GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Manastirea Hurezu – ctitoria domnitorului Constantin Brancoveanu

Cum am ajuns eu sa vizitez aceasta manastire?
Nepoata mea este stabilita in Italia si profesorul ei de matematica, colectionar de carti postale ilustrate, si-a dorit foarte mult una de la ansamblul monastic din Tara Romaneasca, unic in sud-estul Europei si totodata aflat pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Daca-i musai cu placere! Si ce placere!
Edificata dupa tipicul marilor manastiri de la Athos, aceasta remarcabila realizare a artei brancovenesti este construită pe valea râului Romanii de Jos, care este si numele actual al satului.
La vremea constructiei, adica intre 1690 si 1693 satul, aflat in Judetul Valcea, se numea Hurezi, nume provenit de la huhurezii din Muntii Capatanii. Huhurezii sunt pasari rapitoare de noapte, asemanatoare cu bufnita, fara smocuri de pene pe cap si care scot un strigat caracteristic.
Dar sa trecem de la pasari la…oile noastre!
Ansamblul monastic este structurat pe axa principala est-vest, pe care sunt aliniate gradat patru lacasuri de cult, fiecare luand fiinta intr-o alta perioada si avand un alt ctitor in spate.
Prima si cea mai importanta, construita intre 1690-1694, este biserica propriu-zisa a manastirii, ctitorita de domnitorul si carturarul Constantin Brancoveanu. Aceasta este plasata central si poarta hramul Sfintii Imparati Constantin si mama sa Elena.
A doua, Biserica Bolnitei, a luat fiinta sub ctitoria doamnei Maria, sotia domnitorului. La 50 de metri spre nord se afla Schitul Sfintilor Apostoli, ctitorit de marele staret Ioan Arhimandritul, iar ultimul dintre lacasuri, Schitul Sfantul Stefan poarta numele fiului cel mare al domnitorului.
Biserica principala adaposteste un valoros ansamblu de pictura murala, executat intre anii 1692 si 1694 de mesterii greci Constantinos si Ioan.
Importanta este si galeria de portrete din pronaos, portrete ale Brancovenilor, Basarabilor si ale Cantacuzinilor. Catapeteasma sculptata in lemn de tei si suflata cu aur este donata de Doamna Maria Brancoveanu. In interiorul acestei biserici se afla si mormantul gol al lui Constantin Brancoveanu, acesta ctitorind acest lacas de cult pentru a-i servi ca si loc de veci.
Osemintele sale insa au fost aduse in tara pe ascuns de catre sotia sa si ingropate la biserica Sfantul Gheorghe cel nou din Bucuresti, al carui ctitor este de asemenea.
Mormantul gol va spune peste ani si ani povestea domnitorului.
Povestea manastirii ne-a fost oferita de o maicuta. Din cand in cand maicuta de serviciu, cheama vizitatorii dornici de a afla cu lux de amanunte istoricul manastirii.
Asa am aflat eu, iubitoare de candelabre, ca a fost lucrat pe comanda si adus tocmai de la Viena.
Pe langa minunatul stil brancovenesc si cel iconografic manastirea atrage prin liniste. De la intrarea pe poarta principala care parca pazeste ca o fortareata, te cuprinde un sentiment de liniste si pace. Curatenia, spatiile verzi frumos amenajate, cadrul natural in care complexul este asezat, toate fac din acest loc un loc numai bun de reculegere.
Exista o intreaga colectie de obiecte bisericesti precum si o biblioteca cu 5000 de volume, in epoca brancoveneasca manastirea fiind un important centru de cultura si de activitate artistica prin scoala de zugravi pe care o gazduia.
La iesirea din manastire puteti cumpara icoane lucrate manual precum si suveniruri.
Trimis de Ellada_sagapo in 09.09.10 19:36:19
21 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Ellada_sagapo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.

ECOURI la acest articol
21 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Propun Clayderman ca suport audio pentru review!
http: //www. beta. trilulilu. ro/trudo/e224f2bd37ee98
Casatorie din dragoste pentru Domnul, cam asa s-ar adapta pentru o manastire!
Desi am fost foarte aproape, nu am reusit sa ajung aici in acest an!
Multumim pentru informatii!
Cu cea mai mare placere!
Data viitoare nu o mai ratezi!
Cat este de frumoasa manastirea! Si am trecut de doua ori prin zona anul asta, dar de fiecare data era seara tarziu si nu am mai ocolit pe acolo...
Si-asa imi parea rau, dar dupa acest review si poze...
Ma bucur ca va hotarati sa nu mai ratati data viitoare. Acesta este si scopul impresiilor mele!
Un loc cu adevarat minunat, unde poti petrece cateva clipe intr-o relaxare totala binecuvantata, felicitari!
Citind impresiile scrise de tine m-ai facut sa trec in calendarul excursiilor in drumul spre Ranca si aceasta manastire.Abia astept sa o vizitez !
Felicitari pentru descriere !
Mi-a plăcut cum a fost scris reviewul şi mi-au plăcut fotografiile aşa că am acordat un FB.
foarte frumos prezentata si extraordinare fotografiile... noi ne dorim de cativa ani sa ajungem acolo si tot amanam, dar curand cand vom merge la Valea Mariei sper sa vizitam manastirea pentru ca mi se pare relativ aproape. Poate ma ajuti cu o prezentarea a modului in care se ajunge acolo si sa-mi spui cum e drumul... multumesc, felicitari si binenteles 400 puncte apreciere!
@sandu. 53
Imi pare tare rau dar la indicatii legate de drum, nu sunt in masura sa dau detalii. Am mai precizat in alte review-uri ca nu conduc eu si nici nu-s atenta la drum. Insa imi amintesc bine ca am incurcat drumul, la un moment dat am gresit directia, si am mers si am mers pana mai aveam putin si ne intorceam acasa, la Pitesti!
Deci, mare grija!
Si cu atat mai putin as putea sa te ghidez de la Ranca, ca eu nici nu am ajuns la Ranca pana acum, si chiar imi pun problema cum sa o fac pentru sejerul pe care l-am castigat.
Drum bun!
o sa ne descurcam nici-o problema, iar la Ranca te-as sfatui sa te duci pentru ca e un premiu pe care-l meriti...
sandu. 53: Pentru a ajunge la Manastirea Hurezi trebuie sa ajungi pe DN67 (Ramnicu Valcea-Horezu) iar la cativa km de Ramnicu Valcea (5-6, cred) ai indicator spre manastire (catre stanga, daca vii de la Ramnicu Valcea). De acolo mai sunt vreo 11 kilometri de drum asfaltat, destul de ingust si cam denivelat, dar fara probleme majore (se poate merge lejer cu 80-90).
Ellada_Sagapo: Pentru Ranca trebuie sa ajungi tot pe DN67 dar pe tronsonul Targu Jiu - Horezu iar la vreo 40 de kilometri de Tg Jiu (30 de Horezu) ai indicator de Novaci. Drumul este foarte bun, mare parte din el proaspat asfaltat, si foarte frumos, ai multe dealuri, curbe si niste peisaje foarte frumoase.
Si eu voi ajunge la Valea Mariei si m-am uitat deja pe harta (oricum am mai fost in zona chiar in vara asta, dar nu am ajuns la Ranca).
Sa aveti un sejur cat mai placut!
”Pentru a ajunge la Manastirea Hurezi trebuie sa ajungi pe DN67 (Ramnicu Valcea-Horezu) iar la cativa km de Ramnicu Valcea (5-6, cred) ai indicator spre manastire (catre stanga, daca vii de la Ramnicu Valcea).
conform celor ce mi-amintesc, intre Rm. Valcea si Horezu distanta e cava mai mare! iar daca faci click aici, ai si confirmarea... sunt peste 40!
in plus, drumul spre manastire se desface pe partea dreapta a DN67, cand il strabati dinspre Valcea spre Tg. Jiu, cu putin inainte de a se ajunge in localitatea Horezu.
Erata: Ai dreptate dragos, am facut o confuzie cu Manastirea Dintr-un Lemn, intr-adevar Hurezi este inainte de a ajunge la Horezu, deci vreo 40 de km de Ramnicu Valcea.
In schimb partea cu Ranca e corecta.
@gcorneille, @dragos- multumesc mult pentru sfaturi si urari, le vom utiliza din plin...
Felicitari! Un rw f frumos! Sper sa ajungem si noi prin aceste locuri pana la sf de an!
+un vot mare binemeritat!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2022 Oltenia de sub munte - magia energiilor renăscute pe tiroliene și trovanți — scris în 08.08.22 de zapacitu din VALCEA - RECOMANDĂ
- Sep.2021 O plimbare în orașul Horezu — scris în 03.10.21 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2021 Biserica veche din Măldărești — scris în 26.09.21 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2020 Arnota și Bistrița două frumoase mănăstiri din Oltenia de sub Munte — scris în 27.10.20 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Oct.2019 Schiturile Olteniei – „44 de Izvoare” și „Păpușa” — scris în 03.02.20 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2018 La plimbare prin Costeşti, atât cât ne-a permis vremea — scris în 29.10.18 de Safta Radu din ROșIORI DE VEDE - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Relaxare cu Ghiţă şi Sofia [Centrul de echitaţie ˝Cuib Liniştit˝ Chiceni, Tomşani, VL] — scris în 26.06.17 de zlatna din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ