Solicitare CMR / GERMANIA

Parcare în Dresda - Praga

Trimisă în 05.11.12 17:20
autor RvladutiuUC [Ploiesti]
» VIZUALIZĂRI: 10522

Buna ziua tuturor din nou

1)) In urma recomandarilor unor useri dupa site mi-am legat vacanta de craciun din Praga cu o vizita de 3 zile inainte de aceasta in Dresda.

Problema cea mare este parcarea in Dresda. Mi-am rezervat un apartament fix in centrul orasului la un pret foarte convenabil dar parcarea este exagerata dupa parerea mea (15E/zi). Stiti alte solutii (eventual un park&ride) cu un pret acceptabil? Majoritatea siteurilor sunt in germana (limba cu care nu prea ma inteleg). Am gasit un singur site cu cateva parcari care sunt gratuite 24/7. Mi se pare putin ciudat deoarece sunt parcari mari-100 locuri sau mai mult.

Deasemeni si pentru Praga as avea nevoie de o recomandare ca o varianta alternativa deoarece am citit pe booking la hotelul la care am rezervarea ca ar exista o parcare de gratuita sub autostrada sau chiar pe strada (lucru pe care nu ma pot baza deoarece sunt comentarii ci nu un lucru specificat de hotel).

2)) Inca o intrebare (mai mult ca sigur stupida). Voi face drumul dintr-o bucata cu plecare din Romania la ora 12 ziua. Benzinariile din Austria/Cehia sunt non-stop sau o sa imi fie greu sa gasesc una deschisa pe timpul noptii?



Răspunsuri

boriss007GD1r[05.11.12 18:48]

pentru dresda gasesti aici tot ce tine de parcari: dresden.de/freie-parkplaetze

unele sunt mai scumpe altele mai ieftine... si exista si park&ride care e free.

preturile variaza intre 4 si 15 eur/zi depinde unde e. sunt date toate cu adresa etc... cauta ceva convenabil tie.

In austria, pe autostrada benzinariile sunt non-stop, unele insa se inchid noaptea si se poate alimenta doar cu cardul visa/mastercard... dar in general nu ai probleme... majoritatea sunt deschise non stop. La Cehi nu stiu.

Distractie placuta si sa ne povestesti!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

skippyGD1r[05.11.12 19:05]

@Rvladutiu:

aici sub linkul asta gasesti toate parcarile gratuite in dresda

gratisparken.de/sachsen/dresden

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (3 voturi)

claudiu 71SE1r[05.11.12 19:07]

@Rvladutiu:

1. Dresda am fost de mai multe ori in acest oras ultima oara vara trecuta am parcat chiar langa Carolabrücke (Elba) pe Schießgasse a costat 5€ pe zii (dresden.de/freie-parkplae ... /detail?id=PP01) acum vad ca este 6€/zii. Eu zic ca e ok.

2. Praga atentie se ridica masini intr-o veselie, dar doar cele parcate pe spatii interzise este semnalizat.

3. De unde pleci din tara? De la Oradea pana la Viena faci in jur de 5h30min cu mici pauze. de aici pana la Praga inca 3-4h daca treci pe la Kleinhaugsdorf-Znojmo.

In Austria sunt deschise toate benzinariile pe autostrada, daca mergi pe aici la 80km de Viena nu mai e autostrada gasesti destul de rar ceva deschis. Cum intri in Cehia este marele parc de cumparaturi se distractii Excalibur (excaliburcity.com) merita sa opresti) aici gasesti 2statii deschise nonstop mai departe s-ar putea sa ai probleme chiar daca gasesti ceva deschis nu peste tot accepta euro.

Daca mai ai ceva intrebari sau ai gasit ceva in germana si ai probleme trimite-mi site-ul si il descurcam.

Pana atunci" Concediu placut"

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2450 PMA (4 voturi)

Dragoș_MDAU10r[05.11.12 19:22]

@Rvladutiu: am săpat puţin pentru tine prin saitul menţionat de colegul boriss, mai sus. Am aflat că se poate parca cu doar 5 € pe zi în 2 parcări din centru, dar numai între orele 9 şi 23 (detalii, în engleză, aici). Nu scrie nimic de restul nopţii. Mai poţi descărca un pliant cu o hartă turistică şi recomandări, aici (tot în engleză).

Ţi-ar fi utilă şi adresa de contact a biroului lor de informaţii turistice. Scrie-le, şi cu siguranţă vei obţine un răspuns documentat şi util.

Pentru punctul 2, în primul rând NU recomand să faci drumul dintr-o bucată, decât dacă pleci din vestul ţării (Arad, Oradea, Timişoara etc.). Din Ploieşti, categoric nu! Chiar şi cu 'şofer de schimb' e un drum lung, greu, obositor. E păcat să transformi un drum frumos într-o corvoadă... Despre benzinării, confirm şi eu - ai şi în Austria, şi în Ungaria destule, pe autostradă, non-stop.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

CostiCO38r[05.11.12 19:50]

@Rvladutiu:

Parcarea în Praga este o problemă, mai ales în oraşul vechi.

Pentru a vedea diversele posibilităţi, mergi aici

Dacă pleci din Botoşani la 12, vei ajunge în Praga dimineaţa în ziua următoare. Asta înseamnă că vei merge noaptea. După părerea mea, poţi face asta dacă sunteţi doi şoferi la maşină, altfel e mai complicat.

Google dă ca distanţă cam 1300 km şi durata 15 ore fără oprire.

Ce nu înţeleg însă este ce are a face Austria cu drumul spre Praga.

Indiferent pe unde ieşi din ţară, drumul te duce prin Ungaria, Slovacia, Cehia. Prin Austria este doar un ocol, pe care nu înţeleg de vrei să-l faci.

Pentru circulaţia în Cehia, citeşte aici

Acelaşi sait poate fi folosit şi pentru celelalte ţări.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

motaneataSR1r[05.11.12 20:05]

@Rvladutiu, alegerea cazarii chiar in centrul Dresdei este o decizie excelenta (vei vedea la fata locului de ce, mai ales ca seara vei fi mai mult ca sigur pe le targul de Craciun). Cu siguranta vei gasi si parcare, nu dispera.

Parcarile de tip Park & Ride sunt la marginea orasului, dar transportul in comun este bine pus la punct, astfel incat ajungi destul de repede in centru (daca alegi corect parcarea).

Iti recomand 3 Park & Ride:

- P+R Dresden-Reick Lohrmannstraße, Lohrmannstraße,

(vvo-online.de/de/auto_und ... _auto/1109.aspx)

- Parkplatz Kaditz, Kötzschenbroder Straße- (dresden.de/freie-parkplae ... /detail?id=PR03)

- P+R Radebeul Ost, Sidonienstraße,

Exista si parcari cu plata foarte aproape de centru, dar nu foarte scumpe. Multe dintre ele costa 6 Eur / zi in timpul saptamanii si 3 EUR / zi duminica. In timpul noptii (20.00-7.00 este gratis). Exemplu:

- Parkplatz Terrassenufer, 01067 Dresden, (aici am parcat eu, este parcare ieftina, pe strada. (dresden.de/freie-parkplae ... /detail?id=PP12)

- Parkplatz Schießgasse- (dresden.de/freie-parkplae ... /detail?id=PP01)

- Car park Kulturpalast, Galeriestraße, 01067 Dresden (en.parkopedia.de/park_and ... dresden/parking)

Exista parcari gratuite (in timpul saptamanii) chiar si in centru. De exemplu: Jahnstraße Car park, 01067 Dresden (en.parkopedia.de/park_and ... dresden/parking)

Cu putin arabdare gasesti in http://en. parkopedia. de/park_and_ride/dresden/parking/ parcarea care ti se potriveste.

Repet recomandarea pe care am mai facut-o pe AFA: scrie un mail la hotelul unde ai rezervat cazarea si cere o recomandare de parcare gratuita cu conexiune rapida de transport local. Nu este nici o rusine daca intrebi. Cei de acolo stiu cel mai bine ce posibilitati sunt.

Cred ca te hazardezi cu drumul pana la Dresda dintr-o singura bucata, este prea obositor. Am inteles ca ai destule zile la dispozitie, ce rost are sa mergi ca innecatul?

De asemnea, nu inteleg de ce intri in Austria. Ocolesti. Traseul cel mai scurt este prin Ungaria - Slovacia - Cehia.

Vacanta frumoasa!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

CostiCO38r[05.11.12 22:14]

@Rvladutiu:

Îmi cer scuze. Nu ştiu de ce, mi s-a părut că eşti din Botoşani. Am văzut acum că eşti din Ploieşti, aşa că permite-mi să mă corectez.

Singura corectură de făcut este să înlocuiesc în răspunsul meu de mai sus cuvântul "Botoşani", cu "Ploieşti". În rest, lucrurile sunt perfect valabile şi aşa. Ba mai mult, din Ploieşti va trebui să iei în piept celebrul DN1, ceea ce înseamnă o medie orară de vreo 40 km/h.

Aaa, în altă ordine de idei, între Austria şi Cehia nu există autostradă (reminiscenţă a Cortinei de Fier). (

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

RvladutiuUCAUTOR SOL[05.11.12 22:22]

Trebuie sa fac drumul dintr-o bucata. Alta varianta nu vad. Situatia este in felul urmator : luni trebuie neaparat sa fiu la facultate ceea ce inseamna 17.12. am cursuri pana la 8 seara deci exclus sa ma duc pana la timisoara atunci. Rezervarea la Praga o am dupa 22 si nu o pot modifica deoarece acum este cu 150E mai scump si daca o modific imi pune pretul nou. Ma gandeam sa dorm cat pot de mult acasa la bucuresti si pe data de 18.12 sa plec la 12-13. astfel voi ajunge pe 19 dimineata acolo si stau 3 nopti. imi este putin frica de drum dar eu zic ca ma descurc. Sunt tanar, este o placere sa conduc inca. Stiu ca este o prostie dar o varianta mai buna nu vad...

Cat despre benzinarii am nevoie decat de una pentru vignieta (pentru ungaria o sa imi iau din Romania).

Vroiam sa o iau prin Viena deoarece vignieta este de 10 zile din cate stiu si la intors poate dau o fuga pana la SCS sau Pandorf.

Multumesc mult pentru siteuri. O sa le inspectez si o sa imi scot parcarile. Oricum o sa ajung cu noaptea in cap deci o sa am timp sa le caut pana se aglomereaza.

Multumesc inca o data pentru raspunsuri. Promti ca intodeauna.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

CostiCO38r[05.11.12 22:51]

@Rvladutiu:

Înţeleg deci că prima dată ajungi la Dresda. Asta înseamnă încă 150 km de la Praga, adică încă vreo 3 ore.

La Viena poţi trece la întoarcere.

Vinietă poţi lua de la chioşcurile de la graniţă. De exemplu, dacă mergi prin Slovacia, la intrarea în această ţară poţi lua vinieta şi pentru Slovacia şi pentru Cehia. Aceste viniete pot fi cumpărate şi online, precum cea maghiară.

Acum trei ani am făcut şi eu un drum asemănător, Piteşti-Praga fără oprire. Am plecat la 4 dimineaţa şi am ajuns la 10 seara.

Şi mie îmi place să conduc, dar tocmai pentru că am făcut acest drum, eu te sfătuiesc să pleci mult mai devreme, dacă se poate pe la 6-7 dimineaţa. Vei avea nevoie de popasuri pentru odihnă.

Îţi doresc călătorie plăcută şi fără probleme!

Drum bun!

P.S. Dacă pleci din Bucureşti, îţi recomand varianta prin Craiova-Turnu Severin_Timişoara, cu ieşire pe la Cenad. Nu e mai lungă decât cea pe DN1, în schimb este mult mai lejeră, mai rapidă şi mult mai puţin obositoare. Am putut face această comparaţie de mai multe ori, ultima dată în vara asta.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

RvladutiuUCAUTOR SOL[05.11.12 22:58]

@Costi: daca plec la 6-7 dimineata ajung prost in Dresda adica noaptea. M-am gandit ca daca plec la 12 ziua sunt si dormit bine si ajung si dimineata 7-8-9 in Dresda.

Oricum lucrul acesta este mult incert pana in ziua plecarii pentru ca nu stiu care va fi starea drumurilor deoarece este totusi iarna si nu ne jucam cu vremea . Chioscurile or fi deschise non-stop?

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

boriss007GD1r[05.11.12 23:18]

mare atentie la vignette in Austria.

Eu am luat 120 eur amenda.

La primul peco ia vignetta pentru ca e posibil sa fie filtru... asa cum am prins si eu... si te amendeaza fara nici o discutie.

Vignette pe Austria se pot cumpara si din Ungaria... la fel pentru Ungaria poti cumpara si din romania.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

motaneataSR1r[05.11.12 23:22]

Rvladutiu, gresit, gresit, gresit!!! Si n-o spun cu rautate, stii bine!

Ajungi in Dresda pe data de 19 dimineata, dupa o zi si o noapte de condus, chior de somn! Frig! Obosit fleasca! Cine te cazeaza pe tine dimineata? Nimeni, cazarea incepe le ora 14.00. Ce faci pana la ora 14.00??? Te uiti la ceas si astepti sa se faca ora sa te cazezi, esti prea obosit sa vizitezi! Ti-e frig! Dupa ce te cazezi, adormi! Cand te scoli, este noapte. O zi pierduta! Mai sunt doua, dar indispozitia din prima zi va trece greu. Esti tanar, dar asta este un motiv sa-ti faci "varza" excursia?

Ai o singura varianta: plecare pe 18 dec. dimineata devreme, bagajele facute cu o zi inainte si puse in masina de seara. Cazare tranzit Ungaria, aproape de granita cu Slovacia, ieftin (Mosonmagyaróvár, sau Paprika Csarda), sau Slovacia (Bratislava) -mai scump.

A doua zi pleci pe lumina, 500 km, majoritatea pe autostrada, ajungi in buna regula, nu mai esti daramat. Te cazezi si poti sa vezi Dresda. Alta viata!

Am dreptate?

Vigneta cea mai ieftina este la prima benzinarie din Ungaria (plata cu cardul), iar la intrarea in Slovacia sunt gherete de unde poti sa cumperi vignete si pentru Slovacia si pentru Cehia (plata in EURO, sau cu cardul).

Nu o lua prin Austria, ocolesti fara rost.

Oricum nu opresti la Parndorf la dus. Vezi daca opresti la intoacere.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

RvladutiuUCAUTOR SOL[06.11.12 00:45]

@motaneata: este si asta o varianta care o am in calcul. depinde de anumite variabile. Stiu ca asta este varianta ideala dar am in calcul si prima varianta pentru ca ma cunosc. Am o relatie ciudata cu somnul. Sunt foarte rare situatiile in care sunt terminat si oricum dupa un somn bun imi revin.

Dar presimt ca in noaptea plecarii voi adormi foarte greu. Asa a fost si vara asta cand nu am reusit sa dorm din cauza... adrenalinei sa ii zic asa si am condus pana in Thasos dupa o noapte nedormita. Cand am ajuns acolo am iesit in oras la cina si plimbare deci... nu este un capat de lume pentru mine.

Oricum daca o sa am posibilitatea sa o fac cu o oprire intermediara o voi face.

Despre programul gheretelor din Slovacia sti ceva? sunt non-stop oare?

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

RvladutiuUCAUTOR SOL[06.11.12 00:48]

@Costi: Aceasta este ruta la care ma gandeam si eu. Am citit cateva opinii in favoarea acestui traseu. Stiu cealalta ruta pana la Rm. valcea si nu mi se pare un drum de facut iarna, mai ales in timpul saptamanii.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

  • [14] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.081048011779785 sec
    ecranul dvs: 1 x 1