GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
[Muzeul Farmaciei] Un muzeu care m-a surprins
Nu știam că există acest muzeu în Oradea, pentru că pe site-ul visitoradea.com el nu este promovat! :(Pe acest site pot fi găsite doar obiective promovate de Primăria orașului.
Despre Muzeul Farmaciei am aflat întâmplător, de la doamna care face lumânări artistice, deținătoarea atelierului „Luminart” , din Cetatea Oradei, despre care am scris aici, pe care – și de această dată – am vizitat-o.
Adresă muzeu: Calea Republicii 33, Oradea; număr de telefon: 077612 7141.
Muzeul este situat în clădirea fostei mănăstiri a mizericordienilor, are patru încăperi și a fost deschis oficial pe 18 mai 2019.
Când am ajuns noi, muzeul era închis, însă, pe ușă era afișat un nr. de telefon la care puteam suna și anunța dorința noastră de a-l vizita, lucru pe care l-am și făcut! În max. 20 min. a apărut tânărul custode al muzeului care, din lipsă de personal trebuie să-și împartă timpul între „Complexul Baroc” – aflat la o oarecare distanță - și acest mic muzeu, ambele obiective aparținând și fiind tutelate de Episcopia Romano-Catolică, nu de primăria Oradei.
Imediat ce am intrat m-a încântat atât mobilierul specific vechilor farmacii bucureștene, pe care-l știam din copilărie, cât și recipientele mici - borcănașe, sticle și sticluțe colorate, sau albe, din porțelan, mojare și multe altele - toate aranjate pe mobilierul compus din rafturi înguste care „îmbrăcau” pereții spațiului. Acest tip de farmacii a funcționat în Bucuresți cam până prin anii ’72... max. ’75, dacă-mi aduc bine aminte:-??
Uitându-mă spre tavanul boltit, am observat că acesta era scorojit și părea că ar trebui să fie zugrăvit... însă, custodele ne-a spus că acesta arată astfel după restaurarea care s-a terminat în 2019. Cu ocazia lucrărilor de renovare, după ce s-au scos numeroasele straturi de zugrăveală așternute de-a lungul timpului, pe tavanul boltit al oficinei au fost descoperite porțiuni din pictura murală inițială.
Privind mai atent am observat - cam vag, e adevărat și cu oarece efort de imaginație - într-adevăr, silueta zeiței Hygeea din mitologia greacă, cea a sănătății și curățeniei. În jurul ei sunt doi îngeri, iar ea ține în mână floarea zeilor, un trandafir roșu. Decorul interior al oficinei este inspirat din mitologia greco-romană.
Ne-a mai spus că în actualul muzeu a funcționat una dintre cele mai vechi şi mai cunoscute farmacii orădene, deschisă fără oprire vreme de 250 ani în centrul oraşului și că ea a aparținut - din anul 1795 - „Ordinului Misericordian” . A funcționat și ca spital în acele vremuri, iar călugării mizericordieni au denumit-o, la înființare, Apotecha Rodia, nume care apare și pe plăcuța informativă de la intrare. Am mai citit pe net că acest ordin
”își avea centrul în orașul spaniol Granada, de aici numele Rodia (granada, în limba spaniolă), același pentru toate farmaciile ordinului, ca cea din Timișoara și Satu Mare. Pe emblema Ordinului Mizericordienilor se află imaginea unei rodii despicate, perfect rotunde, în care se văd semințele, având deasupra o cruce și o stea. Pentru călugării mizericordieni rodia era o metaforă a „bisericii care poate uni oameni diferiţi într-o singură credinţă, asemeni rodiei sub a cărei coajă se află”
Aveam informații vagi despre acest ordin – mai precis despre sensul cuvântului, care înseamnă „îndurare/milostivire” - și, ca să aflu ceva mai mult, am intrat pe net și am citit că este vorba despre:
Ordinul Ospitalier al Sfântului Ioan al lui Dumnezeu, acronim O. H., este un ordin călugăresc romano-catolic înființat în 1572. Călugării aparținători ai acestui ordin sunt cunoscuți drept frații milostivi sau mizericordieni. Ordinul deține pe plan mondial 389 de centre medicale și farmacii, răspândite în 46 de țări.
Acest ordin a fost acceptat în rândul ordinelor monastice de către papa Sixtus al V-lea, adoptându-se regulile canonicilor augustinieni
..., după cum am citit pe unul din panourile de pe pereții muzeului.
Farmacia a fost restaurată de Episcopia Romano-Catolică Oradea ’printr-un efort comun cu specialiştii domeniului’
așa ne-a spus tânărul custode. Mare parte din mobilier este cel original, ca și cele peste 1500 de artefacte provenite parțial din vechea farmacie.
N-am putut să nu remarc, în prima sală, pe biroul din dreapta o balanță frumoasă și bine lustruită, cu greutățile specifice ei. Deasupra ușii, pe peretele din stânga ce desparte prima sală de cea de-a doua, se află un frumos ceas, destul de vechi, după cum pare; acesta a fost dăruit din partea mânăstirii vieneze a ordinului misericordian, mânăstirii orădene. Este datat în anul 1768 și a fost integrat ulterior în mobilierul încăperii.
Cea de-a doua încăpere este și cea mai mică și, inițial, a fost camera de locuit a călugărului apotecar (cel care elibera leacuri - poțiuni, extracte sau cele de trebuință celor care veneau la farmacie). După naționalizare, în 1949 a fost folosită ca sală de receptură, sală ce era – de fapt – laboratorul unde farmaciștii preparau medicamentele, în baza unei rețete, prescrise de medic, cum ar fi: creme dermatologice faciale, unguente, supozitoare, soluții sau siropuri.
Camera era/este echipată specific cu ustensile pentru măsurare, cântărire, omogenizare și sterilizare (balanțe, mojare, sticlărie de laborator, etc., conformă unor norme stricte de igienă, precizie și siguranță sanitară.
În cea de-a treia cameră sunt expuse iar instrumente de măsurat; am văzut balanțe mai mari sau mai mici, așezate pe niște stative montate pe perete: deasupra unui birou, vedem o balanță de mărime medie, din alamă și cu talerele specifice. Pe pardoseală, lângă birou am descoperit un tip vechi de cântar, pe care-l știam încă din copilărie😊. Pe pereți sunt panouri mari unde se pot citi informații despre istoricul farmaciei și despre modul cum erau preparate, din plante – mai ales – leacurile acelor vremuri. Vedem și o fotografie a doctorului Budahazy Istvan (1941-2019), farmacist principal, istoric, autorul monografiei istorice a farmaceuticii orădene și coordonatorul științific al expoziției Farmaciei Rodia.
Ultima sală este, de fapt, un mic balcon ce se vede din camera nr. 3, de jos. Se urcă pe o scară îngustă de lemn și se ajunge într-un mic spațiu denumit „ierbarul” farmaciei, unde atârnă pe pereți mici snopuri de plante uscate. Pe unele din ele le-am recunoscut, însă pe altele le-am văzut pentru prima oară. :)
Încă din anul 1773 mânăstirea, de care aparținea spitalul și farmacia, a avut propria ei grădină de plante medicinale.
Am plecat, apoi, împreună cu tânărul custode spre „Complexul Baroc” , el la locul lui de muncă, noi ca să-l vizităm” 😉)
Muzeul Farmaciei „Rodia” nu este mare, dar captivează atenția prin obiectele expuse și prin istoria bogată ce se află în spatele lor. Dacă veți ajunge în Oradea, nu ocoliți acest mic muzeu care, în mod sigur vă va încânta!
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de doinafil in 08.06.26 13:20:37
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ORADEA.
- Alte destinații turistice prin care a fost: Italia, Franța, Turcia, Spania, Țările Nordice
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (doinafil); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.

ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Foarte interesant muzeul! Să înțeleg ca ați fost iar la băi, la Felix?
La București nu există încă un muzeu similar, dar vestea bună este ca Farmacia Gh. Hotaranu, aflată la intersecția străzilor Vasile Lascăr și Maria Rosetti, a fost cumpărată de Colegiul Farmaciștilor București. Cea mai veche farmacie cu laborator din capitală va fi restaurată și transformată în muzeu. Deocamdată, poate fi vizitată doar cu ocazia unor tururi ghidate (asemănătoare cu turul ghidat prin centrul istoric al Constanței, la care am participat împreună în luna martie).
Va îmbrățișez pe amândoi! 😘❤️🌺
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2023 Niște masoni — scris în 23.11.23 de Mioritik din BUCUREșTI - nu recomandă
- Jul.2010 Episodul IV - Muzeul Memorial „Iosif Vulcan” — scris în 21.07.10 de creivean din ORADEA - RECOMANDĂ
- Jul.2010 Muzeul Memorial Ady Endre — scris în 11.07.10 de creivean din ORADEA - RECOMANDĂ
- Jul.2010 Episodul II - Muzeul Memorial Aurel Lazăr — scris în 10.07.10 de creivean din ORADEA - RECOMANDĂ
- Jun.2010 Muzeul Militar Naţional ” REGELE FERDINAND I ” – Filiala Oradea — scris în 08.07.10 de creivean din ORADEA - RECOMANDĂ

Rog așteptați...






















