La pas prin Cluj

TIPĂREȘTE

Asa cum am povestit deja aici, saptamana trecuta am petrecut doua zile si jumatate in Cluj-Napoca, un oras pe care il traversasem de mai multe ori in decursul timpului, dar pe care abia acum am avut ragazul sa il vizitez. Stiam despre Cluj ca este un oras curat si civilizat, ca este un important centru universitar, ca se face medicina de calitate in spitalele sale si ca are o Gradina Botanica foarte frumoasa. Destul de putin, asa ca am cautat pe net mai multe informatii inainte de a pleca si printre altele am citit lucruri frumoase – inclusiv aici, pe AFA – despre salina de la Turda, aflata nu departe de Cluj. Asa se face ca prima din cele doua zile am dedicat-o orasului propriuzis, a doua parcului Iulius Mall (o jumatate) si salinei (cealalta jumatate) si cateva ore inainte de plecare Gradinii Botanice, in cea de-a treia zi.

S-o luam pe rand:

Prima zi - am ajuns in Cluj la 4:13 dimineata, am reusit sa ne odihnim cateva ore, dupa care am parasit hotelul (Delaf pe numele lui – vezi impresii) si am pornit catinel, pe jos, spre centrul vechi. Cum din senvisurile facute pentru tren mai ramasese unul cu sunca, pustoaica mea cea mica l-a pus in gentuta ei, cu gand sa il ofere unui maidanez. Ei bine, a cautat tot drumul unul, dar nu a gasit! E drept ca am mers doar prin zone centrale si semicentrale, dar chiar sa nu gasim un caine, nu ne-am asteptat, caci in Iasi nu ducem lipsa de astfel de animalute pe strada (ma rog, nu stiu exact cum e in centru, n-am fost atenta, poate ca nici la noi nu sunt in zonele turistice...)

Bun, acesta a fost asadar primul lucru care m-a surprins. Al doilea se refera la lungimea intervalului “rosu pentru pietoni” la semafoare: parca nu se mai termina! Mai tarziu am remarcat existenta butoanelor care transforma rosul in verde la cererea pietonilor, dar asta nu in centru, ci in dreptul Mallului Iulius. Presupun ca in centru nu exista optiunea asta, ca la cat am umblat, sigur as fi observat... (rog clujenii sa ma dumireasca). Tot legat de semafoare, mi-a placut ca au sunet, anuntand schimbarea culorii nu numai vizual, ci si auditiv.

Revenind la vizita noastra... ce-am reusit sa “bifam”? Asa, din mers, am vazut Catedrala “Adormirea Maicii Domnului” si Teatrul National, dupa care ne-am indreptat catre Muzeul farmaciei, unde am si intrat. Biletul pentru adulti costa 6 lei, iar cel pentru copii la jumatate. Cladirea care adaposteste muzeul se afla in Piata Unirii 28, peste drum de Hotel Melody si este una istorica. Poarta numele de Casa Hints si este chiar spatiul in care a functionat pentru prima data o farmacie in Cluj. Povestea ei, in cateva cuvinte (informatii preluate de pe saitul Muzeului): in 1573 se deschide ca Farmacie de stat, din 1752 functioneaza ca farmacie privata, fiind inchiriata farmacistilor particulari, iar in 1949 spatiul este nationalizat si devine nici mai mult, nici mai putin decat placintarie pentru 5 ani, dupa care, prin grija profesorului Bologa se deschide aici Muzeul Farmaciei. Odata cu retrocedarea proprietatilor (2008-2011) cladirea apartine din nou proprietarilor de drept si Muzeul se afla intr-un echilibru fragil, putand fi evacuat. Eu ma bucur ca l-am vizitat, mi-a placut mult. Odata patruns in incaperile sale racoroase parca te intorci in timp cu sute de ani si pasesti cu grija, abia indraznind sa respiri in atmosfera medievala, printre piese vechi de mobilier, vase de portelan pictat, boluri si tuburi contorsionate din sticla, creuzete de toate dimensiunile, balante mai mici ori mai mari, sticlute si casete cu prafuri de tot felul, inclusiv praf de mumie, de asfalt de Siria (daca imi amintesc eu bine) ori de schelet de soparla, afrodisiace ori calmante pe baza de opium. O scara stramta te coboara din Oficina la subsol, unde se afla laboratorul: sub bolti de piatra se deschid cateva nise tainice unde vase si unelte de tot felul te fac sa intrevezi, fie si numai in imaginatie, silueta unui batran subtirel, cu ochelarii pe nas, pe jumatate farmacist, pe jumatate vrajitor, ce mestereste potiuni la lumina lumanarilor...

Iesind din muzeu, primul lucru care ne-a atras atentia a fost biserica romano-catolica Sf. Mihail din Piata Unirii, o cladire intunecata si impunatoare, cu forme si ornamente gotice si cu un turn inalt (80 de metri, dupa cum aveam sa aflam) si ascutit in balconul caruia am zarit cateva siluete. Ne-a suras ideea de a privi orasul de sus, asa ca ne-am indreptat spre biserica si dupa ce am vazut interiorul si am avut norocul sa ascultam si orga, ne-am intresat la magazinul bisericii “daca” putem ajunge in turn, “cum” si “cat costa”. Raspunsurile au fost “da, numai astazi si maine”, “mergeti in gradina, ocoliti biserica si veti gasi usa” si “nu costa nimic”. Treptele din lemn protejate cu balustrade conduc pe rand la mai multe paliere unde am putut vedea inghesuite diverse piese de mobilier vechi si accesorii bisericesti, fragmente de coloane si bucati de piatra. Nu erau expuse, ci depozitate. Pe masura ce urcam falfairi de aripi izbucneau ici si colo, pentru ca deranjam locatarii de drept ai turnului, porumbeii (interiorul e spoit de ei cu “alb” de sus pana jos: pereti, trepte, balustrada, tot) Urcusul ne-a cam lasat fara suflu, desi suntem antrenati, ca stam la etj 4 fara lift. Am trecut pe sub clopote (unde scria “nu atingeti”) si am iesit in balconul ce inconjoara “nu-chiar-varful” turnului. Cateva persoane erau deja acolo si admirau privelistea. Fiind o zi insorita totul era scaldat in lumina si orasul stralucea la picioarele noastre. Am incercat sa ne orientam si sa gasim Cetatuia. Presupun ca era dealul din fata noastra, cel unde zaream ceva ce parea mai degraba sa fie insa un hotel decat o cetate. Si chiar era hotelul Belvedere, cum am putut descifra mai tarziu, din alta locatie, mai apropiata. Dar n-am avut timp sa urcam pe deal si sa descoperim si cetatea, din pacate. Cum am mai spus, balconul inconjoara turnul, dar spatiul si asa ingust se stramteaza si mai mult in anumite zone, pe colturi, asa ca trebuie sa fii subtirel sa treci de pe o latura pe alta si sa nu dai de multa lume, ca e greu cu “depasirile”. La intoarcere, imediat dupa ce am trecut iar pe sub clopote am sesizat ca mai exista un rand de scari de la palierul respectiv in sus, spre varful propriuzis, dar nu am mai urcat si nici n-am vazut pe nimeni sa o faca.

A urmat apoi o plimbare in zona: piata cu statuia lui Matei Corvin, ruinele romane, o portiune din B-dul Eroilor, care are si zona pietonala si deasemenea un foarte pretios Birou de Informare Turistica, de unde am si procurat o harta. Am mancat ceva la KFC, dupa care am pornit pe alte stradute. Am dat de Muzeul de arta (Palatul Banffy) dar era inchis, fiind trecut de ora 17, de Muzeul Etnografic, inchis si el (acolo am mai vazut un Birou de Informare Turistica), de Monumentul memorandistilor, am mers pe strada Universitatii, dar nu am vazut Universitatea, deci trebuie sa ma intorc sa o caut (am gasit-o intre timp pe net), am intrat intr-o librarie si am cumparat o carte cadou pentru o prietena, am vazut Primaria ascunsa dupa plase de protectie, fiind probabil in renovare, am descoperit un DM si am pierdut o jumatate de ceas si acolo, fiind unul din magazinele mele preferate, ce nu se gaseste in zona noastra, se pare ca nu a reusit sa treaca muntii. Am sfarsit plimbarea (sau ea m-a sfarsit pe mine) in Parcul Central, unde dupa ce ne-am odihnit pe prima banca intalnita in cale (eu) si pe iarba, sprijinite de trunchiul unui copac (fetele) am prins puteri si ne-am indreptat spre lac. Am descoperit astfel o zona foarte frumoasa si animata, cu banci, barcute, un restaurant, plus un iepure grasun ce parea a fie mascota parcului, caci toti copiii se inghesuiau sa il mangaie si sa il ia in brate, iar el chiar ii lasa sa faca asta! L-au luat in brate si fetele mele, desigur. Cu greu le-am smuls de langa el si in cea mai mare graba posibila la ora aceea, adica cu viteza melcului turbat, ne-am indreptat catre statia de autobuz de pe strada Memorandului de unde un autobuz foarte amabil, ce purta nr 30, ne-a dus in 10 minute la hotel.

Ziua a doua: Dupa micul dejun, servit dis de dimineata, la 7.30 ca sa avem timp de hoinareala, am plecat pe jos spre Iulius Mall, aflat la 10-15 minute distanta. Avem si noi unul in Iasi, de fapt al nostru e primul inaugurat, asa ca eram curioase sa ii cunoastem fratele mai tanar, cu atat mai mult cu cat pe cea mica o batusera pantofii in ziua precedenta si se cerea imperios schimbarea lor cu altii, mai comozi. In plus, citisem pe net de un parc mare, zeci de hectare cu iarba si lacuri, pasarela suspendata deasupra lacului... waw, trebuia sa vedem si noi! Acum stau si ma intreb daca chiar am citit asta undeva, sau am visat... Sunt 2 lacuri, e drept, dar parc e amenajat doar langa unul dintre ele. Pasarela suspendata nu exista... inca... Exista insa un jet de apa ce aminteste de cel din Geneva, o zona de promenada amenajata frumos cu banci si cismea. Mai in departare am vazut si ceva locuri de joaca pentru copii, dar n-am aprofundat. Copacii abia infrunzeau, inca nu faceau umbra, dar locul e placut si cu siguranta va si si mai frumos cand se vor realiza toate punctele proiectului.

La pranz ne-am dat intalnire cu un necunoscut pescuit de pe Bla-bla Car, care urma sa ne duca de la Cluj la Turda cu masina personala. Am avut noroc sa dam de un tip foarte OK, care a condus bine, a fost punctual, ieftin, amabil si placut ca si companie, deci o experienta foarte reusita per ansamblu, dar inca nu-mi vine sa cred ca am apelat la varianta asta... pana la urma nici ca sofer, dar nici ca pasager, nu stii peste cine dai si cum se comporta...

Despre Salina Turda nu vreau sa spun prea mult, s-a scris destul pe AFA. Am coborat din “limuzina” langa Parcul Turda Noua, unde e si statie de autobuz, pentru cei ce vin cu mijloacele de transport in comun si am luat-o pe strada Tunel, drept inainte, cale de 10-15 minute, pana la salina (intrarea veche) unde am cumparat bilete si am intrat imediat (20 lei / adult si 10 lei / copil), nu inainte insa de a pune pe noi cate o haina, caci in interior e mai rece (10-12 grade). Am parcurs tunelul sapat in sare, lung de vreo 750 de m cu vizitarea celor catorva obiective aflate in drum: Sala ecourilor unde am tipat la indemnul unui ghid si ne-am auzit apoi ecoul, crivacul (masinaria cu care se exploata sarea din mina), apoi am coborat scarile de lemn spre primul balcon, de unde se vede totul pana jos, iar de aici tot pe scari (desi exista lift modern, in care intre cam 7 persoane) am coborat cele 13 etaje pe picioarele noastre. Posibilitatile de divertisment de la acest nivel nu ne-au tentat, respectiv pistele de bowling, roata mare, sau locurile de joaca pentru copii, asa ca dupa o plimbare de ansamblu ne-am grabit sa coboram mai adanc spre lac, tot pe scari, mai putine de data asta (si pentru portiunea asta exista lift, de 4 pers). Am trecut podul spre insula din mijlocul lacului si ne-am pus la coada la debarcader, pentru o barcuta, care barcuta se inchiriaza numai pana la 15.40. Am avut noroc de-am prins una printre ultimii si contra sumei de 10 lei (max admis 3 pers) ne-am chinuit sa vaslim pe lacul subteran, desi eram complet nepricepute. Am scapat cu viata de acolo dupa ce am pupat (delicat) vreo doua barci si un perete si am ocolit milimetric stalpul prezent in mijlocul lacului nu stiu in ce scop. Plimbarea a durat 20 de minute, deci la ora 16 am pornit spre iesire, de data asta cu liftul. Am stat la coada si la primul si la al doilea, cam cate 10 minute la fiecare si intr-un final ne-am gasit sus, la tunelul care urma sa ne scoata afara. Aici am avut grija sa ne intoarcem pe unde am venit adica sa pornim catre stanga, spre intrarea veche de pe Strada Salinelor si nu spre dreapta, catre intrarea noua, din Durgau. Intre cele doua intrari, masurat pe afara e un traseu de peste 4 km, practic de ocolit dealul de sare sub care e mina. Atentie deci la amanuntul asta, mai ales daca sunteti cu masina si ati parcat-o la una dintre intrari... ar fi de dorit sa iesiti tot pe acolo. Noi nu eram cu masina, dar nu stiam ce mijloc de transport as fi putut lua din Durgau, asa ca am preferat sa ajung iar la Parcul Turda Noua, de unde sa iau de data asta un microbuz Turda-Cluj. Merg cam din 30 in 30 de minute si costa 7 lei de persoana, inclusiv copiii (nu exista reducere). Pe la 17 am urcat in microbuz si pe la 17.30, poate 17.40, am coborat in centru, langa Parcul Operei. Am poposit si aici cateva minute, am admirat cladirea in care se afla Inspectoratul Scolar si ceva mai incolo Turnul Croitorilor, inchis la ora respectiva, desigur, dupa care ne-am indreptat spre Calea Dorobantilor, care ne-a dus fix pana in dreptul hotelului, la capatul unei plimbari de aprox 30 de minute, condimentata cu o experienta mai putin placuta (doi tigani, un adult si un copil, au incercat sa se ia de noi si ne-au urmarit apoi o vreme).

Salina a fost o experienta care merita traita, mai ales fetele au fost foarte incantate. Eu mai putin, dar nu a de vina salina asta, caci in toate ma simt la fel, nu conteaza cat sunt de fromoase, de luminate, de dotate cu una, sau cu alta... atat timp cat trebuie s-o fac pe cartita nu-s in elementul meu si imi revin abia cand ma intorc la suprafata.

Ziua a treia:

Auzisem multe despre Gradina Botanica din Cluj, mai ales ca ar fi foarte frumoasa, dar nu puteam accepta ideea ca ar fi mai frumoasa decat cea de la Iasi... Trebuie sa recunosc insa ca e surprinzatoare aceasta gradina. Poate ca nu e foarte mare, insa e animata ca relief, iar aspectul atat de natural in zona inalta, acela de padure cu poteci, cu palcuri de ciubotica cucului, de clopotei si toporasi, cu parauri, poduri si cascade o face intr-adevar deosebita. Pe aleea principala am prins doar narcise (dar cate soiuri!), nasturasi (bumbisori), panselute, zambile si o parte din lalele, plus o magnolie roz superba si am incercat sa imi imaginez cum ar fi cu trandafirii infloriti, dar n-am reusit, trebuie sa mai vin odata, la vara!

Intrarea in Gradina (Al. Borza pe numele ei) se face din str. Republicii si costa 8 lei/adult si 4 lei/copil, serele si muzeul fiind incluse. Noi am prins muzeul inchis, fiind sambata, dar am putut vedea serele mari, unde creste nufarul gigantic Victoria Amazonica, cu frunze ce ajung la 1.5 m in diametru din cate am citit, dar nu e cazul celui de fata, care are doar jumatate de metru, momentan cel putin. Cred ca mai este o intrare in gradina, insa nu am aprofundat. La un moment dat, citind harta gradinii am vazut ca la pozitia 8 scrie “locuinte” si mi-am amintit ca am citit despre asta, anume despre faptul ca in Gradina Botanica din Cluj locuieste o familie. Cum asa? . Poate clujenii stiu mai multe si imi spun si mie...

Vacante placute va doresc, poate chiar in zona Clujului, care are multe de oferit si sigur merita mai multe zile alocate!

---

VIZUALIZĂRI: 4122 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI