Arnota și Bistrița două frumoase mănăstiri din Oltenia de sub Munte

TIPĂREȘTE

În vezi impresii vorbeam despre mănăstirile de pe Valea Cheii din estul Parcului Naţional Buila-Vânturarița, acum voi vorbi despre câteva din mănăstirile din vestul Parcului, regiune cunoscută și ca Oltenia de sub munte, văzute în circuitului făcut vara aceasta și prin Oltenia.

De la Pitești la Mănăstirea Arnota sunt circa 110 kilometri pe care i-am parcurs în 1 oră și 45 de minute, ajungând acolo în jurul orei 10.

Am mers mai întâi pe E81 până la Rm. Vâlcea, de aici am continuat pe DN67 spre Târgu Jiu până în dreptul localității Costești, la indicatorului spre Mănăstirea Bistrița am virat la dreapta pe DJ 646 pe care am mers cam 5 kilometri, până aproape de Mănăstirea Bistrița, drum bun. La indicatorul turistic spre Mănăstirea Arnota am virat iarăși la dreapta spre carieră, se trece un pod și se urcă mereu, drumul era nemodernizat, cu serpentine. Am ajuns la sediul carierei unde erau parcate mai multe basculante, norocul nostru că era duminică, altfel era un praf și o agitație..., apare și un indicator spre mănăstire, am virat la stânga pe un drum asfaltat, pe care am mers circa 1,6 kilometri până în parcarea mănăstirii.

Mănăstirea Arnota

Considerată una dintre cele mai frumoase lăcaşuri de cult din ţară, situată în Satul Bistrița, Comuna Costești, la 840 de metri pe marginea unui versant al Munților Căpățânii, ctitorie a voievodului Matei Basarab, Mănăstirea Arnota cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, Casă în care viețuiesc vreo 20 călugărițe, este atestată documentar în 1636. Are și o tristă poveste. În urma unei bătălii pierdute, urmărit de turcii care-i voiau capul, Matei Basarab a fugit prin munți ajungând în Munţii Căpăţânii. Urmărit și aici, domnitorul a făcut schimb de haine cu un arnăut, care fugind a fost urmărit de turci, prins și ucis. Drept mulțumire domnitorul a ridicat o biserică de zid, iar schitul a fost numit Arnota.

Mai sunt și alte povești, le las și trec la realitatea contemporană. Mănăstirea a fost reabilitată cu fonduri europene nerambursabile printr-un proiect demarat în noiembrie 2016 și finalizat în primăvara acestui an, proiect ce a cuprins atât activități specifice obiectivelor de patrimoniu cultural, lucrări de restaurare, consolidare, protecţie şi conservare a monumenului, a picturilor interioare și exterioare, a frescelor și stucaturilor cât, și lucrări conexe, dotări interioare, digitizarea obiectivului restaurat, activități de marketing și promovare turistică, inclusiv parcarea în care ne-am oprit dar și drumul de 1,6 kilometri de la carieră.

Din parcare am privit și pozat mănăstirea, am urcat pe colina din vecinătate, apoi am intrat în curte și în mănăstire, alte poze și încântată de cele văzute am plecat spre următoarea destinație, dar, pe drum am oprit să fac o poză Mănăstirii Bistrița văzută de sus de pe drumul în serpentină. Am pozat-o, nu prea știam cum a ieșit fiind deranjată de soare, am vrut să o văd, am deschis ultima poză, nimic, am căutat alte poze, nimic, cardul era gol. L-am verificat pe laptop, nu avea nimic pe el.

Eu am schimbat cardul, norocul a fost că aveam la noi unul de rezervă, soțul a schimbat sensul de mers al mașinii și ne-am oprit din nou în parcarea Mănăstirii, am văzut fațada cu cele trei turnuri, Clopotnița centrală și cele două Turnuri pătrate din colțuri, care dau Complexului monahal un aspect de cetate. Nu am putut să o pozez în totalitate așa că am urcat pe colina din vecinătate, de unde se vede bine Mănăstirea, Satul Bistrița și chiar și Cariera de piatră, imagini cu adevărat impresionante... Colina are și câteva bănci pentru odihnă și contemplare.

Am intrat în Curtea Mănăstirii pe sub Clopotnița Turn și m-am oprit în curte verde plină de arbuști ornamentali și trandafiri, doream să văd mai de aproape Corpul de Chilii, mai corect spus cerdacurile și prispele din lemn, acoperite de mulțime de mușcate multicolore. Am privit, pozat, iar privit și am mers la Biserică, o construcție mică, simplă și sobră, în formă de cruce, cu fațadele împărțite cu ajutorul unui brâu din cărămidă aparentă în doua registre: cel inferior cu firide rotunjite, cel superior cu firide superficiale rotunjite. În Pridvorul construit în stil brâncovenesc de Constantin Brâncoveanu se remarcă Ușa Bisericii din lemn de castan sculptată făcută tot de Brâncoveanu, în Pronaos am văzut Tabloul votiv cu voievodul Matei Basarab și doamna Elena și Mormântul Voievodului Ctitor acoperit de o foarte valoroasă lespede sculptată în marmură albă cu săpături ce înfățișează printre altele, tunuri și tobe, semnul de război și stema țării, un reper al sculpturii românești în piatră. Naosul bogat pictat adăpostește două racle cu moştele unor sfinţi, iar în fața Altarului mă întrebam cum arăta catapeteasma lui Brâncoveanu, capodoperă de artă sculpturală românească în stil brâncovenesc dusă acum mai bine de 100 de ani la Muzeul de Artă din București. De aici am mers la Paraclisul nou construit, integrat între chiliile mănăstirii, are un interior bogat pictat în culori vii. Era slujbă, am pozat foarte puțin și a trebuit să plecăm, oprirea aici durând peste o oră, mai mult decât îmi propusesem.

Mănăstirea Bistrița

Ne-am întors pe drumul pe care venisem, am mers până la Indicatorul turistic spre Mănăstirea Arnota unde am virat la dreapta și am ajuns la Mănăstirea Bistrița. Ctitorită în 1490 cu hramul Adormirea Maicii Domnului de către boierii Craioveşti, Banul Barbu Craiovescu fiind cel mai implicat, este situată în Satul Costești din Comuna Bistrița, și viețuiesc în ea în jur de 35 de călugărițe. A suferit multe reparații, reconstrucții, ultima a avut loc în 1865. Este o mănăstire foarte frumoasă ce domină împrejurimile prin albul strălucitor și aspectu-i de cetate, ce se vede de la mare distanță.

Am ajuns la Mănăstire după terminarea slujbei, când se întorceau în biserică Moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, comoara cea mai de preț a Mănăstirii, ce participaseră la slujbă de pe pridvorul Clopotniței.

Pe site-ul manastireabistrita.ro sunt multe informații despre acest lăcaș, eu voi spune câte ceva despre „Mănăstirea Bistrița, Centru de cultură românească” rol care m-a impresionat profund, nu știam prea multe despre acesta, rol pe care marele ban Barbu Craiovescu l-a anticipat, zic eu, în 1497 când a adus de la Constantinopol Moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul ce veghează și astăzi asupra locuitorilor din zonă, asupra celor ce se roagă acolo.

În acea perioadă, în școala de la mănăstire copiii boierilor învățau greaca și latina, primeau cunoștințe de limbă și literatură, aritmetică și filozofie, aici a învățat și s-a format Neagoe Basarab, nepotul boierilor Craiovești, viitorul Domn al Țării Românești și Sfânt Român.

Aici, a fost instalată prima tiparniță din Țara Românească și o legătorie de cărți bisericești și, conform unui hrisov al lui Mihnea Vodă, a fost tipărit în 1508 Liturghierul, prima carte în limba română.

Poze, plimbare prin Curtea Mănăstirii, trecuse cam jumătate de oră așa că am trecut și noi pe sub Clopotniță pentru a ne continua vizita.

Un indicator, scris de măicuțe, ne-a îndrumat la dreapta spre Peștera Liliecilor și ne-a spus că facem 20 de minute, atât am și făcut. Trebuie întrebat la biserică dacă este deschisă peștera ca să nu faceți drumul degeaba.

Peștera creată în pereții abrupți calcaroși ai Munților Căpățânii, în spectaculoasele chei ale Bistriței vâlcene, la 850 de metri altitudine și la 60 de metri deasupra vijelioaselor ape, o peșteră nu prea mare, are o lungime de 400 metri, cu două intrări, Intrarea mare încuiată și Intrarea mică folosită de turiști. Coloniile mari de lilieci ce o populează au dat numele peșterii și peste 10 vagoane de guano, evacuate din ea cu mulți ani în urmă….

De la indicator se urcă permanent, poteca, protejată de o balustradă, merge pe deasupra apei, în lungul cheilor. Am văzut, pozat, pe partea opusă, Schitul Păpușa, schit închinat Sfântului Grigorie Decapolitul. Ajunși la gura peșterii am găsit grilajul deschis, am intrat în peșteră și, print-un tunel scund și strâmt de vreo 20 metri lungime, am continuat deplasarea, mersul piticului, mă gândesc ce s-ar fi distrat nepoții noștri dacă ne vedeau, vor vedea pozele….

Peștera se lărgește într-o Sală mare unde am găsit o voluntară din Constanța care împreună cu fetița ei stă acolo pe timpul verii, dă informații, încasează taxa de vizitare, 5 lei de persoană, și însoțește turiștii în peșteră. Ne-a condus și pe noi și pe alți doi tineri, mai întâi în stânga lângă un Izvor cu apă potabilă, la o mică grotă, Bisericuța Ovidenia, ce are un zid pictat și un mic altar, unde într-o nișă săpată în zid erau ascunse Moaștele Sfântului, peștera fiind numită și Peștera Sfântului Grigorie Decapolitul. Bisericuța era închisă dar ne-am rugat de voluntară și ne-a deschis-o putând face și poze. Moaștele erau foarte dorite de turcii care le vindeau contra greutății lor în aur, dar sfântul și-a ales acea mănăstire și nu voia să o părăsească. De aici se merge la Galeria Liliecilor care nu se vizitează.

Am revenit și am coborât pe scări la Bisericuța Sfinții Arhangheli, situată lângă Intrare cea mare, a doua intrare în peșteră, are două încăperi, biserica propriu-zisă cu naos, pronaos și altar și chilia pustnicului, are o terasă din pereții văii de unde priveliștea arătată este superbă, nu are turlă și nici alte elemente arhitectonice deosebite, în afara unui brâu de cărămidă, are interiorul pictat. Era momeala pentru turcii care credeau că acolo se află Sfintele Moaște. Voluntara ne-a dat multe explicații despre peșteră și comorile ei.

Am urcat scările apoi am mers median, tot însoțiți, la Izvorul cu două mici bazine, apa pustnicilor ce trăiau cândva, acolo….

Mulțumind amabilei noastre însoțitoare am părăsit peștera revenind pe poteca pe care pornisem în urmă cu circa oră. Pe drum ne-am mai întâlnit cu alți turiști ce mergeau acolo.

Câteva poze de la înălțime și am ajuns iar aproape de mănăstire, la Bolnița mănăstirii de odinioară unde se păstrează din clădirile originale doar Biserica Bolniței cu hramul Schimbarea la Faţă. Este o construcţie modestă din piatră şi cărămidă, de tip navă, fără turlă, acoperită cu şiţă. Are un Naos pătrat, cu Altarul rotunjit în interior, un Pridvor deschis, de zidărie pe stâlpi de piatră, nu are Pronaos. Bolta este de formă cilindrică şi fără turlă și interiorul cu o veche frescă, de prin anul 1520.

Când Am Fost Acolo Biserica era închisă pentru renovare, am văzut doar picturile din pridvor și exteriorul, am văzut și frumoasele mormintele ale unor starețe, câteva poze și am coborât la mănăstire, am mers în Biserică la Sfintele Moaște, eram singuri, am pozat și am plecat la mașină, mai aveam destul de mers și de văzut…, timpul nu sta pe loc, se apropia ora 14.

În zonă sunt mai multe de văzut, este un circuit cu punct roșu din Parcul Național Buila – Vânturarița intitulat: “Natură și Spiritualitate” circuit ce pleacă de la podul de lângă Mănăstirea Bistrița și se vizitează Cheile Bistriței, Schitul Păpușa, Peștera Urșilor, Poiana cu Ghiocei, Cheile Costești, Schitul 44 de Izvoare și ajunge în satul Pietreni. Sunt și ramificații la el ce se fac cu mașina sau pe jos: Mănăstirea Bistrița, Peștera Liliecilor, Mănăstirea Arnota.

Mi-au plăcut aceste două mănăstiri așezate aproape una de alta, mi-a plăcut plimbarea până la peșteră și cheile văzute de sus, o plimbare de jumătate de zi ce merită făcută de cât mai mulți din cititorii acestor impresii și nu numai de ei…

Natură și spiritualitate, atâta pot să spun, cadru natural deosebit...

Frumoase mănăstiri, frumoase chei...

---

VIZUALIZĂRI: 1175 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI