Cyrano, un cavaler al gustului bun orădean

TIPĂREȘTE

După ce în noiembrie la Cluj, găsiserăm restaurantele închise la interior, funcționând doar cu servire în regim de „la pachet” (care își mai permitea!), iată că în miez de ianuarie, la Oradea, surpriza plăcută era că localurile erau deschise și primeau clienți, e drept la capacitate redusă, cu respectarea regulilor de distanțare și igienă, desigur. Dar era un pas mare spre revenirea la vremuri mai bune și un avantaj extraordinar pentru turiști. Mai ales pentru cei nemulțumiți (ca noi!) de restaurantul hotelului în care aveau cazare.

Așadar, după experiența neplăcută care ne-a creat ceva disconfort pe mai multe planuri, ttrebuia să ne găsim alt (e) loc (uri) în care să ne potolim foamea, lucru deloc dificil, fiindu-ne la îndemână să ne „lipim” , în timp ce ne plimbam, de Cyrano, un restaurant poziționat excelent, fix în inima Oradei pietonale.

Restaurantul Cyrano poate fi găsit cu ușurință în centrul Oradei de către toți cei care iau la pas orașul în acțiunea de cunoaștere a acestuia. L-am ochit și noi, plănuind să experimentăm acolo prânzul din ziua următoare. După ce i-am trecut pragul, ne-am lămurit repede că localul aduce în prim plan o ambianță melodioasă la care se adaugă o gamă variată a artei culinare, totul pentru a-l face pe musafir să se simtă minunat. Am fost poftiți politicos înăuntru, apoi să ocupăm ce masă vrem, ori la parter, ori la etaj, având în vedere că localul este destul de generos ca spațiu, deși privit din stradă n-ar părea. La fel de repede, am înțeles că restaurantul are specific gastronomic unguresc și italienesc, ceea ce ne convenea de minune, deoarece fiind la prima vizită în acel colţ de țară, am fi vrut să încercăm bucatele din zonă.

De îndată, ne-au fost aduse meniurile şi după ce le-am frunzărit un pic, domnul care ne-a servit „mirosindu-ne” că nu suntem de prin părţile locului, s-a oferit să ne dea o mână de ajutor în a clădi comanda. Ne văzuse şi cam indecişi şi needidifcaţi. E drept că restaurantul oferă preparate din carne de pui, de porc, de vită, chiar şi peşte, precum salate, supe, ciorbe, garnituri, paste, pizza, mâncăruri românești, ungurești și nelipsitele deserturi care armonizează orice masă.

Ne-am hotărât la supă gulaş tradiţional pe care care am vrut-o amândoi, pe urmă soţului i-a făcut cu ochiul din meniu papricaş cu pui şi ciuperci. Domnul ne-a zis că la supa gulaş merge de minune ardeiul iute, lucru cu care am fost imediat de acord, şi la papricaş se potrivesc foarte bine găluşte de casă. Noi am făcut ochii mari şi omul văzându-ne nedumeriţi tare, ne explică ce sunt găluştele de casă pe care eu mi le-am imaginat ca pe acelea mari de griş, din supa clasică, arhicunoscută. Am fost de acord şi aveam să aflăm că nu seamănă nici pe departe cu ceea ce ştiam noi, apoi le-am regăsit şi în supa gulaş. Mie îmi rămăseseră ochii lipiţi de un desert de care auzisem şi pe care vroiam neapărat să-l încerc: găluşte şomloi şi m-am gândit că între supa gulaş şi acesta n-ar mai încăpea altceva, aşa că m-am oprit aici şi bine am făcut.

Supele gulaş au fost savuroase, concentrate, dar foarte generoase, poate o idee mai grăsuţe faţă de mâncărurile noastre obişnuite, aşa încât pentru mine senzaţia de saţietate n-a întârziat să apară, mai cu seamă că ne fuseseră aduse pentru acompaniat nişte chifle calde, foarte gustoase pe care n-am pregetat să le degust. Am uitat să spun că de băut am început cu câte o pălincuţă de casă, de prună, pe care eu n-am putut decât s-o pasez soţului fiind peste puterile mele de absorbție, apoi o bere la halbă pentru soţ şi o limonadă mare cu mentă pentru mine.

Când s-a ivit platoul cu papricaş garnisit cu salată de varză roşie, am rămas amândoi uimiţi de mărimea porţiei şi m-am felicitat că pentru mine urma desertul, momentul dulce pe care abia-l aşteptam. Însă, soţul văzându-se pus în încurcătură chiar şi el, mă îmbie cu ciupercuţele din papricaş ştiindu-mă amatoare. Recunosc că preparatul nu numai că arăta excelent, dar era absolut delicios. Iar găluşcuţele de casă chiar mi-au plăcut.

În schimb, găluştele şomloi, care nu arătau nici pe departe ca nişte găluşte, m-au dat gata, fiind însiropate şi potrivit de dulci, garnisite cu frişcă.

Nota de plată a fost normală: 135 lei, ba dacă stau să mă gândesc bine, a fost modestă faţă de bucatele şi băuturile cu care ne-am delectat. Am achitat cu cardul, dar ne-am arătat mulțumirea lăsând bacșiș cash. Prima experienţă la Cyrano a fost foartre agreabilă, am fost bine trataţi, personalul foarte ospitalier, aşa încât ne-am decis ca şi prânzul ultimei zile a minivacanţei să-l luăm tot la acest restaurant.

Între timp, trăgând cu ochiul pe la mesele din jur, aflaserăm că Cyrano este vestit pentru o anume ciorbă în chiflă şi pentru ciolan Pékne, o specialitate care părea apetisantă, dar şi gustoasă, judecând după feţele celor ce se înfruptau din ea. Aşa că, purtând discuţii pe teme culinare, decidem că ciolanul Pékne să fie opţiunea soţului, în timp ce pentru mine ciorba în pită pare cea mai bună alegere. Bine, am ajuns la aceasta uitându-ne la gramajele preparatelor finale menţionate în meniu: pentru ciolanul Pékne 820 g, iar pentru ciorbă 700 g. M-am gândit că mie nu mi-ar strica şi un desert, cel din ziua precedentă fiind foarte bun, dar pentru a varia, ochii mi se opresc pe nişte clătite cu brânză şi smântână.

Ciolanul Pékne este o specialitate ungurească ce constă, așa cum rezultă din denumire, în carne afumată de pe un ciolan de porc, gătită preponderent cu cartofi dar și alte legume, cu tot felul de mirodenii. Fiindcă porția a fost destul de mare, la un moment dat am făcut schimb de farfurii și am constatat că preparatul merita toți banii. Ciorba în chiflă a fost de văcuță cu tarhon și pot să spun că mi-a plăcut mult. Recunosc că a fost prima oară când am testat „ciorba în pâine” . Deși nu sunt neapărat amatoare de pâine, ideea cu chifla umplută cu ciorbă, deși deloc nouă, a fost binevenită, deoarece așa am reușit să gustăm și din pâine, pe măsură ce trecea timpul, marginile chiflei deveneau moi că se topeau în gură. Dulceagă de la grămada de legume, aromată de la tarhon, cu bucăţi mari de carne de vită şi cu „capacul” de pâine deasupra, a fost un răsfăţ pentru papilele gustative. Coaja ca atare, nu am atacat-o, dar a rămas ca un biet schelet cu capacul intact!

De băut, am schimbat un pic registrul luând coniac Metaxa în loc de pălincuță care se sfârșise, o apă plată și o bere. Foarte bune mi-au părut și clătitele cu brânză dulce, înecate în smântână şi pudrate din belșug cu zahăr farin, așa încât am conchis că și cea de-a doua experiență culinară la Cyrano a fost reușită. Probabil că, dacă am mai fi stat încă o zi în oraș, am fi luat masa tot aici, şi cu asta am spus suficient pentru a descrie cum ne-am simţit ca oaspeţi la Cyrano.

De data aceasta nota de plată a fost de aproape 88 lei (lejer, lejer) pe care i-am plătit cu cash rotunjind la 100 lei suma avansată pentru tot, inclusiv servicii.

La final

Dacă veți ajunge în Oradea și vi se face foame pe când sunteți în mijlocul orașului, opriți-vă la Cyrano, pentru a degusta orice din panoplia bogată de mâncăruri. Nu cred să vă dezamăgească. Pe de altă parte, Cyrano oferă și meniul zilei cu un preț avantajos, disponibil însă numai în zilele de luni până vineri. Noi n-am prins, dar cert am fi încercat şi nu cred că am fi avut vreo surpriză neplăcută. Recomand cu drag Cyrano!

---

VIZUALIZĂRI: 3732 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI