ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 13.02.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Frumuşani [CL]
ÎNSCRIS: 03.03.08
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
APR-2017
DURATA: 1 zile
single
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Scurtă excursie la Ulm (partea a II-a, cu Fischer și Gerberviertel)

TIPĂREȘTE URM de aici

Plecând de la Ulmer Minster, la câțiva pași întâlnim Primăria din Ulm (Ulmer Rathaus) pe care o recunoaștem ușor după fațada renascentistă cu o pictură bogată, o frescă ilustrând istoria și legăturile orașului.

Clădirea datează din secolul XIV când a fost construită drept o nouă clădire comercială. A devenit primărie cam după vreo 50 de ani. Prin secolul al XVI-lea, a fost instalat și minunatul orologiu cu mecanism astronomic. Din păcate, războiul a lăsat urme și pe ea; a fost distrusă de un incendiu în 1944, din care au scăpat doar parterul și aripa sudică a primului etaj. Pe casa scărilor de la intrare se poate vedea o replică a „deltaplanului” croitorului din Ulm (vezi impresii pentru povestea lui).

Alături de ea, e clădirea noii biblioteci municipale - o piramidă de metal și sticlă ultramodernă.

Iar dincolo de ele, intrăm pe străduțele înguste mărginite de canale și punți, ca într-o mică Veneție dunăreană, ale cartierelor istorice Fischer și Gerberviertel.

Acestea erau practic centrul orașului Ulm în evul mediu. Casele tipic germane pe structură de lemn aparent erau în acele vremuri locul unde își desfășurau activitatea o mulțime de mici meseriași, hanuri, cârciumi și cine mai știe ce alte îndeletniciri…

Dintre meseriașii care activau aici, majoritatea erau pescari, tăbăcari sau constructori de bărci, dar printre ei se mai găseau și fabricanți de săpun sau morari. Cu toții beneficiau de vecinătatea apei curgătoare a afluenților Dunării, Blau și Iller, dar evident, și de cea a fluviului. Prin secolul al XVI-lea, când Ulm a ajuns la apogeul său de dezvoltare, pe aici treceau zeci, chiar sute de migranți în drumul lor spre pământurile promise în est de austro-ungari.

Dar cum nu puteau pleca imediat, își petreceau câteva (sau mai multe) zile aici, așteptând să prindă o barjă (Ulmer Schachteln) care să-i ducă într-acolo.

În ziua de azi, acest colț pitoresc de oraș continuă să găzduiască mici meseriași, hoteluri și cârciumioare. Aș aminti aici câteva dintre cele mai emblematice:

Schiefes Haus (Casa înclinată) - la mică distanță de vestigiile zidurilor de apărare romane (“Staufermauer”) și de râul Blau se află această casă construită tradițional pe schelet de lemn prin sec. XIV și căreia ulterior i s-au mai adăugat ceva etaje până a ajuns la mărimea și forma actuală. Înclinarea ei este dată de grinzile foarte lungi și arcuite care se întind peste Blau. I s-a mai „corectat” din această înclinare prin 1620 printr-o renovare de proporții a clădirii; în 1990 a fost cumpărată de către un arhitect, iar în 1995 după o nouă renovare, a fost transformată în hotel (hotelschiefeshausulm.de);

În fața casei înclinate, între două brațe ale râului Blau, se află Alte Münz (Moara veche). Clădirea a servit până în 1624 ca monetărie în Ulm și apoi până în jurul anului 1900 ca moară de măcinat și de ulei. Roata de apă situată pe partea sudică este încă o dovadă a utilizării anterioare. Acum adăpostește o cârciumioară;

Vaterunser-Gasse - aleea „Tatăl Nostru” care poartă acest nume pentru că e lungă exact cât ar dura să spui această rugăciune, mergând în lungul ei;

Schmalen Haus (Casa îngustă), care are doar patru metri și jumătate lățime, în care este acum amenajat un hotel B&B. A fost construită în secolul al XVI-lea și are doar trei camere, amenajate cu mare atenție la detalii.

De fapt, aici are fiecare colțișor câte o poveste. Dacă vreți să le aflați, căutați un tur ghidat. Se fac unele chiar și noaptea, cu un ghid costumat în gardian de noapte!

Din păcate, eu am fost mai „autotdidact”, folosind ceva info culese de pe wikipedia și saitul turistic al orașului… Da’ nu-i timpul pierdut!

Călătorii frumoase să aveți, oriunde vor fi ele!

===

Info utile:

tourismus.ulm.de/web/en/u ... cherviertel.php

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Dragoș_MD in 13.02.18 13:26:47
Validat / Publicat: 13.02.18 15:36:14
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GERMANIA.

VIZUALIZĂRI: 1559 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dragoș_MD); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 Schiefes Haus (Casa înclinată)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29900 PMA (din 32 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

mihaelavoicu
[14.02.18 15:39:05]
»

P04 merită cu prisosință a fi în una din zilele viitoare ”Fotografia zilei”. Asta da, fotografia zilei!

Am văzut Ulm fugitiv, în 1986 și apoi în 88, dar nu-mi aduc aminte să fi fost așa frumos. Parcă e din ciocolată!

Felicitări și fie ca P04 să iasă ”vedetă”. Ar merita!

Dragoș_MDAUTOR REVIEW
[14.02.18 16:17:18]
»

@mihaelavoicu: mulțumesc frumos pentru apreciere!

Din păcate, deși mulți mi-au lăudat pozele, ca să ajungă „poza zilei” e nevoie să fie mai degrabă cu vreo sirenă pe o plajă vestită a Greciei. La „Descoperă Ulm” nu se uită mai niminea...

Bine, de fapt nu e chiar așa, dovadă că până acum au vizitat cel puțin, dacă nu chiar au și citit povestea, vreo sută și ceva de oameni. Însă așa cum spuneam, se poate vedea ușor că pentru a fi selectată ca poză a zilei, o fotografie trebuie să aibă măcar vreo 20 de voturi. Ale mele rar au ajuns la performanța asta...

Dar contează mai mult ca informațiile oferite să fie utile cititorilor. Dacă mai și votează sau nu - sincer, nu prea are importanță.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mihaelavoicu
[14.02.18 18:36:39]
»

@Dragos: Ba are importanță! Eu consider că un vot este în primul rând o răsplată a muncii depuse.

În ce privesc pozele, se face o selecție automată a celor din ultimele 7 zile din cele mai votate. Oricum sunt superbe!

mishu
[15.04.18 19:46:04]
»

@Dragos: Cred ca in privinta voturilor acordate pozelor nu as avea nici un stres atata vreme ca de fapt eu stiu ca am pozat ce imi place mie, iar cei care le-au votat (si eu normal ), chiar le-au apreciat si asta este suficient.

De cand sunt aici am facut cred ca mii de poze (nu stiu exact cate dar sunt multe) am una pe care detasat o consider favorita mea si sunt curioasa cand voi publica articolul cate voturi va primi. Mi-a placut imaginea si l-am pus pe flacaul meu sa faca poza. Cand am vazut-o dupa aceea mi se parea ireal de frumoasa, daca as fi vazut-o facuta de altcineva as fi spus ca sigur a lucrat la ceva setari. Insa nu neaparat ce ne place noua e si placerea celorlalti.

Insa pozele puse de tine aici sunt minunate iar articolul de asemenea, iar aleea "Tatal Nostru" mi s-a parut super simpatica. Felicitari, votat cu mare drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mihaelavoicu
[15.04.18 21:26:34]
»

@Dragos: Și eu înțeleg că miezul saitului este informația turistică, sau cel puțin așa ar trebui să fie! Mie mi-a recomandat cineva saitul pentru a căuta ce se poate vedea în diverse destinații, dar am găsit multă mâncare pe el. No, e bună și asta, dar cam piezi vremea cu ea!

Oricum, mă uit și acum la poze, care sunt superbe!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mihaelavoicu, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Ulm:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.069858074188232 sec
    ecranul dvs: 1 x 1