GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Ca sa ajungeti la Manastirea Ostrov nu aveti decat sa urmati indicatorul care se afla pe drumul european care trece prin localitatea Calimanesti, se trece un pod peste raul Olt si se ajunge la un Eden aflat intre ape.
Daca Manastirea Turnu iti lasa impresia ca ai ajuns la poarta cerurilor, prin amplasarea ei intre munti, Manastirea Ostrov te aduce, prin parcul de o frumusete coplesitoare, la senzatia ca te aflii in Gradina Edenului.
Nu stiu cum arata parcul care a disparut in anii '70, odata cu inceperea constructiilor si barajelor de pe raul Olt, cand insula a fost inaltata, dar ceea ce se gaseste in momentul de fata iti imprima o dorinta de a te rupe complet de cele lumesti si a transcede in alta dimensiune.
Aceasta senzatie am mai intalnit-o o singura data, cand in urma cu mai multi ani am intrat in partea veche a orasului Ierusalim si iata ca, mult mai aproape de mine, am simtit inca o data aceasta senzatie.
Singura parere de rau pe care am incercat-o este ca cele cateva ore pe care le-am petrecut nu se pot multiplica la infinit, trecerea de la linistea coplesitoare pe care o intalnesti pretutindeni in cadrul Schitului Ostrov la tumultul vietii cotidiene fiind o rupere de lucrurile simple, esentiale pentru sanatatea spirituala a fiecaruia dintre noi, la o goana dupa nimic.
Despre istoria locului nu o sa scriu, facand-o alti useri inaintea mea, nemairamanandu-mi decat sa pun cateva poze care nu se ridica nici pe departe la frumusetea acestui colt de rai pe pamantul romanesc.
In incheiere rog moderatorul sa incarce urmatoarea melodie: http://www.youtube.com/watch?v=lM4wqVSeb8I
Trimis de cristisch2003 in 03.06.13 22:37:47
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CĂLIMĂNEŞTI-CĂCIULATA.
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cristisch2003); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 45.24560000 N, 24.34294500 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2018 O frumusete in orice anotimp Schitul Ostrov — scris în 13.12.18 de iulian68 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Apr.2016 Un paradis pe malul Oltului — scris în 23.05.16 de zlatna din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Micul paradis scăldat de apele Oltului — scris în 20.02.16 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Jul.2015 Gura de rai din insula Domnului — scris în 02.08.15 de Dania din BALş [OT] - RECOMANDĂ
- Jun.2015 Parcul Eminescu și mănăstirea de pe insulă – Ostrov — scris în 23.12.15 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Feb.2015 Liniste si pace la Schitul Ostrov — scris în 21.02.15 de bica adriana din RM .VALCEA - RECOMANDĂ
- Jul.2014 'Micul Eden' de la Calimanesti — scris în 11.07.14 de costy69* din TARGU-JIU - RECOMANDĂ