

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (3 voturi)

pcarmen08SV1r[15.05.13 10:40]

In 2009 am fost in Pefkohori. Am stat la un hotel pe faleza, langa port, vedeam in fiecare dimineata cum pleaca vaporasele in croaziera in Golful Neo Marmaras. Plaja cu nisip, apa curata.

In statiune sunt magazine, taverne, strazi si stradute cu vile frumoase, gradini si flori superbe. E placut si odihnitor pt. o vacanta.

Am vizitat si Hanioti, plaja mai aglomerata decat in Pefcohori, la fel nisip fin, magazine... Distanta este mica intrece cele doua statiuni, am fost pe malul marii si ne-am intors pe stradute.

Ambele variante sunt OK.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (3 voturi)

webmaster20r[15.05.13 10:44]
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

laurliviaJR1r[15.05.13 11:58]

Anul trecut am petrecut vacanta la o vila intre Kallithea si Hanioti, am postat si niste impresii de acolo (Petra Mare Villas), iar noua ne-a placut atat de mult incat vom merge si anul acesta acolo.

Intr-adevar e un exercitiu de rezistenta mai ales sa te intorci de la plaja in Kallithea, dar dupa doua zile te obisnuiesti. Plaja pe care am folosit-o noi e neamenajata dar are avantajul ca e aproape pustie iar copiii s-au putut juca in voie, iar un alt avantaj a fost lipsa vanzatorilor ambulanti. Exista in apropiere si niste plaje amenajate si o mica promenada de unde se pot achizitiona suveniruri.

Am fost si la Hanioti si la Polichrono si mi s-a parut ca oamenii stau in sezlonguri ca la cinema, plaja fiind foarte ingusta. Totusi, Polichrono e un orasel foarte frumos; as locui cu drag acolo.

Nu am prea fost la restaurante, dar pot sa-ti recomand un local de pe malul vestic la Siviri (aprox 12km) care e chiar pe malul marii, ai parte de un apus de vis iar mancarea e foarte buna si rezonabila ca pret - Diamantis se numeste.

Si inca ceva! Daca vrei sa mergi in regim self cattering si sa-ti gatesti singura iti sugerez sa duci cam tot ce poti de acasa. La Lidl in Kallithea carnea era la aproape 9 euro kg.

Vacanta placuta iti doresc!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (4 voturi)

cher-cherSRAUTOR SOL19r[16.05.13 00:45]
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

ariellaPM9r[17.05.13 20:02]

Am stat in Kallithea de 2 ori la hotelul Maya Bay care are raportul calitate-pret forte bun, in Kriopigi am stat la Alkion Hotel, nu am ce sa reprosez dar statiunea e foarte micuta si neanimata, iar in Haniotti am stat la Paradise Bay care are un pret foarte mic insa nici conditiile nu sunt cine stie ce.

In ceea ce priveste statiunile respective, intr-un top personal Kallithea e pe primul loc urmata de Haniotti. Si in ceea ce priveste plaja cat si posibilitatile de a petrece serile. In fiecare an am plecat cu masina si am colindat toate statiunile de pe Kassandra (de fapt am fost si pe Sithonia si pe Athos), ne opream in fiecare loc, ne plimbam un pic, stateam o ora doua la plaja si o luam iar din loc, dar mie tot Kallithea pot sa zic ca imi place cel mai mult.

De mancat am mancat mai mult in Kallihea, avem o taverna preferata unde mancarea nu ca e buna, e extraordinara. Oricum, mancare mai buna ca in Grecia nu am mancat nicaieri pe unde am bantuit pe lumea asta!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

cher-cherSRAUTOR SOL19r[17.05.13 23:50]

Vă rog, în Pefkohori, unde este zona cu plajă mai lată, care este amenajată cu umbrele şi şezlonguri, N, S, sau centru? Am văzut nişte filmuleţe pe YT unde e doar o fâşiuţă de nisip (şi ăla cu pietriş de fapt), unde de-abia încâpea un şezlong. Totuşi aici s-a vorbit de nisip fin şi am văzut şi o zonă mai lată, organizată, dar nu îmi dau seama pe unde au fost trase cadrele.

Similar pentru Haniotti: care zona e mai bună? M-ar ajuta la alegerea cazării.

Şi pentru cei care au văzut Kallithea: dealul ăla este pe toată lungime plajei? Adică, vrând-nevrând, dacă nu ai cazare chiar pe plajă, trebuie să te lupţi cu el? (parcă mă văd ca în filmul Colina: P) Şi e chiar aşa de speriat dealul, încât să trebuiască să iei maşina dacă nu stai bine cu codiţia fizică, sau e doar ceva mai dificil? Seamănă cu panta din Sarti? Mulţumesc

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

ariellaPM9r[20.05.13 12:22]

In Pefkohori plaja e mai lata in zona de vile, dar nu e amenajata, poti sa stai pe prosopul tau. Noi ne-am asezat pe 2 sezlonguri intr-o astfel de zona si au venit cei de la vila sa ne spuna ca sunt ale lor. In zona amenajata e o ingramadeala pe metru patrat de nu ai loc sa te misti.

In Haniotti plaja e destul de lunga, deci sigur se gaseste loc. La iesirea din Haniotti este o plaja amenajata super ok, noi aici mergeam. Plateam consumatia decat.

Iar in Kallihea cam asa e, trebuie sa urci dealul! Nu e insurmontabil, spun asta fara sa am conditie fizica!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

  • [14] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.13043808937073 sec
    ecranul dvs: 1 x 1