GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Culele din Cerneți – o nouă viață
Au trecut 15 ani de când am vizitat cele două cule mehedințene din localitatea Cerneți și cărora le-am dedicat un articol pe AmFostAcolo, câțiva ani mai târziu (vezi impresii). Culele mă atrag în mod deosebit ca expresii ale arhitecturii tradiționale, dar și prin poveștile și istoriile pe care le păstrează. Le-am văzut pe majoritatea celor care mai rezistă în peisajul arhitectural românesc, unele restaurate, altele în stare de colaps.
Culele sunt construcții fortificate, case boierești întărite, menite să le ofere proprietarilor protecție împotriva incursiunilor otomane la nord de Dunăre, precum și a atacurilor haiducilor care activau în zonele împădurite din sudul țării. Unele erau mai simple, adevărate turnuri de apărare (din turcescul „kule” = turn), altele erau amenajte drept reședințe boierești destul de confortabile pentru acea epocă.
Cu o săptămână înainte de a pleca spre Serbia (vezi impresii) am găsit pe Facebook o știre despre redeschiderea culelor din Cerneți spre vizitare, după o încheierea lucrărilor de restaurare. Le-am trecut imediat pe lista obiectivelor de vizitat în vacanța dunăreană, iar culele au devenit ultimele opriri înainte de a porni spre București.
La vreo 9 km depărtare de centrul orașului Drobeta, cu ieșire de pe centura urbei ne îndreptăm spre localitatea Cerneți, după căminul cultural virăm stânga și mergem spre capătul satului. Acolo se desprinde un drum pietruit, actualmente neasfaltat (urmează a fi pietruit) și după 1,2 km ajungem lângă cula lui Tudor Vladimirescu. La numai 150 m distanță, mai sus pe coasta dealului, se află a doua culă din Cerneți, cula lui Nistor.
Culele au fost restaurate prin intermediul unui proiect PNRR care a urmărit restaurarea monumentelor şi promovarea lor turistică. Sunt indicatoare către cele două obiective, iar aplicațiile de navigație și hărțile online te duc unde trebuie. Accesul este gratuit în 2026, iar programul de vizitare este de marți până vineri între orele 10.00-16.00 (în weekend cu programare telefonică – pe FB).
De vizitatori se ocupă un distins om de cultură mehedințean, profesorul Florian Copcea (usrcraiova.ro/membri/copcea-florian), născut într-un sat de lângă Cerneți. Ne-a călăuzit prin cele două cule, dezvăluindu-ne istoria lor și a celor care le-au locuit, precum și legendele țesute în jurul acestor case fortificate.
Cula lui Tudor Vladimirescu
Cula a fost construită în preajma anilor 1800, se pare chiar la porunca lui Tudor Vladimirescu, care achiziționase de la mănăstirea Cozia o proprietate pe dealul Gârdanului. Localitatea Cerneți era pe atunci reședință administrativă a Mehedințiului, iar Tudor Vladimirescu deținea aici mai multe proprietăți, între care o casă cu prăvălie și o moară de apă.
Publicistul interbelic Victor Godeanu vizitează în 1934 cula lui Tudor Vladimirescu și o descrie într-un articol din ziarul Adevărul: Lângă Turnu-Severin, în partea nord-estică, se află satul Cerneţi, rămăşiţă sărmană a fostului târg şi capitală a judeţului Mehedinţi. În spatele satului, către dealul Gărdan, despărţită de izlazul fostă pădure printr-un ogaş adânc şi mărăcinos, iar de pădurea mare prin vii, se menţine încă o casă de cărămidă singuratică, păzită de câini şi îngrijitorii unei vii. E cula lui Tudor Vladimirescu. Ar trebui să fie moment istoric —şi nu e. [… ]
Istoria, ori legenda vie, prin glasul oricărui localnic, zice că s-a făcut în trei zile şi trei nopţi cula, în pădurea Gârdanului şi după planul lui Tudor. Au muncit oamenii surd şi neosteniţi, au doborât bâlvanii de tufani și aproape neciopliţi i-au pus bârne, au dat cărămizile de la mână la mână din târg până la construcţie (cam doi chilometri prin pădurea de atunci), au zidit casa-cetate cu turnul de execuţie, au săpat adâncime mare sub turn pentru aruncarea grecilor omorâţi şi au săpat bunarul (puţul) tot aşa de adânc până la apă.
Oricine poate observa azi adeverirea povestei: există cula, spartă la zidurile de sus pentru ferestre (avea numai deschizături înguste, pentru puşcat), există turnul de execuţie, este şi bunarul după cum mai trăeşte părul de la poartă, sădit de mâna lui Tudor. Se poate constata vechimea după capetele grinzilor de tufan vechi şi gros.
Aici au stat Tudor cu pandurii dintâi. Aici aduceau pe grecotei de-i schingiuiau cu judecată. Aici s-a înţeles Domnul Tudor cu boerul Gârdăreanu, poate şi cu Filipescu-Vulpeşi alţii ca să mântue ţara. [… ]
M-am dus la cula lui Tudor ca la un document istoric, sacru şi l-am aflat prefăcut în conac gospodăresc de vimuni și porci. Turnul-donjon puţul dedesubtu-i au o întrebuinţare de intimitate ruşinoasă. Părul e găunos şi cumpănit. Clădirea de alături e azi bucătărie, grajd şi adăpost de slugi. (Adevărul, 13 august 1934)
Ce am văzut? Bătrâna construcție din cărămidă este compusă dintr-un parter închis (fereastra de azi e de data mai recentă) care adăpostește o pivniță cu tavan boltit și creneluri de tragere, un etaj cu trei încăperi largi și luminoase și un cerdac cu mai multe coloane și lăcașuri de tragere. Un pod din lemn duce spre un turn utilizat la începuturi drept punct de strajă sau capcană pentru dușmani (zic legendele), ulterior drept toaletă.
Pivnița semiîngropată a fost amenajată drept sală de evenimente culturale și are un sistem de boltire cu arce masive din cărămidă care susțin etajul. În pereți sunt creneluri înguste și nișe pentru opaițe, iar intrarea era blocată de o ușă din gorun care se închidea cu un drug gros din lemn. O frumoasă scară de lemn în spirală pornește din holul ce se afla dinaintea pivniței și ne conduce către etaj. Ieșim pe cerdac, un spațiu larg, sprijinit pe coloane impunătoare, cu parapet străpuns de guri de tragere pentru armele de foc. De la înălțime vedem toate împrejurimile, zări întinse, vegetație și dealuri.
Cele trei încăperi de la etaj găzduiesc azi o expoziție istorică (în curs de îmbunătățire – dl. Profesor va mai aduce obiecte de la muzeul din Cerneți), dar și o serie de jocuri interactive pentru copii vizitatori (sigilii, puzzle istoric etc.). Pe pereți sunt panouri informative, iar în vitrine vedem reproduceri de acte vechi, fotografii de epocă, steagul Revoluției de la 1821, arme, un bust reprezentându-l pe Tudor, cărți, o hartă interactivă cu mișcările de trupe din 1821și multe altele.
Pasarela de legătură, cu pereți din scândură și podea din lemn, duce spre turn (sau umblătoare), prevăzut cu lăcașuri de tragere.
Peste fântâna din curte a fost ridicat un foișor de protecție; din părul lui Tudor a rămas doar un rest de trunchi, ars. În apropierea culei au fost marcate printr-un contur de cărămizi urmele clădirii-anexe (probabil bucătărie, grajd, casa slugilor) și s-a ridicat o scenă pentru evenimente. De asemenea a mai fost construită o clădire-anexă din lemn unde se află toaleta și alte spații administrative. Întreg spațiul este înconjurat de gard și are amenajată o parcare pietruită.
Cula lui Nistor
După ce vizităm cula lui Tudor Vladimirescu urcăm ușor vreo 150 m până la cula lui Nistor. Și aici au fost efectuate lucrări de restaurare, curtea a fost împrejmuită, s-a ridicat o mică clădire administrativă și s-a plantat o parcelă cu viță de vie.
Construită în jurul anului 1812 de un boier de rang mic, cula a fost incendiată de turci câțiva ani mai târziu, apoi a intrat în proprietatea lui Nistor, căpitan de panduri în oastea lui Tudor Vladimirescu.
Este mai mult o casă-culă, cu parter înalt, etaj și cerdac. Accesul la primul nivel se face printr-o ușă solidă din lemn, se intră într-un hol de legătură unde este amplasată scara spre etaj și o vatră, dar și intrarea spre beci. Parterul masiv din cărămidă este prevăzut cu guri de tragere înguste, ușa de lemn asigurând protecție prin blocarea cu un drug din lemn...
La etaj se află două camere de locuit, una mai îngustă (cu rol administrativ azi), una mai spațioasă, loc unde este amenajată expoziția. Demersul muzeal este dedicat culelor mehedințene și nu numai, ca elemente arhitecturale deosebite. Sunt expuse machete, fotografii, schițe și hărți. De pe cerdacul prevăzut cu stâlpi sculptați din lemn și nișe drăguțe în pereții laterali din cărămidă se putea observa dușmanul până departe, la Dunăre.
Culele = muzeu
Declarate la un moment dat „monumente istorice” cele două cule au adăpostit, în anumite perioade de timp muzee cu caracter istoric și etnografic. Prima a intrat în circuitul muzeal Cula lui Tudor Vladimirescu, prin anii `60 ai secolului trecut. Cula lui Nistor a funcționat câțiva ani ca muzeu etnografic, după 2000. În ultimii 10-15 ani căzuseră în paragină, muzeele închise și expozițiile permanente au fost relocate. Proiectul PNRR le-a scos la lumină!
Concluzii. Mi-a plăcut ce am văzut pe dealul Gârdanului, în Cerneți. Cele două cule restaurate îmbogățesc patrimoniul turistic al județului Mehedinți și readuc în atenție un episod important al istoriei noastre, cel al mișcării conduse de Tudor Vladimirescu în 1821. Restaurarea culelor din Cerneți asigură supraviețuirea acestor importante monumente de arhitectură, tot mai rare în România.
Alegeri inspirate!
Articole relaționate: cula Racovița din Mioveni (vezi impresii); cula Cornoiu din Curtișoara – Gorj (vezi impresii); casa-culă Cartianu din Cartiu – Gorj (vezi impresii); cula lui Costea din Frăsinet – Teleorman (vezi impresii); cula Bujorenilor – Vâlcea (vezi impresii); cula Drugănescu din Retevoiești – Argeș (vezi impresii); cula Sultănica din Șuici – Argeș (vezi impresii).
P. S. Comparativ, puteți vedea fotografiile din 2011, atașate articolului de aici, și pe cele din 2026.
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de tata123 🔱 in 12.10.26 13:15:09
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în DROBETA TR SEVERIN.
- Alte destinații turistice prin care a fost: Europa
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.

ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@tata123 🔱: De reținut acest articol, marca tata123!! Și mie îmi plac mult culele, arhitectura și rolul lor funcțional. Le-am văzut pe cele doljene restaurate cu fonduri europene, vezi impresii.
Am văzut articolul tău de acum 15 ani și cele două cule din Cerneți de lângă Drobeta, erau în stare de degradare și acum ce bine arată! Am citit și ecoul ce ți l-am pus atunci. Au trecut 15 ani! Nu vreau să devin melancolică, dar....
Am un fix cu aceste clădiri și sigur voi ajunge acolo! Mulțumesc pentru informații deosebite și de actualitate!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2020 „Castelul Artelor” de la Drobeta-Turnu Severin — scris în 25.08.20 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Drobeta Turnu Severin – un oraș reabilitat aproape în întregime cu fonduri europene, care ne-a surprins plăcut — scris în 07.08.20 de Aurici din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Apr.2018 Drobeta-Turnu Severin. La Podul lui Traian — scris în 21.04.18 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2012 Drobeta Turnu Severin - un oraș cu o față nouă — scris în 29.08.15 de Mihai18* din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2011 Culele mehedințene – monumente uitate — scris în 13.11.15 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2011 La pas prin Drobeta Turnu Severin — scris în 05.10.15 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2011 Mănăstirea Topolnița (Izvorul Bîrzii, Mehedinți)– natură și spiritualitate — scris în 20.05.15 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ

Rog așteptați...






















