Plimbare de o zi prin frumoasele Mănăstiri de lângă Râmnicu Vâlcea

TIPĂREȘTE

Duminică, 15 noiembrie, m-am hotărât să fac o plimbare pe la câteva din mănăstirile de lângă Rm. Vâlcea. Voiam să le văd în peisaj și zi de toamnă târzie, a fost o zi frumoasă, însorită, vara le văzusem anul trecut, când, îmi pare rău și acum, nu am avut aparatul foto la mine, iar cu telefonul nu prea fac poze. Diferența de acum a fost o supriză plăcută, drumul care a fost complet asfaltat și modernizat. Sunt tot prin Oltenia ca și mănăstirile de pe Valea Râului Cheia pe care le văzusem în urmă cu aproximativ două luni, vezi impresii.

Așadar, destul de târziu, în jurul orei 11, porneam din Pitești pe traseul Pitești, Rm. Vâlcea, Mănăstirea Govora, Mănăstirea Surpatele, Mănăstirea Dintr-un Lemn, Băbeni, Rm. Vâlcea, Pitești.

De la Pitești la Mănăstirea Govora sunt circa 75 de kilometri, distanță pe care am parcurs-o în aproximativ o oră și un sfert.

Am mers mai întâi pe E81 până la Rm. Vâlcea la DN64 apoi peste barajul de pe Olt, spre Drăgășani până la Stolniceni. De aici, pentru că anul trecut am mers prin Băile Govora, drum mai lung, am folosit Google Maps destinație Mănăstirea Govora mergând pe DN67 până la Mihăești, apoi pe DJ647 la Vulpuești la Indicatorul turistic Mănăstirea Govora, drum lejer, bun, asfaltat, pe care în câteva minute am ajuns la destinație.

Mănăstirea Govora, una dintre cele mai vechi mănăstiri din Țara Românească, monument arhitectonic medieval de o rară frumusețe, astăzi o mănăstire de maici, este așezată pe valea Râului Govora, la poalele dealului Coșul Mare, din Satul Vulpuești, la 18 kilometri de Rm. Vâlcea.

Originile mănăstirii nu sunt cunoscute, nici când a fost construită, nici când a fost sfințită, despre ctitor se spune că ar fi Voievodul Vlad Dracul, sigur Radu cel Mare este unul din ctitorii acestei mănăstiri. Distrusă, reparată de mai multe ori, importantă fiind cea efectuată de Voievodul Constantin Brâncoveanu când interiorul a fost zugrăvit așa cum se vede și astăzi.

Din parcarea mănăstirii am văzut clădirea ce strălucea pe cornișa însorită a dealului, o fortăreață albă cu un puternic Zid Exterior și un turn înalt și întărit, Turnul-Clopotniță, cu patru nivele, al treilea de apărare, ultimul pentru clopote, nu mai are rol functional, clopotul fiind instalat într-o Clopotniță mai mică, mai simplă, dar acoperită de flori și verdeață. Vara trecută curtea mănăstirii era plină de trandafiri și crini imperiali, acum totul era pregătit pentru iernat…

Printr-o Poartă grea, de lemn masiv am pătruns în curtea mănăstirii, am mers spre Chiliile dispuse pe două niveluri situate pe zidul exterior, o clădire cu cerdac pe toată lungimea ei, vara trecută acoperit de flori, toamna aceasta târzie acoperit de soare.

Ne-am oprit la Biserica mănăstirii ce poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului” ridicată în mijlocul incintei în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, cu o singură turlă ce se avântă spre cer, este o biserică simplă, împodobită cu o cornișă de cărămidă în dinți de fierăstrău și cu un brâu pictat compus din trei funii împletite. Are pereții zugrăviți în alb, cu ferestrele cu frumoase ancadramente de piatră ornate cu motive vegetale. Pridvorul deschis, susținut de opt coloane din piatră sculptată, se remarcă prin pictura unicat, Maica Domnului cu aripi, realizată tot în domnia Brâncovenească, iar în Pronaos lângă Tabloul votiv ce-l înfăţişează pe Voievodul Radu cel Mare și pe Doamna sa Cătălina se află „cel mai vechi portret cunoscut” al Voievodului Brâncoveanu. Pictura este lucrată în frescă la începutul secolului 18, în stilul brâncovenesc, stil renumit în care este sculptată în lemn și aurită și Catapeteasma.

Dar Mănăstirea Govora a fost nu numai un așezământ religios ci și un important lăcaș de cultură, despre acest rol al ei spun doar că aici, în Tiparnița lui Matei Basarasab s-a tipărit în anul 1640 Pravila de la Govora, cea mai veche culegere de legi bisericești și laice din Țara Românească, care a fost tipărită, ediție separată, și pentru Ardeal.

Am plecat cu mare regret pentru că mănăstirile îmi dau o stare de liniște, de tihnă, o stare de împăcare, ...

De la Mănăstirea Govora la Mănăstirea Surpatele sunt circa 20 kilometri drum foarte bun, asfaltat de curând, cu benzi nu late, bine marcat, cu șanturi betonate, drum pe care l-am parcurs în circa 25 de minute, anul trecut am mers foarte greu, era șantier.

Am revenit la Indicatorul Turistic de pe DJ647 pe care am mers până la Băile Govora, apoi pe DJ649 până în Păușești părăsind satul pe DJ646B. Pe acest drum am mers până la Moșteni, de unde am continuat pe DJ646C, 3 kilometri până la Băluțoaia și ultima porțiune pe Drumul Mănăstirii până la Mănăstirea Surpatele. A fost un drum frumos, prin sate și păduri colorate de toamnă în zeci de nuanțe și culori, drum sinuos, cu urcușuri și coborâșuri abrupte.

Mănăstirea Surpatele adăpostește 18 călugărițe și este situată în satul cu același nume de pe Valea Otăsăului, la puțin peste 30 de kilometri de Rm. Vâlcea și puțin sub 30 kilometri de Horezu, pe locul unde în secolul 16 frații Tudor și Stanciu Drăgoescu construiau o biserică de lemn.

Biserica a suferit mai multe avarii și reparații, iar în primii ani 1700 doamna Marica, Maria Brâncoveanu soția cunoscutului voievod, a ridicat o biserică de zid ce dăinuie și astăzi cu o pictură de o mare expresivitate, a construit sau refăcut clădirile necesare unei mănăstiri, a înzestrat mănăstirea cu moșii și diferite obiecte valoroase. S-au efectuat și alte lucrări, la începutul secolului 19 a fost refăcută pictura interioară a bisericii, alte lucrări masive de restaurare a picturii având loc în primii ani ai secolului nostru.

Despre mănăstire circulă mai multe povești, una spune că Tudor Vladimirescu și Iancu Jianu au depus aici jurămintele lor de luptă împotriva nedreptăților. O poveste tristă spune că aici s-a retras Doamna Marica plângând şi rugându-se împreună cu boereasa Stanca Văcărescu, verişoara ei, pentru odihna sufletelor soțului și a celor patru fii, pentru odihna marelui vistiernic Enache Văcărescu, sfetnic credincios, toți uciși la Constantinopol, locașul fiind Mănăstirea de suflet a Doamnei Marica.

Am oprit în parcarea mănăstirii, lângă Poarta de acces în curtea ei cu ușa din lemn masiv încadrată în zidărie vopsită în alb, apoi pe o alee am ajuns la Turnul-Clopotniță cu două nivele, vopsit în alb, pe sub care am intrat în curtea mănăstirii.

Am mers la Biserica cu hramul „Sfânta Treime” , un edificiu de arhitectură medievală în stilul brâncovenesc de la începutul secolului 18, arhitectura armonioasă ce conferă locașului o eleganţă deosebită. Este o biserică simplă, cu o singură turlă, cu puține ornamente: turla împodobită cu o cornișă în dinți de fierăstrău, pe exteriorul pereților vopsiți în alb sunt trei brâie mediane, cel din mijloc mai gros, torsionat și frumos ornamentat, ferestrele au ancadramente de piatră înconjurate de chenare pictate cu motive vegetale de inspiraţie orientală. Din Pridvorul deschis susținut de opt coloane mari din piatră, cu plafonul frumos pictat, printr-o Ușa de lemn sculptat, am intrat în Pronaosul impresionant prin Tablou Votiv al familiei Brîncoveanu, în dreapta Voievodul cu cei patru băieți, în stânga Doamna cu cele șapte fete. Tot aici apare și o pictură rar întâlnită, Impărțirea hainelor lui Iisus. Prin deschiderea mare din mijlocul zidului gros am trecut în mult mai spațiosul Naos pe care se sprijină Turla destul de mare. Ne-am oprit la Moaștele Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, un gând pios, și am ajuns la Catapeteasma bogat sculptată, poleită cu aur și împodobită cu icoane de mare preț, un adevarat exemplu de artă brâncovenească. Am părăsit biserica, am mers pe la Chiliile cu frumoase Cerdacuri brâncovenești și acum împodobite cu flori, alte priviri, alte poze și părăseam Mănăstirea gândindu-mă cu tristețe la soarta celor ce au murit pentru credință, dreptate și libertate...

Mai adaug doar că și Mănăstirea Surpatele a fost la vremea ei un important lăcaș cultural-artistic, în mănăstire au funcţionat diverse ateliere bisericeşti, scriitorul şi muzicologul Anton Pann finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb, a activat aici ca profesor de muzică şi traducător de cărţi religioase. Despre el circulă o poveste, frumoasă zic eu, ce apare și în biografia lui. Poetul s-a îndrăgostit de călugărița Anica, nepoata stareței de la Mănăstirea Dintr-un Lemn, pe care a convins-o să fugă cu el, trecând-o munții prin Pasul Bran, deghizată în bărbat. Tot la Surpatele a locuit câțiva ani și artistul plastic francez Auguste Lancelot, cel care a lăsat în urma lui multe gravuri şi desene cu Complexul Monahal de la Surpatele.

Sunt două lăcașuri religios-culturale deosebite, atinse de stilul brâcovenesc, cu povești unice, care merită și trebuie văzute….

De la Mănăstirea Surpatele la Mănăstirea Dintr-un Lemn sunt aproape 5 kilometri, am mers pe Drumul Mănăstirii și pe DJ646C până la Moșteni, apoi pe DJ646B până în Satul Dezrobiți la intrare în Complexul Monahal. Șoseaua a fost la fel de bună ca cele de până la Surpatele. Între cele două mănăstiri se poate merge și pe jos, vreo 3 kilometri pe Drumul Doamnei, pe care Doamna Marica și verișoara ei Stanca îl făcea împreună în plâns și rugăciune, cum spun localnicii.

Accesul în Complexul Monahal se face printr-un frumos Portal de lemn, în stil popular tradițional, apoi am mers pe o alee carosabilă, dreaptă mărginită de sălcii cu trunchiurile albe de var și coroanele colorate de toamnă între care sunt amenajate locuri de parcare.

Ne-am oprit mai întâi la cele două monumente, primul Monumentul aviatorilor militari, o coloană de marmură albă cu o elice albastră și o cruce, al doilea Monumentul marinarilor militari, o ancoră din fier negru cu un catarg, o cârmă și o cruce, închinate aviatorilor și marinarilor militari, după ce în anul 1940 lăcașul a fost restaurat de Ministerul Aerului și Marinei condus de Generalul Paul Teodorescu.

Mănăstirea Dintr-un Lemn, mănăstire de călugărițe, este situată în satul Dezrobiți de pe Valea Otăsăului, la circa 30 kilometri de Rm. Vâlcea, pe locul unde în urmă cu 500 de ani, printre niște stejari seculari se ridica o bisericuță de lemn, o adevărată bijuterie a acelor vremi, bisericuță construită în urma aflării unei icoane, apărute parcă de nicăieri, spune povestea găsită atârnată într-un copac de un Pustnic ce locuia în zonă. Era „Icoana Maicii Domnului” care i-a cerut să-i clădească o biserică din acel copac. Pustnicul a tăiat copacul și, doar din el, a construit bisericuța care a devenit Casa Icoanei, sau poate, cum spune altă poveste, găsită de ciobanul care a visat icoana ascunsă într-un stejar secular….

Nu se știe nici azi cum a ajuns acolo, nici când a fost pictată nu se știe sigur, fiecare vizitator, cleric sau mirean alegându-și varianta!?!?

Am trecut prin arcada pictată a Porții și am intrat în Curtea Inferioară, apoi pe o alee printre pomi multicolori, mărginită de coloane de piatră cu capiteluri de flori, am trecut pe la alt monument, o Cruce ridicată în anul 2014, Memorial 300 de ani de la martirul Brâncovenilor și 360 de ani de la trecerea în neființă a Domnitorului Matei Basarab, și apoi pe sub Clopotniță am intrat în Curtea Superioară a Mănăstirii.

Am trecut apoi pe la Palatul Stăreției construit în stil brîncovenesc la nordul bisericii cu peste 300 de ani în urmă, are demisol cu două Beciuri mari și parter cu Camere spațioase, cu două Saloane oficiale, cu Trapeză și Foișor sprijinit pe stâlpi de piatră.

Ne-am oprit la Biserica din Piatră cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” , ridicată prin anii 1630 – 1640, ctitorită de Voievodul Matei Basarab sau de Vel Vornicul Preda Brâncoveanu, mai plauzibil de amândoi. Biserica are două turle și este bogat și interesant ornamentată cu o cornișă din cărămidă colorată în galben, verde și albastru, cu un brâu de cărămidă în dinți de fierăstrău și cu un altul simplu care împarte exteriorul în două registre mari ornate, ca și cele două turle, cu mici firide și mici arcade cu rozete colorate.

Această biserică mi-a amintit de cea de la Mănăstirea Snagov pe care o văzusem cu 2 săptămâni înainte… Trecând prin Pridvorul cu coloanele de piatră am văzut tablourile voievozilor Matei Basarab și Ștefan Cantacuzino cu Doamnele lor, Elena și Păuna și am pătruns în Pronaosul bisericii. Mai lat decât pridvorul și naosul, este bogat pictat și loc de odihnă pentru mulți din binefăcătorii acestui lăcaș, poartă pe el una din cele două turle. Am trecut în Naosul care susține a doua turlă, bogat pictat ca și Altarul separate prin Catapeteasma dantelarie în lemn poleit, bogat împodobită cu picturi și icoane printre care și Icoana Maicii Domnului. Icoana înaltă de 1,50 metri, lată de 1,10 metri este pictată pe o singură scândură de lemn, pe ambele feţe, pe spate a fost pictată mai târziu scena Judecăţii de Apoi pentru a fi folosită ca icoană de procesiune și este și astăzi.

În biserică fotografiatul este interzis, n-am prea înțeles de ce?? , dar mi s-a permis să fac o singură poză icoanei.

Am părăsit biserica, am trecut pe lângă Chilii, ne-am oprit puțin la Casa Memorială „Arhimandrit dr. Cherasie Gheorghescu” , fost deținut politic care a locuit acolo peste 50 de ani, am trecut pe sub o altă cupolă și am ajuns la Stejarii Seculari, din păcate nu în stare prea bună, unul din ei era chiar culcat pe pământ. Am urcat niște trepte din piatră cubică, și am intrat în Curtea în care mai multe măicuțe își au somnul de veci, în care se află și Bisericuța din Lemn, construită pe locul stejarului purtător de Icoană de cel ce a găsit-o. A ars la sfârșitul secolului 18 și prin anii 1810, pe același loc, cu aceleași dimensiuni, a fost ridicată bisericuța pe care o vedem și astăzi.

De formă dreptunghiulară, nu are turlă, a fost lucrată din bârne groase de stejar încheiate în coadă de rândunică, fără cuie sau adezivi, pe o fundație de piatră, împodobită doar cu un brâu în torsadă dăltuit în grosimea lemnului, și, după cum spune povestea, dintr-un singur stejar. Are Pridvorul deschis susținut de stâlpi de lemn, dar Bisericuței era închisă și nu am vizitat-o. ….

Situată într-o zonă deosebită, Mănăstirea Dintr-un Lemn pare un mic colț de rai ce merită cu prisosință o vizită. Este un loc cu o interesantă legendă, un loc plin de lumină și speranță, unde îți descarci sufletul de griji, unde te umpli de gânduri bune.

Pentru vizita celor trei mănăstiri ne-au fost necesare circa 4 ore, la fiecare am poposit mai mult pentru odihnă sufletească și reculegere…. pentru toată plimbarea se adaugă și timpii de parcurs cu mașina. Se poate adăuga și vizita la Mănăstirea Horezu și circuitul este complet, dar noi o revăzusem în vara aceasta.

De la Mănăstirea Dintr-un Lemn la Pitești sunt aproape 90 de kilometri, mai întâi pe Drumul Județean DJ646B, drum bun, asfaltat și trasat de curând, până la Frâncești la intersecția cu Drumul Județean DJ646 de unde se poate merge la Horezu, circa 27 kilometri, sau la Rm. Vâlcea, circa 25 kilometri, unde am mers și noi, mai întâi până la Băbeni, drum nu prea bun, asfalt destul de uzat, la intersecția cu Drumul Național DN64 pe care am mers până la intrarea în Rm. Vâlcea, de aici la Pitești pe drumul pe care-l cunoaștem foarte bine, cred că soțul l-a făcut de sute de ori, lucrând acolo circa 3 ani și făcând naveta zilnic...

Acesta a fost circuitul pe care l-am făcut în acea duminică, recomand acest circuit de o zi și această ordine celor ce vin din Rm. Vâlcea. A fost o excursie frumoasă, o binemerită oază de spiritualitate, cultură și istorie, de pace, bucurie și reculegere…. mergeți acolo și nu veți regreta!!

Frumoase mănăstiri așezate într-un cadru natural deosebit...

Drumul dintre Mănăstirea Govora și Mănăstirea Surpatele asfaltat complet din vara aceasta...

Drumul de 3 kilometri spre Mănăstirea Surpatele este asfaltat complet...

---

VIZUALIZĂRI: 2411 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI