ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.10.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
SEP-2019
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Muzeul Civilizației Populare Tradiționale "ASTRA" - Sibiu

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

În Dumbrava Sibiului am fost pentru prima oară acum mulți ani. M-a dus fratele meu care studiind la Școala Militară "Nicolae Bălcescu" - Sibiu, acum Academia Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu"- Sibiu, a căpătat o învoire în oraș cu ocazia venirii mele. Muzeul Tehnicii Populare amenajat în Dumbrava Sibiului se deschisese doar de vreo patru ani, iar la momentul vizitei noastre - prin 1971 - abia se începuse adăugarea de case țărănești alături de atelierele meșteșugărești deja existente.

Dar, nu vreau să povestesc despre ceea ce am văzut atunci și nici despre ceea ce am văzut în vizitele care au urmat de atunci. În câteva rânduri, voi relata despre vizita noastră din acest an. Era septembrie, un început de toamnă frumos și călduros, care încă nu îmbrăcase falnicii arbori din dumbravă în superbele culori ale toamnei.

Terminaserăm vizitele la Cisnădie și la Ciscădiaoara și ne întorceam la Vila Bel Ami din Șelimbăr unde eram cazați.

Aveam trei variante de drum, toate aproximativ egale ca distanță. Părându-ni-se cea mai atractivă, am ales varianta cu DJ 106D și DJ 106A. În afară de faptul că era diferit de cel de dimineață, acest drum - foarte bun - care ne purta printr-o pădure neasemuit de frumoasă, ne oferea și posibilitatea de a poposi în Parcul Natural Dumbrava Sibiului.

Complexul Naţional Muzeal ASTRA - cea mai importantă instituţie etnomuzeală din România, dar și Cârciuma din Bătrâni - un local rustic situat în centrul celui mai mare muzeu al satului românesc, erau importante puncte de interes pentru noi. Puteam trece impasibili mai departe? Cele două porți artistic meșteșugite - Poarta 1, o poartă monumentală lucrată cu migală de meșterii din Mârșa - Sibiu și Poarta 2, o poartă maramureșeană lucrată în 1978 de neîntrecuții meșteri din Șugatag, precum și parcarea mare, bine amenajată și relativ liberă atunci când am fost noi acolo, toate ne îndemnau la popas.

Era o zi de luni, zi în care doar Muzeul în aer liber poate fi vizitat, și mai era și aproape de sfârșitul programului, așa încât doamna de la casa de bilete ne-a invitat să intrăm fără a ne percepe vreo taxă. Dar, pentru că am amintit despre program și taxe, iată câteva detalii!

Program și taxe de vizitare

Programul de vară (mai - septembrie). Muzeul în aer liber - zilnic, orele 08.00-20.00, Expoziția pavilionară - de Miercuri până Duminică, orele 10.00-18.00, Galeriile de artă populară - de Marți până Duminică, orele 10.00-18.00. Programul de funcționare al casieriei este zilnic, între orele 10.00-18.00, ultima intrare fiind la 17.30. Interioarele căsuţelor se pot vizita doar de miercuri până duminică, între orele 10.00-18.00.

Programul de iarnă (octombrie - aprilie), zilnic, orele 09.00-17.00, fără posibilitatea de vizitare a interioarelor căsuţelor.

Taxele de vizitare sunt: 25 lei/persoană - adulți, 12 lei/persoană - pensionari, 7 lei/persoană - elevi și studenți. Grupurile mai mari beneficiază de o reducere. Pentru filmare se percepe o taxă de 200 lei/oră, pentru fotografiere nu am văzut nimic specificat.

Foarte puțin despre trecut

Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român - ASTRA, a fost cea care - în 1905, la Sibiu - a pus bazele unui muzeu etnografic românesc, menit a pune în valoare, mai cu seamă după Unirea din 1918, cultura tradiţională din Ardeal şi de peste Carpați. Închis în 1950, muzeul a fost readus la viață în 1963 când Cornel Irimie cu echipa sa a înființat Muzeul Tehnicii Populare, primul exponat adus în Dumbrava Sibiului fiind o moară hidraulică cu aducțiune inferioară. Cei care au vizitat muzeul în aer liber pot confirma că ulterior colecția mulinologică a fost mult îmbogățită, muzeul din Dumbrava Sibiului deținând acum cea mai mare colecție de mori din Europa, 33 la număr, unele vechi de aproape două secole.

Deschis publicului în 1967, patru ani mai târziu Muzeul Tehnicii Populare a început adăugarea pe lângă atelierele meșteșugărești a caselor țărănești. În 1989, pe lângă toate acestea, începe a se dezvolta sectorul monumentelor de utilitate publică și socială. Au fost aduse și remontate aici două biserici și o școală, două hanuri și o cârciumă, două pavilioane de joc, o popicărie și două remize de pompieri, un scrânciob și chiar o "casă de vrăjitoare".

Titulatura Muzeul Civilizației Populare Tradiționale, cea oficială în zilele noastre, datează din 1990.

Muzeul Civilizației Populare Tradiționale, mai simplu spus Muzeul în aer liber ASTRA, este cel mai mare muzeu de acest fel din România şi unul dintre cele mai întinse din Europa. De pe întreg cuprinsul țării au fost aduse şi reconstruite aici de către specialişti aprox. 400 de case ţărăneşti, edificii rurale autentice şi instalaţii tradiţionale: locuinţe simple, gospodării de meşteşugari, biserici, hanuri, pavilioane, porţi, fântâni, mori (cea mai completă colecţie de mori din lume), ateliere, căruţe, teascuri, cuptoare, etc. Prin intermediul tuturor pieselor populare, arhitectura românească, ocupaţiile străvechi (păstorit, vânătoare, pescuit, agricultură, pomicultură) şi meşteşugurile tradiţionale (olărit, prelucrarea lemnului, minerit, morărit, ţesători, etc...) reflectă esenţa civilizaţiei rurale preindustriale a României şi spiritul creativ al poporului nostru.

Ce putem vizita astăzi

E bine de știut că din întreaga suprafață de 933 ha a Rezervației naturale Dumbrava Sibiului, aflată la limita sud-vestică a orașului, traversată de râul Trinkbach care alimentează trei lacuri antropice în aria protejată, doar 96 ha sunt ocupate de Muzeul în aer liber. Chiar dacă pare puțin comparativ cu întreaga suprafață, a vizita într-o singură zi muzeul este o mare provocare. Muzeul în aer liber este străbătut de nu mai puțin de 10 km de alei de-a lungul cărora se găsesc instalații tehnice, case, biserici, hanuri și toate celelalte. Părerea mea este că o singură vizită, chiar începută la ora deschiderii, nu este suficientă mai ales dacă prinzi o zi în care toate casele se pot vizita și interior. Pentru noi, nu se punea problema vizitării interioarelor pentru că în zilele de luni acest lucru nu este posibil.

Pe Poarta 2 - minunata poartă maramureșeană lucrată în 1978 de meșterii din Șugatag, ne-am angajat pe aleea din stânga. N-am să descriu fiecare exponat în parte pentru că asta mi-ar lua foarte mult timp rezultând un articol prea lung, cu riscul de a plictisi. În afară de asta, las celor care vor ajunge acolo în viitor plăcerea de a descoperi singuri sau de a-și reaminti frumusețea satului tradițional românesc.

Cu un turn mare, alb, primul care ne-a atras atenția a fost Hanul din Tulgheș, transferat la muzeu în 1991. Puțin mai înainte, pe partea dreaptă, se află Cârciuma din Bătrâni, o casă de locuit, cu prăvălie și cârciumă, adusă din satul Bătrâni-Prahova, în 1988. Ne-a plăcut atât de mult atmosfera vechii cârciumi, azi un restaurant rustic bine amenajat, încât am decis ca la finalul vizitei noastre să poposim aici pentru o masă tradițională românească.

Dincolo de un scrânciob tradițional, din lemn, care anima odinioară satele în sărbători, aleea ne poartă printre case spre "Calea minorităților etnice" menită a promova istoria culturală a minorităților etnice de la noi prin reconstrucția, conservarea și restaurarea unor monumente. Atunci când am fost noi acolo, în curs de restaurare era Moara cu cai din Lenauheim - Timiș. "Reconstituită pe baza unor vestigii de instalații descoperite în Lenauheim și Sânpetru Mare, moara transferată la muzeu utilizează piesele originale achiziționate din cele două sate ale câmpiei Banatului, fiind un unicat pe scena instalațiilor tradiționale de măcinat cereale de pe teritoriul actual al României." - informație preluată de pe panoul aflat lângă obiectiv. Ca și alte instalații din muzeu, moara șvăbească va fi funcțională și folosită la demonstrații pentru vizitatori.

Pentru că timpul nostru era destul de limitat, am trecut în pas alert admirând și fotografiind nenumărate case cu acoperiș înalt, din stuf, șindrilă sau paie, Casa de evreu din Săcel-Maramureș, gospodării țărănești cu hambare, grajduri, cu porți înalte și viță de vie umbrind cerdacuri.

Morile sunt foarte bine reprezentate în Muzeul în aer liber. Colecția mulinologică este unică. Cele 33 mori de cereale exemplifică toate tipurile de mori cunoscute în spațiul european și asiatic, excepând morile mareice. Sunt mori de mână, mori cu cai, mori de apă (cu una sau mai multe instalații) și mori de vânt, cea mai mare parte fiind fixe, pe sol, dar și plutitoare pe vase. Au roți orizontale sau verticale (simple, duble sau triple), au aducțiune inferioară, medie sau superioară și au aripile de vânt din scândură sau din pânză. Moara cu roată verticală și admisie superioară din Orșova- Mureș, vopsită într-un albastru ieșit din comun, o alta, asemănătoare, din județul Cluj, dar și moara țărănească a lui Muntean Ioan din Roșcani, din partea stângă a lacului, se alătură mult mai semețelor mori de lângă lac, aduse din diverse colțuri ale țării.

Tot lângă lac, vedem câteva mijloace de transport tradiționale pentru apă și pentru uscat. Podul plutitor pe cablu din Turnu Roșu - Sibiu, căruțe de tot felul, mori plutitoare, cherhanaua din Mahmudia, un ponton lung, o ghețărie și o gospodărie de pescari, sunt alte exponate care suscită interes.

Nelipsite din lumea satului și deci și din Muzeul în aer liber sunt bisericile, troițele și crucile de drum. La Biserica "Sf. Mihail și Gavriil" adusă din satul Bezded - Sălaj, cu vârful ascuțit al turnului, cu prispă de lemn și toacă, precum și la mult mai modesta bisericuță din lemn provenind din satul Dretea - Cluj, se oficiază cununii, botezuri și slujbe în zile cu mari sărbători.

Încheiere

Închei aici cu convingerea că toți cei care vizitează Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului vor dori să se întoarcă. Noi am fost acolo de câteva ori, dar ne-au rămas încă multe de descoperit. Peisajul încântător al pădurii, frumos în orice anotimp, aerul curat, râulețul, lacul, atmosfera de sat autentic românesc, cheamă iar și iar.

Să nu uităm că, în România, Muzeul în aer liber este cel mai mare - ca teritoriu, cel mai bogat - ca patrimoniu și cel mai original - din punct de vedere al concepției tematice. De asemenea, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului se numără printre cele mai reprezentative muzee de acest fel din Europa.

Muzeul Civilizației Populare Tradiționale "ASTRA" - Sibiu, altfel spus Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, este o Românie rurală în miniatură.

Cei care au la dispoziție 15 minute, sunt invitați la o plimbare prin Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de iulianic in 10.10.19 18:11:56
Validat / Publicat: 10.10.19 21:32:46
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SIBIU.

VIZUALIZĂRI: 1547 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P12 Sibiu - Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA. Moară.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 31250 PMA (din 33 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

iulianicAUTOR REVIEW
[10.10.19 18:42:53]
»

@webmaster: Vă rog, atașați un scurt film de prezentare!

youtube

Mulțumesc!

webmaster45
[10.10.19 21:32:15]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

Dana2008
[11.10.19 07:08:02]
»

@iulianic: Bună!

Muzeul Civilizației Populare Tradiționale Astra din Sibiu este unul dintre locurile mele preferate din România. Am fost acolo de trei ori, pot merge acolo toată viața și mă voi reîntoarce ori de câte ori am ocazia.

Ador acest Muzeu din care cu greu mă las dusă... îmi place să savurez în tihnă fiecare colțișor al acestuia, să nu mă grăbesc. Ultima vizită am făcut-o pe biciclete. Există acolo o energie care mă relaxează și îmi bucură sufletul.

Felicitări pentru articol!

Călătorii plăcute! Numai bine!

Oana07
[11.10.19 09:01:29]
»

Am fost si eu in aceasta oaza de liniste de curand si tare mult mia placut... este locul unde te poti relaxa alaturi de cei dragi bucurandute de frmusetile stavechi ale acetei tari.

Calatori placute in continuate!

webmaster
[11.10.19 11:46:07]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

iulianicAUTOR REVIEW
[11.10.19 20:55:57]
»

@webmaster și @webmaster45: Mulțumesc!

iulianicAUTOR REVIEW
[11.10.19 20:58:38]
»

@Dana2008: Mulțumesc pentru aprecieri!

Mi-a plăcut și îmi place Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA din Sibiu ori de câte ori îl vizitez. Din păcate, nu atât de des pe cât aș vrea. Mai des merg la Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" din București care îmi este mult mai aproape. Am regăsit acolo o gospodărie țărănească, un bordei și o biserică de lemn toate din Neamț - ținutul copilăriei mele, demolate pe la mijlocul secolului trecut, atunci când se construia barajul de la Bicaz.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
iulianicAUTOR REVIEW
[11.10.19 21:01:06]
»

@Oana07: Mulțumesc pentru urare!

Într-adevăr, toate muzeele satelor românești sunt locuri care îți dau o liniște și o bucurie cum nu prea găsești prin alte părți.

Pentru că am copilărit în Neamț și pentru că îmi sunt cunoscute locurile din care fuseseră dezrădăcinate și aduse la București o gospodărie țărănească, un bordei și o biserică de lemn, la Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" m-am simțit pentru o clipă acasă. Atât la muzeul din București, cât și la cel din Sibiu voi reveni ori de cite ori voi avea ocazia.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
iulianic, Oana07
Alte impresii din această RUBRICĂO zi în Dumbrava Sibiului - Complex Muzeal Astra, Zoo Sibiu:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.090958118438721 sec
    ecranul dvs: 1 x 1