Horezu - arta si traditie

TIPĂREȘTE

Horezu-cine nu a auzit de acest loc? Aici este patria lutului, a tuturor farfuriilor, oalelor si a tuturor obiectelor care se fac din lut. Ceramica de Horezu este deja recunoscuta peste hotare si admirata de multi dintre noi, caci suntem destui care avem prin case macar o ulcica din lut, vedem si pe la restaurantele traditionale cam peste tot, cum peretii le sunt decorati cu macar cateva farfurii autentice fabricate din lut, adevarate opere de arta. In alte restaurante cu specific traditional, esti servit chiar in farfurii din acelea de lut, ce frumos este...

Recunosc ca in urma cu multi ani deja, copil fiind, am mai fost la Horezu cu parintii mei, eram mica atunci, aveam vreo 6 ani, dar am cumparat multe farfurii si ulcele din lut pe care si acum cu mandrie mama le are acasa intr-o camera ornata si aranjata pe teme folclorice. Aici are si cergi din Maramures, stergare de bucatarie din canepa, tesute la razboi de catre mama ei, etc, . Dar de cand am fost acolo la Horezu, cum au trecut atatia ani, ce sa mai tii minte, caci fiind atat de mica, locurile se uita...

Ei, bine, mergand spre Transalpina in urma cu o saptamana, am ajuns si la Horezu, din nou. M-am bucurat f. mult, caci recunosc acum ca spre Transalpina nu am studiat atat de mult traseul, l-am lasat pe sot sa se ocupe si nu credeam ca trecem tocmai prin Horezu, ma gandeam ca soseaua trece pe langa acest frumos loc. Acum ma bucur ca nu am stiut dinainte, caci asa a fost surpriza si mai mare sa vad ca intram in Horezu.

Era imposibil sa nu oprim si noi aici, sa admiram toate acele obiecte facute din lut. De o parte si de alta a soselei erau diverse tarabe cu tot felul de obiecte, mai mult sau mai putin colorate, de la vaze de diverse marimi pana la tot felul de farfurii mai mici, platouri de pus fructe, petale parfumate de flori, oale pentru fiert sarmale (de 6 l-55 lei), ulcele, pitici, etc. Recunosc ca multe obiecte traditionale, originale, erau amestecate cu multe alte prostioare, asa numitele kitchuri, care dupa parerea mea nu trebuiau sa isi afle locul printre adevaratele obiecte de arta. Dar cam asa e peste tot pe unde am vazut la noi in tara.

Oricum multe din acele obiecte sunt originale si sunt facute acolo, la Horezu. M-a fascinat dintotdeauna tot ce inseamna arta, tot ce iese din mana omului, tot ce este original, autentic, am admirat peste tot pe unde am avut ocazia sa ajung in viata acele ulcele frumos pictate care stau asezate cu mandrie pe peretii restaurantelor, iarna printre crengute de brad, ce frumos este sa mergi la munte si sa fii servit cu vin fiert intr-o ulcica din lut, nu? Este altceva decat sa fi servit intr-un pahar obisnuit din sticla.

Imi amintesc acum ca fiind copil, la culesul viei, mama aseza in curte pe o tava ulcele din lut cu maner cu care sa putem sa bem primul must rosu si dulce, iar tot cu o ulcica din aceea din lut autentica de Horezu, mergeam cu bunica mea cand traia, la Inviere la noi la Simleul-Silvaniei, si Pastele pe care il primeam atunci la biserica il puneam tot intr-o ulcica din aceea de Horezu. Caci la noi acolo la Simleul Silvaniei nu este Pastele ca si aici in capitala, acolo se toarna cu polonicul si este vin amestecat cu paine sfintita. Frumoase amintiri port acum in suflet. Tot ce are mama acum in casa, toate vasele din lut sunt cumparate cu multi ani in urma si sunt de aici, din Horezu.

Fiind acum in Horezu am cautat sa admir doar ce este autentic, nu m-am oprit la sutele de kitchuri care impanzesc acele tarabe de la sosea, ci am cautat doar originalul si l-am gasit.

Nu stiu cati dintre voi, cei care ati ajuns la Horezu, ati avut ocazia sa intrati intr-un atelier de mesteri olari, sa vedeti traditia si arta la ele acasa. Poate sunteti putini, poate totusi eu gresesc...

Am mers asadar mai departe, spre centrul localitatii Horezu si aveam tot timpul in suflet acel sentiment ca NU am vazut totul. Vroiam sa vad si eu cum se fabrica o farfurie. Am vazut cu totii la TV, binenteles, o roata a olarului cum lucreaza, dar eu vroiam sa vad cu ochii mei, nu altfel. caci acum eram acolo, la Horezu, nu era pacat sa mergem mai departe? Camera de la Ranca era deja rezervata, ne astepta, inca era destul de devreme si noi eram aici acum, la Horezu si am hotarat cu totii sa nu ratam aceasta ocazie.

Asadar de undeva din centrul orasului am vazut niste indicatoare pe partea dreapta, indicatoare spre ,,Olari-2,5 km ” si era desenata o mana care lucreaza la o farfurie.

Am mers deci in dreapta, urmarind mereu acel indicator, spre olari, 2,5 km. Stiu ca undeva mai incolo soseaua a inceput sa urce si dupa vreo 3 km (facuti din centru) am intrat intr-un sat destul de modest, cu case simple, dar ce m-a fascinat inca de la intrare a fost faptul ca multe case, ca sa nu zic toate, aveau la intrare mai multe vase din ceramica, asezate in diverse moduri, unele erau pe gard afara, altele erau asezate chiar pe peretii casei, unele atarnau in copaci in curte, in asa fel incat sa le poti vedea, sa nu treci mai departe si sa nu opresti. Aici am oprit imediat la intrare in sat si am vorbit cu o localnica, i-am spus de dorinta noastra de a vedea cum se fabrica o farfurie si ne-a spus ca peste tot aici in sat unde vedem asezate oale din lut la intrare, acolo sunt mesteri olari care au roata olarului si care produc cu mana lor farfurii si tot felul de alte lucruri, ca mai apoi sa le vanda, sa valorifice munca lor.

Acum era simplu pentru noi si nu am mai mers mult, nici nu avea rost, caci la prima casa din sat, pe partea stanga, am vazut cateva farfurii asezate frumos pe peretele casei, spre strada. Am intrat intr-o incapere plina cu tot felul de obiecte frumoase din lut, mai mari sau mai mici, divers colorate si imediat am fost intampinati de gazde.

Eram acum in casa familiei Iorga Liviu si Alina - mesteri olari care afland de dorinta noastra, ne-au dus undeva intr-o alta incapere unde era atelierul. Pana la atelier am trecut efectiv prin ograda familiei Iorga care era destul de galagioasa si de mare. Am admirat astfel gaste, rate, gaini, cocosi, puisori de gaina, care s-au agitat tare cand am trecut pe acolo.

Era asa de frumoasa zona aceea, langa casa lor era o poiana intinsa, verde, absolut superba, unde copiii din sat puteau juca fotbal, si langa casa imediat era o fantana f. frumoasa, intretinuta, ingradita cu lemn si erau si multe icoane acolo pe peretele din lemn, langa fantana. Era acolo si un aer puternic, mirosea a tara si ne simteam acolo ca la tara, la bunici.

Am intrat cu totii in atelierul familiei Iorga. Cea care a inceput sa lucreze cu lut a fost fiica gazdei noastre, o tanara draguta de doar 19 ani, care duce cu mandrie mai departe traditia familiei. Am aflat de la ea ca tot ce stie acum sa faca, a invatat de mica.

In atelier acolo, asa cum ne asteptam, era mult lut, noroi din acela uscat peste tot (cum ar putea fi altfel?) multe obiecte de lut din acelea mici erau deja gata, asteptau sa se usuce ca apoi sa fie arse in cuptor. Pe o masa erau asezate 5 vase cu culori si in alta parte erau 2 roti ale olarului, una am vazut ca mergea cu curent electric, nu mai trebuia invartita roata cu piciorul.

De acum incolo tot ce am vazut si admirat noi acolo, puteti vedea si voi in acel filmulet facut de mine, este original, sa nu ma certati, este primul meu film pus pe youtube, film pe care am dorit din toata inima sa vi-l arat si voua. Va rog sa ma scuzati pentru micile greseli pe care le-am facut cand am filmat, caci nu sunt experta. Daca urmariti acest film, veti invata multe lucruri, cred eu, interesante pentru multi dintre voi.

Aceasta tanara a luat o gramajoara de lut in forma de bila, din multele bile deja gata, care erau acolo. A asezat aceasta bila de lut pe un suport rotund din lemn (am vazut atunci), a luat apa si imediat a inceput sa modeleze. Am aflat tot atunci ca acest pamant se aduce de undeva de la intrarea in Horezu, de pe un deal si se trateaza inainte de folosire prin metode cunoscute doar de ei, de mesteri, astfel ca inainte de a-l folosi acest lut se poate modela ca si plastilina.

Roata mare si grea din lemn care era sub scaun tanara aceea harnica o invartea cu piciorul, intr-un ritm pe care l-a invatat in ani intregi de munca, am aflat ca de mult, atat ea cat si logodnicul ei, isi ajuta parintii si fac impreuna tot felul de obiecte, ca apoi sa le valorifice. Am aflat ce mult inseamna sa fie uniform acel ritm cu care ea invartea roata, caci de acel ritm pe care tanara il avea deja format, depindea forma si uniformitatea vasului. Ne uitam la mainile si la picioarele ei, chiar daca erau ingrijite si facute cu oja, (deh, era domnisoara), totusi sa stiti ca era experta, s-a priceput extraordinar si imediat din mainile ei harnice a iesit o superba farfurie. A modelat-o apoi folosind o unealta, i-a facut farfuriei margini ondulate si la urma a ridicat-o de pe suport folosind o sarma. Practic a bagat sarma pe dedesuptul farfuriei si a ridicat-o. Apoi a luat farfuria care se intarise deja si a pus-o deoparte ca sa se usuce. Nu se poate picta imediat.

In continuare am vrut sa vedem si cum se picteaza un vas, de aceea am mers impreuna la cealalta masa pe care erau asezate vasele cu culori. Erau in total acolo pe masa 5 culori. Pentru pictura se folosesc vopsele din pamant, am aflat ca de la Targu Jiu se cumpara colorantii, niste pulberi care au la baza pigmenti naturali. Aceste pulberi chiar daca sunt toxice, la temperaturi de 1200 grade, prin ardere, toxicitatea dispare.

Primul vas de pe masa continea culoarea alba, era ca o smantana mai groasa, alb care am aflat ca este caolin, apoi mai era negru, rosu, verde si ultimul era albastru. Pentru decorare in loc de pensula cu care noi suntem obisnuiti se folosesc coarne de vaca taiate, care fiind goale pe dinauntru, se toarna in interiorul lor vopseaua, iar in varful acelui corn de vaca se introduce o pana de gasca (asa am aflat atunci), cu care efectiv se picteaza. Aici erau mai multe coarne de vaca, pentru fiecare culoare in parte. Interesant, nu?

Pentru a ne arata si noua cum se picteaza, caci doream f. mult sa vedem si acest lucru, tanara aceea talentata a luat o ulcica, a udat-o intai cu apa folosind un burete ca sa adere vopseaua, a introdus-o apoi in picioare in vopseaua alba (caolin), a scurs-o si a asezat-o cu fata in jos pe un suport (o cana de sticla). Apoi a luat cate un corn de vaca umplut cu vopsea si a inceput sa picteze. La inceput nu am crezut ca va iesi asa de frumos, dar apoi a folosit o unealta, gaita se cheama, cu care a inceput, pe vopseaua aplicata deja, sa faca niste zig-zaguri, astfel ca in final a iesit o ulcica pictata absolut superba. Ne uitam cu totii fascinati de tot ceea ce vedeam. Tot atunci am aflat ca interiorul acela lucios al ulcelelor nu se datoreaza nici unei vopsele, in interior nu se vopsesc canile, caci prin ardere la 1200 grade, interiorul devine lucios si dispare si toxicitatea acelor coloranti folositi. Astfel se poate manca linistit din acele farfurii si vase pictate.

Am aflat de asemenea ca fiecare familie de mesteri olari foloseste anumite modele pe care le aplica pe farfurii, fiecare mester olar are propriile modele, acestea sunt mostenite si fiecare acolo in sat se mandreste cu propriile modele . Aici vedeam acest model in zig-zag facut cu ajutorul acelei gaite, si va zic ca erau multe vase cu acest model, asezate intr-o incapere, aproape de strada, puse acolo pentru vanzare. Noi nu am cumparat de la ei niciun obiect, acum parca imi pare rau, dar avem acasa, caci mie imi plac f. mult si de aceea am dorit sa am in casa cateva obiecte din lut, facute la Horezu.

Am multumit gazdei noastre pentru adevarata lectie de arta, ne-a impresionat f. mult pe toti, mai ales pe copile, caci nu mai vazusem cu ochii nostri niciodata asa ceva. Va spun acum ca una e sa vezi la TV si alta e sa vezi aievea, cu ochii tai, acest proces de faurire a vaselor din lut.

Cei care nu ati avut ocazia inca sa vedeti cum se fabrica vasele din lut, va recomand din tot sufletul sa faceti o plimbare din Horezu pana in acel sat, este deosebit ce am vazut noi acolo si nu vom uita niciodata aceasta lectie de arta.

---

VIZUALIZĂRI: 6029 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI