Solicitare CMR / ITALIA

Bergamo si Como

Trimisă în 14.09.16 12:43
autor cristina47*SE [Bucureşti]
» VIZUALIZĂRI: 6081

Buna tuturor celor care citesc aceasta solicitare.

Am bilet de avion, pentru inceputul lui octombrie, catre si dinspre Milano. Aterizare in Bergamo, decolare din Maplensa. Biletul a fost foarte ieftin: 20 de euros. Ajung in Bergamo sambata, la 11.30 si ma intorc luni, la 12.35 decoleaza de pe Malpensa.

In Milano am fost deja. As vrea sa vizitez Bergamo, daca tot ajunge acolo avionul. Si ma gandeam sa ma duc si la Como.

Unde sa ma cazez? Eu nu caut lux, nu acord mare importanta acestui detaliu. Data trecuta am stat la Villa Melchiore, in Milano, insa acum afiseaza un pret mai mare.

Va multunesc.


  • PERIOADA: octombrie -- NOPŢI CAZARE: 2
  • BUGET: 100
  • ADULŢI: 1

Răspunsuri

Dana.SPM13r[14.09.16 13:40]

In luna august anul asta am fost in Bergamo. Mie mi-a placut foarte tare, mult mai mult decat Milano pentru ca este un oras mai curat, elegant si mult mai putin aglomerat. Nu cred sa-ti ajunga o singura zi pentru ce vrei sa faci.

Bergamo este foarte frumos, te sfatuiesc sa urci cu funicularul pana in Citta Alta, apoi cu un al doilea funicular pana in Vegilio.

Dupa amiaza poti vizita Citta Bassa, zona comerciala. Chestia asta iti va lua o zi.

Eu am stat 4 zile in Bergamo si am putut ajunge la lacul Como. Trebuie sa rezervi insa o zi intreaga pentru asta.

De la Bergamo si pana in Como sunt 91 km. Din Milano sunt cam 51 km. In Como nu prea ai ce face, va trebui sa iei vaporul si sa te plimbi pe lac oprind in cate statiuni poti daca vrei sa si vezi ceva.

Noi am plecat dimineata si ne-am intors seara fara sa ne fi atins toate obiectivele si cam pe fuga. Practic tu ai dispozitie o singura zi, duminica.

Va trebui sa alegi intre Bergamo si Como.

Nu are rost sa te cazezi in Milano, este si mai scump si mai urat. In iulie am fost acolo dar ne-am cazat in Montza, este mai curat si mai rezonabil.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2800 PMA (4 voturi)

cristina47*SEAUTOR SOL15r[15.09.16 01:18]

@Dana. S: Am incercat sa gasesc cazare in Bergamo, insa ce am gasit este scump. In afara orasului am vazut doua sau trei convenabile, insa eu nu voi avea masina.

Si in Como mi se pare piperat pentru buzunarul meu.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

Dana.SPM13r[15.09.16 03:00]

@cristina47: Am cautat pentru tine cazare in Bergamo. Nu stiu cum se procedeaza, daca am voie sa dau linkul sau nu...

Dar am gasit ceva la 16 euro pe noapte/patul, intr-un hostel la 5 km de aeroport, camera comuna de 6 persoane, mic dejun inclus.

Spuneai ca nu esti pretentioasa la cazare, nu stiu daca te tenteaza sau nu. Iti trimit mai bine linkul prin mesaj privat, nu strica sa arunci o privire.

In privinta lacului Como, asta incercam si eu sa spun, nu este nici timp, iar daca te hotarasti sa te duci trebuie sa iei in calcul si pretul vaporasului si costul biletului de tren pana acolo (din Milano este cam 5 euro/dus daca am inteles eu bine). Daca nu te plimbi cu vaporasul pe lac, oprind macar in doua statiuni, mai bine nu te duci. Doar pentru orasul Como nu merita cheltuiala pentru ca este la capatul unui brat al lacului in forma de "Y" si nu vezi mare lucru din splendoarea zonei. Ma rog, eu n-am fost prea impresionata de oras. Mi-au placut localitatile de pe malul lacului.

Ai spus ca ai mai fost in Milano si ca nu vrei neaparat sa-l mai vizitezi. Cred ca o excursie de o zi in Bergamo merita din plin, ai ce vedea. Funicularul pana in Citta Alta costa cam 2 euro dus/intors de persoana, deci nu este o avere. In schimb calatoria este foarte frumoasa, nu-l rata daca ajungi in zona. Rezerva-ti o zi pentru Bergamo, o sa-ti placa, garantat.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

giulianiSR13r[19.09.16 15:54]

@cristina47: Atat lacul Como cat si lacul Garda sunt relativ aproape de Bergamo, se poate ajunge cu trenul.

Pentru Desenzano del Garda am vazut pe trenitalia.it ca biletele sunt de 6,70 si 7,90, depinde cand vrei sa mergi. Durata calatoriei am vazut ca e de 1h15' sai 1h28'.

Pana la Como faci vreo 2h 20' cel putin, multe trenuri apar acolo pe site ca fac 2h48', si mai ai si doua schimburi si un pret mai mare de 9,20€.

Asadar, daca nu ai vazut lacul Garda poate e mai avantajos de mers acolo in timpul asta scurt.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

cristina47*SEAUTOR SOL15r[19.09.16 17:59]

Draga Dana S. si draga Giuliani multumesc foarte mult pentru ajutor. A mai ramas putin pana la calatoria mea. Probabil, voi decide pe ultima suta de metri daca ma mai duc sau ba. Acum sunt intr-o perioada foarte grea cu serviciul si am si niste probleme de sanatate.

Va voi tine la curent cu aceasta calatorie.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

cristina47*SEAUTOR SOL15r[27.09.16 18:27]

Calatoria mea se apropie. Ma gandeam sa renunt, insa, zilele acestea, dupa atatea vesti proaste, mi-am zis ca trebuie sa merg.

Initial, voiam sa renunt la biletul de intoarcere de la Malpensa si sa imi iau un alt bilet pentru data de 9 octombrie, din Bergamo, care costa si acum 7,98 euros. Si sa nu ma mai cazez nicaieri. Sa ma duc direct la aeroport. Avionul decoleaza la 6,15 dimineata.

Insa, m-am gandit: s-ar putea sa fie ultima mea posibilitate de a pleca anul acesta din tara (din lipsa de bani si problemele de sanatate ale sotului), si nici eu nu stau pe roze. Sper sa ma tina plamanii, ficatul si picioarele.

Stiu ca nu este un site unde ne plangem de probleme de sanatate, aici toata lumea radiaza! Este optimista, si chiar asta asteptam de la o vacanta!! Asadar... multumesc foarte mult Dana. S. Dana, am cautat in Bergamo, multumesc foarte mult si pentru ca ai cautat si tu pentru mine. Ajung la 11.15, voi vizita Bergamo (nu stiu unde voi lasa bagajul de mana), si voi merge la Milano pentru cazare, unde am stat si data trecuta (am scris un review).

Voi imprima articolele tale referitoare la pizzerie, inghetate, cu vaporasul, fiindca sunt excelente.

Multumesc si va tin la cuernt, Dana si Giuliani. En Joy, Dana! (unui user nu-i place asa de tare engleza ....te citesc! din nou, multumesc)

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

Dana.SPM13r[28.09.16 20:34]

@cristina47: Regret ca ai probleme de sanatate, din pacate aici nu prea am cum sa te ajut... pot doar sa-ti urez insanatosire grabnica!

Ma bucur ca articolele mele nu au fost scrise in van. Daca au fost de folos chiar si unei singure persoane, inseamna ca nu am muncit degeaba la ele.

Desi am stat 4 zile in Bergamo si mi-a placut foarte tare, nu stiu daca am sa scriu un articol. Am cam "obosit" si am senzatia ca muncesc in zadar. Stii si tu cum e, iti ia ceva timp si efort sa faci asta daca vrei sa iasa cat de cat ceva inteligibil si de bun-simt.

Pentru ca imi place sa ajut cand pot, imi permit (sper sa accepti) cateva sfaturi pentru calatoria ta la Bergamo.

Pentru Citta Alta:

1. Nu ocoli funicularul. Nu costa mult, 1,75 euro dus/intors, dar, cred eu, merita din plin. Mie mi s-a parut foarte interesant. Am citit pe aici ca este aglomerat - poate parea asa dar nu trebuie sa te sperie lumea de la coada. Pe traseul spre Citta Alta sunt doua cabine la un transport si doua linii care functioneaza in paralel. Oricat ar fi de mare coada, te asigur ca vei intra in primul tur. Astepti maximum 10 minute.

2. Nu ocoli o vizita in Vigilio. De acolo ai o panorama superba asupra Alpilor (partea de nord) si asupra orasului Bergamo (partea de sud). Nu rata o plimbare pana la citadela (Rocca) si urca-te prin castel pana sus. Acolo este un parculet mic pe locul unde a fost turnul. Noua ne-a placut foarte mult, am stat vreo doua ore si nu ne mai dadeam dusi. Nu este aglomerat, e liniste, atmosfera placuta, turisti care citeau la umbra pomilor, fara harmalaie... plus o panorama minunata. Pentru Vigilio se ia un alt funicular din partea de nord a Citta Alta, imediat ce ai trecut de Porta S. Alessandro. Intrarea la Rocca este libera(free).

3. Casa in care s-a nascut Donizetti - este in zona funicularului spre Vigilio, dupa ce ai trecut de poarta S. Alessandro.

4. Celebra inghetata de la Marianna - te-as sfatui sa iei doar stracciatella. A fost buna dar n-am cazut in fund. Daca ai buget redus, nu te aseza la masa pe terasa, desi este foarte frumos. Noi, 3 persoane am lasat 43 euro. Poti cumpara din cofetarie la pahar de hartie, cate cupe vrei. Scapi astfel de "coperto" (spaga) plus ca este mult, mult mai ieftina. Imi pare rau ca aici nu-ti pot arata poze. Gelateria este chiar langa poarta S. Alessandro, acolo unde au statie si autobuzele care vin din Cita Bassa

5. Mancarea in Citta Alta nu m-a impresionat, ma refer la restaurante. Pot sa-ti spun doar atat: pe un pahar de vin rosu, 100 ml (era masura trecuta pe pahar) am dat 4 euro. Prajitura lor, polenta nu stiu cum (o sa o vezi in toate vitrinele) nu mi-a placut, este excesiv de dulce pentru gustul meu.

Pe Via Gombito, strada principala care te duce in Piazza Vecchia pornind de la funicular, undeva pe dreapta este o mica brutarie/ restaurant unde gasesti felii mari de pizza, la pret decent si foarte gustoase, 6 euro felia mare. Aici merita sa intri, mi-a placut.

6. Cauta o harta, cred ca in zona funicularului, sus, gasesti asa ceva. Nu mai retin exact...

7. De la funicular o iei pe Via Gombito care te duce fix in Piazza Vecchia (piaza centrala a orasului). Aici ai Palatul Regional, turnul (cu lift), Universitatea din Bergamo si Biblioteca (intrare libera, merita sa urci pana la etajul 3 sa vezi sala de lectura).

8. Din Piazza Vecchia, trecand printr-un portic (partea de nord-vest) ai sa ajungi in Piazza del Duomo. Domul este superb. Ai ce vedea aici, desi este o piaza foarte mica.

9. Gradina botanica - merita. Se afla tot in zona portii S. Alessandro, intre Piazza della Cittadella si Porta S. Alessandro.

10. Muzeul arheologic aflat in Piazza della Cittadella - nu l-am vizitat, am preferat sa-mi pierd timpul in aer liber, in gradina botanica

11. Plimba-te pur si simplu pe stradute, este foarte frumos, nu sunt tarabe si harmalaie, atmosfera este placuta. Mie Citta Alta mi s-a parut eleganta si de bun-gust.

Cita Bassa nu m-a impresionat, daca ai timp du-te macar pana pe strada Via XX Settembre, artera pietonala din centrul orasului.

Sper ca ti-am fost de folos.

Calatorie placuta!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

cristina47*SEAUTOR SOL15r[28.09.16 21:37]

@Dana. S: De folos? O comoara! Pur si simplu voi scoate la imprimanta ce mi-ai recomandat, si hartile, si imi va servi de ghid in Bergamo.

Observ ca exista o compatibiltate mare in ceea ce priveste gusturile (cu siguranta voi intra in Universitate, daca ma lasa... fiindca e sambata).

Multumesc foarte foarte mult pentru raspunsul atat de detaliat. Intr-adevar, nu este atat de usor sa scrii un review si adeseori, drept compensatie, esti luat peste picior, jignit, criticat.

Voi incerca sa ajung si in Naviglio. Totul este sa "ma tina bateriile".

Cu siguranta iti voi povesti ce va iesi din calatoria mea.

Inca o data multumesc. Sa ne auzim cu bine.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

Dana.SPM13r[28.09.16 22:08]

@cristina47: Cu mare placere.

Biblioteca din Cita Altta este intr-o cladire separata de universitate. O vei gasi usor in Piazza Vecchia.

Fiind sambata s-ar putea sa fie mai aglomerat, eu am fost in cursul saptamanii.

Daca te duci la vaporas in Navigli, pizzeria este foarte aproape, le poti prinde pe amandoua odata. Pizzeria poate fi lasata ultima pentru ca este deschisa pana la 2 noaptea. Vaporasul merge cred pana la ora 21,30.

Poti vizita Bergamo direct de la aeroport iar in partea a doua a zilei te duci in Milano, te cazezi si apoi mergi in zona Navigli, pe seara (este chiar mai frumos seara decat ziua).

In privinta articolelor... eh... ar fi multe de zis dar mai bine ma abtin. Eu una ma simt usor dezamagita.....dar asta e...

Abia astept sa-mi spui cum a fost.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

  • [9] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.09824800491333 sec
    ecranul dvs: 1 x 1