Pestera Ursilor sau "natura bate filmul"

TIPĂREȘTE

Din Timisoara este destul de simplu de ajuns la Pestera Ursilor. Poti sa faci o excursie de o zi in care ai pe indelete timp de dus-intors dar si de vizitata pestera si eventual imprejurimile.

Cel mai indicat traseu ar fi Timisoara-Arad-Chisineu Cris iar de aici iesi de pe european si faci dreapta catre Ineu-Varfurile-Lunca si de acolo mergi putin pe E79 si imediat vezi indicator cu Pestera Ursilor/Chiscau. Din Timisoara sunt vreo 240 km, deci drumul se poate face dus-intors in aceeasi zi fara nicio problema.

Noi am fost in vara lui 2008, chiar in sambata in care urma sa inceapa Campionatul European de fotbal. Odata ajunsi in Chiscau am gasit destul de usor parcarea care este special amenajata pentru turistii care vin sa vada Pestera Ursilor pentru ca sunt foarte multe indicatoare. In zona sunt o gramada de vanzatori ambulanti de la care poti sa cumperi de la suveniruri cu tematica “Pestera Ursilor”, fulare si fanioane cu inscriptionari de la diferite echipe de fotbal si pana la produse alimentare de gospodarie (suc de rosii, si de-astea). Imi amintesc ca noi ne-am cumparat o sticla de sirop de muguri de brad, demult cautam asa ceva si tocmai acolo am gasit, fara sa cautam de data asta.

Intrarea in pestera arata destul de bine. Avand in vedere ca accesul se face de pe versantul unei stanci, au fost construite scari pana la nivelul pesterii, scari care de fapt sunt mai mult decat atat, sunt acoperite si fac parte dintr-o constructie ceva mai mare lipita de versantul stancii si care din cate am vazut mai include si ghiseul de unde se cumpara biletele, un mic bar si o terasa. De pe terasa, mai ales daca prinzi o zi insorita, ai o vedere foarte frumoasa asupra imprejurimilor. Pe timp de vara totul este verde si eventual poti sa vezi localnici trudind la muncile campului.

Partea proasta este ca pestera nu se poate vizita fara ghid, iar pentru ca sa ai ghid este nevoie de un grup mai maricel. Asadar dupa ce ne-am luat biletele am asteptat pe acolo vreo jumate de ora pana cand a aparut un grup mai mare si am putut sa ne lipim. De obicei, mai ales in weekend, este plin de turisti, vin autocare in special cu copii de la diferite scoli din toata tzara deci daca ajungi acolo nu ai cum sa faci cale-ntoarsa fara sa reusesti sa vizitezi pestera din cauza lipsei de turisti.

Pestera este amenajata doar in proportie de aprox 30% din toata lungimea ei, si doar pe acest tronson se poate vizita. Dar chiar daca pare putin, partea amenajata practic este fara cusur. Luminata foarte potrivit pentru a pune in valoare cat mai bine principalele elemente de atractie, trotuar cu balustrada, siguranta maxima. Ghidul iti spune tot ce e de stiut si desigur iti raspunde la intrebari daca ai nelamuriri. Chiar la capat este un schelet aproape perfect conservat al unui urs pe langa care trotuarul face turnura de intoarcere petru ca aici se si termina tronsonul amenajat. Se pare ca la formarea pesterii inauntru au fost prinsi captivi niste ursi care blocati fiind de alunecarea de teren (sau de stancile care au blocat iesirea) si-au gasit sfarsitul in pestera, de unde si oasele si scheletele gasite. Din cate stiu nu departe de acest punct terminus pentru vizitatori se afla o „mini-prapastie” de cativa metri pe unde ar trebui sa cobori cu franghii si alte echipamente de alpinism pentru a putea explora in continuare, si doar cei specializati in domeniu au acces acolo. Este destul de greu de explicat si redat in cuvinte tot ce este pe acolo si daca nu stii la ce sa te astepti ramai pur si simplu masca pentru ca e greu de imaginat ca natura poate sa faureasca de capul ei lucruri atat de spectaculoase. Eu mai fusesem o data in urma cu vreo 20 de ani intr-o excursie cu scoala si imi amintesc ca si atunci am fost foarte impresionat si stiam oarecum la ce sa ma astept, dar sotia nu mai fusese pana atunci, si a fost de-a dreptul entuziasmata de asa minunatie.

La iesire am mai pierdut putin vremea pe acolo pentru unele mici cumparaturi si rupti de foame fiind am mers la o terasa chiar vis-a-vis de parcare unde am mancat un pastrav la gratar cu mujdei de ma ling pe buze de fiecare data cand imi amintesc.

Terminasem cu totul si avand in vedere ca era destul de devreme, la intoarcere am vrut sa vizitam si pestera Meziad. Aici a fost mai complicat pentru ca dupa ce urci cu masina pe un drum semiforestier ajungi la un punct unde trebuie sa lasi masina si s-o iei la pas pe jos, in sus pe un pârâu. Dupa ce am urcat vreo 10 min ne-am intalnit cu ghidul care se intorcea de la pestera cu un grup de turisti straini si zicea ca ar trebui sa fim cel putin 4-5 persoane pentru ca sa putem face un tur. Sau sa platim noi biletele a 5 persoane, ceea ce nu ar fi fost mare lucru, dar nevasta-mea nu prea a fost de acord avand in vedere ca eram singuri cu acest ghid care cel putin in acceptiunea sotiei nu parea „de incredere” astfel ca ea nu a vrut sa intram in pestera doar noi cu el avand in vedere ca vorba aia, eram in the middle of nowhere.

In concluzie am plecat spre Timisoara promitindu-ne ca o sa ne intoarcem in zona cand o sa avem timp sa alocam un weekend intreg si o sa putem merge si la Meziad si Scarisoara. Ceea ce din pacate inca nu s-a intamplat. Si iata ca la ora 17 (sau 18) cand arbitrul fluiera inceputul meciului de deschidere a Campionatului European de fotbal noi eram deja in fatza unui TV imens la o terasa din Timisoara cu o bere rece in fatza. Ceea ce va doresc si dumneavoastra!

---

VIZUALIZĂRI: 3451 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI