Vacanta in Thassos, aproape perfecta

TIPĂREȘTE

Daca as fi carcotasa, as spune ca Ce incepe bine se termina prost, iar ce incepe prost se termina si mai prost, dar titlul reflecta exact realitatea, subiectiva, ce-i drept, pe care am trait-o in scurta vacanta pe insula mea de suflet.

Adunarea la ora 20. 00 in parcarea restaurantului Cina din Bucuresti. Scos valizele din portbagaj, spart termosul cu cafea. Oricum nu era buna ca uitasem sa-i pun zahar. Plecarea autocarului ar fi trebuit sa aiba loc la ora 20. 30. Matroana, aaa, pardon, patroana de la agentie, cu actele si banii pentru soferi, a catadiscit sa ajunga abia pe la 20. 35.

Noroc ca in grup pe post de cobai turist, era un tip de la o agentie revanzatoare a pachetului care a vrut sa afle si el ce revinde si s-a ocupat de imbarcarea celor 21 de pasageri.

Ne-am urnit pe la 20. 40 pe directia Giurgiu-Ruse-Sofia-Kulata-Promachonas-Kavala-Keramoti-Limena-Limenaria-Potos.

Prima oprire, dupa mai putin de o ora, la Rompetrol Giurgiu, pauza de toaleta. Grupuri sanitare infecte. Cateva doamne renunta si strang din dinti. Oprire din nou la Petrom Giurgiu in acelasi scop. Conditii civilizte, dar coada pana in strada, iar afara tantarii parca erau protagonistii filmului „Roiul”. Lotiunea repelenta Autan isi face datoria cu succes.

Ne imbarcam din nou si nu mai oprim aproape trei ore pana la deja celebra carciuma „La steaguri” de pe teritoriul tarii vecine, unde soferii si insotitorii de grup papa gratis si turistii platesc 20 de eurocenti un pipi.

Dupa aproape o ora plecam din nou si oprim dupa alte trei ore la un alt „obiectiv turistic” deosebit de important pentru soferi si insotitori (10% din suma cheltuita de turisti), magazinul lui Nikolai (marfuri grecesti: bomboane, caramele, masline, ulei de masline, zic ei mai ieftine decat in Grecia, nu stiu, nu m-a interesat).

Am baut doar o cafea fierbinte, cu lapte, de la automat, nu pe baza de fisa ci pe baza de 1 euro platit la vanzator. Parca totusi ar fi fost mai ieftina aia fara zahar din termos…

Pauzele lungi si dese, cheia marilor succese, dar parca totusi calatorului ii sta bine cu drumul si nici lunga serie de filme rulate pe DVD, nici somnul ca la „cuseta” (autocarul a fost pe jumatate plin, sau pe jumatate gol, asa ca fiecare s-a intins la somn pe doua locuri) nu mai reuseau sa ne tina pe scaune si sa nu incep precum copiii razgaiati si nedormiti sa intreb, dar mai e mult?

Inca o pauza, de vreo 15 minute, de data asta neprevazuta in program, stabilita de militia vecina si prietena. Cotizatie de 10 euro si la revedere.

La ora 9. 00 dimineata poposim pentru o ora in Kavala pentru vizitarea altui „obiectiv turistic” aducator de comisioane, magazinul de pielarie si blanuri al lui Yorgos. TEAPA!

Noi i-am dat „ignore pufos” din start, ceilalti dupa 3 minute.

In timpul ramas liber am dat o fuga la biroul de informare turistica sa vedem cum putem face o vizita de o zi in Kavala si ce obiective putem atinge de dimineata pana seara. Se poate vizita Cetatea de la 9. 00 la 20. 00, Muzeul Tutunului de la 9. 00 la 13. 00, Muzeul de Arheologie si se poate lua din jumatate in jumatate de ora autobuzul spre Fillippi.

La 11. 30 ajungem in Keramoti si, dezamagire mare…... Din cauza crizei, cursele de Flying Dolphins din Limenas spre Kavala (45 min) au fost anulate, astfel ca nu mai ramane decat posibilitatea ferry Limenas-Keramoti si bus spre Kavala sau ferry din Skala Prinos pana in Kavala (75 min).

Ne imbarcam repede pe ferry, nu hranim pescarusii pentru ca am uitat painica si biscuitii in autocar, trecem pe langa insula Thassopoula si pana sa ne dezmeticim bine ajungem in Limenas.

Incercam din nou marea cu degetul cu privire la Dolphins spre Kavala si primim acelasi raspuns „just ferries”.

Sedinta foto in port cu sau fara ferry, cu sau fara ochelari de soare pana incep sa ne zoreasca soferii (din poze nu se ia comision, asa ca de ce sa piarda vremea).

Debarcam grosul de turisti la cele doua vile din Limenaria, Magda si Sofia, si mai ramanem sase persoane cu destinatia Potos – Vila Dimitri.

In jurul orei 13. 00 ajungem la cazare unde ne intampina proprietara vilei, Marlene, o sfarleaza de nemtoaica, in pofida celor aproape 70 de ani si a gabaritului considerabil. Cu o atitudine de feld maresal in fata celei mai importante batalii da ordinul de imprastiere pe camere si pe noi ne trimite la etaj (eu solicitasem la parter) fix in aceeasi camera in care statusem in 2004.

Camera micuta, spre liliputana, si-a schimbat aspectul in anii care au trecut. Pe peretele de la geam a rasarit un aparat de aer conditionat (se plateste extra 5 euro/zi, politica proprietarilor de a nu-ti percepe in pretul camerei un serviciu de care este posibil sa nu ai nevoie), de langa un pat a disparut o noptiera si locul sau a fost luat de un frigider, iar pe dulapul de haine a „crescut” un televizor cu 6-7 posturi grecesti. Balconasul micut gazduieste o masa rotunda si doua scaune din plastic, iar in afara lui atarna un uscator de rufe.

Baia de dimensiuni normale pentru Grecia nu dispune de perdea la dus, apa rece este un pic calaie, iar apa calda este clocotita 24/24.

O remarca personala, apa din Potos este super-potabila, are gust de apa, nu de clor sau alt dezinfectant, astfel ca o cheltuiala considerabila cu apa imbuteliata (1, 60 euro/bax 6 sticle de 1, 5 l) n-a mai fost necesara.

Vila are o curte mare, cu mese si scaune, cu foarte multa umbra unde poti petrece dupa amieze si seri minunate.

La capitolul curatenie, realitatea bate oferta agentiei. Curatenia in camere se face zilnic de la golit cosuri, scrumiere (fumatul doar pe balcon) la maturat si spalat pe jos si sters praful. Lenjeria si prosoapele se schimba la 3 zile (oferta agentiei o data pe sejur) sau ori de cate ori este nevoie. Poate parea surprinzator, dar exista turisti si turiste care isi vopsesc parul cu trei ore inainte de a pleca din tara si dupa prima noapte fata de perna capata nuante brune, satene ori roscate, sau „uita” sa-si lepede de pe trup lotiunea autobronzanta iar asternuturile arata apoi ca folosite dupa o lupta in noroi.

Bucataria si sala de mese se afla la parter si este comuna pentru toti oaspetii. Prima oara am vazut in Grecia o plita alimentata cu butelie de aragaz, la care nu trebuie sa astepti 25 de minute sa faci un ceai ca la cea electrica (au patit-o cei de la Vila Sofia din Limenaria).

Iarasi, din pacate, trebuie sa spun ca exista o specie de turisti care nu stie sa si stranga dupa ce foloseste si lasa in urma jegul precum Hansel si Grettel firimiturile (nu s-or putea orienta decat dupa mirosul pestilential? ), ceea ce a infuriat-o la culme pe Marlene care a decretat sus si tare ca daca se mai intampla, incuie usa si inghite cheia.

Despre statiune, si bune si mai putin bune.

S-a construit enorm in ultimii ani si se mai construieste inca, iar asta a inceput sa se vada in resturile de la renovari abandonate ici acolo.

Biserica din centru tot nu este terminata decat pe exterior. Celebra ouzerie Zoom a disparut si in locul sau s-a deschis un super-market (in total sunt vreo cinci in statiune, iar preturile sunt cam aceleasi). Pe strada perpendiculara pe drumul principal, care coboara spre mare, taverna draguta cu obloane albastre unde se manca foarte bine si destul de ieftin, avea obloanele trase si un lacat mare.

Faleza statiunii este superba ziua, dar de evitat noaptea. Intre taverna Poseidon, unde se mananca extraordinar de bine si rezonabil ca pret (kleftiko, tocanita vitel in sos tomat cu cartofi la cuptor, apa si bonus ouzo 18 euro) si barul Tutti-Frutti, a rasarit un soi de ceva care se vrea a fi club, „U2”, in permanenta gol si unde din boxe bubuie muzica house pana la ora 2. 00 noaptea, spre disperarea proprietarilor afacerilor limitrofe ca le fug clientii. Asa ca, atentie mare daca vreti in Potos cazare in vile pe plaja cu vedere la mare ca s-ar putea sa primiti un bonus pe care nu vi-l doriti.

Taverna Irene a devenit deja oficial „obiectiv turistic” si tot ce am auzit de bine despre ea se confirma, inclusiv amabilitatea lui Traian, ospatarul roman prezent seara de seara.

Artera comerciala la fel de plina de marfuri si de musterii ca intotdeauna. Am remarcat aparitia unui „1 euro shop” unde gasesti marfuri mai ieftine decat in supermarket (un ibric, o craticioara la un euro fata de 5 in supermarket), iar kitch-urile kitchoase sub forma delfinilor albastri din praf de marmura, a reproducerilor din acelasi praf de pe statui celebre sau reprezentarile Acropolelor, care iti zgariau retina, parca au disparut cu desavarsire.

Plaja din centrul statiunii la fel de aglomerata si cu nisip amestecat cu pietre, unde sezlongurile si umbrelele se ofera in schimbul unei minime consumatii.

Pe plaja San Antonio, in fata hotelului Atrium, doua sezlonguri si o umbrela costa 6 euro (cu bon fiscal) si primeste fiecare o sticluta de apa de 500 ml rece ca ghata si acces gratuit la toaleta si dusul din curte. Unii spun ca si la piscina, altii spun ca nu li s-a permis accesul la piscina, nu sunt fan, asa ca nu am incercat.

Tot aici este si taverna San Antonio unde in fiecare luni au program de muzica greceasca live.

Miercurea un astfel de program gasiti la taverna Aegean din Pefkari.

Cabinetul medical se afla in acelasi loc, perete in perete cu Hotel Sirines, pe prima strada paralela cu centura ocolitoare a insulei, spre plaja. Medicul, Alexandros Tataridis, un tip de nota 200 care iti vine acasa chiar si la 1 noaptea, are decontari directe cu firmele de asigurari din Romania (cu Generali are sigur). Spun asta din proprie experienta pentru ca m-a muscat o goanga (astazi imi spunea o colega careia i-am descris simptomele ca am facut ceea ce se numeste „alergia fanului”) care aproape mi-a paralizat ambele glezne, iar faptul ca medicul a ajuns in mai putin de trei minute si mi-a aplicat un tratament cu cortizon m-a scapat de la soc anafilactic. Apoi mi-a prescris antihistaminice.

Din pacate, dupa doua zile, reactia alergica a fost mai violenta si ne-am oprit la primul cabinet medical din drum, in Limenaria, la doctorita Lana Al-Hayek care m-a trecut pe antibiotice. Ea nu lucreaza cu firmele de asigurari din Romania si o consultatie plus o injectie cu cortizon a costat 40 de euro.

Cu toate acestea, nu s-a inventat „goanga” sa ma tintuiasca in camera si am reusit sa explorez muntii insulei si chiar sa ating varful Ipsarion.

---

VIZUALIZĂRI: 15078 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI