Centrul Aradului – mărire și decădere

TIPĂREȘTE

Călătoria la Timișoara mi-a oferit prilejul de a vedea câteva locuri frumoase în preajma orașului, ca de exemplu parcul și colonada din stațiunea Buziaș (vezi impresii) sau satul rotund Charlottenburg și muzeul său cinegetic (vezi impresii). Timpul petrecut în Banat s-a dovedit generos și mi-a permis să fac o scurtă incursiune în centrul orașului Arad, localitate pe care doar am tranzitat-o de câteva ori.

De la început pot spune că imaginea Aradului (mă refer doar la zona centrală și câteva străduțe adiacente) mi-a activat două sentimente contradictorii: unul de apreciere pentru zestrea arhitectonică și culturală a orașului, celălalt de supărare pentru nepăsarea/neputiința autorităților/proprietarilor de a restaura și pune în valoare monumentele. Deși e situat la doar 60 km de alt oraș mare – Timișoara – urbea de pe malul Mureșului a reușit să se dezvolte foarte bine și să aibă un număr de locuitori apreciabil. Orașul mi-a creat o impresie de „mare”, centrul urbei este bine conturat, e un loc extrem de populat, chiar aglomerat, înțesat de tineret de la Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” și Universitatea „Aurel Vlaicu”.

Tramvaiul este cel care m-a fascinat în mod deosebit, mai ales vagoanele-motoare mici, rotunde (și vechi). Îmi plac aceste mijloace de transport în comun, mai ales cele care ies în afara localității, iar la Arad tramvaiele merg până la Ghioroc (transport organizat de circa 100 de ani). Asemenea linii externe de tramvai mai există între Sibiu-Rășinari și Brăila – Lacul Sărat. Centrul orașului Arad e străbătut de linii de tramvai care parțial trec printr-un spațiu cu arbori, un plămân verde citadin.

O aplicație de navigație m-a condus fără probleme în centrul orașului, în spatele Primăriei, loc considerat de mine perfect pentru a porni într-o incursiune perpedes. Toate străzile centrale au marcate locuri de parcare cu plată, semnalate corespunzător cu panouri informative, cel mai ușor sistem de plată fiind cel prin sms. Am văzut în fața câtorva monumente istorice panouri aparținând unor „trasee cultural educaționale”: Traseul Unirii, Instituții naționale românești, Biserica și Școala, Făuritori arădeni ai Marii Uniri (aradon.ro/patru-trasee-cu ... in-arad/2215132). Aproape două ore am colindat prin centrul orașului, am mâncat un baigli cu nucă, am lecturat panouri turistice, am admirat clădiri, am încercat să simt pulsul urbei arădene.

Teritoriul arădean este menționat pentru prima dată într-un docucument chiar la începutul anilor 1000, după care orașul e menționat în 1331 în „Cronica ilustrată de la Viena”, acea istorie ilustrată a Ungariei medievale în care e prezentată și celebra bătălie de la Posada dintre domnul Țării Românești Basarab I și Carol Robert de Anjou.

Am pornit la pas în explorarea ansamblului urban Arad din zona principalei clădiri administrative care găzduiește de la 1877 Primăria și Prefectura orașului. Proiectată de un arhitect budapestan și modificată de unul arădean stilul arhitectural se încadrează în curentul neo-renascentist. M-am oprit în fața clădirii cu mare impact vizual, corpul central și cele două aripi laterale ocupând un spațiu considerabil. Un turn de peste 50 m înălțime domină piațeta, ceasul elvețian montat la 1878 fiind funcțional și azi.

O clădire monumentală cu o fațadă care aduce destul de mult cu un templu grecesc desparte Piața Avram Iancu de spațiul deschis dinspre Primărie. Sediul teatrului a fost edificat în 1874, inaugurarea aducându-l în oraș pe însuși împăratul Franz Joseph I. După ce a trecut prin două incendii clădirea a căpătat în 1957 aspectul de azi, deasupra coloanelor corintice apărând un basorelief realizat de un grup de sculptori arădeni – în acel moment era una din cele mai moderne săli de teatru din România.

În fața teatrului se află un monument exclus de autoritățile comuniste din peisajul citadin arădean și reamplasat după evenimentele din 1989: coloana „Sfânta Treime”. Obeliscul din calcar a fost inaugurat în 1901, monumentul înlocuind un altul demolat, proiectul fiind ales de Primărie în urma unui concurs. Mi-a plăcut grupul statuar din bronz realizat într-o viziune modernă de sculptorul maghiar Rona Joszef – Tatăl și Fiul în partea de jos, iar Sfântul Duh (porumbelul) în rozeta din vârful obeliscului. Încadrat de clădiri de epocă (de ex. Hotel Ardealul), ansamblul format din obelisc și teatru oferă o imagine urbană deosebită.

Acest edificiu religios impresionează prin proporțiile arhitectonice și îmbinarea mai multor stiluri arhitecturale (clasicist, baroc, renascentist). La prima vedere nici nu mi-am dat seama că acolo este o biserică, după care turla cu cruce (și ceas) și statuile mi-au oferit indicii. Deasupra intrării am admirat o copie a Pietei lui Michelangelo. Construcția de la începutul secolului al XX-lea are și funcțiuni cultural-administrative.

În celălalt capăt al bulevardului Revoluției se află Catedrala ortodoxă „Sfânta Treime”, sediul Arhiepiscopiei Aradului. Biserica a fost ridicată între 1991-2008, iar în 2018 a fost încheiat procesul de pictare. Cu un interior spectaculos, cu exterior dominat de cupole mari și un fronton imens, catedrala arhiepiscopală a devenit un reper al Aradului.

În apropierea Primăriei, pe același bulevard, se află Biserica evanghelică luterană, cunoscută drept „Biserica Roșie”, datorită cărămidei aparente de pe fațade. Construită în primii ani ai lui 1900 ne impresionează prin turnul înalt, o adevărată săgeată spre cer, prevăzut cu orologiu. Recunoaștem stilul neogotic după detaliile arhitecturale, cum ar fi ferestrele. Momentan, fațada principală e „îmbrăcată” în schele. Lângă biserică am văzut un semn de circulație intreresant: un panou care permite staționarea trăsurilor în weekend în acel perimetru.

În apropierea râului Mureș se află această construcție impozantă apărută în aceeași epocă de efervescență culturală și constructiv-arhitecturală de la începutul secolului al XX-lea. Instituția realizată avea menirea de a găzdui muzeul și biblioteca orașului, precum și o sală de concert. Și azi aici se află secțiile Muzeului județean Arad și sediul Filarmonicii de Stat. Fațada e tratată din nou asemenea unui templu, treptele conducând spre un portic sprijinit pe coloane, pe fronton muzele inspirând artiștii.

Clădirea este încadrată de un frumos spațiu verde, parcuri și râul Mureș. Mai multe busturi înconjoară Palatul Cultural, printre care poetul George Coșbuc, istoricul A. D. Xenopol, profesorul Petre Pipoș etc.

Un punct de atracție al orașului îl constituie faleza râului Mureș și parcurile care străjuiesc malurile. Am mers agale pe aleea de lângă apă, bicicliști pedalau pe pistele speciale, bănci te îndemnau să stai să urmărești scurgerea apei, câțiva pescari își încercau norocul. Pasarela hobanată de peste 200 m lungime oferă o perspectivă interesantă asupra Mureșului.

În parc am văzut Crucea Martirilor, un monument din 1936 dedicat preoților ortodocși care s-au sacrificat în perioada 1918-1919. De asemenea, în partea nordică a parcului se află statuia „Femeie șezând”, realizată în anii '60 de sculptorul Ioan Tolan (unul din autorii basoreliefului de la Teatrul „Ioan Slavici”). În parc angajații municipalității instalau ghirlandele luminoase pentru sărbătorile de iarnă.

Lângă Parcul „Mihai Eminescu” se află Palatul Justiției ridicat la sfârșitul veacului al XIX-lea; pe latura dinspre parc se află bustul lui Avram Iancu realizat din piatră în anii '80 de același sculptor arădean: Ioan Tolan.

Concluzii. Am constatat că orașul are multe de oferit din punct de vedere turistic, dar și mult de lucru în acest sens. Consider că restaurarea clădirilor de patrimoniu și trecerea cetății de tip Vauban în administrarea Primăriei ar aduce un suflu nou turismului urban arădean. Am văzut mai multe clădiri monumentale de valoare (Palatul Băncii Naționale, Palatul neumann, Palatul Cenad), statui (Vasile Goldiș, Monumentul ostașului necunoscut), casa memorială „Vasile Goldiș” aflată în sediul ziarului „Românul”, alte clădiri reprezentative ale orașului.

Cred că în momentul în care am să mai am ocazia și timpul necesar voi petrece două zile în Arad, oferta cultural-istorică e destul de consistentă. Centrul orașului e drăguț și cu implicarea autorităților cred că se pot rezolva multe probleme. Mă gândesc că proiecte există având în vedere candidatura urbei arădene la statutul de Capitală Culturală Europeană 2021 (capitalaculturala2021.ro/ ... 202021%20RO.pdf). Mi-a plăcut atmosfera și animația din oraș și îl recomand pentru o incursiune turistică.

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 2674 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI