ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.09.2010
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 20.07.08
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUN-2010
DURATA: 6 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Descopera Vasiliki

Ilustrație video-muzicală

privind - prin vis
TIPĂREȘTE

Vasiliki este oraselul din sudul frumoasei insule Lefkada, care ne-a gazduit pret de 6 nopti in primavara acestui an, adica2010. Am ajuns sa stam aici, pentru ca, dupa studii ample, asa cum facem deobicei, am ajuns la concluzia ca pentru noi ar fi foarte nimerita o maisonetta, cu etaj si balcon imens, eventual cu piscina, care nu ne-a fi deranjat deloc si situata cat mai aproape de cele mai renumite plaje si pana la urma am decis sa luam cazare in Vasiliki, pentru ca aici e campie si soarele rasare mai repede ca pe vestul insulei unde auzisem ca apare pe la 11-12.00. Casuta gasita: click aici, este mai mult decat confortabila si frumoasa, ce mai o cazare perfecta pentru noi, unde ne-am simtit bine si am avut toate dotarile necesare si chiar in plus.

La reusita acestei cazari a contribuit si micuta localitate Vasiliki in care se afla Heliotropia Housses. Vasiliki e un orasel mic, dar deosebit de viu, din cauza portului, a magazinelor si a teraselor si tavernelor de pe malul marii.

In Vasiliki se poate ajunge in doua feluri. Insula e incercuita de o sosea, iar Vasiliki fiind in sudul extrem, aici se popate ajunge daca din Capitala Lefkada se merge prin dreapta, pe malul vestic unde sunt toate plajele frumoase si curbele cu serpentine ascendente din Kalamitsi, sau prin stanga trecand apoi si prin Nidri. Drumul prin Nidri este mai lat si poate mai usor, dar diferenta intre cele doua drumuri nu e mai mare de 5-10 minute, asa ca va invit sa o luati pe unde aveti voi chef si pe unde vi se pare mai accesibil. Noaptea evident ar fi mai bine prin Nidri decat prin Kalamitsi.

In sudul insulei Lefkada avem un golf cu forma mai neobisnuita, cu laturi perpendiculare, in loc de forma curbata, cum ar fi normal, si intr-unul dintre colturi, cel din stanga daca stai cu fata spre mare, se situeaza Vasiliki, iar in celalat colt Pondi, un mic sat plin si el de taverne si studiouri sau mici hotelase. Soseaua ce inconjoara insula coboara spre Pondi si apoi, paralel cu marea ajunge in Vasiliki si apoi o taie in sus peste munti, spre Nidri. Vasiliki este situat in campie, pe plan drept, dar inconjurat de munti sau dealuri, pe trei laturi, pe cea de-a patra fiind marea Ionica, albastra si deosebit de curata.

Noi am ajuns seara pe la 18.45 in Vasiliki, am gasit imediat cazarea dupa pozele de pe site-ul oficial, ne-am pus bagajele in casuta noastra draga, dupa ce am admirat un pic domeniul si dotarile, si am plecat pe jos, prin mica statiune. Fiind sfarsit de mai si destul de intuneric, am observat zeci de licurici prin curtile din zona. Aerul e deosebit de curat si un pic rece, insa noi suntem animati de avantul primei zile de concediu adevarat la mare, chiar daca suntem rupti de oboseala dupa un drum lung.

Fara sa ne dam seama, o luam pe o straduta ingusta si prea intunecoasa spre mare, pentru a studia „nisipul” si posibilitatea unei bai in zilele urmatoare. Mergand agale si stand de vorba in 4, am fost speriati foarte tare de o creatura inalta, care a venit in mare viteza catre noi din dreapta. Acolo era o curte mare cu gard inalt de sarma, prin care se vedea totul, dar era si foarte intuneric. Acolo in acea curte erau doi cai superbi, care din curiozitate au venit pe rand unul, cate unul sa ne cunoasca. Am vorbit cu ei si le-am oferit iarba din mana, rupta de pe marginea drumului, pe care nu au refuzat-o. Superbe animale si foarte sociabile, probabil in timpul zilei sunt folositi la distractia turistilor din statiune.

Dupa ce am cunoscut cei doi cai, am ajuns destul de repede pe plaja din oras, care ne-a cam dezamgit, fiind foarte pietroasa si imposibil de folosit pentru ce doream noi. Sunt pietre si chiar si bolovani destul de mari, deci in nici un caz nu am revenit aici decat in plimbare in alta seara.

Mergand pe mal se ajunge pe faleza, bine luminata si frumoasa, unde se afla puzderie de terase si taverne, mici sau mari, cu oferte diferite si aspect mai frumos sau mai modest. Ca si golful, faleza face si ea un unghi drept si coteste spre port, unde pe langa terase mai avem si o multime de vaporase si barcute. Terasele sunt si pe malul marii, dar si pe partea cealalta, iar pe faleza se poate merge cu masina fiind singurul drum de acces spre port sau spre renumita plaja Agiofili. In mod normal seara, faleza ar fi trebuit inchisa pentru automobile si transformata in pietonala, dar orasul e prea mic si nu se intampla acest lucru.

Vasiliki se inghesuie mai mult in coltul din dreapta al golfului nostru si mai putin spre plaja si celalat sat Pondi. Insa intre sosea si mare sunt cateva hoteluri mai noi care unele arata foarte bine si au pana la maxim 4*. Orasul vechi fiind foarte mic, insa constructiile noi, au extins intinderea lui pana aproape de Pondi (defapt e Ponti dar imi place cum suna asa, asa se si citeste).

Portul nu e mare, dar atat de incapator incat sa avem si un ferryboat aici, care face curse in timpul sezonului catre Kefalonia si Ithaca. Uzual sunt trei curse pe zi, mai putin sambata si duminica cand sunt doar 2. Feryboat-ul merge si in extrasezon dar plecarile se fac din Nidri. Avand in vedre ca in Kefalonia se fac tot felul de excursii ecumenice, la manastirea celebra de acolo, plecand din Romania, foarte multi ajung in Vasiliki fara sa vrea si iau masa la una din terasele de acolo. Din acest motiv exista un restaurant sau taverna, care are 5 angajati romani si chiar aici, sunt adusi toti romanii din excursiile cu autocarul catre Kefalonia. Am mancat si noi aici, nu pentru ca am vazut romani ci din cauza preturilor si a preparatelor. Ne placuse in alta parte, dar acolo era fum mult, de la un gratar si zgomot mare.

Deci terasa Delphini, pe malul portului, dupa ce dai cotul la faleza, vine un ospatar ne intelegem in engleza si ne intreaba de unde suntem si dispare subit, imediat vine un tanar roman de pe langa Targoviste (care a si ramas cu aceasta porecla: Targoviste), cu care am stat de vorba mai mult despre insula despre oras, despre locul lui de munca si care ne-a luat si comanda de bauturi. Apoi a venit o fata care ne-a adus bauturile si ne-a luat comanda de mancare, tot romanca insa cu vechime in Grecia, mai mult de 12 ani. Ne-am bucurat sa vedem atatia romani, care pareau foarte incantati de locul de munca de conditii si de viata lor in insula asta minunata unde timpul se opreste parca pe loc, stresul nu exista si parca esti in alta dimensiune. Pe scurt mancarea a fost foarte buna, preturile medii si servirea foarte rapida si profesionista. Am mers dupa aceea prin port, sa ne plimbam si la intoarcere ajunsi iar in fata tavernei respective, am dat de o alta fata de la noi, care lucra la bucatarie si n-am scapat nici de ea juma de ora. Ne-a povestit cat de bun e patronul grec, ca ii tinea la el in casa si ca atunci cand a fost casa in renovare, le-a inchiriat camere la hotel, in oras si ca au voie sa manace orice si oricat pot, de la locul de munca si ca erau foarte fericiti acolo, dar din pacate in sezonul rece trebuie sa se intoarca acasa, pentru ca nu e de lucru, neavand clienti.

Am ramas incantati, pentru o prima vizita in orasel si de faleza si de cele cateva magazinase mici cu suveniruri, insa de descoperit cu adevarat, il vom descoperi in serile urmatoare, cand am luat la picior fiecare straduta si am cotrobait in fiecare magazinas, mic sau mare, in cautarea suvenirului perfect. Singura bila neagra, a fost pentru plaja si intrarea in apa, dar nici macar nu am avut timp sa rasuflam in timpul zilei, ca sa mai facem si baie in Vasiliki. Totusi inspre Pondi, exista plaja cu ceva nisip si pietricele si sezlonguri, amenajata frumos, insa nu am trecut pe acolo ziua sa vedem si oameni in apa.

Vasiliki este capitala wind-surferilor din Lefkada. Golful asta ce pare linistit dimineata, devine destul de agitat si colorat dupa amaiza, si se umple de wind - surferi si kite - surferi. Vantul devine puternic si se pornesc si valuri ce asigura distractia multor turisti. Dimineata cand totul pare linistit si apa marii pare un lac, surferii merg in picioare pe placa si se deplaseaza cu ajutorul unor vasle. Am vazut cativa foarte tineri, adevarati sportivi si fete si baieti, unii cu costume frumoase de neopren si care dupa mine pareau ori australieni ori nordici pentru ca erau majoritatea blonzi. Ne-am facut cu mana, noi eram pe ferry, spre Kefalonia si ei asteptau sa treaca acesta ca sa nu-i rastoarne.

In Vasiliki putem gasi cazare fara rezervare mai ales in perioada asta de criza pentru ca sunt foarte multe hoteluri, studiouri, vile, maisonette din care pot enumera numai ce am gasit rapid din insemnarile mele si cautarile de anul trecut: Apollo Hotel, Billy’s House, Akroyali Studio, Vasiliki Blue Studio, Holiday Rooms, Delfini Vila, Vasiliki bay Hotel, Heliotropia Houses, Porto Fico Hotel, Mythos Hotel studios, Sun wave Hotel, Armonia Studios, Bayside Appts, Calm Wave villas, Diana Appts, Hera’s Garden, Santa Emelia, Imperial Studios, Kambos Melina Appts, Koala Place, Melinas Rooms, Nefeli studios, Holiday Pension, Sofia Studios, Angela Villa, Xenia Appts, Melas Rooms, Makis Villas, Azaleea Vilas, Captain’s Studios, Katinas Place, Panorama Appts, Riverside Appts, Spiros Studios, Vasso Studios, Aktes Villa, Grand Nefeli Hotel, Surf Hotel, Thalassa Villas, Enodia Hotel, Kalias Hotel, Dimitris Studios si Quuen Bay Maisonette. Cam atat am gasit eu dar sigur sunt inca pe atatea spatii de cazare.

Intre soseaua principala si mare, in dreptul vilei noastre, exista un camping cu casute numit Hartis. Nu am intrat sa vedem pentru ca era gol la sfarsit de mai. Chiar langa Heliotropia, gard in gard, se afla cel mai mare magazin din Vasiliki: Euromarket de dimensiuni foarte mari, pentru micuta asezare. Acest lucru mi-a placut foarte mult, pentru ca am avut la nas, orice ne doream. Aici am gasit si cate ceva mai ieftin cum ar fi carti de joc cu poze din insula cu 2 euro, care peste tot pornesc de la 3.50 si o unghiera perfecta cu 1.15 euro. In rest produse obisnuite pentru Grecia, iar fructele cam scumpe, mai bine rabzi aici, 6 euro un kg de cirese care erau 2 leva pe drum si nu m-am indurat sa opresc!

Vasiliki este foarte mic daca te uiti pe harta, dar dispune de cateva magazinase de haine mai rasarite, de o creperie, de doua magazine de patiserie care fac si paine, de o frumoasa biserica din piatra, cocotata pe niste trepte un pic pe deal, cateva magazine de fructe, mai multe magazine de suveniruri si cam prea multe taverne si terase. Intr-o seara, fetele au cumparat o paine de 1 euro, de la magazinul specializat, ce facea si dulciuri si au primit cadou jumatate de chec, foarte bun din partea patroanei, foarte fericita ca ii calca cineva pragul.

Concluzia este ca mi-a placut foarte mult aici, as reveni in Vasiliki pentru cazare si la Heliotropia oricand, as merge si la Santa Emelia lui Radu1972, dar nevasta mea, mi-a precizat ca si-ar dori alta data o cazare in Nidri, centrala daca se poate, pentru a avea sutele de magazine de acolo la indemana.


[fb]
---
Trimis de ionescunic in 24.09.10 18:11:56
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 23429 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

20 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ionescunic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Vasiliki , vazut de sus de pe dealul dinspre Pondi
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 5500 PMA (din 5 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

20 ecouri scrise, până acum

david
[24.09.10 18:51:24]
»

Intr-o seara, fetele au cumparat o paine de 1 euro, de la magazinul specializat, ce facea si dulciuri si au primit cadou jumatate de chec, foarte bun din partea patroanei, foarte fericita ca ii calca cineva pragul.

Mare noroc, eu nu am intalnit greci darnici in Insula Kos sau Rhodos. Felicitari pentru review.

Cris
[24.09.10 19:40:55]
»

Of Nicu, deja am planificat concediul pe urmatorii 5 ani, dar se pare ca tot apar minunatii din Grecia.

webmaster13
[24.09.10 20:15:00]
»

Sper sa placa melodia atasata, se poate insa schimba!

presario
[24.09.10 21:30:54]
»

Felicitari + SB. Asta cu checul primit cadoe cam rara, intradevar. Grecii cand fac cadou ceva, nu-i a buna - zice istoria.

ionescunicAUTOR REVIEW
[24.09.10 21:59:38]
»

Multumesc pentru muzica si pentru ca ati citit si apreciat.

Sa stiti ca am mai primit cate ceva prin Grecia. Odata am cumparat cateva suveniruri dintr-un mic magazin si omul de la casa a facut o mica greseala la calcul in defavoarea noastra, dar si-a dat seama pana sa plecam si a venit cu 1.50 euro cat era diferenta si cu o bricheta draguta cadou ca sa nu ne suparam.

pepsi70ro
[24.09.10 22:11:40]
»

Un review pe cinste pentru care imi scot palaria!

Felicitari Nicule!

biancuta
[24.09.10 23:12:25]
»

Mi-a placut cum ai descris acest oras! Impresionant review, prin multitudinea de informatii utile!

trandafir 1970
[25.09.10 01:20:59]
»

2 in 1 azi review-uri despre Lefkada, of!!!

Superbe pozele cu portul, ce mai, un vot cu multe felicitari!

magdalena
[25.09.10 07:27:44]
»

Ce-i drept, grecii sunt darnici, noi in Thasos am primit la masa ba Uzo, ba inghetata, ba un platou de fructe din partea casei.

Un peisaj de vis, dupa fotografii, iar textul intregeste imaginea pe care mi-o facusem despre Lefkada din celelalte impresii postate.

Nu stiam nimic despre aceasta insula, dar uite cate minunatii mai are si Grecia asta!

celeste
[25.09.10 09:07:13]
»

"Concluzia este " ca si acest review o sa-l trec la favorite.

ionescunicAUTOR REVIEW
[25.09.10 09:28:36]
»

Multumesc pentru aprecieri si pentru rabdare.

@Magdalena nu stiu cat de darnici or fi grecii, ca nu prea sunt deobicei, dar macar stiu sa se faca placuti si ofera acele mici dulciuri sau gustari, pentru a te face sa te intorci si maine, cel putin majoritatea lor.

Lefkada ramane pentru mine o destinatie perfecta, dar totusi vreau sa atrag atentia celor care isi doresc doua lucruri, ca nu le vor gasi aici: All Inclusive si nisip fin.

Deci insula e mult mai putin comerciala, dar si mult mai curata si cu turisti mai putini si mai civilizati, parca, ca vecinele Corfu si Zakynthos.

Vedeti am exclus Kefalonia care mi s-a parut la fel de curata si poate mai cosmopolita, cu cazari mai deosebite dar si cu preturi mai maricele.

Vacante placute va doresc si cazari de vis!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
irinuca*
[26.09.10 11:28:20]
»

multumiri pentru o noua pagina din "ghidul de vacanta ionescunic"!

ionescunicAUTOR REVIEW
[26.09.10 19:36:37]
»

Cu placere Irinuca!

georgiana
[06.10.10 17:14:56]
»

Totusi, unde este Ponti asta, ca eu nu stiu??

ionescunicAUTOR REVIEW
[06.10.10 18:40:44]
»

@Georgiana, priveste poza P01, e facuta din Pondi, coltul opus lui Vasiliki.

georgiana
[06.10.10 20:53:28]
»

Tot nu m-ai lamurit, spune-mi asa: cand stau cu fata la mare, in stanga sau in dreapta e Ponti? E spre Agiofili sau spre far?

Si nu te rade de mine, ca nu-s ce-ti fac, daaa?

ionescunicAUTOR REVIEW
[06.10.10 20:56:47]
»

Hahahahaha, in dreapta in colt e Pondi si in stanga e Vasiliki. Vasiliki s-a intins acum spre Pondi, dar centrul oraselului este in coltul din stanga. Deci din Pondi poti urca pe un drum forestier si peste deal este Porto Katsiki.

georgiana
[06.10.10 21:04:11]
»

Am inteles acum, multumesc, deci este spre far cumva!

ileanamaria
[22.05.12 19:24:13]
»

Informatiile tale despre Lefkada, respectiv Vassiliky sunt foarte pretioase si fiind un bun cunascator al zonei te-as ruga sa ma ajuti in luarea unei decizii. Am doua oferte de cazare la acelasi pret, una la Rolandos studios, in Pondi, chiar langa Sofia Studios, arata foarte bine dar nu are parcare proprie, alta la Pension Holiday, langa statia de ferry-both, in Vassiliki, la parter, dar cu parcare proprie. Poti sa ma sfatuiesti unde ar fi mai avantajos? La Sofia nu am gasit locuri decat la et. 1 si am inteles ca nu are vedere la mare din cauza unei vile din fata pensiunii.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
ionescunicAUTOR REVIEW
[22.05.12 19:55:00]
»

Nu le cunosc pe nicuna dintre ele, dar eu as sta in Pondi pentru ca acolo exista si plaja cu nisip, in Vasiliki eu nu am avut curaj sa intru in apa din cauza bolovanilor de pe plaja...

Cu parcarea nu mi-as face probleme, acolo nu se fura si masinile se lasa unde e loc pe marginea drumului.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
9 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
biancuta, celeste, Cris, david, georgiana, ileanamaria, irinuca*, magdalena, trandafir 1970
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Vasiliki:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.092791080474854 sec
    ecranul dvs: 1 x 1