Culele mehedințene – monumente uitate

TIPĂREȘTE

Minunate exemplare de arhitectură ridicate de boierii români în partea de sud a României, culele m-au atras prin frumusețea lor austeră și poziționarea în relief. Vacanța petrecută pe malul Dunării în 2011 mi-a oferit prilejul de a vizita cele trei cule din județul Mehedinți ce se încăpățânează să reziste timpului. După ce o zi a fost alocată unei călătorii cu trenul pe istorica rută Oravița-Anina (vezi impresii), altă zi a fost dedicată vizitării acestor cule și Mănăstirii Topolnița (vezi impresii), despre care am scris câte un articol deja.

Amplasate în zone înalte, de unde se puteau supraveghea toate căile de acces din zonă, culele au îndeplinit mai multe roluri: de la turn de apărare (așa cum e și sensul cuvântului original), la punct de semnalizare și alertare, la fortificație de refugiu în caz de atac, până la varianta cea mai dezvoltată ce includea și locuința boierului ce o construia. Meleagurile mehedințene, prin relieful lor, ne oferă o multitudine de peisaje încântătoare, ce însoțesc pe călător până la obiectivul vizat.

Localitatea Cerneți. Cel mai lesne se ajunge în această comună mergând pe centura municipiului Drobeta Turnu Severin (E70) până la intersecția cu DJ607A, pe care ne încadrăm pentru circa 1 km până la destinație, după cum ne arată un indicator rutier. Traversăm râul Topolnița și degrabă intrăm în localitatea Cerneți ce ascunde în spate o istorie tumultoasă. Atestat încă din secolul al XVI-lea, târgul a fost mult timp centrul administrativ al Țării Severinului, locul de unde ispravnicul conducea Mehedințiul. Acest lucru a condus la o dezvoltare economică și socială mai alertă, înlesnită și de drumurile comerciale ce treceau Dunărea. Se făcea un comerț intens prin Orșova și Schela Cladovei – se trimiteau lână și porci și se primea în schimb orez, cafea, materiale textile. Totuși călători străini vorbesc în secolul al XIX-lea de „o singură stradă cu prăvălii și mărfuri murdare”, un fel de „oraș-rural”. Aproape de intrarea în sat se află Monumentul lui Tudor Vladimirescu și Casa Satului (ce adăpostește Primăria comunei Șimian, căminul cultural și un muzeu al satului – inaugurat în 2014). Monumentul este constituit dintr-un bloc de piatră pe care este plasată o efigie de bronz cu chipul revoluționarului de la 1821 și mai multe inscripții pe laterale: „Lui Tudor Vladimirescu. Eroul Redeșteptării Naționale. 1821”.

La prima intersecție virăm la stânga (acum au apărut și indicatoare de monumente istorice) și avem de parcurs circa 4 km către cele două cule prezente pe teritoriul satului Cerneți: Cula Tudor Vladimirescu și Cula Nistor.

Cula Tudor Vladimirescu – Cerneți. Până la marginea satului este o șosea betonată, se trece calea ferată și apoi „te lași” în dreapta pe un drum de țară printre dealurile molcome. Mergem prima oară spre dreapta spre casa fortificată, care a adăpostit zeci de ani un muzeu. Din păcate acum muzeul nu mai există, iar starea clădirii era deplorabilă în momentul vizitei noastre. Deși pereții par în ordine, doar tencuiala e căzută, acoperișul de șindrilă era găurit în câteva locuri permițând infiltrarea apei de ploaie și deteriorarea interioarelor. Un lacăt închidea ușa lată de acces în interior. Nu am putut decât să ne învârtim în jurul culei și să admirăm arhitectura acesteia. Cărămida (ce deja se observă în locurile unde a căzut tencuiala) și lemnul sunt principalele materiale de construcție utilizate la ridicarea culei în jurul anilor 1800. Se evidențiază parterul înalt, cu metereze de tragere și ceardacul de la etaj, înconjurat de coloane; singurele elemente de decor sunt panourile pătrate, adâncite, de jur-împrejurul ceardacului. Parterul e ocupat de o pivniță mare; o scară de acces urcă spre camerele de la etaj; printr-un coridor îngust, de lemn, se putea merge spre anexa sanitară („umblătoare” – model observat și la o casă tradițională de la Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj – Curtișoara, precum și la Cula Cornoiu). Ferestrele de la etaj au fost mărite cu ocazia restaurărilor, iar cele de la parter create după pierderea funcției de apărare. Tudor Vladimirescu a trecut pe aici ultima dată în ianuarie 1821 (așa cum scrie și pe o plăcuță plasată pe un perete al culei), golind și depozitul de arme creat în această casă fortificată. După uciderea lui Tudor, cula ajunge în proprietatea fam Strâmbeanu, apoi din 1838 la familia Gărdăreanu. În ultimii ani nu s-a mai investit nimic deoarece a apărut un descendent al familiei Gărdăreanu care cere retrocedarea construcției și susține că Tudor Vladimirescu nu a construit acea culă – în 2012 a pierdut procesul. În 2013 cula a fost preluată de administrația publică locală de la Muzeul Regiunii Porțile de Fier cu promisiunea de a fi restaurată/reparată și repusă în circuitul muzeal. Cred că încă nu s-a întâmplat acest lucru deși în jurul frumoasei construcții se desfășoară diferite evenimente (informatiadeseverin.ro/is ... or-vladimirescu).

Cula lui Nistor – Cerneți. Revenind în drumul de pământ, ne întoarcem câteva zeci de metri și urmăm de data aceasta un drumeag în stânga aproape 100 m, moment în care, dintre lanurile de porumb și grâu, apare casa fortificată. Situată pe o coastă de deal, puțin mai sus decât cula lui Tudor Vladimirescu, această construcție este mult mai modestă ca întindere și aspect. Construită de Nistor, căpitan de panduri în oastea ridicată de Vladimirescu, după anul 1821, pe locul altei construcții mai vechi, casa fortificată întrunește câteva condiții pentru a fi trecută în rândul culelor (deși pare mai mult o casă țărănească). Parterul înalt, prevăzut cu metereze pentru arme de foc, ușă mare, masivă, de lemn, ziduri groase de cărămidă, un ceardac deschis la etaj – sunt elemente ce o pot încadra în rândul culelor. Stâlpi sculptați din lemn susțin acoperișul de șindrilă în dreptul ceardacului, mai multe ferestre se află la etaj, unde sunt amplasate camerele de locuit. Din păcate și această casă, amenajată, se pare, în 2009 ca muzeu etnografic local nu era deschisă – și nici nu era afișat nicăieri un număr de telefon de contact sau un program de vizitare. Cu mai mulți ani în urmă apăruse un moștenitor al familiei Nistor ce a cerut retrocedarea casei. Privim câteva minute la locuința fortificată, la fântâna cu roată din apropiere, la peisajele ce se întind spre Dunăre și părăsim locul cu amărăciune în suflet – câte s-ar putea face și nu se fac.

Cula Cuțui – Broșteni. la aproximativ 35 km de Drobeta Turnu Severin și Cerneți se află localitatea Broșteni; șoseaua până acolo, de calitate bună (se lucra pe atunci în câteva puncte), străbate zone pitorești de deal și pădure. Există indicatoare din șosea către monumentul istoric numit Cula Cuțui, după numele proprietarului, căpitanul de panduri Ghiță Cuțui. De altfel familia Cuțui s-a aflat în posesia culei până la venirea comuniștilor. Ghiță și fiul său Constantin Cuțui au ridicat în 1815 locuința fortificată; în 1836 Constantin Cuțui ctitorește biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena”, fiul său Mihalache plătind executarea picturii (în curtea locașului de cult se află mormintele familiei Cuțui). Devastată de trupele germane în Primul Război Mondial, cula este reparată în anii 30 de alți membri ai familiei Cuțui. Cade în ruină după Al Doilea Război Mondial, fiind refăcută abia prin anii 60, înființându-se în clădire un muzeu etnografic. La Cula Cuțui am ajuns de vreo 3 ori în decurs de doi ani, remarcând procesul de restaurare în care a intrat – observabil a fost schimbarea acoperișului. Urmașii familiei Cuțui au reintrat în posesia culei, scopul restaurărilor fiind acela de a crea un teren propice înființării unui muzeu în această clădire-monument și repunerea ei în circuitul turistic.

Cula are o formă dreptunghiulară, impozantă, de dimensiuni mari. Arhitectura seamănă izbitor cu cea a culei lui Tudor Vladimirescu de la Cerneți: ceardac larg la etajul 1, împodobit cu mai multe coloane terminate în arcade trilobate, pe două laturi ale clădirii, ornamente din pătrate încastrate în zid. Clădirea de cărămidă are o pivniță boltită la parter, pe unde se face și accesul, și un etaj unde se află camerele de locuit. Câteva guri de tragere străbat zidul gros de cărămidă; pe partea opusă intrării în pivniță se mai află o ușă mică de acces în clădire. O legendă interesantă stă la baza construcției acestei locuințe fortificate: tânăra soție a căpitanului Ghiță Cuțui este răpită de turcii de pe insula Ada-Kaleh în timpul unei incursiuni de jaf, pandurul fiind nevoit să o răscumpere pe bani mulți; pentru a evita astfel de situații ridică casa fortificată ce o vedem azi la Broșteni. Ne plimbăm în jurul clădirii, în spate se aude murmurul râului Motru, aflat doar la câțiva metri distanță. Sperăm că lucrurile vor merge în direcția bună.

Concluzii. Practic, în afară de arhitectură nu prea avem ce vedea vizitând cele trei cule mehedințene – abia în momentul în care autoritățile locale și proprietarii vor decide să reînființeze muzeele cu caracter istoric local și etnografic în aceste case fortificate ele își vor dezvălui cu adevărat valoarea lor. Ar fi fost frumos să se amenajeze în jurul celor două cule din Cerneți un muzeu al satului mehedințean în aer liber, cu gospodării adunate din tot județul – idee ce a existat dar nu s-a pus în practică. Nu mai sunt foarte multe astfel de construcții în stare bună pe teritoriul românesc. Ele trebuie restaurate și consolidate de urgență, valorificate și repuse în circuitul turistic. În ultimii ani au apărut mai multe cărți despre culele românești, interesante și bine ilustrate, dar și oameni care au tras un semnal de alarmă în ceea ce privește protejarea acestor monumente istorice (observatorulurban.ro/sos- ... in-romania.html). Sunt frumoase, ascund legende interesante, fac parte din patrimoniul istoric național, sunt exemplare rare de arhitectură specială – trebuie salvate.

---

VIZUALIZĂRI: 2853 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI