ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.06.2012
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Iasi
ÎNSCRIS: 10.08.11
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
MAY-2012
DURATA: 4 zile
cuplu fara copii
2 AD. + - COPII

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Clujul si imprejurimile sale

TIPĂREȘTE

M-am tot gandit cum sa scriu acest set de impresii de spre Cluj, am citit si ce au avut de spus ceilalti care au facut-o inaintea mea si pana la urma m-am hotarat, fara prea multe date tehnice ci doar o povestire simpla a celor experimentate de noi in cele patru zile in care am stat acolo

Aceasta mini excursie la Cluj ne-a deschis chiar sub ochii nostri un minunat oras.

Chiar daca l-am prins in plin sezon de amenajari noi ne-am simtit foarte bine. Trebuie insa sa recunosc ca nu ne-am limitat la oras ci ne-am aventurat si prin imprejurimi (Feleac, Turda, Cheile Turzii dar si padurile din zona).

In prima zi, adica joi dupa 2 ore de odihna, am zis sa iesim sa vedem ce are de oferit Clujul pe timp de seara si unde in alta sa ne duca pasii daca nu in centrul orasului.

Fiind noapte de acum, nu am intampinat probleme nici in trafic si nici cu locurile de parcare (pe timp de zi am vazut ca este foarte aglomerat). Am vazut in cateva ore Primaria, Teatrul National, zona Casei de Cultura a Sudentilor (Piata Octavian Goga) si Piata Unirii cu Biserica Sf Mihail.

A doua zi ne-am rezervat-o pentru Turda, Potaissa Castrum si Cheile Turzii.

Ne-a placut foarte mult [salina Turda], este foarte bine intretinuta, amenajata si iluminata insa mi-ar fi placut sa vad mai multe locuri de joaca pentru copii si un loc de luat masa. Nu pot spune ca este salina mea preferata din Romania dar este un loc ce merita vizitat. De remarcat este faptul ca baza de tratament este amenajata separat pentru a beneficia si de ceva liniste iar intrarea in ea se face doar pe baza de recomandare medicala.

Pretul de intrare in salina este accesibil tuturor, 15 lei de adult, copii, elevii si sudentii beneficiind de tarife reduse.

Coborarea in salina se poate face si pe scari dar si cu un lift panoramic, noi l-am folosit la urcare.

Dintre toate psibilitatile de distractie noi am incercat plimbarea cu barca pe lac, 10 lei/30 de minute.

[Potaissa Castrum], casa Legiunii a V a Macedonica este un loc incarcat de istorie dar din pacate lasat in paragina. Drumul de acces este destul de rau si slab semnalizat, iar sit-ul propriu zis are un singur panou care te informeaza asupra locului in care te afli dar nu ofera nici un fel de informatii.

[Cheile Turzii]-un loc minunat pe care-l poti explora in voie contra unei taxe de 3 lei de persoana. Se intinde de-a lungul raului Hasdate si are o lungime de 1,2 km. Exista mai multe trasee, noi l-am ales pe cel mai scurt, care incepe de la Cabana Cheile Turzii, intrucat am ajuns in zona pe la ora 4 dupa amiaza. In doua ore eram deja in cealalta parte a cheilor, in satul Petrestii de Jos.

Cheile sunt declarate monument UNESCO si din cate am inteles in acea zona sunt o multime de pesteri, din pacate noi nu am vazut nici una.

De remarcat este faptul ca sunt amenajate podete iar in zonele mai dificile sunt prinse “cordoane” de siguranta. Mi-ar fi placut sa urmez circuitul crestelor care este de departe cel mai spectaculos dar dura aproximativ 4 ore.

Mi-a placut foarte mult salbaticia acestor chei si sper din tot sufletul sa nu-si piarda din frumusete (si aici ma gandesc la interventia semenilor nostri) iar cei ce le calca trebuie sa aiba in vedere ca frumusetea lor consta chiar in faptul ca nu au fost invadate excesiv de om.

In aceeasi zi dar pe seara ne-am plimbat prin parcul central insa din pacate am prins un meci de fotbal pe Cluj Arena si zona era intesata de suporteri.

Ziua a 3 a ne-am rezervat-o in prima parte [ Muzeului Etnografic], sectia in aer liber. Frumos amenajat si intretinut dar cu putine exponate (spun aces lucru prin comparatie cu Muzeul Satului si Dumbrava Sibiului). Taxa de intrare nu am platit intrucat era in plina desfasurare “seara muzeelor” care a inceput aici de sambata dimineata, am platit in schimb taxa foto si o brosura pentru a avea ceva informatii.

Ziua a continuat cu o plimbare prin padurea Faget, dealul Feleacu, am urcat si coborat dealurile, am facut poze minunate de deasupra Clujului, am trecut prin catunul Micesti. Am vazut multe locuri frumoase, probabil multe dintre ele nu sunt calcate de turistii de weekend dar pentru ca am prins o vreme frumoasa am zis ca se merita sa vedem si ce frumuseti se ascund de ochii lumii.

Din cele citite si auzite prin aceste paduri din jurul Clujului sunt o multime de izvoare noi am gasit vreo trei, iar din unul din ele am baut si noi o apa buna si rece.

Mai pe seara ne-am intalnit cu niste amici la restaurantul Chios din Parcul Central, unde ne-am odihnit picioarele dupa orele de mers si ne-am incarcat bateriile intrucat am pornit la pas prin oras deoarece nu vroiam sa pierdem seara muzeelor.

Am vizitat doar doua muzee, cel de Arta (de unde au scos colectia permanenta si au expus niste tablouri care cu greu se incadrau in arta) si Sectia acoperita a Muzeului Etnografic unde principala atractie nu erau exponatele specifice ci o colectie impresionanta de lego-uri.

N-am inteles legatura dintre etnografie si Lego dar ca sa atragi vizitatori faci orice probabil. Un lucru care m-a uimit insa si mai tare a fost “bunavointa” muzeografilor care nu prea au vrut sa ne impartaseasca din cunostintele lor despre exponate si ne-au invitat sa cumparam un ghid de la intrare cu 14 lei. Si poate n-am fi cerut explicatii daca exponatele ar fi avut vreo placuta informativa asa cum se practica de obicei prin muzee.

In a patra zi am avut nefericirea sa “vizitam” si Spitalul de Urgenta intrucat plimbarile prin paduri ne-au adus si doua capuse, dar nu am pierdut prea mult timp acolo insa a fost suficient incat sa ne dea programul de duminica peste cap. Aveam in plan sa vizitam Gradina Botanica dar ce sa-i faci, se mai intampla si lucruri nedorite.

Despre locuri de luat masa in Cluj nu am prea multe de spus intrucat noi fiind mai tot timpul pe fuga nu am avut timpul efectiv sa mergem la restaurant, Chios a fost singurul la care am fost si noua ne-a placut.

Cu siguranta vom mai reveni in Cluj si cu alta ocazie intrucat ne-au ramas multe locuri de explorat, mai ales ca acest oras are multe de oferit tuturor.


[fb]
---
Trimis de elena_iasi in 04.06.12 00:56:45
Validat / Publicat: 04.06.12 13:09:08
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CLUJ.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 7765 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elena_iasi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Salina Turda, vedere de sus
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 9900 PMA (din 12 voturi)

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

haiduc
[04.06.12 21:43:41]
»

@ elena_iasi

Frumos, util si votat! : -))

Vad in poze ca sunte-ti imbracati cu haine potrivite si totu-si va "gustat" capusa.

Dupa gripa aviara si porcina vara asta au aparut capusele. Nu pot avea o vacanta ne-ingrijorata? : - ( (

Te rog cateva cuvinte de-la o persoana experimentata despre " tratamentul " primit.

Sunt putin ingrijorat pentru cei 4 nepotei micuti.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Alina Morar
[04.06.12 21:58:33]
»

Ma bucur ca v-a placut la Cluj si sunt mirata cum de ati ajuns pe la Micesti si pe acele dealuri, pe unde noi deseori mergem la "iarba verde". Mai ales ca in zona e si un parc de animale, un fel de zoo, poate ati trecut pe langa el.

Data viitoare, cand mai veniti prin Cluj, sa nu ratati inca o plimbare prin Parcul Central, Parcul Mare cum il numesc clujenii, deoarece s-au finalizat lucrarile de renovare a Cazinoului. E langa lac, de la Chios unde ati fost voi, se vede.

Foarte frumos a iesit.

Intradevar Clujul e tot in santier, dar... merita si se vede!

In fiecare zi rasare cate un nou parc.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
elena_iasiAUTOR REVIEW
[04.06.12 22:31:08]
»

@Alina Morar: Cum de am ajuns pe coclaurii aia... ehhh... noua ne place sa facem ce nu fac multi, sa vedem ce nu vad multi, sa fim mai altfel decat turistii obisnuiti care viziteaza un loc nou. Asta nu inseamna ca nu am trecut in revista si centrul istoric, l-am "calcat" chiar in prima seara.

Am vazut intr-adevar un semn pentru zoo dar nu intra in planul nostru si oricum am fost fara copil si el ar fi fost mai interesat de acest loc.

Si trebuie sa recunosc ca am fost indrumati si de cativa clujeni sa o luam si pe dealuri si prin paduri.

Si apoi un review de genu "Am fost in orasul X si am vizitat centrul", cu multe detalii tehnice si arhitecturale despre fiecare cladire patrimoniu istoric s-au mai vazut.

Mi-ar fi placut sa intram la observatorul astronomic dar din cate am vazut nu e accesibil publicului.

Trebuie sa recunoastem ca vedere mai frumoasa asupra Clujului, numai de de dealul Feleacului avem. Daca am fi asteptat seara ar fi fost si mai frumos sunt sigura.

Abia astept sa revenim la Cluj ca ne-au mai ramas multe de vazut si multe de facut.

Si apoi din punct de vedere al asezarii in spatiu geografic, Clujul se aseamana mult cu Iasul si trebuia sa-i exploram si imprejurimile.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
elena_iasiAUTOR REVIEW
[04.06.12 22:49:55]
»

@haiduc: Nu-i chiar asa grav pe cum pare. Mai ales ca eu sunt la a doua experienta de acest gen, ambele in luna mai.

Tratament doar profilactic, dat de la Infectioase cu antibiotic (atat la Iasi cat si la Cluj am primit aceeasi recomandare, doar antibioticul difera).

Dupa a doua "intalnire" mi-am luat un spray (nu stiu cat e de eficient) si am continuat plimbarile prin paduri, doar n-o sa renuntam la aerul curat din pricina unor insecte.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
coromant
[05.08.12 19:31:48]
»

Salina Turda nu este altceva decat marketing. Este mica, nu are un loc unde poti sa mananci ceva, nu poti bea o apa sau un suc sau o cafea. Spatiul in care este salina este mic si nu are ventilatie naturala ca salina Praid sau Slanic.

Intr-un cuvant este un loc doar de bifat. Eu m-am simtit rau in salina, am avut un moment in care abia am putut respira nu aveam aer suficient.

Pacat de investitie (acolo e pinguinul boc) deci trebuia facuta.

Recomand tuturor celor care vor cu adevarat sa faca tratament, salina Praid si Slanic.

Nu veti regreta.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmaster0
[05.08.12 19:48:39]
»

@coromant: acelaşi sfat: asteptam impresiile tale de acolo scrise ca review nou. Procedand astfel, ai ocazia ca prin notele si evaluarile proprii sa contribui la o medie mai reprezentativa a acestei destinatii. Daca doresti, copiaza textul de mai sus si reincarca-l folosind linkul ADAUGA IMPRESII NOI (vezi imediat mai jos)

elena_iasiAUTOR REVIEW
[05.08.12 22:02:23]
»

@coromant: Dupa cum bine ai citit si in review-ul meu si eu am mentionat lipsa unui restaurant sau a locurilor de joaca pentru copii.

Intr-adevar nu este salina mea preferata, dar este un loc bine amenajat ce merita vizitat.

Din pacate in aceasta salina nu am simtit nici mirosul si nici gustul sarii asa cum s-a intamplat in vizitele noastre la Targu Ocna sau Ocnele Mari.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
tudort
[04.09.12 20:13:16]
»

@elena_iasi: Amenajarile sunt impresionante ca sume cheltuite, dar in pacate salina din Turda nu mai e ce a fost pe vremuri, dupa ce au transformat-o recent in parc de distractii si bâlci... Lumea venea acolo pentru liniste, aerul deosebit, expozitii de pictura si pentru a vedea atmosfera unor secole trecute, nu sa se dea cu caruselul, sa joace bowling sau baschet ca acuma.

Loc ar fi destul, dar a fost ocupat cu toate acele instalatii de prost gust, iar aerisirea naturala a incetat dupa ce au amenajat actuala intrare dinspre Durgau, prin care pe vremuri se asigura o ventilatie naturala.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alina Morar, coromant, elena_iasi, haiduc, tudort
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Clujul şi împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.057435989379883 sec
    ecranul dvs: 1 x 1