ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.11.2009
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 02.09.09
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
AUG-2009
DURATA: 2 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Frankfurt, capitala financiară a Germaniei

TIPĂREȘTE

Categoric, Frankfurt nu se defineşte drept un oraş turistic.

Atunci când, după al doilea război mondial, ca mai toate oraşele germane, distruse de bombardamente, Frankfurt a trebuit să aleagă un model de reconstrucţie, aici s-a adoptat varianta construirii de la zero a unui oraş modern, aşa că el nu se poate lăuda cu prea multe obiective turistice de importanţă istorică. În schimb, oriunde te-ai afla în oraş, vezi zgârie-norii din Westend, care domină cerul în partea de vest a oraşului.

Dacă ajungeţi în Frankfurt, cea mai bună alegere pentru vizitarea oraşului este cea pe care am ales-o şi noi, fiindu-ne recomandată la biroul de informaţii turistice din Römerberg (römer = roman, de la Roma), centrul istoric al oraşului, singura zonă reconstruită, prin anii '80, după aspectul antebelic. Ca un paradox, deşi oraşul nu este unul prin excelenţă turistic, fiind destinat în primul rând călătoriilor de afaceri, el are un număr incredibil de mare de birouri de informaţii, eu am numărat vreo zece.

Am început deci plimbarea noastră din Piaţa Primăriei, numită de localnici Römerberg. Cea mai importantă clădire de aici este primăria (Römer), cu o arhitectură veche şi interesantă. De cealaltă parte a pieţei, alte case cu arhitectură deosebită, în spatele cărora se află o construcţie modernă, Schirn Kunsthalle Frankfurt, galeria de artă construită tot prin anii '80. În centrul pieţei se află Fântâna Justiţiei.

Din Römerberg trecem în altă piaţă, Paulsplatz, în care se găseşte Paulskirche, biserica Sf. Paul. Ieşim în Berliner Strasse, facem un mic ocol, pe Bethmannstrasse, prin faţa Karmeliterkloster (Mănăstirea carmelitelor) şi ieşim pe Großer Hirschgraben, la Goethe Haus (casa natală a lui Goethe, unde acesta şi-a petrecut tinereţea şi a scris "Suferinţele tânărului Werther" şi a început "Faust"). Continuăm pe Kleiner Hirschgraben până pe Liebfrauenstrasse şi intrăm în piaţa Liebfrauenberg, unde admirăm biserica Maica Domnului (Liebfrauenkirche).

Mergem mai departe pe Liebfrauenstrasse şi ajungem pe Zeil, celebră stradă pietonală şi comercială, unde chiar în faţă se află Kaufhof, Zeilgalerie (shopping center proaspăt inaugurat) şi, ceva mai încolo, MyZeil, cu faţada sa de sticlă şi o gaură în ea, ca un tunel al timpului, gata să te absoarbă.

Facem o plimbare pe Zeil, până la capătul dinspre piaţa Konstablerwache şi revenim la celălalt capăt, unde se află piaţa Hauptwache, în mijlocul căreia tronează clădirea Hauptwache, un fost sediu al corpului de gardă şi închisoare în secolul al XVII-lea, în prezent o paşnică cafenea. Tot în această piaţă, pe latura sudică a sa, se află Katharinenkirche, biserică evanghelică din secolul al XVII-lea, distrusă în timpul celui de-al doilea război mondial şi reconstruită în anii următori. Intrăm pe Schillerstraße, tot o strată pietonală şi comercială, unde se află FWB Frankfurter Wertpapierbörse, bursa din Frankfurt, una din cele mai mari din lume. La capătul străzii se află poarta şi turnul Eschenheimer.

Continuăm pe Hochstraße şi ajungem în Piaţa Operei (Opernplatz), unde, în faţa clădirii Vechii Opere (Alte Oper), se află o frumoasă fântână, Lucae-Brunnen vor der Alten Oper. Între Opernplatz şi Hauptwache sunt alte două străzi, strada pietonală Fressgass, cu terase, restaurante, cafenele şi Goethestrasse, cu magazine de lux.

Intrăm apoi prin parcul de la Opera Veche, care desparte oraşul vechi de Westend. Acest parc este, de fapt, o parte din Frankfurter Green Ring, inelul verde al oraşului, care închide în interior oraşul vechi.

Ajungem apoi la Main Tower, un obiectiv pe care nu l-am fi ratat în ruptul capului, pentru că aici se poate urca până pe platforma turnului, de unde, de la înălţimea celor 200 m ai săi, care îl clasează ca a patra clădire ca înălţime în Frankfurt, se poate admira panorama oraşului. Inaugurat în 2000, turnul este sediul Hessische Landesbank şi al studiourilor televiziunii regionale Hessische Rundfunk.

Pentru cei interesaţi de amănunte, inclusiv de orarul de vizitare şi preţuri, puteţi merge la pagina web:

http: //www. maintower. de/hlb/generator/Sites/Maintower/wwwroot/hpMaintower. en. html

După câteva orepetrecute admirând panorama, profitând şi de vremea excelentă, coborâm şi continuăm plimbarea printre zgârie-nori, până în Willy-Brandt-Platz, unde se află actuala Operă din Frankfurt. De aici, ajungem la Untermainbrücke, un larg pod peste Main, de unde continuăm pe Mainkai, pe marginea fluviului, pe lângă Historisches Museum, revenim în Römerberg şi de aici ajungem la Kaiserdom St. Bartholomäus, Catedrala Imperială Sf. Bartolomeu, aflată în renovare, cu turnul său de 95 m parţial acoperit de o husă.

Vizităm catedrala şi pornim grăbiţi la debarcader, pentru o plimbare cu vaporaşul pe Main. Ghinion! toate biletele erau vândute cu câteva zile înainte. Era Mainkai Festival, organizat anual în prima săptămână a lunii august, un festival al vinului şi al fripturii de vită. Ne-am mulţumit cu plimbarea de-a lungul Mankai, printre tarabe cu vin şi bere şi tonete cu cârnaţi şi fripturi preparate pe loc.

Dacă doriţi să faceţi un astfel de "city tour", merită, dar trebuie să ştiţi că trebuie să-l faceţi pe jos şi vă ia o zi întreagă, fără să includeţi vizite la muzee, pentru asta adăugaţi timp suplimentar.

Plimbare plăcută!


[fb]
---
Trimis de Costi in 27.11.09 14:50:23
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4587 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Costi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Imagine de pe Kaiserstasse, spre Commerzbank Tower, de 259 m şi 56 etaje, cea mai înaltă clădire europeană, până în 2005, când a fost depăşit de Triumph-Palace, din Moscova
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 1550 PMA (din 4 voturi)

ECOURI la acest articol

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Frankfurt şi împrejurimi:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.047451972961426 sec
    ecranul dvs: 1 x 1