ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.07.2011
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Oradea
ÎNSCRIS: 17.07.09
STATUS: SENATOR
LUNA
JUL-2011
prieteni
5 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
93.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Restaurant-Pizzerie Vinoterra (Osteria)

TIPĂREȘTE

NOTĂ: Azi se împliesc 2 ani de când m-am înscris pe acest sait. Momentul merită, zic eu, sărbătorit.

Mai mult, acesta este al 100-lea meu review pe sait (trebuia să fie despre altceva acest al 100-lea review, dar las acel subiect pentru un alt prilej) şi mi-am dorit să aduc încă un strop din Oradea pe acest sait, în atenţia voastră, pentru ca, atunci când veţi fi aici, să aveţi de unde alege :)).

Nu în ultimul rând, acesta este restaurantul preferat al colegului/prietenului @Alex_Macedo şi i-am promis aici, că am să scriu despre acest local.

Locaţie: Restaurantul este amplasat în cartierul cel mai rău famat al oraşului, Velenţa, dar această împrejurare nu este în măsură să te facă să nu te simţi bine. Clădirea este de fapt la periferia cartierului, lângă Gara Oradea - Est, unde spiritul cartierului nu se simte, iar restaurantul este unul select, iar atmosfera intimă. Cert este că, nu te simţi la periferie.

Adresa exactă: str. Căii Ferate, nr. 9. Coordonatele GPS sunt: N 47.04372 x E 21.96200. Din păcate, adresa web pe care am găsit-o este nefuncţională.

Puţină istorie: Pe vremea lu' nea Nicu, aici funcţiona o braserie, aşa cum exista câte una (măcar), prin fiecare staţie CFR, nefiind orădean, nu am mai multe informaţii.

Imediat după anii 90, localul a fost preluat de nea Imi (Emeric Jenei), care a investit serios în el, l-a făcut un local extrem de cunoscut în oraş (şi azi, sunt convins că, dacă vreţi să ajungeţi acolo cu un taxi, este de ajuns să-i cereţi şoferului să vă ducă la restaurantul lu' nea Imi), cu specific italian, adevărat loc de desfătare a papilelor gustative.

Nu ştiu din ce considerente, după câţiva ani, nea Imi l-a înstrăinat, azi restaurantul fiind în mâinile unui băiat ce s-a descurcat prin Italia, imediat după anii 90 şi s-a întors în ţară cu ceva bani munciţi din greu, pe acele meleaguri.

Compartimentare/decorare:

Imediat lângă parcare suntem întâmpinaţi de o terasă generoasă, cu câteva zeci de locuri la mese, plină de verdeaţă, cu bârne de lemn învechite, pe care se sprijină acoperişul, cărămidă şi dale din piatră pe jos, terasă situată în ambele părţi ale intrării în local. Când AmFostAcolo ultima dată (14.07.2011), dată fiind ora (pe la 12.00), era total goală, însă pe înserat, reprezintă o bună variantă de luat masa.

La interior, restaurantul are 4 saloane. În prima sală, după acces (o fostă terasă, închisă între timp), mobilată minimalist, rustic, cu grinzile la vedere, pictată integral cu motive rurale, sunt câteva piese de mobilier vechi, candelabre asemenea, sunt circa 100 de locuri la mese de 6 persoane.

În sala din stânga, rezervată pentru diverse evenimente (închisă în rest), provenită tot aşa dintr-o terasă închisă, pot lua loc tot aşa circa 100 de persoane. Aci, am participat la mai multe evenimente, conducerea restaurantului fiind receptivă la organizarea unor astfel de zile de naştere, pensionări, etc.

În sala de lângă bar, cea mai mică dintre toate, există câteva mese, de bar, sala fiind destinată în special celor ce vor să stea la un pahar de vorbă, fără să servească masa.

Sala din stânga barului este cea mai faină sală, mai ales pentru servit o cină italiană, având o capacitate de circa 30 locuri, decorată cu o mulţime de tablouri pe pereţi, cu motive rurale (tot soiul de struguri, fructe, etc.). Tot aici, găsim un sortiment extrem de variat de vinuri de colecţie (în fond suntem într-o Vinoterra), amplasate în tot soiul de piese de mobilier antice, ori în câteva nişe săpate în pereţi.

Serviciile: Am remarcat faptul că, ospătarii sunt în număr suficient, de noi 5 s-au ocupat 2 ospătari, sunt extrem de atenţi la nevoile clienţilor (drept îi că, pe unul dintre ei îl cunoşteam de la mine din birou, aşa că...). Am observat că, şi muşterii de la celelalte mese erau bine trataţi, ospătarii mişunând printre mese, atenţi la tot şi la toate.

Bucătăria:

Restaurantul este cunoscut în tot oraşul drept unul cu specific italian, unde poţi savura bucate cu gust adevărat, de la mama lor. În meniu se regăsesc la loc de cinste sunt salatele, pastele, peştele, fructele de mare şi pizza coaptă pe vatră.

Mai puţin cunoscut este însă, faptul că, restaurantul are în meniu şi mâncăruri româneşti, ciorbe şi feluri la grătar, ori la cuptor, pentru toate gusturile.

La ultima mea vizită acolo, am vrut să vedem cum stau cu celebrul Meniu al zilei. La ora la care am ajuns noi, acesta era gata şi, spre deosebire de alte locaţii, aici de fapt există 3 meniuri ale zilei, la acelaşi preţ ( 18 lei RON/meniu ).

Astfel, meniul I era format din - ciorbă Bob Gulyas + Ceafă Ţigănească cu pilaf, meniul II Gnochi Buro e Salvia + Bisteca ai Feri şi cartofi aurii + salată de roşii, iar meniul III - Lasagna + Salată Caprese.

Noi am luat 3 x Meniul I ( băieţii s-au declarat extrem de mulţumiţi, mai ales de Bob Gulyas ) şi 2 x Meniul II. Meniul II a fost ales şi de mine, aşa că pot spune că Gnochi nu au fost ceva fenomenal, noroc cu parmezanul de pe masă, cu care nu m-am zgârcit. În schimb friptura de vită a fost excelentă.

Porţiile au fost suficiente, nimeni nu s-a ridicat de la masă flămând.

A, să nu uit, sunt extrem de flexibili, chiar şi cu meniurile aste, au pus la muşchiul ţigănesc, fără multă ţigăneală, cartofi aurii în loc de pilaf.

Extra, am servit vinul casei ( alb, foarte bun, demisec ) la 5 lei/0,5 l., şpriţ lung de ţară, în cantitate moderată, atât cât să ajute la digestie...

Şi, drept digestiv, fiecare am primit câte un pahărel de Limoncello.

În concluzie, merită acest meniu al zilei, chiar dacă-i cel mai scump din oraş, dar ai 3 variante la alegere, din care oricum găseşti ceva pe placul tău + le poţi combina, după cum am făcut şi noi ( cartofi în loc de pilaf ).

Eu, fiind a N-a oară acolo, am avut prilejul să mănânc diverse feluri şi nu am avut obiecţiuni niciodată.

Nu vreau să uit, să vă asigur că, şi cele mai selecte gusturi ale băutorilor de vinuri, vor fi satisfăcute acolo, colecţia de vinuri fiind una impresionantă.

Plusuri :

- mâncarea foarte bună;

- locurile de parcare mai mult decât suficiente;

- servirea rapidă, ireproşabilă;

- selecţia de vinuri impresionantă.

Minusuri :

- preţurile peste media restaurantelor din oraş şi totuşi undeva la acelaşi nivel cu cele ale restaurantelor italieneşti ;

- locaţia, în cel mai prost famat cartier al oraşului.

Vreau să-mi cer iertare pentru calitatea fotografiilor, dar sunt făcute cu telefonul ( şi când te gândeşti că la cumpărare, am crezut că-mi iau un smartphone :)) ).

AmFostAcolo de mai multe ori, o să mai merg şi vi-l recomand şi vouă.

Fără PMA standard, vă rog.


[fb]
---
Trimis de creivean in 17.07.11 14:58:15
Validat / Publicat: 17.07.11 18:27:45
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ORADEA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 9047 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (creivean); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Restaurant-Pizzerie Vinoterra (Osteria), poftiţi vă rog.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE? [doar simbolic; articolul NU are PMA std]
PUNCTAJ CRT: 0 PMA (std) PLUS 2029 PMA (din 29 voturi)
NOTĂ: Acest articol nu beneficiază de punctajul standard acordat automat.
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

webmaster28
[17.07.11 18:24:23]
»

Am retras punctele standard, conform dorintei autorului.

georgiana
[17.07.11 23:17:21]
»

La (cat mai) multi ani!

Si eu implinesc saptamana viitoare, 3 ani de cand m-am inscris pe acest site, in 24 iulie mai exact!

mecut
[18.07.11 14:10:45]
»

@creivean

Felicitari si

Spor la scris in continuare!

Alex_Macedo
[19.07.11 08:32:55]
»

Corect si la "obect", mon cher!

... si plusurile si minusurile sunt exacte, in ceea ce priveste Vinoterra si apropo'nea Imi, chiar daca e ungur si mai scapa cate un... "Dinamoului", e mai patriot decat multi alti romani, care se bat cu pumnu'n piept de cat de mioritici sunt!

La multi ani de AFA... deja esti senior ))) !!

De aici, din Steindorf, de langa Salzburg, salutari si mersi mult, prietene!!

Pe... oricand!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
PatriciaM*
[24.01.12 18:20:48]
»

Nu pot sa nu oberv faptul ca articolul are cateva greseli la capitolul "Puţină istorie" si anume: pe vremea cand cladirea apartinea lui Emeric Jenei aceasta era tot o braserie, el neinvestind foarte mult in locatie, pe atunci aceasta fiind compusa doar din sala de langa bar, cea din stanga barului si o mica bucatarie, locatia devenind cunoscuta probabil datorita proprietarului. La momentul vanzarii, locatie s-a extins treptat la ceea ce este azi, dublu fata de ceea ce era. Localul a devenit mult mai cunoscut dupa ce a fost renovat si denumirea s-a schimbat in Vinotera, baiatul "ce s-a descurcat prin Italia, imediat după anii 90 şi s-a întors în ţară cu ceva bani munciţi din greu, pe acele meleaguri. " facand din locatie un restaurant cu specific italian.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
creiveanAUTOR REVIEW
[24.01.12 21:14:34]
»

@PatriciaM

În primul rând, ca orădean ce mi-s (prin adopţie), îmi permit să-ţi urez un bun venit în această comunitate virtuală şi să sper că, înscrierea ta pe sait se datorează pasiunii comune pe care noi toţi o împărtăşim (aceea pentru călătorie/turism) şi pentru dorinţa ce ne animă de a informa userii sau vizitatorii cu privire la anumite destinaţii.

De aceea, sunt ferm convins că-n zilele ce vor urma, o să ne încânţi şi tu cu impresiile tale, de prin locurile pe care le-ai colindat.

Dacă, în schimb, te-ai înscris pe sait, doar pentru ecoul de mai sus, aş fi profund dezamăgit.

Pe de altă parte, lecţia de istorie este bine primită, nu am avut şi nu am pretenţia că aş cunoaşte totul despre oraşul nostru, mai ales că nu mi-s născut/crescut aici, deci da, mai am de învăţat. Dar, te-aş ruga, să te alături şi tu, demersului pe care eu şi alţi colegi din Oradea l-am început pe sait, respectiv acela de a ne populariza cât mai mult/bine oraşul în această comunitate extrem de apreciată.

Şi, nu în ultimul rând, nu am încercat şi nici nu încerc să-i minimalizez meritele actualului proprietar ( pe care de altfel nici nu-l cunosc ), care, mai mult ca sigur că face cinste localului şi reuşeşte de atâta timp să-l păstreze drept un local de referinţă pentru Oradea, pe care nu mi-ar fi, niciodată teamă să-l recomand, deoarece ştiu că acolo se mănâncă bine, iar serviciile sunt mai mult decât ok.

Cu mulţumiri pentru completările pe care le-ai adus şi cu speranţa că ne vom mai întâlni în acest mediu virtual, îţi doresc o seară faină...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
mirmicu
[23.11.13 18:51:13]
»

@creivean:

Ma intereseaza o pizzerie din Oradea care face livrari si la domiciliu si apelez pentru recomandare la un oradean, bineinteles.

Si pentru ca am antecedente in a tine cont de impresiile domniei voastre (vezi Dragului din Predeal), va adresez aceasta rugaminte.

Multumesc.

creiveanAUTOR REVIEW
[23.11.13 20:05:50]
»

@mirmicu:

Recomand fără ezitare Restaurantul Crinul Alb, ai pe saitul lor datele de contact.

De altfel, am şi scris despre el, pe sait.

Poftă bună!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
mirmicu
[24.11.13 11:17:57]
»

@creivean: Multumesc mult.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alex_Macedo, georgiana, mecut, mirmicu, PatriciaM*
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Oradea și împrejurimi:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.048754215240479 sec
    ecranul dvs: 1 x 1