Mănăstirea Topolnița (Izvorul Bîrzii, Mehedinți)– natură și spiritualitate

TIPĂREȘTE

Între un deal portocaliu dezgolit și cu fața năruită, și între altul se zărește un turn alb. Peste puțin ai înainte-ți schitul.

De jur împrejurul schitului alb sînt răspîndite ca florile de primăvară multe oi albe, al căror cioban nu se vede. Supt dealurile verzi și roșii, alba Topolniță fuge, în șoapte, la vale. – descriere de Nicolae Iorga, publicată în Priveliști din țară, Editura pentru turism, 1974.

În cadrul vacanței pe Dunăre din 2011 o zi a fost alocată câtorva obiective din zona orașului Drobeta Turnu Severin. De obicei prefer o vacanță mai activă, încerc să găsesc combinația ideală dintre odihnă, relaxare și zile cu vizite la diverse obiective turistice, istorice ori religioase. De cele mai multe ori programul stabilit înainte de vacanță nu se respectă, timpul este dușmanul tuturor; astfel râmân obiective și pentru vizite ulterioare în zonă.

O zi frumoasă de iunie se întrevedea la orizont astfel că am plecat la drum pe șoselele Mehedințiului. Una din opririle zilei a fost cea de la Mănăstirea Topolnița. Accesul se face din DN 67, la aproximativ 6 km de municipiul Drobeta Turnu Severin avem indicatoare către comuna Izvoru Bârzii, precum și indicatoare maro de obiectiv turistic către Mănăstirea Schitul Topolnița (pe site-ul oficial al mănăstirii apare denumirea simplă de „Mănăstirea Topolnița”), la o distanță de 12 km din drumul național.

Peisajul rural este odihnitor, câteva sate se înșiră de-a lungul șoselei, relieful e deluros. Într-o margine de localitate ne oprim câteva minute pentru a admira o școală veche, din timpul ministeriatului lui Spiru Haret. Este vorba despre Școala Primară Rurală din comuna Isvorul Bârzei Mehedinți construită în 1909 pe terenul dăruit de doi localnici. Pe placa montată atunci sunt amintiți toți oamenii „cu greutate” din comună care au contribuit la ridicarea instituției școlare: primarul, consilierii, prefectul, revizorii școlari, învățătorii, notarul și preceptorul.

Pâlcuri de pădure îmbracă dealurile înconjurătoare; înaintăm pe DC7 trecem printre câteva case risipite ale satului Schitu Topolniței, șoseaua îngustă traversează podul peste râul Topolnița și se strecoară pe fundul văii, treptat apar și formațiuni stâncoase pe versanți. Urmează alt pod peste pârâul Clișevăț și indicator către mănăstire; gardurile gospodăriilor sunt atât de apropiate de șosea încât cu greu încap două autoturisme. Pe partea dreaptă se deschid câteva poieni pe malul râului unde se poate campa, chiar erau câteva corturi plasate acolo.

Ajungem în apropierea mănăstirii, se zăresc turlele; câteva construcții încă nefinalizate se află pe partea stângă a drumului. Parcăm autoturismul și purcedem pe o alee nou turnată; încă se lucra atunci la parapeții de susținere a unui versant – acesta a fost îmbrăcat în piatră și prevăzut din loc în loc cu firide unde se amplasaseră ca într-un muzeu vechi cruci de piatră.

Tradiția populară vorbește despre Sfântul Nicodim, care vine în secolul al XIV-lea de la mănăstirea Vodița, și pune bazele acestui așezământ monahal pe acest pinten de deal, în mijlocul pădurilor. Adevărul este că locul e destul de izolat și acum, cu secole în urmă chiar era pierdut printre dealuri și codri bătrâni.

Partea cea mai interesantă a mănăstirii, din punct de vedere istoric și arhitectural, este incinta veche, fortificată, cu biserică și turn clopotniță. Pe locul unei vechi biserici, Lupu Buliga, căpitan de dorobanți, și soția sa ctitoresc actuala biserică, la anul 1646. Mormintele lor se află în pronaosul bisericii, care în momentul vizitei noastre era înconjurată de schele, aflându-se în plină restaurare – fapt ce ne-a împiedicat să vedem interiorul. Am putut însă admira, parțial, sub schele, pictura exterioară, mai ales scena „Judecății de Apoi” pictată pe peretele vestic, dar și alte elemente decorative. Biserica e construită în stil bizantin și are hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”; deasupra ușii de intrare, încadrată într-un portal de piatră, se află pisania în limba slavonă. Incinta fortificată cu zid de piatră este străjuită de un turn masiv, prevăzut cu ferestre de tragere, ce joacă și rol de clopotniță. Construit din piatră și cărămidă și dotat cu o poartă masivă din lemn (sculptată cu figuri de sfinți) turnul are trei nivele. Interesant este nivelul al doilea unde se află o încăpere-chilie (o masă și un pat constituie singurele elemente de mobilier) – uși mici de acces și o scară de lemn îngustă fac legătura în interiorul răcoros. Pe laturi se află câteva chilii vechi, autentice case țărănești, precum și stăreția și bucătăria. Aici, în vechea incintă mănăstirească era o liniște deplină, nimeni nu ne-a deranjat clipele de contemplare. În afara zidurilor s-a ridicat în anii 90 o stăreție nouă și o biserică de lemn având rolul de paraclis și hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.

Cele câteva zeci de minute petrecute la mănăstirea Topolnița au fost atât de liniștitoare, peisajele sunt minunate, șoseaua trece printr-o lume rurală autentică la doar 20 km de oraș.

---

VIZUALIZĂRI: 1856 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI