Solicitare CMR / TURCIA

Escala 7 ore pe aeroportul Sabiha Gokcen.

Trimisă în 07.02.13 11:28
autor cryss27PM [Bucuresti]
» VIZUALIZĂRI: 4619

In martie plecam in Dubai. La intoarcere avem escala la Istanbul, pe aeroportul Sabiha Gokcen, vreo 7 ore.

Credeti ca putem pleca prin oras sa vizitam ceva (sa zicem ca avem vreo 4 ore jumate la dispozitie), eventual bazarul sau Moscheea Albastra, sau macar vreun Mall prin zona.

Exista vreun mijloc de transport de la aeroport pana in zona turistica (in afara de taxi).

Chiar nu stiu ce am putea face in cele 7 ore (incepand cu ora 9 dimineata).

Ne poate ajuta cineva?



Răspunsuri

maria55 †SE21r[07.02.13 14:38]

@cryss27 daca te orientezi repede... da... poti ajunge in zona turistica pt max. 3-3:30h astfel:

Trebuie sa ajungi in Kadikoy la ferry-boat, iar pana aici sunt aprox. 40km.

Din aeroport poti lua express-ul pt (autobuz E10) costa aprox. 5lire/pers si ca timp 1-1; 30h. Te lasa la Kadikoy chiar la ferry, mai ales daca rogi soferul.

De aici iei ferry pt Eminonu, pret jeton 3/lire/sens/pers si faci maxim 20min pana in Eminonu (partea europeana)

Ajuns in Eminonu, pe jos faci maxim 15min pana la Aya Sophia si Moscheea Albastra. Daca nu, poti lua un tramvai pt 2-3 statii, cost jeton tot 3 lire/pers/sens, cu urmatoarele statii:

Eminonu-Sirkeci-Gulhane-Sultanahmet.

Poti cobora si la Gulhane, imediat urman zona de care ai nevoie.

Max. 4h pt dus-intors din timpul tau de 7h.

Ai insa posibilitatea sa vezi Moscheia Albastra, pe repede inainte, nu se plateste, nu este coada, pe cand la Sfanta Sofia mereu este coada la casa de bilete.

Podul Galata, il vezi de pe ferry, iar Grand Bazar este la alte 2 statii de Sultanahmet.

Daca alegi sa iei tramvaiul din Eminonu, atunci sugerez sa cobori chiar la Grand Bazar, aloci 1-2h pt vizitarea acestuia, apoi te intorci pe jos pana la Moschee, iar de aici inapoi la ferry Eminonu.

Pe scurt:

Autobuz /E10 pt Kadikoy

Ferry-boat/pt Eminonu

Tramvai/sau pe jos/ pt Sultanahmet.

Eu zic ca merita efortul si desi pare complicat, nu este!

Decat sa stai 7h in aeroport, mai bine faci o plimbare!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

cryss27PMAUTOR SOL5r[07.02.13 14:58]

Super, ne e foarte util ce ai scris! Multumim mult! O sa printez ce mi-ai scris si asa o sa facem, daca totul o sa fie bine.

Multumim si pentru costuri (importante - ca sa stim cam cu cate lire sa plecam direct de aici ca sa nu mai pierdem vremea cu schimbatul prin aeroport).

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

abancorSE1r[08.02.13 09:31]

Mi se par cam optimiste calculele. În primul rînd, dacă adun timpii maximi îmi dă peste 4 ore. În al doilea rînd, mi se pare că nu s-au calculat timpii intermediari: aşteptarea autobuzului sau feribotului, orientarea la faţa locului (pînă găseşti staţia de autobuz, ghişeul de bilete, pînă te dumireşti de la care doc pleacă vaporul către Eminonu). Nu s-a calculat nici timpul necesar pentru ieşit din aeroport şi intrat în aeroport. Din ce văd pe net, nici ferry nu face 20 de minute de la Kadikoy la Eminonu, ci 35.

Eu aş calcula altfel. Optimist în ce priveşte timpii în aeroport şi cît mai realist drumul către centru. Să zicem că aterizezi la timp şi în 30 de minute de la aterizare reuşeşti să ieşi din aeroport. (Nu am fost pe acest aeroport, ci pe celălalt, dar am stat la o coadă foarte lungă la intrarea în Turcia, la paşapoarte adică). La întoarcere nu ai de predat bagaje, teoretic nu ai check-in de făcut, deci să zicem că trebuie să fii înapoi cu o oră înainte de decolare. Rămîn deci 5 ore jumătate.

Din ce văd pe net, autobuzele pleacă cam la 30 de minute către feribot, iar feribotul cam la 15 minute. Să punem timpul de aşteptare pentru autobuz şi vapor la jumătate: 25 de minute. Orientarea, cumpărarea biletelor, făcut rost de monede dacă e nevoie pot lua 5 minute. Total timpi intermediari 30 minute per sens, total 1 oră. Rămîn 4 ore jumătate. Dacă autobuzul face 1 oră jumate şi feribotul 35 de minute, asta înseamnă 4 ore şi 10 minute dus-întors. Rămîi cu 20 de minute şi eşti pe chei în Eminonu, ai timp eventual să fugi pînă în bazarul egiptean (de mirodenii).

La cum am văzut eu că merg treburile în Istanbul, nu aş pleca la un asemenea drum în care am de schimbat autobuz cu vapor şi cu tramvai.

Pe siteul aeroportului Sabiha Gokcen scrie că un taxi pînă în Sultanahmet (zona centrală, unde e Topkapî, Hagia Sophia etc.) face între 60 şi 90 minute. Asta îţi poate lăsa pînă la 3 ore jumate pentru plimbare, în care poţi face un tur al obiectivelor din zonă, poţi intra într-o moschee, într-un mic bazar tot din zonă, dar care nu are atmosfera orientală a Marelui Bazar, poţi merge la Basilica Cistern, poţi sta la o cafenea la dulciuri, cafea şi narghilea, sau poţi merge cu taxiul direct în Marele Bazar, unde în 3 ore te saturi de hoinăreală şi de insistenţele negustorilor. Sau mergi de la aeroport în zona Taksim, care e mai agitată, mai plină de magazine, dar (după impresia mea) mai puţină valoare turistică. Dacă mergi în Taksim teoretic ajungi mai repede, deci ai mai mult timp, şi poţi face şi o plimbare cu tramvaiul de epocă, apoi cobori spre turnul Galata, eventual urci în el, cobori pînă la podul Galata, admiri panorama părţii vechi, de vizavi de Cornul de Aur, eventual traversezi pe jos vizavi. Doar că taxiul costă mai mult, 60 - 90 euro dus - întors, depinde unde alegeţi să mergeţi în centru. După cum văd eu treaba, ori plăteşti taxi şi ai 2 - 4 ore de plimbare, ori alergi între autobuz şi feribot cu mari şanse să fii pe fugă şi să nu mai ai timp decît de o bere la o terasă centrală.

Ideal ar fi să scrie cineva care chiar a mers de la aeroport în centru, să zică în ce zi, la ce oră şi cu ce mijloace cît a făcut.

Citiţi niţel despre oraş, familiarizaţi-vă cu principalele zone turistice din centru şi ce e de văzut/făcut acolo şi decideţi ce vreţi să faceţi în 2 ore jumate, cu o rezervă pentru încă o oră.

În oraş, nu luaţi taxi de pe străduţe, riscaţi să staţi apoi în trafic o grămadă. Luaţi de pe bulevarde, ba chiar de pe traseul spre aeroport. Şi de la aeroport cînd veniţi în centru, dacă, odată apropiaţi de centru, vedeţi că traficul mai mult stă, coborîţi la o staţie de tramvai şi luaţi tramvaiul.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2800 PMA (4 voturi)

ailynukaPA10r[08.02.13 11:30]

Sincer eu cred ca este cam riscant sa mergeti in oras... pentru ca depindeti foarte mult de trafic, si cu totii stim ca in Istabul traficul este crunt. Cel mai aproape ar fi sa mergeti in zona Taxim (faceti cam 2h pe drum/dus-intors), eu zic ca pana in Sultanahmet e destul de mult de mers (v-ar ramane cam 1h30-2h maxim de plimbare).

In zona Taxim nu prea sunt obiective turistice... este mai mult o zona de plimbare, shopping (exista un mini bazar Çiçek Pasaji).

Langa aeroport este un foarte mare mall (ca un orasel) VIAPORT OUTLET

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (4 voturi)

cryss27PMAUTOR SOL5r[08.02.13 15:25]

Si noi ne-am mai gandit si ne-am dat seama ca nu prea merita acest maraton si stres. Nu stiam ca aeroportul este atat de departe de obiective.

Noi mai mult ne doream sa facem ceva, sa nu stam degeaba, sa nu murim de plictiseala iar daca puteam vizita centrul, cu atat mai bine.

Daca exista langa aeroport un mall este super.

Oricum depinde mult si de cum va ajunge avionul si de ce vor mai face si ceilalti pasageri, si de sfatul ghidei.

Va multumesc tuturor pentru raspunsuri!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

cryss27PMAUTOR SOL5r[08.02.13 15:33]

@ailynuka: Pana in zona Taxim exista autobuz?


ailynukaPA10r[08.02.13 16:17]

Da este statie fix la iesirea din aeroport... autobuzele se numesc HAVATAS si te duc direct in Taxim (statia din taxim e undeva langa hotel Marmara), autobuzele pleaca din 30 in 30 min.

Traseul este: Taksim - Besiktas - Bosphorus Bridge - TEM Connection Highway- Sabiha Gokcen Airport (si invers)

Pretul este de 12TL.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

TraianSSE24r[08.02.13 21:30]
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (3 voturi)

  • [8] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.10441422462463 sec
    ecranul dvs: 1 x 1