Mănăstiri oltene mai puțin cunoscute - Strehareț, Măinești, Popânzălești

TIPĂREȘTE

În România sunt nenumărate așezăminte mănăstirești, unele mai vechi, altele mai noi, unele mai mari, altele mai mici, unele importante din punct de vedere istoric (ctitorite de mari domnitori sau de mari duhovnici), altele importante pentru arhitectura sau pentru decorația lor. Și nu în ultimul rând, în România sunt mănăstiri bine conservate, cu o viață monahală intensă, neîntreruptă de sute de ani (sau întrerupte doar în anumite perioade și asta într-un anume context istoric), dar și mănăstiri ruinate, pe cale de dispariție sau deja dispărute.

Nu pot spune pe la câte dintre ele m-au purtat pașii și mai ales la care dintre ele am revenit de cele mai multe ori. Ascult cu interes atunci când îmi povestește cineva sau citesc cu același interes despre un lăcaș nou (nou în sensul că nu îmi este cunoscut). Atunci când am ocazia - în drum spre alte destinații, acompaniindu-mi soțul în deplasările lui periodice sau pur și simplu când ne dorim o scurtă ieșire undeva (și anul trecut ne-a oferit suficiente ocazii de acest fel) - nu ezit a poposi măcar pentru câteva clipe în incinta unui sfânt lăcaș.

În urmă cu câțiva ani, la Balș, la o șuetă, cineva a adus în discuție câteva dintre așezămintele monahale din zona Olteniei. Nu le-am vizitat atunci pe toate, nici nu aveam cum, dar - în timp - am ajuns la câteva. În cele ce urmează vreau să scriu câteva rânduri despre trei mănăstiri oltene mai puțin cunoscute - Strehareț, Măinești și Popânzălești.

Mănăstirea Strehareţ

Dintre toate cele enumerate, Mănăstirea Strehareț este cea mai accesibilă. Se află în Slatina, undeva în nord-vestul municipiului, într-o zonă verde, pe Str. Strehareț, nr. 154.

Ctitor al Schitului Strehareţ este Serafim - episcop de Buzău, apoi de Râmnic. Documentele vremii spun că la 24 aprilie 1664 Serafim a cumpărat moșia Strehareț cu intenția de a fonda un sfânt lăcaș închinat Adormirii Maicii Domnului. În acest sens, obține și scutirea de taxe pe care Radu Vodă Leon i-o acordă în anul următor.

Construcţia bisericii începe în anul 1665, iar trei ani mai târziu episcopul Serafim închină ctitoria sa Mitropoliei din Bucureşti. Tot în vremea sa, în 1671-1672, lăcașul este pictat, apoi sfințit.

Starețul Veniamin, apoi urmașul său - starețul Filotei - aflați la conducerea schitului s-au îngrijit permanent de întărirea economică a lăcașului primind danii şi cumpărând moşii pentru schit. Descendenți ai familiei Buzeștilor, precum și alte familii boierești fac importante donații schitului. Şerban Vodă Cantacuzino (prin hrisovul din 1679), apoi Constantin Brâncoveanu (prin hrisovul din 1693) scutesc "bucatele" Strehareţului de dijma către curtea domnească.

Prădat de mai multe ori în timpul invaziilor turcești, schitul a suferit și un incendiu în anul 1802, fapt care a dus la părăginirea lăcașului și în cele din urmă la părăsirea lui. 30 de ani mai târziu, când schitul a fost repopulat, au început lucrări de reparaţii şi îmbunătăţiri. Cutremurul din 1838 a afectat din nou schitul, dar la refacerile ulterioare s-au construit mai multe chilii și anexe, care - în anul 1863 - au fost transformate în spital.

În urma reformei lui Alexandru Ioan Cuza, averile mănăstirii au fost secularizate, o parte din moşiile mănăstirești servind la împroprietărirea câtorva familii de ţărani din satul Sineşti - Olt. Cutremurele de pământ din 1940 şi 1977 au produs importante daune construcțiilor mănăstirii, dar și picturii interioare.

Biserica are o singură turlă poligonală, învelită în tablă, așezată pe pronaos. Zidurile exterioare sunt zugrăvite simplu, în alb, un brâu care înconjoară construcția constituind unica decorație.

Am intrat în mica biserică trecând prin pridvorul deschis, susținut de șase bârne simple, din lemn. Deasupra intrării se află icoana de hram - Adormirea Maicii Domnului.

În pronaos, în dreapta, abia vizibil în podeaua de piatră, se află mormântul ctitorului. Trecerea din pronaos în naos se face printr-o deschidere largă din mijlocul unui zid foarte gros.

Ceea ce impresionează la această bisericuță este pictura sa. Realizată în frescă, în stil neo-bizantin, pictura este completată de scrieri cu caractere chirilice pe care le observi (chiar dacă nu le poți descifra) pe frontispiciile icoanelor murale. Pictura este cea originală, realizată în 1671, în vremea ctitorului Serafim. Deși parțial degradată de trecerea timpului și de vicisitudinile vremii, restaurată în 1982 de zugravul Nicolae Savu din București, pictura bisericii arată încă destul de bine.

Mai trebuie spus că - în anul 1979 - vechea clopotniţă a schitului a fost dărâmată zidindu-se o alta, deasupra porții de acces în incintă.

Mănăstirea Măinești

Aflați la Balș cu unele interese ale soțului meu, cineva din partea locului ne-a povestit despre Mănăstirea Măinești, obiectiv religios situat la numai 2-3 km de oraș.

Din Balș spre Craiova, din DN 65, la scurt timp se virează spre stânga, pe DJ 643. Drumul continuă spre sud, urmând valea Oltețului. Am aflat că sunt credincioși care vin și cu trenul. Din gara Balș, mergând pe jos (în directia Craiova), pe lângă calea ferată, trecând podul peste Olteț, apoi, prin satul Măinești, ajung la mănăstire.

Prima biserică, din lemn și nuiele, cu hramul Sf. Voievozi, a fost înălțată de ispravnicul Matei Bârzeanu pe la anii 1742-1743. A doua biserică, din cărămidă și piatră, a fost construită mai târziu (în 1805-1809) de Popa Nicolae postelnicul, loanichie Preda și postelnicul Nicolae Măinescu. A fost pictată în frescă în perioada1810-1812, iar la sfințire a primit hramul Sf. Ierarh Nicolae.

O legendă a locului consemnată de Petre Pandrea în articolul "Monumente istorice de pe valea Oltețului" (ziarul Oltul, 16 iunie 1968), amintește de biserica schitului de la Măinești unde haiducii lui Iancu Jianu s-au retras în 1818. Schitul a fost denumit în popor și Schitul Haiducilor.

Dupa desființarea schitului prin plecarea călugărilor greci, biserica a devenit biserică de mir, dar pentru că era izolată, a fost abandonată căzând pradă ruinei. În anul 1926 a fost închisă. Ulterior, după efectuarea unor reparații, în 1941 biserica se redeschide, aici fiind numit Pavel Mateevici, un preot refugiat din Basarabia. Acesta nu a rămas prea mult în izolarea de la Măinești, biserica părăsită ruinându-se din nou.

În 1979, biserica a fost renovată și acoperită cu tablă. Din 1996, la nou înființata Mănăstire Măinești, a fost adusă o obște de maici. O măicuță tănără ne-a întâmpinat și ne-a fost ghid în timpul scurtei noastre vizite acolo.

Biserica nouă, zugrăvită simplu, în alb, are o singură turlă (octogonală, așezată pe naos), abside poligonale și un mic prodvor deschis. Am intrat în biserică remarcând icoana hramului înfățișând pe Maica Domnului încadrată de Sf. Prooroc Ilie și de Sf. Mare Mucenic Gheorghe, precum și ușa minuțios lucrată în lemn de stejar. În interior, am remarcat catapeteasma din lemn sculptat și pictura nouă, în culori vii.

Pisania noii biserici ne informează că "Această sfântă și dumnezeiescă biserică cu hramurile Acoperământul Maicii Domnului, Sf. Mc. Gheorghe, Sf. Pr. Ilie a fost construită din temelie de fam. Nae Gheorghe și Maria cu fiii Mihăiță-Robert și Florentina-Diana între anii 2004-2005 în timpul PS. Gherasim episcop al Râmnicului, sub directa îndrumare și supraveghere a PS. Irineu Slătineanul. Slujba de sfințire a fost înfăptuită azi 1 octombrie 2005 de un sobor de preoți în frunte cu PS. Irineu Slătineanul. "

Mănăstirea Popânzălești

Dincolo de hotarul județului Olt (unde se află mănăstirile menționate anterior - Strehareț și Măinești), în Dolj descoperim o altă mică mănăstire la fel de retrasă. Mănăstirea Popânzălești se află în comuna Drăgotești, la aprox. 25 km de Craiova. Pe DN65, din Craiova spre Slatina, în Pielești se virează la dreapta și se mai continuă vreo 11 km până în satul Popânzălești. Și din Balș se ajunge destul de ușor. La ieșirea din oraș, din DN 65 (direcția spre Craiova), se virează la stânga, iar după 13 km, pe DC 154A se ajunge la Popânzălești.

Mănăstirea Popânzălești este tot veche, fiind atestată documentar în 1678 când ctitorul său - logofătul Ioan Hamza din Popânzălești - a închinat-o Episcopiei Râmnicului-Noul Severin. Ctitorul (care s-a și călugărit la Popânzălești) a înzestrat așezământul cu proprietăți, dar și cu vatra satului, fapt atestat în 1695 prin hrisovul emis de Constantin Brâncoveanu. Scurtul istoric afișat la mănăstire menționează, între altele: "Legenda spune că monahul Ioan a fost haiduc în tinerețea lui, prin codrii care erau destul de mari în jurul Popânzăleștilor. Mărturisindu-se unui monah din Râmnicu-Vâlcea, acesta l-a îndemnat ca, din sumele pe care și le însușise în haiducie, să construiască un lăcaș, ceea ce a și făcut… "

Primul lăcaș, fiind din lemn, nu a rezistat prea mult, așa încât - în 1799 - arhimandritul Metodie înalță o nouă biserică, tot din lemn, cu acoperiș de șindrilă, având ca ocrotitori pe Sfinții Grigorie Decapolitul și Grigorie Milostivul. Icoana acestor doi sfinți (reprezentați împreună de călugării Constantin și Florea de la Mănăstirea Frăsinei, la cererea Sfântului Calinic, episcop atunci), datând de la 1852, se află și acum în stânga ușilor diaconești dinspre nord.

În 1853, ieromonahul Lavrentie trimis la Popânzălești de Sfântul Calinic, episcop al Râmnicului-Noul Severin, își propune să zidească o nouă biserică, cea veche fiind afectată de trecerea timpului și de cutremurul din 1838. De altfel, venirea Sfântului Calinic ca ierarh al Olteniei (1850-1868), a adus multe beneficii sfintelor lăcașuri din zonă. El a făcut importante danii mănăstirii între care o icoană a Maicii Domnului, făcătoare de minuni.

Printre cei mai importanți ctitori sunt amintiți Grigore Dumitru și Stanca - soția sa care au ajutat financiar la construcție, pictura executată de doi meșteri fiind achitată de Eliodor Pelițanu, boier din partea locului. În legătură cu acest aspect, istoricul mănăstirii ne informează: "Pictori au fost Ignatie Terencovici și încă unul, al cărui nume a fost șters cu dalta din pisania bisericii. Au fost ajutați de preotul Enache. În privința celui de-al doilea pictor, se spune că Eliodor Pelițanu nu și-a respectat obligația bănească inițială, achitând un preț mai mic pictorilor. Pictorul al doilea s-a opus și a refuzat să picteze portretele familiei Pelițanu: soția lui nu este pictată, un fiu este numai conturat, dar neterminat, drept care Pelițanu i-a șters numele din pisanie cu dalta".

Tot la această refacere s-au construit chilii și alte dependințe în care a funcționat o vreme și școala primară din sat. Secularizarea averilor mănăstirești din timpul lui Alexandru Ioan Cuza a dus la risipirea obștii și în cele din urmă la desființarea așezământului. Biserica a fost transformată în biserică de mir.

În 1992, din inițiativa Î. P. S. Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei, Mănăstirea Popânzălești a fost reînființată și repopulată cu o obște de călugări. Pe lângă hramurile Sf. Ierah Nicolae și Sf. Calinic, Î. P. S. Nestor a adăugat - la 14 octombrie 1999, la resfințirea bisericii - și hramul Sf. Parascheva.

Când am fost prima oară la Mănăstirea Popânzălești, am găsit acolo o obște de călugări. La o vizită ulterioară, mult mai recentă, am găsit o obște de maici. Nu am fost mirați, astfel de schimbări remarcând și prin alte părți.

Încheiere

Nu îndemn pe nimeni în mod special să viziteze sfintele lăcașuri amintite în acest articol. Intenția mea a fost să fac un pic de popularitate și unor lăcașuri mai mici, mai izolate, dar vechi și importante totuși pentru istoria și pentru credința noastră ortodoxă.

---

VIZUALIZĂRI: 1447 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI