Apartments Ευτυχία [Eytyxia]- o cazare potrivită

TIPĂREȘTE

Primul lucru care mi-a atras atenţia asupra acestei vile din Kallithea a fost denumirea: "EYTYXIA". Ce o fi însemnând asta, “eitixia”? O fi în engleză? Hm... nu prea sună... probabil e în greeceşte… ţup pe traducătorul Google şi se făcu lumină: întâi de toate, se pronunţă “eftihia” şi înseamnă fericire. Deja mă simţeam mai deştept cu un cuvânt, aşa că fericirea ce mă cuprindea era justificată şi bine-venită. Pe de altă parte, decizia proprietarilor de a păstra numele în autohtonească putea fi de lăudat, mai ales că respectivul cuvânt avea o melodicitate ce mă trimitea la muzica grecească. Dar când e vorba să ajungi la a-l scrie şi nu vrei să foloseşti majusculele... dai în copy-paste. Mă rog unora le-a priit practica, dar eu rămân la părerea că mai bine fără…

Apoi am aflat că numele venea de fapt de la numele proprietarei vilei: TSIAMITROY EYTYXIA. O doamnă minunată, ale cărei vorbe te mângâie mereu. În ciuda faptului că nu ştie o boabă de engleză şi discuţia se poartă exclusiv pre limba greacă, căldura ei transcede slova şi ţi se duce direct la inimă. Fiul ei, Γιώργος, sau George cum ne grăiam noi în şecspiriană, e un tânăr zurliu, haios, ce râde tot timpul (şi o face şi cu ochii), extrem de deschis şi care “ţine minte totul ca o... cămilă” (conform propriei afirmaţii, care m-a amuzat - uitase pesemne că de fapt e vorba de elefant: P), vă va spune care ar sunt cele mai bune taverne şi locuri de plajă ştiute mai ales de localnici.

Numele plăcându-mi, m-am uitat şi pe fotografiile de pe site-ul lor (apartments-eytyxia.gr/en). Camerele obişnuite, întâlnite în staţiunile greceşti, ştiţi şi voi: pătucuri (atunci toate aveau 3 paturi - avantaj pentru cei mai numeroşi în familie, dezavantaj pentru mine, care aş fi preferat ca unul dintre paturi să nu existe şi acel spaţiu să fie câştigat), noptiere, o măsuţă cu oglindă, dulapul pentru haine, partea de chicinetă, aerul condiţionat şi nelipsitul mic televizor suspendat undeva în cerurile camerei. “Basic”, dar funcţional, nici mai bine, nici mai rău decât în alte 90% dintre cazări. Camerele nu păreau meschine, aşa că am început corespondenţa. Asta se întâmpla pe undeva prin luna mai. Mai căutasem şi pe Booking.com, şi pe alte site-uri, iar preţurile se învârteau pe undeva pe la 50 de euro pe noapte pe studio (desigur, cine doreşte, poate găsi şi la hotelurile din staţiune, dar eu îmi propusesem “o altă structură bugetară”: moderat la cazare şi mai mult la restul.

Spre marea mea surpriză, preţul cerut a fost o mare surpriză: 30 euro pe noapte! Surpriza se datora atât sumei care era cea mai mică găsită, cât şi faptului că pe Booking pentru perioada respectivă (18-30 august), preţul era, dacă reţin bine, 55 euro! Mi se părea dubios să fie aşa puţin, însă ulterior am fost lămurit telefonic: reducerea era substanţială nu pentru că ar fi fost camera în paragină, ci pentru că luasem legătura direct cu ei şi o făcusem cu mai multe luni înainte. Eu am zis mersi şi după ce am achitat avansul, a rămas să aştept trecerea zilelor până la vacanţă.

Aşadar şi prin urmare, am plătit, deci hai la mare!

Hai la mare - hai la mare, dar mare atenţie unde ajungeţi. Conform indicaţiilor oferite de Google Maps, vila era amplasată taman călare pe semaforul din centrul staţiunii. Norocul meu că amplasamentul era dat aşa ciudat, căci altfel ar fi urmat să bântui de nebun prin staţiune, mai ales că nu exista o adresă pe care să o bagi în GPS. Am făcut o captură de ecran a hărţii şi i-am trimis-o lui George, care mi-a returnat-o după ce a marcat locaţia. Aşadar, reţineţi coordonatele GPS exacte: 40°04'21.3"N 23°26'37.1"E (40.072583,23.443639 pentru cei ce utilizează formatul alternativ). Am trimis celor de la Google sesizarea privind localizarea eronată, deocamdată nu s-a schimbat nimic.

Oricum, am ajuns chiar în faţa vilei, unde ne aştepta George şi ulterior a venit şi mama sa. Am făcut cunoştinţă, le-am oferit câte un mic dar (fapt ce a făcut-o pe doamna Ευτυχία (nah, că iar am dat copy-paste...) să lăcrimeze şi pe George să i se facă la propriu pielea de găină (am menţionat asta ca să înţelegeţi ce fel de oameni sunt) şi am fost conduşi la camere.

Camerele, aşa cum erau în pozele văzute pe site, şi cum le puteţi vedea în cele pe care eu, cu ochişorii şi mânuţele mele le-am făcut: nici foarte mari, dar nici să nu ai pe unde să te strecori. Dacă nu ar fi fost şi al treilea pat, ar fi fost perfect, dar chiar şi aşa, nu m-am simţit “sufocat” şi nici nu m-am ciocnit de soaţă când treceam unul pe lângă celălalt. OK. Foarte curat, mirosea bine, cu vederea balconului către grădiniţă, răcoare, plăcut. Aici era partea foarte bună: datorită copacilor ce mai că îţi intră pe balcon, camerele sunt apărate de soare. În felul ăsta, aerul condiţionat a stat aproape mereu închis.

Pe balcon era o măsuţă şi scaune din plastic, unde serveam cafeaua de dimineaţă şi mavrodavneul de seară: P Plăcut rău...

Chicineta era echipată cu strictul necesar, dar atunci când aveai nevoie de chestii ce nu erau incluse în “inventarul” iniţial, era suficient să ceri unuia dintre cei doi.

Baia, micuţă, cum au mai toate vilele greceşti.

Nu au fost probleme cu apa caldă.

Prosoapele şi aşternuturile se schimbau la căteva zile sau la cerere (nu mai ştiu frecvenţa, dar reţin că a fost în regulă).

La televizor erau puţine posturi, dar oricum nu ne uitam, aşa că m-a lăsat indiferent.

Internetul mergea şi în cameră, singura problemă era că nu era de mare viteză şi că dacă intrau mai mulţi, se bloca routerul şi trebuia resetat. Nu ar fi fost un capăt de ţară, căci îl strigat pe George şi se rezolva imediat. Însă mai pleca şi el pe ici-colo, sau mai făcea şi nani noaptea, aşa că au fost cazuri în care rezolvarea nu era posibilă.

Mi-ar fi plăcut să fie plasă de ţânţari la balcon.

Am de făcut şi un reproş, care e posibil să fi fost remediat între timp: suportul de uscat rufele avea unele dintre sârme ruginite, aşa că a trebuit să punem nişte pungi de plastic pentru a nu păta hainele. Mă rog, nu a fost o chestie “dureroasă”, mi-am adus aminte acum, când scriam, altfel uitasem de ea.

Partea cea mai neplăcută era distanţa până la plajă: cam 800, poate 1000 m. Partea rea a părţii neplăcute este că din aceştia, cam 5-600 sunt până la şoseaua principală ce străbate staţiunea, restul fiind porţiunea în pantă (respectiv în rampă la întoarcere - ouch!) până la nisipul şi marea visată un an de zile. Partea bună a părţii neplăcute este că drumul ăsta face bine sănătăţii. Mai ales dacă te decizi să alegi nu varianta asfaltului pe care circulă maşinile, ci pe cea a celor circa 100 de trepte ce pleacă de lângă fântână. Cei ce au fost pe acolo ştiu ce zic. Acum, sincer, mai e încă o parte părţii neplăcute: cea pe care am ales-o eu, după unexperiment cu partea bună. Şi anume partea indiferentă. Adică scos cheia de la maşină din buzunar, pus popou gras pe scaun şi ajuns boboc la plajă. De unde m-am şi întors, din fericire, de fiecare dată. Fără efort şi fără jena pe care în mod normal aş fi bănuit-o să mă cuprindă la auzul unui asemenea gând infam de a “vehicula” la plajă. Lăsând gluma la o parte, cei ce mergeţi la vila asta şi în general în Kallithea, trebuie să aveţi în vedere chestia cu maşina. Se poate merge şi pe jos, am făcut-o şi eu de câteva ori, dar e mai simplu cu pâr-pârul. Dacă alegeţi varianta cu mersul pe jos, vă recomand să o luaţi prin pasajul ce subtraversează şoseaua. Panta e mai lină pe acolo. Noi făceam plajă în stânga hotelului Ammon Zeus. Sau alegeţi varianta coborârii către Ammon.

Revenind la vilă, există şi posibilitatea de a folosi grătarul amenajat în curte. Noi nu l-am folosit, dar un grup de italieni ne-a afumat cu mult spor de 2-3 ori.

Turişti din toate colţurile Europei, vila a mers cu camerele ocupate în permanenţă cât am stat noi acolo. Şi văd că şi acum sunt toate camerele ocupate pe Booking. Aşadar, dacă vă decideţi să mergeţi acolo, rezervaţi din timp şi rezervaţi direct “la sursă”, ca să obţineţi un posibil discount.

Fără a rupe gura târgului, vila aceasta este o variantă de avut în vedere. Oferă un raport calitate preţ excelent, chiar în absenţa unei piscine (dar în zonă nu sunt multe care au aşa ceva) şi a distanţei mari până la plajă (în centru se ajunge destul de repede, în câteva minute de mers pe jos, nu-i problemă). După cum vedeţi, practic nu am avut vreun reproş serios de făcut. Este ceea ce te aştepţi de la o cazare la studio, care vine în plus cu un preţ bun, linişte ziua şi noaptea şi curăţenie. În concluzie, pot recomanda locaţia celor ce obişnuiesc să meargă în Grecia la studiouri.

---

VIZUALIZĂRI: 2911 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI