Caracal – un oraș surprinzător

TIPĂREȘTE

În timp am traversat de mai multe ori orașul din apropierea Oltului și am remarcat aspectul rural de la periferii, dar și câteva clădiri reprezentative cu o arhitectură interesantă. Treptat am mai aprofundat subiectul, am citit câte ceva despre așezare și obiectivele sale și chiar am printat o hartă cu principalele puncte de interes. Ocazia s-a ivit în această vară, la auriul grâului, când am parcurs la pas centrul orașului Caracal.

Traseul dintre Capitală și Caracal este direct și rapid, pe ruta Alexandria-Roșiorii de Vede, cei aproximativ 165 km fiind parcurși pe o șosea de calitate bună, în general. Odată ajunși în Caracal, depășim intersecția cu noua centură a orașului și pătrundem în drumul nostru spre centru mai întâi prin cartierele de blocuri. Traficul e lejer, nu sunt coloane de autovehicule în oraș, am găsit destul de ușor locuri de parcare.

Cine aude de Caracal se gândește prima dată la glumele/bancurile/întâmplările haioase care au circulat zeci de ani pe seama orașului (adevarul.ro/locale/slatin ... ce73/index.html). Cele mai multe pornesc de la întâmplări adevărate, dar greșit interpretate. Pe lângă aceste povești urbane, Caracalul are în patrimoniu o bogată zestre istorică și culturală. Voi încerca în rândurile ce urmează să vă redau puțin din istoria și atmosfera acestei așezări de câmpie.

Numele orașului Caracal. În această privință sunt vehiculate mai multe ipoteze, mulți cercetători cu probitate științifică aplecându-se asupra acestui aspect lingvistic. Controversa are două subiecte principale: originea cumană a numelui (kara-kale – „cetatea neagră”) și etimologia latină (având legătură cu vizita împăratului roman Caracalla).

Teoriile și studiile mai noi par a înclina balanța în favoarea celei de-a doua ipoteze, cea latină. Pe ce se bazează această interpretare? Pe faptul că împăratul roman Caracalla (de fapt e vorba de o poreclă a acestui împărat din dinastia Severilor datorată adoptării de către acesta a unei ținute care includea o pelerină militară) a poposit împreună cu suita imperială timp de 5 luni în anul 214 în Dacia (inclusiv la Romula Malva, colonie capitală a provinciei Dacia Malvensis, oraș antic situat la doar 10 km depărtare de Caracal), în cadrul unei ample campanii politico-administrative. Pelerina de protecție împotriva intemperiilor vremii (mintene din lână) a fost utilizată în acest areal timp de sute de ani sub denumirea caracăl (de la rădăcina cale cu sens primar de „apărătoare”), din epoca precreștină până în vremurile interbelice.

Scurte fapte istorice. Străvechi urme descoperite arheologic atestă o intensă locuire umană în întreg arealul, cu o dezvoltare intensă în epoca stărânirii romane. Înființarea orașului Romula Malva la câțiva kilometri distanță a condus la creșterea economică și socială a vicusului (satului) de pe locul orașului Caracal de azi. Așezarea se afla pe unul din principalele drumuri romane care urca de la Sucidava (vezi impresii) spre Valea Oltului, arteră comercială utilizată și în epoca medievală.

Atestat documentar într-un hrisov domnesc din 1538 satul și moșia Caracal a aparținut mult timp familiei boierești a Craioveștilor și Brâncovenilor. Organizarea unui mare bâlci anual, precum și târgul săptămânal ce se desfășurau la Caracal creează premisele căpătării statutului de „târg”. Chiar și domnul Mihai Viteazul își construiește o reședință în localitatea care devine treptat punctul central economic, politic și administrativ al județului Romanați.

Istoria orașului își urmează cursul trecând prin etapele definitorii ale formării statului modern românesc. Nu lipsesc întâmplări cu panduri de la 1821, povești cu haiducul Iancu Jianu, participări la Unirea Principatelor, la Războaiele de Independență și Reîntregire.

Plimbare prin orașul Caracal

Am parcat autoturismul în două locuri diferite pentru a avea acces cât mai facil la monumentele pe care doream să le văd. Am început în zona străzii Iancu Jianu, adevărată rezervație urbană de arhitectură, apoi m-am mutat în arealul Pieții Victoriei. Am vizitat un muzeu și o biserică interesantă, am văzut monumente și case vechi, m-am învârtit prin parcul orașului, pe lângă teatru și foișorul de foc. Dar să pornim la drum!

Muzeul Romanațiului – Casa Iancu Dobruneanu. Principalul muzeu al orașului este găzduit de casa nepotului lui Iancu Jianu, o frumoasă clădire cu fațada tratată în stil neoclasic. Casa boierească a fost construită la sfârșitul veacului al XIX-lea, având o frumoasă copertină metalică și un fronton semicircular ornamentat care a avut în alte vremuri montat un ceas în mijloc. Din 1990 aici a fost instalat Muzeul Romanațiului, având o bogată secție arheologică.

Casa memorială „Iancu Jianu”. Pe cealaltă parte a străzii se află casa construită de boierul Costache Jianu, tatăl viitorului haiduc Iancu Jianu, undeva la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Clădirea are aspect general de culă (casă fortificată) prin zidurile groase, uși solide de stejar, camere de locuit situate la etaj. A fost reconstruită în 1957 deoarece era deteriorată grav și transformată în casă memorială. Acum e închisă (din 2008), iar autoritățile se chinuie efectiv de câțiva ani să o restaureze (realitateaoltului.ro/2017 ... peti-la-caracal). Nu am putut intra în curtea largă, iar vegetația bogată m-a împiedicat să văd fațada casei.

Biblioteca Municipală „Virgil Carianopol”. Purtând numele poetului născut la Caracal (linia1.ro/despre-virgil-c ... ului-caracalean) biblioteca orașului a primit acest spațiu în 2002, actualmente clădirea fiind beneficiara unui proiect de restaurare. Frumoasa casă edificată la finele secolului al XIX-lea este încadrată drept monument istoric arhitectural de categoria B, aici funcționând Administrația Financiară a județului Romanați. Atrage atenția frontonul cu decorațiuni vegetale de culoare bleu, dar și ceasul marca „Paul Garnier”. În curte se află amplasat Monumentul eroilor administrației financiare, înălțat în 1922.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului”. După ce am traversat strada Mieilor, pe lângă o mare piață agroalimentară cu un aspect de bâlci, o combinație între modern și rural, am ajuns la cea mai impunătoare biserică a orașului. Construită în 1839 și restaurată la 1910 de Primărie și familiile înstărite ale urbei biserica este spațioasă, deține o frumoasă catapeteasmă din lemn de stejar și frumoase icoane ferecate în metal. În interior a fost înmormântat Iancu Jianu, dar în timpul lucrărilor de restaurare de la 1910 lespezile funerare ale haiducului și rudelor sale au fost încastrate în pereții exteriori ai lăcașului, iar osemintele strămutate în cimitirul orașului (ziarullumina.ro/actualita ... jianu-8747.html). Am discutat vreo 15 minute cu preotul paroh care mi-a vorbit numai de bine despre oamenii și monumentele urbei.

Primăria orașului Caracal. Situată în Piața Victoriei, lângă un mic parc și un loc modern de joacă pentru copii, clădirea Primăriei datează de la 1870 și se încadrează în programul arhitectural al sfârșitului de secol al XIX-lea. În spatele construcției se află un mic spațiu verde, un bazin-fântână arteziană, două alei umbroase prevăzute cu bănci și bustul lui Tudor Vladimirescu (sculptor Vasile Năstăsescu, anii '70 probabil).

Monumentul Eroilor. Parcul din Piața Victoriei are drept punct central acest monument este închinat ostașilor din Romanați care s-au jertfit pe frontul Marelui Război. Operă din 1926 a sculptorului Ioan Schmidt-Faur e format din trei grupuri statuare. Compoziția centrală reprezintă un soldat în poziție de atac, însoțit de o „Victorie” – o femeie care duce steagul României, iar celelalte două grupuri ne înfățișează scene de luptă.

Teatrul Național. În spatele Primăriei descoperim clădirea restaurată a Teatrului Național, edificată la sfârșit de secol al XIX-lea – început de secol al XX-lea după planurile arhitectului austriac Franz Billek. Un stil arhitectural combinat (baroc cu renascentist) ne încântă privirile, fațadele bogat decorate cu motive vegetale, animale și personaje umane dau o aură deosebită edificiului cultural (cniptcaracal.ro/index.php ... stefan-iordache). În față e amenajat un scuar cu o fântână decorativă.

Biserica Domnească. Mergând pe lângă teatrul caracalean, pe str. Mihai Viteazul, vis-a-vis de Școala de Băieți Nr. 1 (cea mai veche din oraș, 1832), descoperim într-o curte, ascunsă după o clădire lungă, cea mai veche biserică a așezării. Construcția include cărămizi și fragmente de piatră aduse de la Romula, lăcașul fiind ridicat în secolul al XVI-lea și purtând hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Unii istorici susțin că ar putea fi ctitorie a lui Mihai Viteazul. În preajma bisericii se pot vedea urmele zidurilor care împrejmuiau curtea domnească a lui Mihai Viteazul. Biserica e încuiată, dar ne aflăm pe dealul Protosenilor și avem deschidere spre spațiile verzi ale orașului.

Foișorul de Foc. În același areal, la 150 de metri – pe strada Bicaz, găsim turnul construit la 1901 (arhitect Remus Iliescu) cu scopul de supraveghere a orașului împotriva declanșării incendiilor. A funcționat circa 40 de ani cu acest scop, de pe platforma circulară aflată în vârf fiind anunțate la timp aceste nenorociri.

Concluzii. Cam acestea ar fi în principal monumentele și obiectivele văzute în arealul central al Caracalului. Bineînțeles, am mai zărit câteva statui, vreo două biserici, Palatul Justiției (sediu al Tribunalului Romanați construit în stil neoclasic la 1896), m-am plimbat prin parcul „Constantin Poroianu”, am mâncat niște cârnați prăjiți delicioși cu mămăligă la o autoservire, m-am învârtit în jurul centrului de informare turistică care era închis la mijlocul săptămânii.

Mi-a plăcut ce am văzut în Caracal, oamenii păreau liniștiți și preocupați de treburile zilnice, nu era aglomerație pe nicăieri (cu excepția pieței centrale), o parte din clădirile istorice sunt cuprinse în programe de restaurare. Însă mai e de lucru...

Informații interesante și utile găsiți pe site-ul cniptcaracal.ro.

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 1694 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI