Solicitare CMR / BULGARIA - #LITORAL NORD

Vacanta cu 2 copii, 2 si 7 ani

Trimisă în 01.02.17 16:54
autor Helen 21CH [București]
» VIZUALIZĂRI: 5301

Buna ziua, este prima data cand mergem in vacanta in Bulgaria cu copii.

Va rog sa imi recomandati o statiune sau hoteluri de 4 stele, care sa fie potrivit pt copii, cu locuri de joaca, si eventual cu program de divertisment seara.

Va multumesc!!!


  • PERIOADA: iulie sau august -- NOPŢI CAZARE: 5
  • BUGET: 3500 -- TRANSPORT: individual
  • ADULŢI: 2 -- COPII: 2 -- VÂRSTA: 2a/7a

Răspunsuri — pag 1 / 2

Corina70SR5r[01.02.17 17:10]

@Helen 21: Bugetul este in lei sau in euro?


rdlcGD6r[01.02.17 17:42]

Am fost in 2016 si recomand Sol luna bay 4* din Obzor (face parte din grupul hotelier Melia cu 350 de hoteluri in toata lumea), vezi impresiile mele

Hotel pe plaja, mancare excelenta, zona linistita, aqua parc cu topogane pentru persoane peste 1,30m cat si pentru copii mici unde apa este foarte mica, piscina (langa hotel) pentru copii unde apa cea mai adanca are 50 cm, animatie toata ziua pentru copii (fac animatorii ca toti dracii pentru a distra copii), au chiar si un fel de gradinita, in perioada in care am fost circa 80% erau turisti germani automat serviciile ca atare,

singurul impediment ar fi pretul in functie de perioada dorita poate sa depaseasca 3500 lei.

Vacanta placuta, indiferent de alegerea facuta.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

Helen 21CHAUTOR SOL[01.02.17 17:53]

@Corina70: nu in lei


lucianaalexGD5r[01.02.17 18:03]

Buna seara

Hotelul Kaliakra din albena este o alegere potrivita pt cerintele dvs. Aceeasi formatie o am si eu si va spun ca este locul ideal. vezi impresii

Dupa ani de cautari, am gasit si este aproape de vama, 70 si ceva de km, mancare f buna, proaspata si diversificata, plaja superba, curata do aproape.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

Helen 21CHAUTOR SOL[01.02.17 19:08]

@lucianaalex: va mulțumesc, voi cauta oferte acolo. D-voastră ați mai fost acolo?


ZoazoreCO12r[01.02.17 20:50]
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

lucianaalexGD5r[01.02.17 20:58]

@Helen 21: Am fost anul trecut in august si am fost f multumita, copii s au simtit f bine, iar noi parintii, am fost f incantati de acest loc minunat.

Pana anul trecut mergeam la hotelurile mai scumpe din lantul Riu, urmaream hoteluri noi, dar mancare buna ca aici, nu am gasit nicaieri. Iar plaja este superba, pana la 7 seara stateam cu copii si se jucau pe plaja.

Noi urmarim reducerile care apar in luna noiembrie si luam pt vara, de la anumite agentii care au preturi f bune si cu, care am mai fost. Inca mai sunt reduceri.

Pt orice alte intrebari, iti raspund cu placere.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

Helen 21CHAUTOR SOL[01.02.17 21:47]

@rdlc: va mulțumesc pentru interesul acordat, am sa ma uit de oferte!


plikUC1r[01.02.17 21:48]

@Helen 21: Recomand Albena, Hoteluri de pe/in apropierea plajei de 4 stele. (cele de pe plaja ca Gergana, sau Ralitsa superior-nu-i pe plaja, dar are aqua park in pretul sejurului)

Exclus 3 stele.

Eu am fost anul trecut la Orchideya (3*) si cazarea/masa a fost praf, miros mucegai in camera si mancare foarte proasta (all inclusive). vezi impresii

Deci atentie la review-uri pe aceasta tema.

Dar statiunea este foarte ok, plaja curata, sezlonguri rezervate pe plaja (zona dedicata pt fiecare 2-3 hotelului).

Loc de joaca in apropierea plajei la umbra, pe iarba.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

PolaroidSV4r[01.02.17 21:53]
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

Helen 21CHAUTOR SOL[01.02.17 22:01]

@lucianaalex: in ce statiune si la ce hotel? va multumesc!


lucianaalexGD5r[01.02.17 22:08]

@Helen 21: H. Kaliakra din Albena. vezi impresii

Am uitat sa iti spun ca 2 copii pana in 12 ani, nu platesc nimic la Kaliakra. Nu toate hotelurile au gratuitate pt doi copii.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

nicole33APLCONSILIER ONORIFIC AFA / BULGARIA26r[01.02.17 22:19]

@Helen 21:

Ca stațiune îți recomand clar Albena, perfectă pentru familii cu copii micuți. În stațiune există destule locuri de joacă și alte atracții pentru cei mici, plaja este frumoasă cu nisip fin și intrare lină în mare, stațiunea este liniștită, fără cluburi și discoteci la care să urle muzica până dimineaţa.

Copilul cel mic va avea doi ani împliniţi la data sejurului?

N.B.: nicole33 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația BULGARIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

Helen 21CHAUTOR SOL[01.02.17 22:24]

@nicole33: Buna seara, va mulțumesc pentru răspunsul prompt, da copilul cel mic va avea 2 ani împliniți in timpul sejurului.


DaniaGD3r[01.02.17 22:33]

@Helen 21: Buna Helen,

Pentru o familie cu copii mici cel mai potrivit este sa mergeti in Albena.

Cautati o varianta la hotelurile de pe plaja (de 4 si chiar de 3 stele). Cele mai indicate sunt din zona parcului (aveti locuri de joaca) cum ar fi Kaliakra sau Laguna Beach.

Nu-i rau nici la Kaliopa, chiar daca are 3*.

In zona satului de distractii se asterne linistea dupa ora 23, asa ca odihna nu o sa va fie afectata de zgomote si deci puteti lua sejur la Malibu sau Laguna Mare.

Uitati-va pe impresiile membrilor AFA de la aceste hoteluri si alegeti-va varianta optima.

Vacante frumoase!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

Amalia692JR2r[01.02.17 22:46]

@Helen 21: Hotelul Mimosa, Slavey si Primasol sunt variate ok, insa depinde de gradul de ocupare al turistilor germani, ce pot fi destul de galagiosi. De asememea, sa optati pentru o camera la etaj.

Acestea sunt, totusi, departe de plaja, necesita urcarea si coborarea unor mai multe serii de scari.

Puteti incerca si hotelul Kaliakra, dar este un pret mai ridicat, fiind la 20m de plaja.

Pentru divertisment, Mimosa avea un program complex in anul in care am fost, dar si Primasol care avea amenajat un amfiteatru unde se desfasurau activitatile.

A, sa nu uitam ca nu se vorbeste romana, cel mult engleza.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

nicole33APLCONSILIER ONORIFIC AFA / BULGARIA26r[01.02.17 23:06]

@Helen 21:

copilul cel mic va avea 2 ani împliniți in timpul sejurului.

Dacă nu ţii neapărat să sărbătoreşti aniversarea celui mic în Bulgaria, sugestia mea ar fi să alegi perioada sejurului ÎNAINTE de împlinirea vârstei de 2 ani, pentru a fi sigură că acesta va fi considerat încă infant, fără emoţii şi fără niciun risc.

Politica hotelurilor din Albena devine tot mai restrictivă an de an.

Mai nou, cazarea cu doi copii sub 12 ani nu mai este gratuită, decât în cazul în care unul din copii are sub 2 ani. În caz contrar, unul dintre copii plăteşte 30% din tariful de adult.

O altă noutate cu impact asupra bugetului de vacanţă o constituie faptul că sejururile mai scurte de 7 nopţi nu mai beneficiază de reducerile de early booking.

Şi eu îţi recomand tot hotelul Kaliakra din Albena, însă cu precizarea că este necesară o suplimentare a bugetului. Este un hotel foarte bun, bine poziţionat chiar pe plajă, la care am fost, mi-a plăcut şi abia aştept să revin anul acesta.

Alte sugestii ar fi hotelurile de trei şi patru stele aflate în prima linie faţă de plajă.

N.B.: nicole33 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația BULGARIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

Helen 21CHAUTOR SOL[01.02.17 23:56]

@nicole33: mulțumesc pentru informații, cea mica face 2 ani in martie, deci sa inteleg ca o vacanță de 7 nopți este mai avantajoasă la pret decat una de 5 nopți?


Amalia692JR2r[02.02.17 00:05]

@Helen 21: Depinde de oferta hotelurilor, unele nu ofera discount ul early booking daca nu sunt minim 7 nopti.


nicole33APLCONSILIER ONORIFIC AFA / BULGARIA26r[02.02.17 00:59]

@lucianaalex:

H. Kaliakra din Albena. Am uitat sa iti spun ca 2 copii pana in 12 ani, nu platesc nimic la Kaliakra. Nu toate hotelurile au gratuitate pt doi copii.

DIn păcate, informaţia nu mai este de actualitate.

La Kaliakra din Albena doi copii sub 12 ani, dar mai mari de 2 ani nu mai beneficiază de gratuitate, doar unul este gratuit, iar al doilea beneficiază de o reducere de 70%.

N.B.: nicole33 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația BULGARIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

nicole33APLCONSILIER ONORIFIC AFA / BULGARIA26r[02.02.17 01:10]

@Helen 21:

deci sa inteleg ca o vacanță de 7 nopți este mai avantajoasă la pret decat una de 5 nopți?

Ca preţ pe cameră pe noapte sigur da, deoarece la un sejur de şapte nopţi beneficiezi de reducerile de early booking încă valabile, în timp ce la un sejur de cinci nopţi, de exemplu, nu mai ai această facilitate. Mă refer strict la staţiunea Albena.

În situaţia ipotetică în care mai reuşeşti să prinzi o reducere de EB mare, ceva gen 30%, poţi avea surpriza ca un sejur de 7 nopţi să fie chiar mai ieftin decât unul de 5 nopţi.

cea mica face 2 ani in martie

În acest caz, doar unul din copii va fi gratuit, iar al doilea va plăti 30% şi cred că situaţia este generală la hotelurile din Albena.

Soluţii: reanalizarea şi majorarea corespunzătoare a bugetului sau alegerea unui hotel mai departe de plajă, dar mai ieftin pentru încadrarea în buget.

N.B.: nicole33 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația BULGARIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

lucianaalexGD5r[02.02.17 01:50]

@nicole33: la agentia unde am facut eu cerere, inca au aceasta reducere. Platesc 955 eur 7-14 iulie pt 2 ad cu 2 copii de 8 si 3 ani.


lucianaalexGD5r[02.02.17 01:58]

@nicole33: acum am verificat din nou pe siteul agentiei, au gratuitate pt 2 ad cu 2 copii pana in 14 ani in cam dubla standard sau matrimoniala.


nicole33APLCONSILIER ONORIFIC AFA / BULGARIA26r[02.02.17 06:50]

@lucianaalex:

la agentia unde am facut eu cerere, inca au aceasta reducere. Platesc 955 eur 7-14 iulie pt 2 ad cu 2 copii de 8 si 3 ani.

Politica de cazare în ceea ce priveşte gratuitatea copiilor sau reducerile acordate acestora NU o stabileşte agenţia, ci HOTELUL, deci aceasta este identică, indiferent de agenţia prin care alegi să achiziţionezi sejurul.

Înţeleg că doar ai cerut o ofertă şi încă nu ai achitat. În acest caz, te aştept să revii cu amănunte concrete DUPĂ ce plăteşti şi eşti în posesia voucher-ului.

acum am verificat din nou pe siteul agentiei, au gratuitate pt 2 ad cu 2 copii pana in 14 ani in cam dubla standard sau matrimoniala.

Vârsta maximă nu este nicidecum 14 ani, ci doar 11,99.

La acest hotel, după ştiinţa mea există doar camere standard sau camere superior, cu diferenţa de confort şi de tarif aferentă. De camere matrimoniale nu am auzit până acum.

N.B.: nicole33 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația BULGARIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

fan bulgariaPM6r[02.02.17 08:01]

Buna dimineata

Daca nu sunteti pretentiosi, vă recomand cu căldură hotelul Dobrotitsa din Albena, care are 2 sau 3 stele, depinde de site-urile de turism accesate. Am fost aici de 3 ori si a fost extraordinar iar cel mai mare avantaj pentru parintii cu copii este ca-i un hotel mic, cu doar 3 etaje, nu se pierde timp la lifturi, copiii pot fi lasati sa se plimbe singuri de colo-colo, este direct pe plaja, lipit de Kaliakra, iar mancarea a fost excelenta, mult mai bună decât la hoteluri de 4 stele.

De asemenea, pretul este foarte bun (aproximativ 7-800 de euro in plin sezon - 7 nopti) iar recenziile sunt foarte bune.

Din punctul meu de vedere merita cel putin 7 nopti pentru a simti ceva si pentru a justifica drumul si apoi daca prindeti 2-3 zile cu ploaie cum am prins noi la inceput de iulie mai apucati citeva zile de plaja.

Sunt de parere ca perioada ideala pentru vacante cu copii mici ar fi dupa 20 august, vremea fiind foarte buna, apa calda, se poate sta linistit pe plaja pina la 11-12, nu este nevoie sa va treziti cu noaptea in cap si nu riscati ca vreunul dintre copii sa faca insolatie. Si, lucrul cel mai important, este mai putin aglomerat, nu stati la coada prin restaurante pentru masa, tacimuri ori clatite.

Sa aveti o vacanta minunata indiferent ce alegeti!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

ami_cipSV2r[02.02.17 08:03]

@Helen 21: Incercati Evrika Dit Hotel din Sunny Beach, este un hotel care corespunde cerintelor dv, (atr parcare gratuita, sezlonguri la piscine si pe plaja -gratuite, aqua park pentru copii, 3 restaurante a la carte, amplasare pe plaja, si nu in ultimul rand vizitati Nessebar-ul)

pentru mai multe detalii vezi impresii.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

JozikaUC1r[02.02.17 09:18]

Noi am fost de patru ori in Bulgaria. Ca statiune Golden Sands va recomand. vezi impresii

Cele mai bune conditii au fost la hotel Slavey 4stele. Pe langa conditii mâncare a fost foarte ok, bauturile la fel.

Singura problema era ca nu e aproape de la plaja.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

Razvan0606SV2r[02.02.17 09:34]

@Helen 21:

Buna ziua, in Varna nu pot recomanda pe timpul verii nimic pt ca nu am fost, dar va pot recomanda in Sunny Beach doua hoteluri la care am fost cu copii...

1. Hotel Kotva, este la intrare in statiune, usor de reperat, are o corabie a piratilor in fata hotelului, un mic aquapark, mancarea este ok, restaurantul iti da un sentiment de cantina dar te obisnuiesti, mai are o piscina in spatele hotelului, camerele sunt OK, in fata hotelului este statia pt trenuletul care merge la Nessebar... per total am fost multumiti, va recomand maxim demipensiune... sunt multe localuri unde se poate manca bine si ieftin... booking.com

2. Hotel Kuban, este in centrul statiunii, aquapark ul are un tobogan urias care i-a incantat foarte mult pe cei mici, mancarea aproximativ la fel, dar prezentarea, restaurantul mai atent pregatite... va recomand la fel demipensiune, alegeti pachetul cu acces la aquapark sa nu trebuiasca sa platiti intrarea, au si sala de jocuri pt copii si bar la piscina, din camera se poate vedea toata statiunea, din pacate lifturi putine, stai la coada pana ajungi in camera, iar daca mai ai si vre-o urgenta... este peste Kotva, noi am mers de 4 ori in SunnyBeach si de doua ori am ales Kuban

booking.com

Am mai fost la un hotel pe langa AquaParkul din SB dar era foarte departe de plaja... nu mai stiu cum se numea.

Nici unu din hoteluri nu avea program special pt copii sau seara, dar va recomand seara sa mergeti la Nessebar cu trenuletul, este de vis, eventual luati cinna acolo.

Drumul este ok, noi suntem din Bucuresti si iesim pe la Russe, nu am avut probleme, sa nu uitati de vigneta

Concediu placut

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

ViorroUC1r[02.02.17 14:44]

@Helen 21: Buna ziua,

Recomand Hotel Atlas din Golden Sands, am fost de trei ori acolo cu copiii. Seara au programe artistice pt. copii (dansuri, concursuri, etc)., ziua au animatoare dedicate lor, mancarea este OK,

sunt si ceva locuri de parcare de care puteti beneficia in caz ca ajungeti pana in ora 11.00.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

csm34GD3r[02.02.17 17:25]

În anul 2011, 2012 şi 2014 am fost cu copilul nostru, care avea 8 anişori în 2011 la resortul Grand Varna din Staţiunea Sfinţii Constantin şi Elena, la hotelurile Dolphin, Dolphin Marina şi Rubin. Toate cele trei hoteluri sunt de 4 stele şi OK din toate punctele.

Vă recomand RUBIN fiind cel mai aproape de plajă. Din hotel ieşi direct pe plajă. Staţiunea este foarte liniştită. Ideală pentru famili cu copii mici.

Vă doresc un sejur plăcut.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

  • AFIȘATE rsp [1-30] — din total 39 răspunsuri la această solicitare
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.1844539642334 sec
    ecranul dvs: 1 x 1