Friza cu potecași – inedit și culoare

TIPĂREȘTE

Fiind un călător constant, aș putea zice, în Oltenia de sub Munte am căutat permanent obiective turistice/istorice/religioase cu încărcătură aparte și cât mai puțin cunoscute. Zona aflată atât în perimetrul județului Vâlcea, cât și în județul Gorj oferă o multitudine de astfel de obiective. De 5 ani cutreier regiunea Olteniei de sub Munte și descopăr mereu elemente de atracție noi.

La aproximativ 8 km de centrul orașului Horezu, trecând prin comuna Slătioara, într-o curbă vedem un indicator maro de monument istoric spre stânga, la 2 km: ”Biserica Intrarea în Biserică”. Bineînțeles că, fără documentare, acest text nu ne spune prea multe. Un pic mai în față un alt indicator ne îndreaptă tot spre stânga, spre comuna Stroești pe DJ 676.

Într-o după-masă călduroasă de august 2009 am făcut stânga și am parcurs cei doi kilometri până la Biserica potecașilor de la Viorești, biserică cu hramul ”Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Biserica este unică în peisajul românesc prin friza potecașilor pictată sub streașina lăcașului de cult.

Dar cine sunt acești potecași? La sfârșitul secolului al XVIII-lea granița Țării Românești cu Imperiul austro-ungar trecea chiar prin Slătioara. Potecașii erau angajații domniei, țărani liberi ce supravegheau drumurile de graniță și apărau caravanele de mărfuri (în principal sare) de atacurile bandiților. Buni cunoscători ai potecilor de munte ei cutreierau călare regiunea de graniță. Ca însemn distinctiv purtau pe cap căciuli înalte de miel. Erau considerați oameni importanți, cu privilegii, viteji și îndemânatici în confruntări armate.

Biserica din cătunul Viorești a fost construită în anul 1782 de către vătafii de plai Ioan Urșanu și Ion Viorel pe o mică terasă a râului Cerna. Alături de aceștia, la ctitorire au contribuit circa 25 de persoane: țărani, preoți și potecași. Lăcașul de cult a fost pictat în anul 1807, în stil naiv, țărănesc, reprezentând și un adevărat document etnografic.

Bisericuța sub formă de navă a fost construită din piatră și cărămidă, fără turlă, cu acoperiș de șindrilă și pridvor deschis, împodobit cu coloane. În momentul în care am vizitat-o (2009) procesul de restaurare era în plină desfășurare; actualmente lucrările s-au încheiat și monumentul a căpătat strălucirea de odinioară.

Elementul central ce atrage privirile la exterior sunt scenele pictate sub streașină – o înșiruire de călăreți - potecașii, în frunte cu ctitorul principal, vătaful Ioan Urșanu și ceilalți ctitori. Grupurile sunt despărțite de rozete înflorate sub formă de cruce. Cromatica scenelor și finețea detaliilor mi-au încântat privirea. Aceștia sunt oamenii care s-au răzvrătit împotriva orânduirii alături de vătaful Tudor Vladimirescu la 1821. Pe peretele vestic apar Sf. Gheorghe și Sf. Dumitru, precum și icoana de hram.

Ancadramentele din piatră a ferestrelor și a ușii de intrare sunt realizate cu măiestrie. Pisania este sculptată cu grijă în piatră. În pronaos se află pictate portretele ctitorilor, acum frumos restaurate. O clopotniță înaltă de lemn străjuiește curtea. Biserica este situată lângă cimitirul satului. Peste șosea se observă un obiectiv geologic important: Piramidele de nisip de la Slătioara.

Academicianul Răzvan Teodorescu a sintetizat rolul acestei picturi în câteva fraze:

“…Veacul brâncovenesc poate fi socotit încheiat printr-un mic lăcaș, aflat în preajma Hurezilor voievodali în cătunul cu nume de floare al Vioreștilor din părțile Slătioarei vâlcene.

L-au zidit în 1782 și l-au împodobit cu zugrăveli către 1807 meșteri țărani cu cheltuiala obștei neatârnate de aici, în frunte cu Ioan Popescu, zis Urșanu ctitor și al altor locuri de închinăciune (….) Pe fațadele albe de la Viorești-Slătioara, se desfășoară detașate într-un desen a cărui delicatețe nu e concurată decât de finețea cromatica amintitoare de prețioase manuscrise orientale efigiile unei vestite frize – cea a potecașilor (…) Ei întruchipează acea, cum a numit-o cândva Nicolae Iorga, istoria anonimă a miilor de țărani liberi ce au ridicat cu evlavie și orgoliu salba de biserici de sub munte, din Buzău, Dâmbovița și Argeș, din Vâlcea, Mehedinți și Gorj, de la începutul modernității noastre, după domnia Brâncoveanului și înainte de scurta cârmuire a lui Tudor Vladimirescu.”

Cât adevăr în aceste cuvinte!!!

---

VIZUALIZĂRI: 1339 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI