La pas prin Dubrovnik

TIPĂREȘTE

Pe AFA s-u scris 22 reviewuri despre Dubrovnik, din care două de excepţie. Cele postate de Crismis, v. aici, şi cel scris de Marian Preda. v. aici sunt adevărate monografii ale oraşului. Informaţii valoroase au dat Zlatna şi Costy69 iar la ˝şi alţii˝ figurez şi eu. Pentru cei care vor să viziteze Dubrovnikul pentru a merge în cunoştinţă de cauză, nu strică să citească principalele reviewuri care conţin date istorice, geografice, politice.

Am fost la Dubrovnik în 2012 într-o excursie de şapte zile din care a plouat şase jumătate. Am postat două poze cu Dubrovnikul într-o mare de umbrele pe ploaie aşa cum puţini l-au văzut. Cât despre golful Kotor despre care de curând am scris un review v. aici, atunci era acoperit cu o plapumă de nori care nu m-a lăsat să văd ce frumuseţi ireale ascunde.

Nici acum timpul nu a fost prea grozav. Încă înainte de a ajunge la Dubrovnik pe geamurile autocarului se prelingeau lacrimi grele de picături de ploaie. La coborâre mi-am dat seama că nu va fi diluviu aşa că nici n-a trebuit să scot umbrela din poşetă decât de 2-3 ori. În general a alternat soarele cu răpăieli scurte de ploaie. În reviewul pe care îl scriu nu am de gând să fac copy-paste după ce au scris cei enumeraţi mai sus sau să-mi intercalez câteva cuvinte printre rândurile lor, nici să reiau ce am scris eu în 2012. Am să mă limitez la o vizită simplă, un turist oarecare care nu are timp să aprofundeze, are la dispoziţie numai câteva ore şi nu urcă pe ziduri din varii motive. El vrea să intre doar în atmosfera medievală a sec XIII-XIV.

Dubrovnikul, numit până în 1918 Raguza este un oraş- muzeu din Croaţia care se arată ochilor perfect conservat. În realitate a trecut prin mari încercări: cutremure catastrofale, asedii de lungă durată (niciodată zidurile sale nu au putut fi străpunse) şi mai recentul război sârbo-croat din 1991 în care fără discernământ au fost distruse monumente ale patrimoniului universal. Asediul a durat 80 de zile dar bombardamentele au ţinut aproape doi ani, timp în care unele din clădirile istorice au fost dărâmate. Se şi spune că la toate clădirile a fost distrusă ˝a cincea faţadă˝ (acoperişul), necesitând refacerea lor cu ţigla roşcată care dau marca Dubrovnikului văzut din depărtare. Cele mai importante edificii medievale cum sunt catedrala, palatul rectorilor, palatul Sponza, turnul cu ceas, statuia lui Orlando, printr-o minune au suferit doar stricăciuni minore.

Întregul oraş vechi fiind inclus din 1979 în Patrimoniul Mondial Cultural şi Natural imediat după terminarea războiului i s-au alocat fonduri şi refacerea lui a fost făcută doar în câţiva ani. De fiecare dată oraşul a renăscut din ruine ca pasărea Phoenix şi astăzi Dubrovnikul se arătă lumii aşa cum era el în Evul Mediu.

Primul contact îl ai de pe şosea de la înălţime când vezi jos o aglomerare de acoperişuri roşii toate la fel, puse după 1995 cu ocazia restaurării de după război. Autocarul a oprit destul de aproape de intrarea în oraşul- cetate, fost oraş-stat, practic sub zidurile ei. Primul lucru pe care l-am văzut au fost nişte bastioane (fortul Minceta) care legau zidurile de apărare impresionante prin dimensiuni şi soliditate. Pe zidurile care ajung la înălţimea de 25m, lăţime de 6m şi lungime de 2 km circulau oameni pe care-i vedeam aproape punctiform.

Am străbătut un pod din sec. XVşi am intrat pe poarta ogivală Vrata Pile practicată în zidul de piatră. În Evul Mediu podul se ridica în timpul nopţii şi cheia porţii era păstrată până dimineaţa de cneazul (rectorul) oraşului. Deasupra porţii de intrare este sculptat Sf. Vlaho patronul oraşului din 972, opera aparţinându-i lui Ivan Mestrovic, acelaş care a sculptat în 1937 statuia ecvestră a regelui Carol I. Sveti Vlaho, episcop şi martir era cinstit în toată peninsula balcanică. El s-a născut în Armenia şi a murit martirizat în anul 316. În limbile albaneză şi croată Vlaho înseamnă valah dar nu am găsit altă legătură cu populaţia proto-română din peninsula Balcanică.

Am intrat într-o curte interioară din care se poate urca pe ziduri iar pe o altă latură, după ce cobori câteva trepte, o altă poarta te duce în cetate. Depăşind această poartă, brusc am fost transpusă în Evul Mediu timpuriu. În faţa ochilor se deschidea un bulevard lung, larg, pavat cu dale de marmoră. Pe ambele laturi erau construcţii vechi perfect întreţinute armonioase şi solide. Una este să mergi într-un sit arheologic în care găseşti ruine pe baza cărora încerci să-ţi imaginezi cum a fost când acolo exista o civilizaţie şi alta este în cazul Dubrovnikului şi Kotorului în care viaţa pulsează şi astăzi. Strada se numeşte Stradun sau Placa şi datează din sec. XIII. A fost construită peste un canal de mică adâncime care separa oraşul de o mică insulă împădurită. Canalul a fost umplut cu pământ şi acoperit cu dale de marmură. Stradun este cuprins între Poljana Paska Miliceva la intrare si Luza sau piata logiilor la capatul dinspre poarta Ploce . M-am mirat că toate clădirile de pe această stradă erau uniforme sugerând că aveau la bază un proiect unic şi m-am întrebat ce reguli de urbanistică au dominat în sec. XII că doar n-or fi avut PUZ? Ba da, era o reglementare strictă care nu permitea nicio abatere în privinţa regimului de înălţime şi suprafeţei clădirii.

Primele clădiri construite în anii 1300-1400 au fost distruse la cutremurele din 1520 şi 1667 şi ce a mai rămas din oraş într-un incendiu survenit la mică distanţă în timp. Toate clădirile au două etaje şi mansardă. La parter erau magazine cu o uşă de intrare cu boltă şi o fereastră pentru servit marfa în spatele cărora era depozitul, la etajul 1 era ceeace numim noi living, la etajul doi camerele de locuit şi la mansardă din raţiuni de limitare a incendiilor, bucătăria. În capătul străzii la o distanţă de vreo 300m am zărit, mai mult am bănuit din cauza depărtării, un turn înalt cu ceas.

Prima construcţie pe care am întâlnit-o pe partea dreaptă este Fântâna lui Onofrio (a fost arhitectul oraşului) prin care se aducea apă în oraş printr-un viaduct lung de 12 km încă din sec. XV. Fântâna este un dom de mari dimensiuni cu 16 guri de apă de munte care funcţionează şi astăzi. În timpul deselor asedii a fost singura sursă de apă potabilă a oraşului. A fost distrusă la marele cutremur din 1667 şi refăcută după planul iniţial. Pe partea stângă sunt două biserici care par legate una de alta. Prima este Biserica Sf. Saviour (Iisus Mântuitorul) construită după cutremurul din 1520 ca semn al recunoştinţei că nu a fost distrus întregul oraş Raguza. Medalionul de deasupra intrării consemnează aceasta. În interior este în stil gotic având o boltă cu nervuri dar exteriorul este baroc. Biserica nu este funcţională, aici organizandu-se expoziţii temporare.

A doua este Biserica Franciscană care a fost construită în stil romanic târziu începând cu 1317 de călugări franciscani (fraţii minor). Cutremurul din 1667 a distrus-o dar a fost restaurată în stil baroc. A fost salvat din cutremur numai portalul care conţine o lunetă cu o sculptură, o Pieta în relief alături de Sf. Ioan Botezătorul şi Sf. Ieronim. Deasupra lunetei este chipul lui Iisus. În interiorul bisericii sunt picturi şi sculpturi valoroase. Altarul principal baroc este încadrat de coloane de marmoră răsucite iar cele laterale sunt de marmoră neagră având în interior picturi în ulei. Am remarcat o icoană pe un fond albastru. Orga este de mari dimensiuni şi se află deasupra uşii de intrare. Pe lângă biserică a funcţionat o farmacie a treia ca vechime din lume. Din 1938 în farmacie funcţionează un muzeu în care sunt expuse mojare, sticluţe cu poţiuni, reţetare, ustensile farmaceutice, manuscrise. Intrarea costă 3 eu.

În faţa farmaciei este o logie cu arcade care dă în grădina mănăstirii, cea mai veche din Raguza, din sec. XIV. Biblioteca mănăstirii franciscane deţine 70000 volume tipărite şi 1500 manuscrise, 22 volume de corale bisericeşti din sec. XV-XVII. Mănăstirea franciscană a fost atinsă în timpul războiului sârbo- croat din 1990 dar călugării au pus la adăpost obiectele de valoare.

După vizitarea complexului mănăstirii franciscane am străbătut Stradunul printre cele câteva zeci de clădiri-palate medievale cu două etaje. Aici trebuie să spun că pe întreaga stradă sunt înşiruite cafenele, pizzeria, terase iar la parterul clădirilor sunt tot felul de magazine de lux.

Am ajuns în piaţa Luza sau a Logiei, punctual termis al Stradunului în care sunt grupate cele mai valoroase clădiri din oraş. Aici am admirat palatul Sponza construit în sec. XVI. După ce a trecut prin diverse destinaţii, astăzi găzduieşte Arhivele Nationale care cuprind colecţii de documente din istoria zbuciumată a oraşului. În curtea sa se desfăşoară în fiecare an între 10 iulie şi 25 august festivalul Libertas. Tot în această curte este o inscripţie ˝Nu am voie să înşel sau să folosesc greutăţi false atunci când cîntăresc marfă, Dumnezeu mă vede.˝

Palatul Sponza, pe lângă evenimentele culturale este gazda unei serie de ceremonii cu rădăcini medievale, de ex. înmânarea cheii oraşului. În curtea palatului Sponza au loc expoziţii temporare de pictură. În piaţa Luza se află biserica Sf. Vlaho, construită în sec. XVIII în cinstea patronului oraşului. În fiecare an pe 3 febr. are loc o procesiune în care statuia de argint a sfântului scăpată miraculous dintr-un incendiu este scoasă din biserică şi purtată pe străzi. În faţa bisericii este Columna lui Roland , o statuie care înfăţişează un cavaler înveşmântat în costum de epocă purtând scut şi sabie. Legenda spune că în sec. VIII acest cavaler a salvat Dubrovnikul de piraţii sarazini. Punctul terminus al străzii Stradun este [b ]turnul cu ceas sau turnul clopotniţă construit în sec XV cu o înălţime de 35m. Palatul rectorilor este cea mai importantă clădire din oraş. Construită cu logie în 1453 de arhitectul oraşului Onofrio a suferit o explozie urmată de un teribil incendiu (aici era pulberăria). În palat locuia cneazul (rectorul) ales să conducă oraşul timp de o lună de zile. În această lună el nu avea voie să părăsească palatul sau să-şi vadă familia şi prietenii pentru a se evita astfel traficul de influenţă. În palat o inscripţie care mai există şi azi îi amintea de această îndatorire ˝Uită problemele personale, concenteaza-te pe cele publice! ˝ În urma refacerii palatului de mai multe ori, astăzi se prezintă ca un amestec de stiluri: baroc, gotic, renascentist. În prezent palatul e un muzeu care conţine picturi, sculpturi, piese de mobilier care sugerează ambianţa în care locuia nobilimea şi burghezia Dubrovnikului medieval.

În apropierea palatului rectorilor este o piaţă de fructe şi legume construită pe locul unor clădiri demolate de cutremur. În mijlocul ei este statuia celui mai mare poet raguzian Gondulic care a trăit la sfârşitul sec. XV. Catedrala dominicană Velika Gospa închinată Fecioarei Maria a fost construită după marele cutremur pe locul unei bazilici bizantine care se pare că a fost făcută de Richard Inimă de Leu salvat dintr-un naufragiu de raguzieni. Săpături arheologice făcute după ultimul cutremur din 1979 au scos la iveală zidurile unei bazilici romane din primele secole de creştinism. Catedrala este impresionantă ca dimensiuni şi are o cupolă grandioasă. În interiorul baroc sunt fresce şi picturi célèbre, printre care un Tizian cu Înălţarea, o Fecioară Maria de Rafael. În trezoreria catedralei se află o bucăţică din Sf. Cruce încrustată în pietre preţioase, moaştele mâinii şi craniul Sf. Vlaho, o icoană a Doamnei noastre din port şi alte relicve de mare importanţă.

În apropierea catedralei este portul vechi la care se ajunge trecând pe sub clopotniţă. Acum este plin de ambarcaţiuni moderne dar cu sute de ani în urmă nicio navă inamică nu putea pătrunde datorită forturilor de apărare San Ioan şi Revelin. În aceste forturi funcţionează Acvariul şi Muzeul Maritim.

Dubrovnikul este un oraş scump, mai scump decât Kotor şi la o distanţă apreciabilă faţă de preţurile din Budva sau Ulcinj din Muntenegru.

După terminarea vizitei, cum mai aveam la dispoziţie jumătate de oră până la plecarea autocarului am mâncat pe o străduţă mai dosită înafara ariei principale de vizitare o pizza ragusiană dată în două (avea şi fructe de mare), două beri mici locale şi două cafele care ne-au costat 25 eu şi e departe de a ne fi săturat. Ne-am plimbat puţin pe străduţele întortochiate şi încă foarte animate în septembrie. Am căscat ochii la vitrinele magazinelor, am luat trei magneţi şi un calendar pe 2017 şi pe ocolite ca să mai sorbim din atmosfera oraşului am ajuns din nou la poarta Pile la locul de întâlnire.

Cei care au urcat pe ziduri ne-au spus că traseul e mult mai scurt şi mai uşor decât cel din Kotor (aici zidurile au 2 km lungime, la Kotor 4.5 km).

Şi pentru că veni vorba de Kotor, care oraş mi-a plăcut mai mult? Grea întrebare. Kotor este mai diversificat cu multe piaţete în jurul cărora gravitează biserici şi palate architectural diferite, în timp ce Dubrovnik prin acel bulevard pavat cu marmoră dealungul căruia sunt înşirate clădiri aproape identice este mai sobru, respiră forţă, disciplină şi în acelaş timp armonie. Stiţi ce? Mergeţi şi vedeţi, comparaţi şi trageţi concluziile. Eu aş fi fost mult mai săracă mental şi sufleteşte dacă nu făceam această excursie.

---

VIZUALIZĂRI: 5621 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI