Solicitare CMR / GRECIA - I. CORFU (i. Ionice)încărcată de pe telefon!

Plecare Lefkada... cu auto propriu sau autocar?

Trimisă în 02.07.14 13:10
autor IvanMihaiJR [Bucuresti]
» VIZUALIZĂRI: 8085

Eu si soția am vrea sa mergem anul asta in lefkada. Insa nu știm încă ce mijloc de transport sa alegem... auto propriu sau autocar? sa iau transport separat si sa iau hotelul separat?

Dupa experientele neplacute de anul trecut avute cu autocarul nu prea mai av încredere in agențiile locale.

Pe de alta parte nici cu auto propriu nu stiu dacă este vreo treaba serioasa in condițiile in care suntem singuri si nici nu prea cunoastem drumurile pana acolo.

Daca ar mai fi si alți doritori sau alte persoane care pleacă in aceeași perioada pe aceeași destinație probabil ca totul ar fi in regula.

Ce mă sfatuiti?


  • PERIOADA: August-septembrie -- NOPŢI CAZARE: 7
  • BUGET: 1200 euro
  • ADULŢI: 2

Răspunsuri

nicolae floreaSV1r[02.07.14 13:45]

Salut

eu am fost in Lefkada cu auto personal!!

unul din avantaje este ca te poti misca in voie pe insula si crede-ma ca ai ce sa vizitezi!!

informatiile mele despre drum nu sunt actualizate[eu am fost in 2012]cred ca gasiti mai multe informatii aici!!

amfostacolo.ro/hotel.php? ... efkada&id=14691

vacanta placuta

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

IvanMihaiJRAUTOR SOL1r[02.07.14 13:50]

va multumesc mult pentru răspuns!!


Denisa13PA30r[02.07.14 13:52]

Daca crezi ca puteti conduce 1200 km dintr-o bucata sau doua eu as zice sa luati masina. Autocarul nu este comod deloc. Drumul pana in Lefkada nu ar trebui sa-ti ridice probleme, mai ales daca ai la purtator si un GPS.

Noi am fost anul trecut in Corfu (vezi impresii, vezi impresii), aproximativ aceeasi distanta si acelasi drum dintr-o bucata. Cu tot cu opriri, feriboat si asteptat la feriboat am facut cam 22 de ore. Cel mai greu este de sofer. El trebuie sa reziste la drum si sa fie atent. E drept ca sotul meu este rezistent. Doar el conduce. Eu sigur as face vreo 3 zile pana in Grecia, de aceea am rol de copilot. Ma uit pe harta, ma uit dupa indicatoare si il tin de povesti sa nu-l ia somnul.

Daca as alege varianta cu autocarul atunci eu mi-as cumpara cazare+transport. Este destul de greu sa gasesti transport separat si cred ca este si mai scump.

Nu prea am inteles daca cauti un cuplu sa-l iei cu tine cu masina sau daca cauti doar partener de drum. Vezi ca pe site este o sectiune speciala unde te poti inscrie pentru a gasi partener de drum (pe prima pagina, dreapta jos de tot).

Alegere inteleapta, vacanta placuta si drum bun.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

DUDUJR2r[02.07.14 14:15]

Noi mergem anul acesta in Grecia cu masina pentru a 6-a oara si nu as renunta pentru alt mijloc de transport.

Anul trecut am fost in Lefkada si intrucat ne-a placut foarte mult vom reveni anul acesta in august.

Pentru noi este varianta ce a mai buna de transport.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

galeacldUC1r[02.07.14 15:28]

Si eu am aceeasi parere cu cei care v-au mai raspuns mesajului d-voastră.

Am fost anul trecut in Lefkada cu masina (vezi impresii). E cel mai potrivit mijloc de transport pentru aceasta insula, deoarece sunt numeroase plaje care merita vazute (informatii despre acestea se gasesc din abundenta pe internet). Drumurile sunt destul de bune, iar masina va va ajuta sa va deplasati in voie.

Sa aveti parte de un concediu frumos si relaxant!

Numai bine!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

IvanMihaiJRAUTOR SOL1r[02.07.14 15:37]

@galeacld: va multumesc foarte mult pt răspuns si pentru urari!!!


webmasterX[02.07.14 15:38]

@DUDU: Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo, din Lefkada (cel puţin), scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai ocazia ca prin notele și evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinații.

În plus, când vei solicita informaţii despre o anumită destinaţie, cei care îţi răspund vor putea să o facă adecvat "profilului" tău turistic (vor putea vedea, de exemplu, în istoricul tău, locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)


almonaSRCONSILIER ONORIFIC AFA / GRECIA44r[02.07.14 15:43]

Personal, îmi place să las responsabilitatea drumurilor lungi în sarcina profesioniștilor, motiv pentru care merg ori cu autocarul, ori cu avionul, dar eu sunt singurul șofer.

Dacă sunteți doi șoferi sau vreți să faceți drumul cu o cazare intermediară, autoturismul propriu e cea mai bună variantă.

Cu autocarul știți cum este, dar dacă aveți posibilitatea să luați doar transportul, iar cazarea pe cont propriu, nu ar fi chiar o alegere de neluat în seamă.

Cea de-a treia variantă ar fi cu avionul. De curând, agențile locale vând, separat de pachetele turistice complete (transport-cazare-plan de masă), bilete la zbor charter pe insulele ionice (Lefkada, Corfu, Zakynthos)

N.B.: almona este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația GRECIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

dorgoAU77r[02.07.14 15:48]

Pai ia stai asa!... esti din Bucuresti, nu ca mine din Ardeal (care mai trebuie s-ajunga si sa se-ntoarca si pana-n (din) Bucuresti si apoi, acasa in Tg. Mures), ai un mare avantaj pentru deplasarea in Bulgaria si Grecia...

eu dintre auto propriu si autocar, as alege... avionul...

vezi ca am vazut bannere publicitare ale unor firme din Bucuresti, de genul... "anul acesta daca mergeti cu avionul, cu noi, adica cu firma xy, iti platim noi, taxa de aeroport! " si dintr-odata, faci economie de 95 de euro de persoana.

Eu am zburat in urma cu 2 ani de la Cluj in Zakynthos, cu au Boeing 737,120 persoane, firma romanesca, am ajuns intr-o ora si 50 de minute... castig pe toate planurile... apoi, am mai mers si de 4 ori in Grecia cu autocarul, silit cumva de biletul "early-booking" cu pret foarte mic (transport+cazare)... 79-125 euro in Thassos, 119 euro Lefkada (Nidri) de persoana.

Anul trecut am prins din Timisoara si o promotie pt. Thassos "platesti 7 zile si stai 10" -125 euro/pers.

Daca mergi cu auto propriu e cel mai bine, cu conditia sa rezisti la drumul lung, sa ai GPS si sa faci o oprire pe parcurs (si la dus si la intors pentru somn). Lefkada e minunata, are vreo 15 obiective majore, care (in caz ca vrei sa le decoperi pe toate), ai nevoie de masina ta.

Daca stai numai la plaje, n-ar rost sa mergi cu masina ta, poti ramane in localitatea ta, exista plaje, sezlonguri si umbrelute peste tot, eventual mai iei o croaziera, doua.

Cu masina inchiriata in insula, e uneori mai greu... nu gasesti "ad-hoc", pretul e cam mare (intre 28-35-40 euro pe zi plus ceea ce consumi). La Nidri, noi am primit un Opel Corsa, dupa 2 zile de asteptare, (in prima seara am si batut agentiile "rent-a-car", masina a consumat aprox. 9 (!!) litri la suta de Km (benzina costa 1,70 euro), deci pt. 3 zile (85 euro inchirierea) am mai dat 50 euro, benzina. In prima zi am si luat biletul de croaziera, in ziua in care stiam noi ca nu e pe cer pic de nor (cauti meteo pe google din 2-3 surse, inclusiv prognoza meteo dintr-o alta tara, nu Grecia, poti gasi internet si pe insula).

Am avut pana acum parte de 3 croaziere (Zaky, Lefkada, Thassos), fara nori, vreme excelenta.

Varianta asta cu sejur cu autocarul (2 soferi, 4 opriri obligatorii de 30 min. pana-n Nidri), e avantajoasa pt. cei e merg in iunie (noaptea e scurta) si rezista la statul in autocar 16 ore. E chinuitor, dar trece, plus ca n-ai grija (stress-ul) vignetelor, asigurarii pt. strainatate a masinii, amenzilor, taxelor de autostrada sau eventual a "ratacirii" sau a unor accidente sau chiar furt de masina. Si mai vezi intre orele 20 si 24 si 2 filme video. Si daca mai ai si-un ghid cum am prins noi spre Lefkada, afli o multime de lucruri despre traseu. In autocar esti mai relaxat si asta e scopul unui concediu. Dar asta nu e valabil pt oricine si nu e decat o parere.

Daca mergeti in grup, cu 2 masini proprii, e bine ca cineva dintre cei ce merg, sa fie mecanic auto.

Cand am fost odata in Bulgaria la "Nisipuri" cu auto propriu, pai, mereu trebuia sa reduc viteza la limita de 40-50 Km la ora, imi intrase in cap ca sunt politisti ce te pandesc de dupa tufe ca sa-ti ia 10-20 de euro si eram un pic stressat, caci auzisem ca dispar masini, in fiecare dimineata ma asteptam sa n-o mai gasesc in parcare... nu prea mi-a cazut mie bine acel concediu... plus ca am masina "second-second hand", care ma putea lasa in pana, conform legii lui Murphy, exact cand imi era lumea mai draga... (se zice ca nu e bine sa dai sfaturi despre ce traseu auti e bine sa alegi, despre ce masina sa-ti cumperi, ce nevasta sau ce chirurg sa-ti alegi), aici decizia si raspunderea e personala...

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2800 PMA (5 voturi)

maria.enescuGD3r[02.07.14 16:02]

@IvanMihai: Am fost in 2013 in Lefkada, este o insula minunata. vezi impresii

Trebuie sa rezervati 2 zile - una pentru turul insulei (aveti multe de vazut) si o zi pentru croaziera pe mare (puteti vedea insula Itaca, Kefalonia, Scorpio...).

Ref. la transport, eu am fost cu autocar - a fost ok, dar opririle din 2 in 2 ore, te termina. Ideal, asa cum spun si ceilalti este cu masina ta. Si mai bine ar fi 2 cupluri in masina pentru a imparti benzina si celelalte cheltuieli cu transportul.

Suma este in regula, va incadrati. Noi am cheltuit tot 1200 euro, in conditiile in care am avut asigurat doar micul dejun.

Stiti, probabil, ca spre deosebire de Turcia unde cu all inclusive nu ai probleme, aici exista riscul sa pierzi controlul asupra banilor. In suma de sus, mai luam pranzul si in camera cu ceva luat la supermarket. Cina era mereu la restaurante si cheltuiam cam 35-40 euro (cu berea inclusa).

Daca mai doriti informatii va stau la dispozitie.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

plummyPM7r[02.07.14 16:24]

Salut!

Noi am fost anul trecut in Lefkada cu masina personala (ca si in Corfu, Zakynthos) si cred ca este cea mai buna varianta. Avantajos este ca nu e feribot, deci din start scutesti vreo 100 euro.

Nici noi nu am cunoscut dinainte drumurile, va descurcati la fata locului.

As alege autocarul numai daca ar fi o oferta foarte buna din punct de vedere financiar (pe noi individual ne-a costat 8 zile 400 euro cazarea, plus drumul vreo 200 cred, si in rest ne-am incadrat in total cam tot in bugetul specificat de voi).

Insa, OBLIGATORIU, daca alegeti varianta autocar, trebuie sa va inchiriati masina pe insula. Parerea mea ca pe o astfel de insula pierzi mult daca nu ai masina si nu poti explora!

Cred ca plus-minus cu inchirierea masinii se echilibreaza si atunci ajungi pe la costuri similare individual (transport cu cazare) / agentie (transport plus cazare) plus inchiriere auto.

Plus ca atunci cand esti individual, ai libertate mare la alegerea locului de cazare, noi spre exemplu am stat primele 4 zile pe coasta de vest, langa Agios Nikitas, pentru ca ultimele 4 zile sa ne mutam in Nydri.

In orice caz, nu luati transport si cazare separat, nu e avantajos, ajungi sa te coste autocarul aproximativ cat masina proprie.

Deci, din punctul meu de vedere varianta ideala este cu auto propriu, agentia (inclusiv autocar) merita in caz ca prindeti vreun last minute avantajos (de exemplu, am vazut pe net pentru plecare peste 3 zile, 100 euro/persoana pentru transport autocar si 7 nopti cu mic dejun, deci pentru 2 persoane, 1/3 din banii cheltuiti de noi anul trecut pentru transport cu cazare; in situatia asta cred ca este de luat in seama o varianta oferita de o agentie).

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

sebigeaninaSR3r[02.07.14 17:58]

Dacă vreţi să vedeţi lefkada obligatoriu auto personal altfel nu vedeţi mare lucru.


abancorSECONSILIER ONORIFIC AFA / GRECIA16r[02.07.14 22:48]

Cred că trebuie să alegi varianta care te face să te simţi cel mai confortabil.

Dacă ar fi după mine, eu aş zice auto personal fără ezitare, dar asta pentru că eu prefer acest fel de a merge în vacanţă pentru că am libertate de mişcare şi pot căra mai multe bagaje. În plus, îmi place să şofez şi merg cu maşina peste tot de la 18 ani, adică de 18 ani

Alţii nu se simt confortabil să conducă mult, sau prin alte ţări, sînt neobişnuiţi, se simt mai în largul lor privind pe fereastra autocarului, mă rog, nu contează motivele, prin urmare la ce ar folosi sfatul meu să îşi conducă auto propriu în concediu? Eventual le-ar creşte nivelul de stres.

Din moment ce există posibilitatea alegerii între autocar şi auto propriu, alegerea evidentă ar fi auto propriu. Cu menţiunea că probabil costurile sînt mai mari.

Numai că o problemă ca "sîntem singuri şi nu cunoaştem drumurile" nu poate fi rezolvată decît de voi. Pînă la urmă, nimeni nu cunoaşte drumul cînd merge prima dată, dar de aia există hărţi şi indicatoare rutiere. Şi iar ajungem la problema confortului psihic: nu vă poate nimeni da un sfat care să vă înlăture îngrijorarea faţă de ideea de a fi singuri pe drum, aste depinde numai de voi, de aceea cel mai bine e să alegeţi modalitatea care vă face să vă simţiţi cel mai relaxaţi. Şi spun asta pentru că din întrebare ăsta pare să fie criteriul urmărit, nu costurile.

Pînă la urmă, la faţa locului se găsesc auto de închiriat, aşa că nu e rău nici cu autocarul. Ce economisiţi faţă de varianta auto propriu, daţi pe maşina închiriată şi în acest fel vedeţi toată insula.

N.B.: abancor este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația GRECIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

roxanica74SV1r[02.07.14 23:09]

Va recomand sa mergeti cu masina proprie. Va luati la voi un gps cu harti din 2013, iar copilotul e atent la indicatoare si sigur nu aveti probleme.


cos7iSV1r[03.07.14 07:26]

Categoric cu auto propriu.

Lefkada are plaje salbatice care trebuie descoperite iar fara masina nu poti face asta. Ca sa nu mai zic ca masina personala iti ofera alt confort pe drum.

Vacanta placuta!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

pmanuelaPM8r[03.07.14 09:17]

Si eu va sfatuiesc sa alegeti transportul cu auto propriu. Chiar daca este mai scump decat autocarul, este mult mai comod si iti ofera o mare libertate de miscare.

Lefkada este un adevarat spectacol al naturii, dar ca sa poti explora partea vestica a insulei, cea mai spectaculoasa de altfel, ai nevoie de masina.

Vacanta placuta va doresc, orice varianta veti alege!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

cristianpasGD4r[03.07.14 21:50]

Buna, eu sunt in Lefkafa cu auto propriu (a doua oara). Drumul il fac din 2.

Ma opresc in Chalkidona, hoteluri la 45 euro, a doua zi la 14 esti cazat.

Fara masina nu are rost sa vi numai daca doresti sa inchiriezi.

Bugetul iti ajunge daca nu stai la terase.

Scuze daca am facut greseli, dar va scriu de pe telefon.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

killtoxPM17r[08.07.14 21:49]

@IvanMihai: clar, cu auto propriu! ia un gps cu harti updatate si mergeti linistiti, pana si ratacirile de cativa kilometri pot fi o aventura placuta! dar cu un gps si o harta marcata de acasa la (dna) copilot nu vad decat relaxare si distractie, plus ca va puteti opri oriunde, oricand, faceti poze, stati la masa etc! dar intrevad o cazare intermediara - (recomand Makrigialos, langa Salonic, calm si mai ieftin). Nu s-a pierdut nimeni definitiv in grecia, desi pe mine m-ar tenta! perioada si bugetul e ok (chiar si pentru auto propriu).

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

sstefUC[05.08.14 11:18]

@IvanMihai: noi trebuie sa fim in lefkada pe 1 septembrie, 7 nopti cazare, 2 nopti la meteore si 1 in salonic. plecam inapoi, vineri 12 sept. daca sunteti interesati, avem 2 locuri disponibile


costy69SE18r[06.08.14 18:34]

@IvanMihai: Eu va recomand sa cititi toate recomandarile care vi s-au facut si sa alegeti varianta cea mai buna pentru dv.

Eu as opta pentru varianta cu masina personala. Va permite libertatea de miscare, puteti vizita ce si cand doriti. Daca distanta vi se pare mare, puteti sa o parcurgeti in doua etape. Cazare puteti gasi pe traseu sau va faceti rezervare din tara inainte de a pleca. Va recomand Hotelul Gala din Gefira, 25 km de Salonic, 35 euro / noapte, conditii bune.

Referitor la drumuri daca va luati un gps cu hartile actualizate nu veti avea probleme. Eu va recomand sa aveti si o harta cu dv.

Sigur, exista si posibilitatea sa inchiriati o masina acolo, dar s-ar putea sa fie mai costisitor.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

  • [20] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.17960405349731 sec
    ecranul dvs: 1 x 1