ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.03.2024
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 17.07.14
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
MAR-2024
DURATA: 1 zile
Cuplu

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

Zoo Sibiu - din ce în ce mai bine!

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

🖨Denumire Obiectiv: Grădina Zoologică Sibiu

📬Adresa: Calea Dumbrăvii nr. 142, Sibiu, România

📱Tel. /Fax: 0269/252996

📮Cont Social Media Facebook: Click me

✉️ E-mail: zoo@sibiu.ro

Grădina Zoologică Sibiu se află situată în Pădurea Dumbrava, la 5 km de centrul oraşului în direcţia Răşinari pe Drumul Judeţean 106A. Pentru a intra în Grădina Zoo vizitatorii pot utiliza atât intrarea dinspre Calea Dumbrăvii cât şi cea dinspre cartierul Valea Aurie (de pe strada Ludoş, adică pe aici). Personal am mers la cea dinspre Calea Dumbrăvii, așa am făcut mereu dar bănuiesc că intrarea secundară este încă deschisă, dar NU am verificat.

🚙Cu maşina:

Din centrul oraşului urmaţi Calea Dumbrăvii şi indicatoarele spre Grădina Zoologică. Intrarea spre poarta principală şi parcarea se află vis-a-vis de Hotel Hilton.  

🚌Cu autobuzul:

Traseul autobuzului 13 , operat de TurSib-operatorul local de transport în comun, leagă Gara CFR de Pădurea Dumbravă (Grădina Zoologică), fiind linie directă iar durata călătoriei este de aproximativ 20-25 de minute. Traseul complet al autobuzului 13, aici.

🅿️Parcarea

Pentru intrarea dinspre Calea Dumbrăvii, există o parcare disponibilă, comună cu cea a restaurantului Jacob Grillhouse, aflat în proximitatea intrării spre parcare. Din păcate în perioadele aglomerate, cu precădere în weekend și mai ales în timpul sezonului cald, parcare devine insuficientă și sufocată de mașini. Se umple rapid, dar se mai poate parca și pe drumul principal, până spre intrare, pe partea dreaptă, adică aici. Totuși și aici se umple, așadar recomandarea dacă vreți să scutiți nervi și timp, este să mergeți mai de dimineață.

Noi am mers vineri de la prima oră, undeva la 9:20 când era doar o mașină parcată, așadar am avut la dispoziție întreaga parcare doar pentru noi. 😁

De la parcare la intrarea în Grădină aveți de mers nici 200 de metri, undeva la 5-10 minute pe jos, pe Aleea Elevilor, un drum asfaltat dar pietonal. Pe drum găsiți tarabe cu jucării, brelocuri, suveniruri, cu precădere jucării pentru copii. Sunt și ceva căsuțe cu mici gustări sau cafea dar erau închise atunci când am fost noi.

Pentru intrarea secundară, cea dinspre Str. Valea Aurie, există o parcare mică de doar 7 locuri, dar se mai pot parca mașini pe marginea drumului, acesta fiind înfundat, poarta grădinii zoologice fiind în capăt.

💲TARIFE/ PROGRAM

Adult - 10 lei.

Copil / Pensionar - 5 lei.

Abonament individual 30 lei / 10 intrari.

Abonamentul este valabil 12 luni pentru 1 (una) intrare pe zi.

Copiii cu varsta sub 3 ani au acces gratuit

Se pot închiria și hidrobiciclete pentru o plimbare relaxantă pe lacul aflat lângă grădina zoologică. De menționat că pe perioada sezonului cald, zona lacului este foarte animată! De asemenea tot lângă lac este și o terasă cu... sucuri, beri, chipsuri, nachos, floricele și alte mâncătorii conexe.  

Programul de intrare la Zoo Sibiu diferă de la sezon la sezon. Pentru perioada verii, orele ar fi:

Poarta 1: 09:30-20:00, L-D 

Poarta 2: 10:00-19:30, L-D 

Bărci: 10:30-20:00, L-D

Programul complet defalcat pe luni, se poate consulta aici.

Istoria Grădinilor Zoologice

Cum au apărut ele? Cum a apărut acest concept?  Grădinile zoologice au apărut în diverse culturi încă din antichitate, însă au devenit mai răspândite în perioada Renașterii și în epoca modernă. Inițial, acestea erau colecții private de animale exotice menite să impresioneze elitele sau curțile regale.

În timp, odată cu creșterea interesului pentru educație și conservare, zoo-urile au evoluat în atracții publice, oferind oportunități de observare și învățare a diverselor specii animale. În era modernă, accentul s-a pus pe îmbunătățirea condițiilor de trai ale animalelor și pe rolul lor în conservarea speciilor amenințate, cu eforturi susținute pentru recrearea habitatelor naturale și furnizarea îngrijirii adecvate.

Spre Zoo Sibiu!

De menționat că după casa de bilete, spre stejar, sunt și mici lockere unde vă puteți lăsa din bagaje.

Apoi primul lucru care îți sare în ochi este stejarul de peste 600 de ani de la marginea lacului, aflat imediat după casa de bilete, pe partea cu lacul. Acesta era la un pas să fie tăiat dar în 2016.

"Stejarul multisecular este un simbol pentru toţi sibienii care timp de mai multe generaţii au vizitat Grădina Zoologică. "

/ Sursa:mesageruldesibiu.ro

Din păcate stejarul arată din ce în ce mai rău de la an la an. Acum este susșinut cu chingi plus ale scânduri puse la baza lui, acolo unde crengile s-au lăsat. Nu știu cât va mai rezista până o să cadă. Dacă nu l-ați văzut niciodată, nu ar strica o vizită rapidă până acolo.

Istoria locului...

Conform informațiilor oficiale, aflăm că în anul 1929 a fost inaugurată în pădurea Dumbrava prima Grădină Zoologică din România. Inițiativa a aparținut Uzinei Electrice Sibiu, avându-l în spate pe inginerul Szekely, care a avut inspirația să dezvolte acest proiect după ce a descoperit câteva vulpi în timp ce efectua reparații la barajul de la Sadu.

Încă de la înființare, Grădinii Zoologice i-au fost donate numeroase animale și păsări, printre care o pisică sălbatică, o lupoaică donată de Obert von Spiess din partea Regelui, un lup donat de Asociația "Șoimii", un vultur, un cerb carpatin donat de vânătorii din Talmacel, mistreți și altele. Un moment remarcabil în istoria grădinii este și donarea primului urs în anul 1930.

Grădina Zoologică Sibiu se întinde pe o suprafață de aproximativ 20 de hectare. Începând cu anul 2006, atât adăposturile animalelor cât și infrastructura grădinii au fost supuse unor ample procese de reabilitare și modernizare. Totodată, parcul de ambarcațiuni (bărci și hidrobiciclete) a fost reînnoit, iar pentru cei mici s-a amenajat un loc de joacă.

În prezent, Grădina Zoologică găzduiește peste 200 de animale și păsări din peste 50 de specii diferite, printre care se numără maimuțe, urși, lupi albi, tigri, lei, jaguari, lame, cerbi carpatini, căprioare, bivoli albi, ponei, pitoni, crocodili, fazani, papagali, păuni, porumbei, cămile, zebre, struți și canguri.

Odată cu finalizarea noilor amenajări pentru spațiile destinate animalelor, numărul de vizitatori a cunoscut o creștere semnificativă. Astfel, dacă în anul 2007 grădina a fost vizitată de 80.000 de persoane, numărul acestora a crescut la 244.878 în anul 2015 și a continuat să crească, atingând peste 390.000 de vizitatori în anul 2019.

Conform datelor mai recente, am aflat că și în 2021 au fost în jur de 400.000 de vizitatori, un număr impresionat și deloc de neglijat. Date mai recente nu am găsit dar din articolele vizualizate am aflat că în weekendurile bune locația este vizitată de aproape 10.000 de persoane!

Animale simpatice în spații moderne!

Vizităm această locație de... mulți ani și am prins și cuștile vechi dar și cele noi, moderne, de care au partea aproape toate animalele. Zona sudică a parcului zoologic adăpostește animale la cele mai noi standarde, cu spații moderne de vizitate și vizualizare a acestora, prin geamuri mari, curate din sticlă securizată, care sporesc interacțiunea și experiența vizitatorului.

Nu voi vorbi despre toate animalele pentru că nu vreau să lungesc articolul mai mult decât este necesar dar voi scrie despre o parte din ele, cele care mi-au atras atenția.

🐺 Lemurii 🐺  

Sunt adesea o atracție populară și fascinantă pentru vizitatori. Lemurii sunt primates endemici din insula Madagascar și sunt cunoscuți pentru aspectul lor distinctiv și comportamentul lor interesant. Am găsit mai multe exemplare din această specie, care erau super haioase! Cam toți stăteau cu burțile la soare și cu mânuțele sus (vezi poze).  

De menționat că există peste 100 de specii și sub-specii de lemuri, varietatea lor fiind incredibilă. De la lemurii cu coadă inelată la lemurii cu ochi albaștri și lemurii cu față neagră, fiecare specie are trăsături distincte care îi fac fascinanți pentru vizitatori.

În Madagascar, lemurii sunt adesea văzuți ca fiind sacri și sunt implicați în numeroase superstiții și tradiții culturale locale. Acest lucru poate include credința că unele specii de lemuri aduc noroc sau că sunt întruchipări ale strămoșilor.  

Așadar, cum să nu iubești și să apreciezi ființele astea super simpatice?  

Alt animal simpatic care mi-a atras atenția a fost...

🐒 Marmoseta 🐒

Marmosetele sunt mici primate din familia Callitrichidae, originare din America Centrală și de Sud. Aceste creaturi adorabile sunt cunoscute pentru dimensiunile lor mici, cozi lungi și ochii mari. Ele sunt animale extrem de sociale, trăind în grupuri mici, alcătuite din perechi reproductoare și puii lor. Marmozetele sunt animale active, care se deplasează cu ușurință prin copaci și se hrănesc cu o varietate de alimente, inclusiv fructe, insecte și seva de copaci.

Un aspect interesant al marmozetelor este că au un sistem social complex, în care puii celor mai mari sunt responsabili pentru îngrijirea puiilor mai mici, un fenomen numit "alloparental care". De asemenea, aceste primate sunt cunoscute pentru comunicarea lor vocală, folosind o varietate de sunete pentru a comunica între ele și pentru a-și marca teritoriul. Marmozetele sunt adesea întâlnite în zoo-uri, unde atrag atenția vizitatorilor datorită comportamentului lor jucaus și aspectului lor distinctiv.  

Marmosetele de la Zoo Sibiu se încadrau cu brio în descrierea de mai sus, fiind foarte simpatice și de asemenea foarte vioaie! Nu cred că stăteau mai mult de 4-5 secunde într-un loc, sărind pur și simplu spre colțul opus al camerei unde erau găzduite.   

🐯 Tigrul Alb 🐯

Cunoscut și sub numele de "tigrul regal alb" sau "tigrul alb siberian", este o raritate genetică întâlnită în special în rândul tigrilor bengalezi și siberieni. Aspectul alb al tigrului este rezultatul unei mutații genetice numită leucism, care duce la lipsa pigmentului în piele și blană. Deși tigrul alb poate părea fascinant din punct de vedere estetic, în sălbăticie, această lipsă de pigmenți îi face mai vulnerabili și mai greu de supraviețuit, deoarece le camuflează mai puțin în mediul lor natural. De aceea, tigrul alb este rar întâlnit în sălbăticie și este mai des întâlnit în captivitate, în grădinile zoologice sau în programele de reproducere în captivitate.

Din păcate, tigrul alb a devenit și subiectul braconajului și al comerțului ilegal cu animale sălbatice, deoarece există o cerere crescută pentru părțile lor corporale și pentru valorile lor estetice. Deși tigrul alb este o creatură remarcabilă și frumoasă, este important să se înțeleagă importanța conservării speciilor de tigri sălbatici și a eforturilor pentru protejarea habitatelor lor naturale.

Tigrul din Zoo Sibiu l-am prins într-o postură mai... indecentă, cu fundul în sus, dormind. Era tare obosit dar am reușit să-l fotografiez printre gratiile mari ce brăzdau locația. (vezi poze)

Concluzii

Deși momentan nu toate cuștile sunt remodelate, totul este înspre bine iar amenajările, mai ales pentru zonele unde sunt reptilele și papagalii sau cele unde sunt cangurii, au căpătat deja straie noi.

Momentan nu am mai văzut urme de șantier, așadar tind să cred că se așteaptă probabil noi fonduri pentru a demara și alte procese de renovare. Apreciz în continuare prețul mic al biletului (doar 10 lei pentru adulți), un preț care asigură intrarea chiar și celor cu posibilități financiare mai reduse. Raportul experiență/cost este din punctul meu de vedere unul excelent. Am plătit mult mai mult pentru alte intrări de la alte grădini zoologice din România și am văzut mult mai puține.

Din toate grădinile vizitate, aș putea spune că cea din Sibiu se află în top 3 preferate de mine. Drept urmare dacă nu ați mai vizitat Grădina Zoologică din Sibiu sau vreți să vedeți noile amenajări, vă recomand o vizită aici, de preferat în timpul săptămânii sau așa cum am menționat mai sus, dacă ajungeți în zonă pe perioada finalului de săptămână, musai de dimineață pentru a evita aglomerația din timpul zilei.    

🦁🐯🐻🐐🐂 Bunici, nepoți, tătici, mămici, haideți la Zoo ! 🦁🐯🐻🐐🐂

 

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de ⭐ValentinB_88⭐ in 27.03.24 21:03:55
Validat / Publicat: 27.03.24 21:23:37
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SIBIU. A mai fost în/la: -
  • Alte destinații turistice prin care a fost: -

VIZUALIZĂRI: 262 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (⭐ValentinB_88⭐); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P18 Salut, mâncare ceva?
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29900 PMA (din 31 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

Mitica49
[27.03.24 21:46:59]
»

Hopa eu cu primul vot!

Mi-a plăcut mult” reportajul” tău de la Zoo Sibiu. Documentat, cu detalii suficiente pentru a putea cineva să ajungă acolo (nu-ți trebuie GPS, doar review-ul tău 😃), cu informații suficiente despre animăluțele (cu toate că unele sunt ditamai animalele le spun așa deoarece îmi este milă de faptul că sunt puse la obroc pentru a fi” admirate” de noi oamenii) ținute aici în condiții bune din punctul nostru de vedere, însă sigur nu le-a întrebat nimeni pe ele cum se simt. 😓

Deajuns cu divagația mea.

Review-ul mi-a plăcut - am zis-o și mai sus - și prin nota ușor umoristică a unor pasaje.

Spor la treburi și multe” succese” !

webmaster
[27.03.24 22:10:36]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

⭐ValentinB_88⭐AUTOR REVIEW
[28.03.24 08:55:56]
»

@Mitica49: Mulțumesc pentru vizită, vot și ecou, cu o greutate mult mai mare acum că v-am și cunoscut.

Zoo Sibiu este un loc frumos, curat, cochet care bucură atât generațiile noi dar și cele din urmă. Noi ne facem timp mereu și mergem spre acest loc chit că l-am văzut de mai multe ori decât am văzut de exemplu Grădina Zoo de la marginea Bucureștiului care ne lasă mereu un gust amar...

Să ne revedem cu bine!

⭐ValentinB_88⭐AUTOR REVIEW
[28.03.24 08:57:53]
»

@webmaster: Mulțumesc frumos, apreciez. 🙏

adrianbogdan
[28.03.24 19:15:41]
»

Bună seara!

Pozele sunt foarte frumoase, o adevărată ședință foto cu animale sălbatice.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianbogdan, Mitica49
Alte impresii din această RUBRICĂO zi în Dumbrava Sibiului - Complex Muzeal Astra, Zoo Sibiu:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.05446720123291 sec
    ecranul dvs: 1 x 1