Solicitare CMR / GRECIA

Halkidiki - hotel pe plaja

Trimisă în 26.01.13 14:31
autor KeylaPM [Timişoara]
» VIZUALIZĂRI: 5043

Buna, tuturor. Anul acesta vreau sa merg cu familia in Halkidiki. Suntem 2 adulti si un copil de 9 ani.

Anul trecut am fost in Hanioti, la Daphne Holiday, iar anul asta as vrea sa aleg altceva.

Bugetul se invarte pe la 1000 de euro (cu tot cu ce cheltuiesc acolo), fara sa socotesc banii de benzina si taxele de drum (mergem cu masina). As vrea sa stau 10 zile.

Iata ce mi-as dori:

- o statiune in care sa nu ma plictisesc, cu magazine si taverne, sa am pe unde sa ma plimb si sa aiba ce face si copilul-mi-a placut Hanioti dar hotelul era prea departe de plaja...

- un hotel de 3 stele, ca 4 nu imi permite bugetul si nici nu dau bani prea multi pentru Grecia: daca e sa ma duc la hoteluri de 4-5 stele mai bine mai adun bani si merg in Turcia, nu se compara ca si conditii.

- hotelul sa aiba piscina neaparat (cu cat mai mare, cu atat mai bine) pentru ca sotul meu nu e fan mare si se va planta la piscina non-stop

- amplasarea hotelului sa fie pe plaja, sau cat mai aproape, pentru ca eu vreau si la mare si nu am chef sa fac 1 km pana inapoi la piscina unde sta consortul

- as vrea ca plaja sa fie cu nisip si sa nu fie aglomerata - asta detest eu la greci - plajele lor de un metru, fara dusuri, si cu multa inghesuiala... Despre marea lor (oricare ar fi) nu am decat cuvinte de lauda, dar plajele de pe unde eu am fost nu mi-au placut... As vrea un hotel cu plaja proprie daca s-ar putea. Si care sa nu fie intr-o zona prea agitata, ca vreau sa ma odihnesc noaptea. Chiar prefer sa fie intr-o zona mai linistita si sa ma plimb pe jos pana in centru.

Astept sugestii si va multumesc anticipat.



Răspunsuri

AndoxPACONSILIER ONORIFIC AFA / GRECIA3r[26.01.13 16:23]

Ammon Zeus 4* Kalithea amfostacolo.ro/hotel.php? ... ssandra&id=4275

Amplasat chiar pe plaja, plaja cu nisip, piscina, demipensiune.

Si cred ca te incadrezi in in pret amfostacolo.ro/oferte-spe ... &sid=1372#H4275

N.B.: Andox este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația GRECIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

nicole33APL5r[26.01.13 20:52]

@Keyla:

Exact aceeași recomandare ca @Andox vroiam să-ți fac și eu, respectiv Hotelul Ammon Zeus 4* din Kallithea. Este exact ce-ți dorești fiind amplasat chiar pe o plajă foarte frumoasă și oferă demipensiune.

Am fost la acest hotel în 2008 și am scris despre el aici vezi impresii

Un pont: plătește neapărat suplimentul pentru vedere la mare și vei vedea că merită.

În opinia mea, Kallithea este o stațiune frumoasă, dar nu la fel de animată ca Hanioti. Mie mi-a plăcut.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

vxpPM11r[26.01.13 23:02]

in 2011 am fost si eu la Daphne Holiday, apoi pt. 2012 am ales Thassos ca destinatie, am colindat cu masina pe toate cele 3 brate, chiar si la Ouranoupoli,

in Halkidiki as reveni poate preste vre-o 3-4 ani, sunt multe lucruri de vazut in Grecia, anul acesta as fi vrut sa merg in Nei Pori/Platamonas sau Corfu,

intre Kallithea si Hanioti sunt cca 15 km, sfatul meu ar fi sa alegi o alta locatie.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

KeylaPMAUTOR SOL10r[27.01.13 14:06]

Va multumesc pentru raspunsuri, ramane sa ma hotarasc. Sincer de Ammon Zeus m-am ferit din cauza impresiilor proaste pe care le-am vazut pe site-urile cu rezervari directe. Nu are o nota prea grozava hotelul... Desi din ce am vazut in poze, arata destul de bine.

Eu anul trecut am fst in Platamonas si in Peloponez, iar in Halkidiki nu am apucat decat 2 zile si mi-a placut foarte mult. De aceea, am hotarat sa revenim anul asta si sa stam mai mult. Din pacate, sotul meu nu e genul plimbaret, pentru el concedul inseamna relaxare totala-sa zaci la piscina si cam atat... Asa ca sigur nu ma voi plimba cu masina prea mult prin Kassandra si Sithonia, spre regretul meu... De asta am si vrut o statiune unde sa am si eu ce face si sa nu merg nu stiu cat pe jos pana ajung la un magazin sau o taverna... Spre consternarea mea, constat ca putine unitati de cazare sunt situate chiar pe malul marii si dintre acelea, jumatate nu au piscina... Asta e, mai caut... Am gasit ceva care intruneste toate cerintele mele, dar e langa Olympic Beach - si vad ca lumea nu are o parere prea buna despre zona aia... nu stiu de ce... Sau poate fi si Thassos o optiune... Corfu si Zakintos sunt deja prea departe-vrem sa facem drumul intr-o singura zi. Oricum, sunt in continuare deschisa la sugestii...

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

boseSR12r[27.01.13 14:57]

Îţi pot recomanda un hotel care întruneşte condiţiile cerute de tine mai puţin faptul că nu este pe plajă şi ai avea cam 7-10 (poate mai puţin) minute până la mare.

Hotel Tropical - 3 stele - are şi piscină cu bar, condiţii de cazare bune şi mâncarea gustoasă - e drept nu foarte variată dar ai de unde alege.

Este situat în staţiunea Hanioti care are un centru turistic foarte reuşit în care cu siguranţă, seara nu te vei plictisi.

Plaja este aglomerată în partea centrală a staţiunii dar spre capete, unde şi noi mergeam, era multă linişte şi nu te deranja nimeni. E drept că acolo nisipul avea şi pietriş dar cu granulaţie mică şi nu deranja.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

nicole33APL5r[27.01.13 17:37]

@Keyla:

Spre consternarea mea, constat ca putine unitati de cazare sunt situate chiar pe malul marii si dintre acelea, jumatate nu au piscina...

Hotelul pe care ți l-am recomandat mai sus este chiar pe plajă. De pe terasa restaurantului coborând câteva trepte ești deja pe nisip. Evident, hotelul are și piscină, una chiar extrem de puțin aglomerată tocmai datorită poziționării hotelului lângă mare.

De asta am si vrut o statiune unde sa am si eu ce face si sa nu merg nu stiu cat pe jos pana ajung la un magazin sau o taverna...

Si care sa nu fie intr-o zona prea agitata, ca vreau sa ma odihnesc noaptea. Chiar prefer sa fie intr-o zona mai linistita si sa ma plimb pe jos pana in centru.

Mi-e teamă că aici te cam contrazici singură. Nu poți să ai și liniște și taverne+magazine simultan. Kallithea este o stațiune plină de taverne și magazine de tot felul unde nu poți să te plictisești, însă acest hotel este pe malul mării și nu în centrul stațiunii. Pentru a ajunge în centru trebuie să urci puțin un deal. Nu este mult de mers, iar seara este chiar foarte plăcut.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

KeylaPMAUTOR SOL10r[27.01.13 18:10]

Multumesc. Asta chiar si vreau, sa ma plimb, nu sa am sub nas tavernele. Nu ma deranjeaza, ba dimpotriva chiar imi face placere sa merg pe jos, insa nu kilometri intregi!

Am vazut ca multi care au stat in, stiu eu, Gerakini de exemplu, au trebuit sa isi caute distractia cu masina. Ori eu stiu clar ca nu ma pot baza pe sotul meu, nu are chef sa fie carat de colo colo, spune ca ii ajunge condusul pana la destinatie... De aceea vreau sa fiu intr-o statiune, dar mai la periferie... Urasc imbulzeala, mai ales pe plaja...

La Ammon vad ca ma incadrez cu banii, asa ca ramane o optiune.

Multumesc mult inca o data.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

AryaPM[28.01.13 10:49]

Citesc si nu-mi vine sa cred.

Este foarte laudabil gestul membrilor comunitatii de a sari imediat in ajutorul oricui aflat in impas, insa uneori graba este atat de mare incat nu este citit nici macar titlul solicitarii.

Altfel nu-mi pot explica faptul ca la o solicitare de recomandare a unui hotel pe plaja se raspunde prin sugerarea unui hotel, poate perfect, insa la 7-10 minute de plaja, adica vreo 500 de metri.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

LyssysSR10r[31.01.13 18:13]

@Keyla: Bună! Îmi permit să vă sugerez o super-destinație: Thassos, Golden-Beach - Skala Panagia, Hotel Fedra (vezi impresiile), hotelul este pe plajă, de-adevăratelea, și atunci nu înțeleg de ce soțului i-ar mai trebui piscină! Hotelul are plaja lui, exact in fața propriei terase, băieții de la bar vin la șezlonguri (care sunt gratuite pentru cei cazați în hotel) să ia comenzi, ceeace nici nu ar fi necesar de fapt, că sunt doar cei 10-12 metri de lățime ai plajei până la terasă (priviți în fotografiile celor două postări ale mele!). Este și duș, exact lângă terasă, astfel ca cei care pleacă de pe plajă să se curățe de nisip sau de sarea de pe piele...

Mâncarea este grozavă! Vă sfătuiesc să luați decât cazarea, noi ieșeam la 9 la plajă, și abia pe la 10-10 și jumătate, de pe șezlonguri, plecam la o masă la terasă, să luăm micul dejun... Prosoapele, cărțile, rămâneau pe șezlonguri, erau sub ochii noștri, la doi pași...

De câteva ori, ne-am rezumat doar la câte un fresh de portocale sau o cafea, sau ceai (eu nu pot renunța nici în vacanță la cafea, pe când soțul nu bea cafea decât în ziua plecării), pur și simplu erau prea multe trei mese pe zi!

Dacă aveți laptop, cred că și la șezlonguri era semnal, la terasă în mod sigur...

Asta era ocupația mea de după masa de prânz, cât soțul meu dormea, dar stăteam în cameră, nu la plajă!

În zona hotelului sunt câteva magazine cu suveniruri, produse alimentare, cosmetice, dar foarte multe sunt în celălalt capăt, în Skala Potamia. Nu știu însă dacă sunt deschise, am înțeles că orele de siestă sunt sfinte la greci!...

De vreo trei ori, seara, am fost și acolo - ba am luat-o de-a lungul țărmului, ba cu mașina, ba pe străduțele care leagă cele două capete ale Golden-Beach-ului (cele două Skale).

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

LyssysSR10r[31.01.13 19:19]

@Keyla: Iar am dat un clik pripit!

Nu am înțeles când va fi sejurul dumneavoastră, dar am citit pe aici, pe afa, că iulie și august ar fi foarte aglomerate peste tot în Grecia, și chiar despre Golden Beach se plângea cineva...

Zona Hotelului Fedra este foarte liniștită, nu o să aveți a vă plânge. Singura problemă este că acest hotel nu are camerele echipate cu chicinetă, dar mie mi s-ar părea un sacrilegiu, la amplasamentul pe care-l are!

A, și, în plus, în cazul dumneavoastră, "negociați" cu soțul foarte categoric, la ce compromis e dispus în contul "plantării" la o piscină! Dacă o face însă pentru că se teme de mare, aici nu e cazul, apa este atât de sărată, că te ține la suprafață! Eu însămi sunt o înnotătoare de apă mică, dar acolo am avut curajul să nu mai simt nisipul sub tălpi!

În ce privește "statul în mașină", aici nici eu nu am rezolvat prea multe... Nu mi-am convins soțul să mergem să facem plajă și prin alte stațiuni, se face grec sadea - siesta este legea nescrisă a vacanței lui... Rezultatul a fost o singură vizită la Plaja de marmură (Marble Beach).

Deci... studiați problema, apoi negociați până găsiți optimul pentru familia dumneavoastră!

Vacanță de vis vă doresc!

PS: Puteți să solicitați camera direct de pe siteul hotelului. Să specificați că doriți cameră cu vedere la mare! Sunt și camere cu trei locuri - un pat matrimonial și unul de o persoană (camera 9 sigur era așa!).

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

KeylaPMAUTOR SOL10r[01.02.13 17:43]

LSSYS: Va multumesc pentru sugestie, sunt convinsa ca e minunat hotelul Fedra, dar existenta piscinei la hotel e esentiala.

Am fost anul trecut in Peloponez, la un hotel foarte frumos, cu raport pret-calitate foarte bun, hotel ales de prietenii cu care am fost in concediu. Din nefericire, nu avea piscina, iar cele 7 zile acolo au fost pentru sotul meu o sursa continua de proasta dispozitie, care, evident, mi s-a transmis si mie... El nu e inotator de apa mica, ci e chiar inotator de cursa lunga (fost jucator de polo) si sta in apa foarte mult.

Problema este sarea din apa marii, care ii provoaca probleme daca intra in urechi (dureri de cap cumplite dupa o otita mai veche...) Deci piscina nu se negociaza.

Dar eu iubesc marea si nu vreau sa fac 200-300m intre locul unde se cantoneaza el si plaja unde voi sta eu. Din pacate raspunsurile primite nu m-au ajutat prea mult, am primit sugestii pentru hoteluri fie de 4 stele (iar eu am spus clar 3), fie departe de plaja, fie fara piscina...

Inca nu am gasit ceea ce caut-asa ca noi sugestii sunt binevenite. Oricum, va multumesc tuturor pentru sfaturi si va doresc noi vacante cat mai placute si mai minunate!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

ionescunicPRCONSILIER ONORIFIC AFA / GRECIA66r[01.02.13 17:52]

@Keyla: Un hotel de 3 stele in Grecia va avea maxim o piscina un pic mai mare ca si cada ta de acasa...

N.B.: ionescunic este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația GRECIA

KeylaPMAUTOR SOL10r[01.02.13 20:47]

So, what? Nu am scris ca vreau bazin olimpic. Anul trecut am fost la Daphne in Hanioti-super piscina lor si nu era nimeni pe acolo. Misto-am avut o bazinul numai pentru noi...


vxpPM11r[02.02.13 09:29]

eu fac ceva cautari pentru paste 2013 in grecia, si am gasit un hotel cu piscina foarte mare, distanta mica de plaja, la plaje se ajunge printr-un tunel, este unul din hotelurile pe care il i-au in calcul pentru a petrece Pastele acolo are referinte bune, si eu caut hotel cu piscina, ca in 5 mai nu prea stiu cum o sa fie apa in mare, nacar sa fac baie la piscina.

http://amfostacolo.ro/hotel.php? d=theoxenia-hotel--ouranopolis-athos&id=5756

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

  • [14] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.14295196533203 sec
    ecranul dvs: 1 x 1